Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată reclamanta A. a solicitat anularea Deciziei nr. 5708 RF emisă în data de 03.09.2021 de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului şi obligarea pârâtului la emiterea unei Decizii de sancţionare prin care să dispună atât aplicarea unei amenzi contravenţionale postului de televiziune B. cât şi difuzarea de către acest post de televiziune a sancţiunii în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18:00 - 22,00, din care o dată în principala emisiune de ştiri.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 375 din 28 februarie 2022, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului si a libertăţilor fundamentale. Altfel art. 6 implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor.
În opinia recurentei instanţa nu a avut în vedere argumentele prezentate, nu a analizat dispoziţiile legale invocate şi a invocat motive străine de natura cauzei.
Cu privire la greşita interpretare şi aplicare a prevederilor art. 9 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al CNA, recurenta arată că instanţa de fond în mod greşit a considerat că CNA a motivat în fapt şi în drept refuzul de sancţionare, de vreme ce singurul argument al CNA de nesancţionare a fost lipsa numărului de voturi. În rest, raportul de monitorizare, punctul de vedere al reprezentantului postului nu au fost transmise spre a putea fi analizate, ci numai un refuz motivat de lipsa numărului de voturi.
Prin urmare, art. 9 din Regulament este greşit interpretat de instanţă câtă vreme aceasta consideră că argumentul numărului de voturi este suficient pentru a ne afla în situaţia de conformare de către C.N.A. faţă de dispoziţiile legale.
În acest sens, nemotivarea deciziei de nesancţionare a postului de televiziune B. reprezintă o cauză de nulitate a acesteia, întrucât obligaţia motivării actului administrativ reprezintă o cerinţă de legalitate, acceptată atât pe plan intern, cât şi la nivel comunitar, constituind o garanţie împotriva arbitrariului.
În decizia contestată nu sunt incluse argumente din care să reiasă necesitatea şi oportunitatea nesancţionării postului de televiziune B. şi această decizie nu cuprinde o motivare din care să rezulte că aspectele semnalate nu sunt veridice.
Recurenta consideră că motivarea deciziei contestate este deficitară, cuprinde motive străine de aspectele semnalate, este generală, sumară şi nu face vreo referire la aspectele punctuale sesizate.
În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia nu există nicio normă legală care să instituie obligativitatea precizării condiţiilor de cvorum şi modalitatea în care s-a votat, recurenta arată că şi această susţinere este contrazisă de dispoziţiile legale care reglementează activitatea C.N.A.
Art. 15 alin. (4) din Legea 504/2002 prevede în mod expres că:
"exprimarea fiecărui vot deschis este însoţită de motivarea acestuia".
Analizând extrasul procesului-verbal al şedinţei rezultă că acesta nu cuprinde dezbaterile Consiliului şi modul de adoptare a deciziilor şi nici nu cuprinde motivarea votului exprimat de către membrii C.N.A.
Un al motiv pentru care se impune anularea deciziei constă în faptul că aceasta nu este contrasemnată pentru conformitate de către Serviciul Juridic şi Reglementări, astfel cum în mod expres stabilesc dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al C.N.A.
Totodată, este evident că instanţa de fond nu a ţinut cont de dispoziţiile de drept material invocate în susţinerea cererii de chemare în judecată şi nu a analizat incidenţa acestor dispoziţii legale.
Afirmaţiile prezentate generează o imagine publică negativ deformată, aducătoare de nelinişte prin înjosire socială, batjocură publică şi minciună.
Caracterul ilicit rezultă în mod indubitabil din nesocotirea de către moderatorii emisiunii "România, te iubesc!" şi de invitaţii acestei emisiuni a dreptului la onoare şi reputaţie prin susţinerea cu rea-credinţă şi fără suport probator a unor afirmaţii vădit false, faptele afirmate având numeroase conotaţii penale.
Moderatorii emisiunii şi invitaţii acestora s-au mulţumit să facă numai afirmaţii defăimătoare fără a prezenta un minim de dovadă în sprijinul veridicităţii faptelor imputate, deşi afirmaţiile acestora prezintă caracterul unor informaţii factuale susceptibile să facă obiectul probei verităţii, iar nu judecăţi de valoare în sensul exprimării opiniei asupra calităţilor profesionale, morale şi personale, conform distincţiilor realizate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa (a se vedea cauza Sokolowski c. Poloniei).
Exercitarea dreptului la liberă exprimare comportă îndatoriri şi responsabilităţi şi poate fi supusă unor formalităţi, restrângeri şi sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru respectarea moralei şi a protecţiei reputaţiei persoanelor.
Recurenta mai susţine că alegaţiile privind un presupus conflict de interese cauzat de calitatea sa de avocat a dlui. C., pentru o perioadă de 17 ani, sunt profund neîntemeiate, întrucât nu a asigurat o astfel de asistenţă juridică acestuia.
Prin afirmaţiile făcute de către moderatorii emisiunii "România, te iubesc!" şi de invitaţii acestora, s-au lansat acuzaţii directe ceea ce a condus, indubitabil, la crearea unei imagini defăimătoare în ochii publicului şi la vătămarea onoarei, demnităţii şi a probităţii profesionale.
Moderatorii emisiunii şi-au încălcat inclusiv obligaţia de a acţiona cu bună-credinţă şi au prezentat opiniile lor personale ca fiind fapte, aspecte care contravin şi acestea Codului Deontologic al Jurnalistului din România.
În opinia recurentei, reaua-credinţă a jurnaliştilor emisiunii "România, te iubesc!" este demonstrată şi prin maniera agresivă şi tendenţioasă în care a fost prezentată şi intervievată de către aceştia (minutul 21:40 din emisiune).
Moderatorii emisiunii "România, te iubesc!" şi invitaţii acestora au lansat afirmaţii defăimătoare, fără ca acestea să fi fost rezultatul unor dezbateri şi fără a aduce probe în acest sens, aspecte care contravin obligaţiei instituite de prevederile art. 40 alin. (4) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizualului.
Printre acuzaţiile cu caracter penal aduse de către moderatorii emisiunii şi de către invitaţii acestuia fără vreun suport probator se numără: faptul că este o apropiată a clanului din Sectorul 4, faptul că în perioada în care a deţinut funcţia de Prefect Interimar al Capitalei nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu şi a muşamalizat demolarea restaurantului deţinut de dl. C. pentru obţinerea unor avantaje personale, faptul că se afla într-un conflict de interese cauzat de presupusa calitate de avocat al domnului C. pe o perioada de 17 ani.
Moderatorii emisiunii au permis invitaţilor să emită acuzaţii neprobate, permiţând transmiterea pe post a acestora la un interval orar de maximă audienţă.
În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară
4. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanta a sesizat pârâtul CNA cu o plângere, prin care a solicitat să se constate încălcarea dreptului la demnitate reglementat de art. 72 din C. civ., la propria imagine reglementat de art. 73 C. civ. şi la viaţă privată reglementat de art. 8 CEDO în cadrul emisiunii de televiziune "România, te iubesc 2021: Grupare criminală, brand de capitală II", difuzată pe postul de televiziune B. în data de 25.04.2021, prin prezentarea şi acceptarea de către moderatorii acestei emisiuni a unor fapte nereale, cu caracter acuzator penal.
Prin adresa nr. x/03.09.2021, pârâtul a comunicat reclamantei faptul că s-a întrunit în şedinţa publică din 31.08.2021 şi a analizat Raportul de monitorizare întocmit de direcţia de specialitate pentru emisiunea "Romania, te iubesc!" din 25.04.2021. Membrii Consiliului au vizionat secvenţele relevante şi au audiat punctul de vedere al reprezentantului postului, care a precizat ca autorul anchetei a încercat să obţină toate punctele de vedere, iar în urma dezbaterilor a existat o propunere de sancţionare a radiodifuzorului cu somaţie publică, dar aceasta nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptată, conform art. 15 din legea nr. 504/2002.
Instanţa de fond a reţinut că adresa nr. x/03.09.2021, contestată în cauză, nu este o decizie în sensul art. 9 din regulamentul de organizare şi funcţionare al CNA, întrucât potrivit art. 7 din acelaşi regulament: Consiliul deliberează în prezenţa a cel puţin 8 dintre membrii săi, iar deciziile se adoptă dacă întrunesc votul a cel puţin 6 membri, aceeaşi dispoziţie regăsindu-se şi în cuprinsul Legii nr. 504/2002, la art. 15 alin. (1) conform căruia:
"În îndeplinirea funcţiilor şi a atribuţiilor ce îi revin potrivit prezentei legi, Consiliul emite decizii, instrucţiuni şi recomandări, în prezenţa a cel puţin 8 membri şi cu votul a cel puţin 6 membri".
Prin adresa contestată i s-a comunicat faptul că nu a fost adoptată o decizie de sancţionare de către pârâtul CNA întrucât nu a fost întrunit numărul necesar de voturi. Această împrejurare este confirmată de procesul-verbal al şedinţelor din 31.08.2021 şi 02.09.2021 din care rezultă că în urma votului exprimat, doar trei dintre membri prezenţi au votat pentru aplicarea unei somaţii publice postului B., ceilalţi votând împotrivă.
Înalta Curte apreciază că instanţa de fond temeinic şi legal a reţinut că pârâtul nu avea obligaţia de a emite o decizie de nesancţionare, acest act administrativ tipic urmând să fie adoptat numai în situaţia în care autoritatea publică pârâtă constată, în îndeplinirea funcţiilor şi a atribuţiilor ce îi revin, potrivit Legii audiovizualului nr. 504/2002, săvârşirea de către furnizorii sau distribuitorii de servicii in domeniul audiovizualului, a faptelor contravenţionale prevăzute de art. 90 şi art. 91 din Legea nr. 504/2002.
De asemenea, critica referitoare la nemotivarea în fapt şi în drept a adresei nr. x din 03.09.2021 în mod corect a fost analizată prin raportare la natura juridică a actului, aceea de act administrativ asimilat, respectiv refuzul de a emite o Decizie în condiţiile art. 15 alin. (1), (2) si 8 din Legea nr. 504/2002, prin care să fie sancţionat postul de televiziune B. cu amendă contravenţională pentru conţinutul emisiunii "Romania, Te iubesc 2021: Grupare criminală Brand de Capitală II" difuzată în data de 25.04.2021.
Instanţa de fond a apreciat că autoritatea publică pârâtă a analizat raportul de monitorizare întocmit de direcţia de specialitate cu privire la această emisiune, a făcut referire la procedura urmată de membrii Consiliului care au vizionat secvenţele relevante şi a audiat punctul de vedere al reprezentantului postului, la propunerea de sancţionare a radiodifuzorului cu somaţie publică şi la motivul pentru care această propunere nu a fost adoptată, neîntrunind numărul necesar de voturi, astfel că acesta a fost motivat în fapt.
În ceea ce priveşte motivarea în drept, s-a reţinut că s-a făcut trimitere la condiţiile reglementate de art. 15 din Legea nr. 504/2002 cu privire la adoptarea deciziilor.
Instanţa de control judiciar reţine că un act administrativ este motivat atunci când el enunţă motivele de fapt şi de drept pentru care autorul său îl consideră justificat.
Motivarea reprezintă o condiţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ.
Altfel spus, motivarea este o condiţie de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri în concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului.
Aşadar, motivarea este o formalitate substanţială a cărei absenţă sau insuficienţă antrenează invaliditatea actului.
Motivarea urmăreşte o dublă finalitate, şi anume: îndeplineşte o funcţie de transparenţă a procedurilor administrative în profitul cetăţenilor care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat şi permite autorităţii judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia.
De asemenea, motivarea trebuie să indice în mod expres baza juridică a actului adoptat.
Înalta Curte precizează că obligaţia motivării actului administrativ reprezintă o cerinţă de legalitate a acestuia unanim acceptată atât pe plan intern, cât şi la nivelul dreptului unional.
Motivarea actului administrativ constituie o garanţie împotriva arbitrariului şi se impune cu deosebire în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situaţii juridice individuale şi subiective.
Motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerente legate de competenţa emitentului ori la temeiul de drept al acesteia, ci trebuie să conţină şi elementele de fapt care să permită, pe de o parte, destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile deciziei, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.
Sub aspectul motivării actului administrativ, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis şi trebuie să prezinte într-o manieră clară algoritmul urmat de instituţia care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate motivarea măsurilor şi de asemenea, să permită instanţelor efectuarea revizuirii actului, insuficienţa motivării sau nemotivarea atrăgând nulitatea.
În acest sens, este cauza C 509/1993 prin care instanţa de contencios unional a reţinut că o detaliere a motivelor este necesară şi atunci când instituţia emitentă dispune de o largă putere de apreciere, întrucât motivarea conferă actului transparenţă, putându-se verifica în acest fel dacă actul este corect fundamentat.
Este adevărat că o motivare insuficientă sau greşită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actului administrativ, iar aceasta atrage nulitatea sau nevalabilitatea lui, însă în cauza de faţă nu ne aflăm în aceeaşi situaţie.
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că instanţa de fond în mod corect şi-a însuşit susţinerea pârâtului potrivit căreia nu constituie refuz nejustificat faptul că răspunsul autorităţii nu îl satisface pe reclamant, deşi prin acesta s-a răspuns detaliat tuturor aspectelor cuprinse în memoriul înaintat, întrucât stabilirea conţinutului răspunsului constituie în toate cazurile o prerogativă a autorităţii publice care se exercită cu respectarea dispoziţiilor legale.
Se putea aplica o sancţiune contravenţională radiodifuzorului numai dacă constata încălcarea de către acesta a unor norme legale prevăzute de Codul audiovizualului şi numai dacă ar fi fost îndeplinită condiţia numărului de 6 voturi în favoarea acestei soluţii, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 504/2002, condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ.
Or, pârâtul a probat îndeplinirea obligaţiei sale de exercitare a activităţii de control a îndeplinirii de către radiodifuzor a obligaţiilor sale, cu respectarea procedurii stabilite prin lege şi regulament de organizare şi funcţionare, nesancţionarea radiodifuzorului fiind consecinţa neîndeplinirii condiţiei existenţei celor 6 voturi valabil exprimate pentru aplicarea unei anumite amenzi contravenţionale în condiţiile art. 95 şi urm. din Legea nr. 504/2002.
În lipsa numărului de voturi impuse de lege şi având în vedere că nu există o obligaţie legală a CNA de a emite o decizie în cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative arătate, instanţa de fond a apreciat că refuzul pârâtului de sancţionare a radiodifuzorului este legal şi justificat, nefiind întrunite în cauză elementele constitutive ale excesului de putere, soluţie pe care Înalta Curte o împărtăşeşte.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile existenţei unui refuz nejustificat şi implicit al existenţei unui exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. "i" şi "n" din Legea nr. 554/2004.
În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.
Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.
5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 375 din 28 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 26 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.