Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să oblige FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/14.06.2017 constând în principal, penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv de 0,2%/zi de întârziere, potrivit Normei ASF 23/2014 de la împlinirea a 30 de zile de la data depunerii cererii de plată şi până la data plăţii efective; până în data de 6/2/2021 penalităţile sunt în cuantum de 2184.62, iar în subsidiar, dobânda legată penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 834 din 3 mai 2022, a respins cererea de suspendare, a admis excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a Deciziei nr. 16517/27.08.2018, a respins excepţia de nelegalitate ca inadmisibilă, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins cererea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca inadmisibilă.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta A. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.
După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că prin soluţia pronunţată cu privire la excepţia de nelegalitate invocată împotriva Deciziei nr. 16.517/27.08.2018, prima instanţă a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, iar hotărârea este nemotivată, motive de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ.
Prima instanţă a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a Deciziei 16517/27.08.2018, raportat la art. 4 din Legea 554/2004. În susţinerea soluţiei, prima instanţă a reţinut doar că Decizia cu privire la care a fost invocată excepţia reprezintă un act administrativ individual a cărui legalitatea poate fi verificată doar pe calea acţiunii principale, iar nu şi pe cale incidentală, prin invocarea excepţiei de nelegalitate în temeiul art. 4 din Legea 554/2004.
Deşi prima instanţă susţine că legalitatea Deciziei 16517 nu poate fi verificată pe cale incidentală, prima instanţă nu indică absolut deloc care sunt argumentele juridice, care sunt raţionamentele logico-juridice care stau la baza unei astfel de soluţii.
Or, analizând hotărârea instanţei cu privire la excepţia de nelegalitate precum şi argumentele reţinute în sprijinul acesteia, este evident că motivarea nu corespunde cerinţelor legale aşa cum au fost ele dezvoltate prin jurisprudenţa instanţelor naţionale şi CJUE.
Prima instanţă consideră doar că legalitatea Deciziei 16517 nu poate fi verificată decât pe calea acţiunii principale, neoferind însă niciun argument în sprijinul acestei reţineri.
De asemenea, prin respingerea ca inadmisibilă a acţiunii în angajarea răspunderii patrimoniale a FGA, recurenta consideră că prima instanţă a încălcat prevederile legale care reglementează răspunderea patrimonială a autorităţii publice.
Instanţa de fond a considerat că de vreme ce Decizia 16517 nu a fost contestată, deci nu a fost declarată nelegală, acţiunea în despăgubiri este inadmisibilă. În susţinerea poziţiei sale instanţa invocă şi prevederile art. 18 din Legea 554/2004 potrivit cărora în cazul soluţionării cererii în anularea actului, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
În realitate, însă, angajarea răspunderii patrimoniale a autorităţii este condiţionată de existenţa unui act administrativ nelegal cauzator de prejudicii. În speţă, actul administrativ nelegal îl reprezintă refuzul FGA a da curs cererilor de plată a despăgubirilor formulate, aşa cum a fost el exprimat prin Decizia 16.517/27.08.2018 şi reiterat prin Decizia 18.140/27.08.2018.
Este adevărat că de cele mai mult ori, caracterul ilegal al actului administrativ este constatat fie în cadrul aceleaşi acţiuni, fie printr-o hotărâre anterioară, deoarece doar în acest mod prezumţia de legalitate de care se bucură actele administrative este îndepărtată.
Cu toate acestea, în condiţiile pronunţării şi publicării deciziei ÎCCJ nr. 29/2020 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, caracterul nelegal al Deciziei 16.517 este evident. Mai mult, prin invocarea excepţiei de nelegalitate, chiar prima instanţă a fost investită cu verificarea pe cale incidentală a legalităţii Deciziei 16517.
Prin urmare, prima instanţă ar fi trebuit să procedeze la analizarea şi admiterea excepţiei de nelegalitate şi astfel este evident că şi condiţia existenţei actului administrativ nelegal - pentru angajarea răspunderii patrimoniale a FGA ar fi fost îndeplinită.
Prin urmare, nelegalitatea refuzului de a dat curs cererii de plată a despăgubirilor este incontestabilă, iar prima instanţă putea să reţină ca îndeplinită această condiţie fie în baza soluţiei pronunţate de ICG în dosarul x/2019 - respectiv anularea Deciziei 18.140/28.01.2019, fie prin analizarea şi admiterea excepţiei de nelegalitate împotriva Deciziei 16.517/27.08.2018.
Condiţionând admisibilitatea acţiunii strict de anularea Deciziei 16.517 printr-o hotărâre anterioară, recurenta apreciază că prima instanţă a încălcat normele de drept materiale care stabilesc condiţiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a autorităţii publice.
În susţinerea recursului sunt indicate şi redate texte de lege incidente pricinii.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:
"când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"
Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obţine când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancţiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă.
Înalta Curte constată că susţinerile recurentei sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")
Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."
Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.
Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.
Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.
Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.
Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.
Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")
În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a deciziei FGA nr. 16.517/27.08.2018 Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod corect a reţinut că aceasta este inadmisibilă, raportându-se la dispoziţiile art. 4 şi art. 19 din Legea nr. 554/2004. Condiţia impusă de art. 19 din Legea 554/2004 este obligatorie, neîndeplinirea acesteia ducând la inadmisibilitatea cererii de despăgubiri introdusă pe cale separată. În prezenta cauză, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada acţiunii prin care solicită anularea Deciziei 16517/27.08.2018.
Referitor la acest aspect, trebuie precizat că un act administrativ poate fi calificat ca act administrativ normativ sau individual în raport de conţinutul acestuia şi efectele produse în ordinea juridică.
Actul administrativ normativ este acel act administrativ prin care se formulează reguli de drept generale şi impersonale, aplicabile unui număr nedeterminat de subiecte de drept.
Actul administrativ individual este acel act administrativ prin care se stabilesc reguli precise în legătură cu un număr relativ restrâns şi determinat de subiecţi de drept.
Decizia a cărei nelegalitate este invocată, în prezenta cauză, nu este un act administrativ cu caracter normativ pentru că nu conţine reglementări de principiu, nu are aplicabilitate generală, nu se adresează şi nu produce efecte erga omnes.
Înalta Curte are în vedere faptul că Legea nr. 554/2004 consacră două tipuri de control al actelor administrative, controlul direct al acestora şi controlul indirect, realizat pe cale incidentală, prin intermediul excepţiei de nelegalitate.
În cazul controlului direct, sesizarea instanţei de judecată se realizează printr-o acţiune principală care are ca obiect anularea sau reformarea actelor administrative, conform procedurii reglementate în Legea nr. 554/2004, în termenele şi condiţiile stabilite prin respectivul act normativ.
Controlul indirect al actelor administrative pe calea excepţiei de nelegalitate este consacrat în art. 4 din Legea nr. 554/2004, care reglementează o tehnică juridică ce permite instanţei de contencios să verifice legalitatea actului, iar în situaţia admiterii excepţiei, actul declarat nelegal rămâne inoperant în cadrul litigiului respectiv.
Decizia invocată de reclamant reprezintă actul administrativ cu caracter individual a cărei nelegalitate este invocată în susţinerea cererii de despăgubiri, cu care a fost învestită instanţa prin cererea introductivă.
Prin urmare, legalitatea actului administrativ cu caracter individual care formează obiectul cauzei nu poate fi cercetată pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, ci doar pe calea principală a acţiunii în anulare, situaţie în care instanţa de fond a reţinut corect faptul că excepţia de nelegalitate este inadmisibilă fără ca în prealabil să se fi solicitat anularea actului administrativ vătămător, art. 19 alin. (1) din Legea 554/2004 prevăzând în mod evident posibilitatea de a solicita despăgubiri pe cale separată doar dacă în prealabil s-a solicitat, distinct, şi anularea actului administrativ.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, Înalta Curte reţine că că la baza stabilirii răspunderii patrimoniale trebuie să stea culpa FGA, concretizată în emiterea unui act nelegal sau în refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.
Astfel, pentru a solicita prejudicii, trebuie făcută dovada nelegalităţii actului administrativ sau a refuzului printr-o sentinţă judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Acţiunea în răspundere patrimonială constituie un accesoriu al acţiunii în anulare, cercetarea condiţiilor răspunderii pentru paguba cauzată de un act administrativ sau de un refuz neputând face abstracţie de sfera condiţiilor acţiunii în anulare însăşi.
În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.
Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 834 din 3 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 26 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.