Ședințe de judecată: Decembrie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 456/2024

Decizia nr. 456

Şedinţa publică din data de 30 ianuarie 2024

Asupra cererii de completare dispozitiv de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 4 decembrie 2023, în dosarul nr. x/2021, intimatul-intervenient A. a solicitat completarea dispozitivului deciziei nr. 5637 din 28 noiembrie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în sensul obligării recurentului-reclamant B. la plata cheltuielilor de judecată conform dovezilor depuse la dosar odată cu întâmpinarea, în cuantum de 5000 RON, reprezentând onorariul de avocat.

Cererea petentului de completare a dispozitivului deciziei pronunţate în recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 444 din C. proc. civ.

Examinând cererea de completare a dispozitivului hotărârii, în raport cu motivele expuse şi cu normele de drept incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 444 alin. (1) C. proc. civ., indicat drept temei al cererii formulate: "Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare. În cazul hotărârilor definitive pronunţate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de 15 zile de la comunicare".

Din cuprinsul acestui text de lege rezultă că solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată reprezintă un capăt de cerere accesoriu, iar în măsura în care instanţa a omis a-l soluţiona, partea interesată are posibilitatea formulării, în cazul hotărârilor definitive pronunţate în recurs, completarea dispozitivului în termen de 15 zile de la comunicare.

În prezenta cauză, intimatul-intervenient A. a solicitat completarea dispozitivului deciziei nr. 5637 din 28 noiembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, hotărâre care nu a fost redactată şi comunicată părţilor.

Astfel, cererea de completare a dispozitivului, fiind formulată anterior comunicării deciziei nr. 5637 din 28 noiembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, apare ca prematură.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, în temeiul dispoziţiilor art. 444 C. proc. civ., cererea intimatului-intervenient A. de completare a dispozitivului deciziei nr. 5637 din 28 noiembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, ca prematur introdusă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 5637 din 28 noiembrie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, formulată de intimatul-intervenient A., ca prematur introdusă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.