Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Acţiunea judiciară
1.1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a, contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală şi Direcţia Regională Antifraudă 5, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 86.275 de RON, cu titlul de despăgubiri, actualizată cu rata indicelui de inflaţie şi dobânda legală aferentă acestei sume, cu cheltuieli de judecată.
1.2. La data de 8 martie 2019, reclamanta a depus la dosarul cauzei cerere adiţională, în care a arătat faptul că majorează cuantumul obiectului acţiunii cu suma de 18.891,12 RON, cu motivarea că a constituit în favoarea B. S.A. o ipotecă imobiliară de prim rang în vederea garantării contractului de facilitate de credit pentru emiterea scrisorilor de garanţie, iar costul constituirii acestei ipoteci se ridică la suma anterior nominalizată.
2. Primul ciclu procesual
2.1. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 4/2020, a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâtele să îi plătească reclamantei, în solidar, sumele de:
- 86.275 RON, cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea sumelor achitate de reclamantă pentru scrisorile de garanţie bancară, sume ce urmează să fie actualizate cu rata indicelui de inflaţie la data plăţii, precum şi cu dobânda legală aferentă, calculată de la data scadenţei până la data plăţii efective a întregului debit datorat;
- 18.891,12 RON, cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea sumei achitate de către societatea A. pentru garanţiile imobiliare instituite în favoarea pârâtelor, sumă ce urmează să fie actualizată cu rata indicelui de inflaţie la data plăţii, precum şi cu dobânda legală aferentă, calculată de la data scadenţei până la data plăţii efective a întregului debit datorat;
- 5.958,59 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
2.2. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 5128/2019, a admis recursul formulat de recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Prin decizia de casare au fost stabilite următoarele indicaţii, obligatorii în rejudecare:
- necesitatea ca prima instanţă să analizeze condiţiile răspunderii administrativ-patrimoniale, prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004 în coroborare cu cele ale art. 1349 şi 1357 C. civ., inclusiv condiţia vinovăţiei;
- necesitatea ca, în analiza condiţiilor existenţei faptei ilicite, a prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate, prima instanţă să verifice situaţia de fapt în detaliu, stabilind:
• momentul la care a fost ridicată măsura asigurătorie;
• dacă ridicarea măsurii s-a produs ca urmare a constituirii garanţiei sau ca urmare a anulării acesteia şi dacă acest aspect prezintă relevanţă din perspectiva despăgubirilor;
• dacă sunt îndeplinite sau nu condiţiile răspunderii delictuale pe perioada dintre data constituirii garanţiei şi data anulării definitive a măsurii asigurătorii de către instanţă;
• relevanţa sesizării penale din aceste perspective şi asupra solicitării de acordare a dobânzilor legale, începând cu data de 06.04.2017;
• dacă sunt îndeplinite condiţiile răspunderii delictuale raportat la temeiul juridic al instituirii măsurii asigurătorii, la conduita fiecăreia dintre pârâte şi la considerentele hotărârii judecătoreşti de anulare a măsurii asigurătorii.
Totodată, prin aceeaşi decizie, au fost dezlegate următoarele chestiuni de drept:
- pârâta Direcţia Regională Antifraudă 5 Deva are calitate procesuală pasivă, având în vedere calitatea acesteia de emitent al actelor prin raportare la care s-au solicitat despăgubiri;
- reclamanta a solicitat antrenarea răspunderii prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004, care nu este reglementată ca un caz de răspundere obiectivă, ci ca o răspundere delictuală, în condiţiile art. 1349 şi 1357 C. civ.;
- prevederile art. 219 şi 221 C. civ. nu sunt aplicabile în speţă.
3. Al doilea ciclu procesual
3.1. Soluţia instanţei în fond după casare
Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 63 din 30.01.2023:
- a admis acţiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală şi Direcţia Regională Antifraudă 5;
- a obligat pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală să plătească reclamantei suma de 105.166,12 RON, cu titlul de despăgubiri, şi penalităţi de întârziere, egale cu dobânda legală penalizatoare, care vor începe să curgă după cum urmează:
- pentru comisioanele de emitere scrisoare de garanţie în cuantum de câte 12.325 de RON fiecare, de la datele de 06.04.2017, 12.07.2017, 12.10.2017, 12.01.2018, 24.04.2018, 12.07.2018 şi 15.10.2018;
- pentru suma de 18.891,12 RON, aferentă contractului de ipotecă, de la data încheierii acestuia şi achitării sumei, respectiv de la data de 05.04.2017;
şi vor curge până la achitarea efectivă a debitului.
- a obligat pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală să plătească reclamantei suma de 5.958,59 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.
3.2. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, care a solicitat casarea acesteia şi, în rejudecare, respingerea acţiunii formulate de societatea C. S.R.L. (fosta A. S.R.L.).
3.2.1. În primul motiv de recurs, încadrat în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată nu este motivată în raport de cerinţele impuse prin decizia de casare şi nici nu respectă dispoziţiile obligatorii ale acesteia din urmă.
Din perspectiva cerinţelor impuse de prevederile art. 19, instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că, deşi societatea intimată a cunoscut presupusa paguba încă de la momentul ridicării măsurilor asigurătorii, aceasta a formulat acţiunea cu nerespectarea chiar şi a termenului de 1 an, prevăzut de lege. Intimata a cunoscut sau trebuia să cunoască o aşa zisă pagubă de la data constituirii garanţiei sub formă de scrisoare bancară. Intimata este cea care a iniţiat un astfel de demers, fiind inadmisibilă necunoaşterea de către aceasta a costurilor pe care le implica. Urmarea constituirii garanţiei de către intimată, Direcţia Regională Antifraudă 5 Deva a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii la data de 17.10.2017.
3.2.2. În cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, precum şi cele ale art. 1349 şi art. 1357 C. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.
În cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile cumulativ prevăzute pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, respectiv: existenţa prejudiciului, fapta ilicită, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită - prejudiciu şi vinovăţia.
Astfel, potrivit punctelor 1 şi 8 din Anexa nr. 1b a Ordinului nr. 3838/2015, privind aprobarea modelului şi conţinutului formularelor şi documentelor utilizate în activitatea de control a Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală:
- procesul-verbal reprezintă actul de control bilateral care se întocmeşte de către inspectorii antifraudă cu ocazia controlului operativ şi inopinat, pentru constatarea unor situaţii faptice şi documentare existente la un moment dat, pentru stabilirea stării de fapt fiscale, precum şi pentru constatarea unor împrejurări privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal şi vamal şi pentru stabilirea implicaţiilor fiscale ale acestora.
- constatările inspectorilor antifraudă rezultate în urma unei acţiuni de control operativ şi inopinat se valorifică în funcţie de natura constatărilor şi obiectivul controlului.
Or, în prezenta cauză, valorificarea constatărilor cuprinse în procesul-verbal de control nr. x din data de 20.02.2017, s-a realizat prin sesizarea organului de cercetare penală, modalitate care se circumscrie atribuţiilor legale ale Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală.
De asemenea, măsurile asigurătorii s-au instituit la societatea intimată cu respectarea prevederilor art. 213 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi au fost ridicate cu respectarea cerinţelor impuse de art. 214 alin. (1) din acelaşi act normativ, mai precis, urmarea constituirii unei garanţii de către A. S.R.L., sub formă de scrisoare bancară, pentru suma de 9.860.120 RON.
Recurenta consideră că exercitarea atribuţiilor prevăzute prin acte normative, efectuată fără excederea cadrului legal, nu poate constitui în sine o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, în condiţiile în care nu reprezentă în niciun caz o abatere de la normele legale. În situaţia contrară, în interpretarea dată de către instanţa de fond, prevederile legale referitoare la valorificarea constatărilor organului de control privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal şi vamal şi cele privind instituirea de măsuri asigurătorii sunt lipsite de eficienţă juridică.
Partea arată că interpretarea instanţei de fond este eronată şi conduce la îngrădirea exercitării atribuţiilor legale ale Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală. Or, în situaţia în care, urmarea unui control efectuat, se constată existenţa pericolului sustragerii, ascunderii ori risipirii patrimoniului, organul de control are obligaţia instituirii măsurilor asigurătorii, iar în cazul în care se conturează suspiciunea săvârşirii unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal şi vamal, organul de control are obligaţia sesizării organului de cercetare penală, iar acesta din urmă, pe baza probatoriului administrat, stabileşte existenţa/inexistenţa unor fapte prevăzute de legea penală.
În mod greşit, instanţa de fond a reţinut existenţa unei culpe în sarcina Direcţiei Regionale Antifraudă 5 Deva care a dus la emiterea unui act administrativ nelegal ce a fost anulat de către instanţa de judecată.
Prezenta acţiune se circumscrie dispoziţiilor art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ. privind răspunderea civilă delictuală, respectiv obligarea la plata despăgubirii solicitate are ca temei culpa procesuală a celui care le-a provocat. Recurenta arată că existenţa unei culpe în sarcina organului fiscal nu este probată atâta timp cât prevederile legale nu instituie în mod expres obligaţia de audiere a contribuabilului la momentul dispunerii măsurilor asigurătorii şi nici nu stabilesc o sancţiune care să atragă nulitatea actului întocmit fără îndeplinirea acestei obligaţii. În acest sens, recurenta face referire la prevederile art. 9 alin. (2) şi art. 213 alin. (6) din Legea nr. 207/2015.
Recurenta consideră că este evidentă lipsa oricărei vinovăţii în sarcina organului fiscal câtă vreme constituirea unei garanţii de către societatea intimată în vederea ridicării măsurilor asigurătorii a fost actul de voinţă al acesteia, fără a fi obligatorie şi fără să îi fie solicitată de organul fiscal. Altfel spus, exercitarea de către contribuabili a dreptului de a constitui o garanţie în vederea ridicării măsurilor asigurătorii nu poate fi imputabilă organului fiscal şi nici nu poate fi considerată generatoare de prejudicii.
Conform prevederilor punctului 54 din Ordinul ANAF nr. 2546/2016:
"în situaţia în care măsurile asigurătorii au fost ridicate ca urmare a constituirii unei garanţii, după expirarea termenului prevăzut la art. 213 alin. (7) din Codul de procedura fiscală, organul de executare solicită organului de control acordul cu privire la prelungirea ori eliberarea acesteia, după caz."
Din formularea textului de lege mai sus arătat, rezultă în mod indubitabil faptul că eliberarea garanţiei constituită de către societatea intimată intră în sfera de competenţă a organului de executare (DGAMC), care are obligaţia legală ca, în prealabil, să solicite acordul organului de control (D.). Prin urmare, şi în cazul în care ar fi admisibilă acţiunea, ea este îndreptată greşit, D. neavând competenţă, potrivit prevederilor legale.
În opinia recurentei, în privinţa cheltuielilor în sumă de 18.891,12 RON, culpa efectuării acestora îi aparţine exclusiv societăţii intimate, deoarece, în cazul în care aceasta ar fi avut disponibil bănesc pentru constituirea garanţiei, nu ar fi angajat cheltuieli pentru constituirea ipotecii în vederea emiterii scrisorii de garanţie. În aceste condiţii, instanţa de fond a dispus greşit obligarea Direcţiei Regionale Antifraudă 5 Deva la plata sumei de 18.891,12 RON, precum şi a dobânzii legale penalizatoare care curge de la data încheierii contractului de ipotecă şi până la achitarea efectivă a debitului.
În fine, recurenta arată că instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu se află în culpă procesuală.
3.4. Apărările formulate în cauză
Intimata C. S.R.L. (fosta A. S.R.L.) a formulat întâmpinare în care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor menţionate în memoriul de recurs în cazurile de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În subsidiar, partea a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
3.5. Soluţia instanţei de recurs
3.5.1. Referitor la excepţia nulităţii recursului
În urma verificării conţinutului prezentei căi de atac, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului, conform prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., întrucât apreciază că autoarea acesteia a formulat critici de nelegalitate cu privire la sentinţa atacată ce pot fi încadrate în prevederile 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
3.5.2. Starea de fapt şi de drept relevantă reţinută de prima instanţă
Prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii A-FHD nr. 2921/21.03.2017, emisă de intimata Direcţia Regională Antifraudă 5 DEVA, s-au dispus în sarcina intimatei "A." S.R.L. măsuri asigurătorii, având la bază sumele estimate/stabilite prin Procesul-verbal nr. x din 20.02.2017, constând în suma de 9.860.120 RON, reprezentând TVA suplimentară de plată, ca urmare a evidenţierii în contabilitate a unor operaţiuni artificiale, care nu pot fi probate cu documente justificative, care nu au scop economic şi urmăresc exclusiv obţinerea unui avantaj fiscal. De asemenea, s-a reţinut încălcarea prevederilor aplicabile livrărilor intracomunitare, urmarea omisiunii de a ţine o evidenţă corectă şi completă şi de a efectua plata obligaţiilor fiscale în termenul legal. Măsurile asigurătorii au constat în instituirea sechestrului asigurător pentru mai multe bunuri imobile aflate în patrimoniul reclamantei.
Prin Decizia de ridicare a măsurilor asigurătorii nr. x/17.10.2017, emisă de intimata Direcţia Regională Antifraudă 5 DEVA, s-a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii luate prin decizia anterior arătată, ca urmare a constituirii de garanţii prevăzute de dispoziţiile art. 211 Codul de procedură fiscală .
Prin sentinţa civilă nr. 225/2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2017, a fost anulată Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii A-FHD nr. 2921/21.03.2017. Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut, în esenţă, faptul că reclamanta nu a fost audiată înainte de emiterea acestei decizii, deşi această obligaţie era impusă de normele legale incidente.
Această sentinţă a fost menţinută prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 5128/2019, prin care a fost respins recursul formulat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, deoarece a fost formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Prin Ordonanţa de clasare din 14 mai 2018, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracţiunea de evaziune fiscală, sesizată de Direcţia Generală Antifraudă Fiscală. În motivarea ordonanţei s-a reţinut, în esenţă, că nu au fost administrate probe care să dovedească dincolo de orice dubiu că operaţiunile evidenţiate de "A." S.R.L. în relaţia cu societăţile din Ungaria, Bulgaria şi Olanda sunt nereale.
Prin Ordonanţa din 13 iunie 2018, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, a fost respinsă plângerea formulată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Ordonanţei de clasare din 14 mai 2018.
Prin încheierea penală nr. 532/2018 a Tribunalului Cluj a fost respinsă plângerea formulată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva aceleiaşi ordonanţe.
Prin Contractul de ipotecă imobiliară autentificat sub nr. x/05.04.2017 de BNP E. şi F., încheiat între reclamantă şi "B." S.A., s-a convenit constituirea unei ipoteci în scopul garantării obligaţiilor asumate de reclamantă prin Contractul de facilitate de credit pentru emiterea de scrisori de garanţie nr. 23/06.04.2004 şi a Actului adiţional nr. x/2017 la acest contract. Din factura şi ordinul de plată depuse la dosar reiese că onorariul notarial pentru încheierea acestui contract a fost în cuantum de 9.101,12 RON. De asemenea, din cel de-al doilea ordin de plată reiese că reclamanta a achitat societăţii notariale şi suma de 9.790 de RON, reprezentând "taxă cadastru".
Din adresa emisă de "B." S.A., depusă la dosar la data de 6 ianuarie 2020, reies următoarele: Scrisoarea de garanţie nr. 63408 din 06.04.2017, în sumă de 9.860.120 de RON, a fost emisă conform cererii nr. x, primită în data de 06.04.2017 de la reclamantă, însoţită de Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 2921 din 21.03.2017. Valoarea totală a comisioanelor încasate pentru această scrisoare de garanţie este de 86.275 de RON, fiind achitate comisioane de emitere scrisoare de garanţie în cuantum de câte 12.325 de RON la datele de 06.04.2017, 12.07.2017, 12.10.2017, 12.01.2018, 24.04.2018, 12.07.2018 şi 15.10.2018. Reclamanta a dovedit plata acestor comisioane şi prin extrasele de cont aferente.
Prin decizia de casare cu trimitere s-a stabilit că în speţă sunt aplicabile următoarele texte legale:
- art. 19 din Legea nr. 554/2004:
Termenul de prescripţie pentru despăgubiri
"(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
(2) Cererile se adresează instanţelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2).
(2^1) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi contractelor administrative.
(3) Cererile prevăzute la alin. (2) se supun normelor prezentei legi în ceea ce priveşte procedura de judecată şi taxele de timbru.’
- art. 1349 C. civ.:
"(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
(2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
(3) În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum şi de ruina edificiului.
(4) Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte se stabileşte prin lege specială."
- art. 1357 C. civ.:
"(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu intenţie sau din culpă, este obligat să îl repare.
(2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă."
3.5.3. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."
Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate de textul legal mai sus citat, deoarece judecătorul fondului a clarificat aspectele esenţiale ale speţei, prin raportare la îndrumările date prin decizia de casare. În concret, instanţa a analizat exhaustiv elementele răspunderii administrativ-patrimoniale, prin prisma reglementărilor legale aplicabile în cauză.
În consecinţă, instanţa de control judiciar apreciază că este nefondat motivul de casare analizat.
3.5.4. Motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")
Recurenta invocă nelegalitatea sentinţei pentru greşita aplicare în cauza de faţă a dispoziţiilor art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele ale art. 1349 şi art. 1357 C. civ.
Cu titlu prealabil, Înalta Curte menţionează faptul că raţiunea edictării art. 19 din Legea contenciosului administrativ este aceea de a permite persoanei vătămate într-un drept sau un interes legitim să solicite acordarea de despăgubiri pentru anularea unui act administrativ emis în mod nelegal, pe cale separată, ulterior momentului anulării acestuia.
În literatura de specialitate, s-a reţinut faptul că emiterea unui act administrativ nelegal reprezintă o faptă ilicită, în sensul dispoziţiilor art. 1349 C. civ.
În cauza de faţă, după cum în mod corect s-a arătat de către prima instanţă, fapta ilicită este reprezentată de emiterea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii A-FHD nr. 2921/21.03.2017 de către intimata Direcţia Regională Antifraudă 5 Deva, decizie care a fost anulată prin sentinţa civilă nr. 225/2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Înalta Curte nu poate primi susţinerea recurentei potrivit căreia nu a fost săvârşită o faptă ilicită, deoarece prevederile art. 213 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală obligau intimata Direcţia Regională Antifraudă 5 Deva să instituie măsuri asigurătorii.
Chestiunea în discuţie nu este cea a aplicării normei legale anterior nominalizate, ci a faptului că intimata a emis Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii A-FHD nr. 2921/21.03.2017 cu încălcarea obligaţiei legale de a proceda la audierea contribuabilului înainte de luarea acestor măsuri asigurătorii, aşa cum s-a statuat prin sentinţa civilă nr. 225/2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, soluţie rămasă definitivă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal nr. 5128/2019.
Recurenta arată faptul că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut existenţa unei culpe în sarcina Direcţiei Regionale Antifraudă 5 Deva, culpă care a dus la emiterea unui act administrativ nelegal, ce a fost anulat de către instanţa de judecată.
Instanţa de control judiciar nu poate reţine alegaţia recurentei, deoarece emitenta Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii A-FHD nr. 2921/21.03.2017 avea obligaţia să cunoască şi să aplice normele care o obligau să procedeze la audierea reprezentantului persoanei juridice cu privire la care se intenţiona a fi luate măsuri asigurătorii. Ca atare, după cum în mod judicios a raţionat şi prima instanţă, omisiunea intimatei Direcţiei Regionale Antifraudă 5 Deva de a respecta regulile de procedură fiscală configurează o atitudine culpabilă a acesteia.
De asemenea, Înalta Curte nu va ţine seama de susţinerea recurentei potrivit căreia existenţa unei culpe în sarcina organului fiscal nu este probată atâta timp cât prevederile legale, respectiv art. 9 alin. (2) şi art. 213 alin. (6) din Legea nr. 207/2015, nu instituie în mod expres obligaţia de audiere a contribuabilului la momentul dispunerii măsurilor asigurătorii şi nici nu stabilesc o sancţiune care să atragă nulitatea actului întocmit fără îndeplinirea acestei obligaţii. Pe acest aspect, aşa cum s-a menţionat anterior, instanţa de control judiciar are în vedere puterea de lucru judecat în raport de soluţia pronunţată prin sentinţa civilă nr. 225/2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal (soluţie rămasă definitivă).
În ceea ce priveşte prejudiciul, recurenta susţine faptul că exercitarea de către contribuabili a dreptului de a constitui o garanţie în vederea ridicării măsurilor asigurătorii nu poate fi imputabilă organului fiscal şi nici nu poate fi considerată generatoare de prejudicii.
Într-adevăr, aşa cum s-a reţinut de către prima instanţă, în vederea ridicării măsurilor asigurătorii, societatea intimată a dovedit că a fost necesară constituirea unei garanţii, sub forma unei scrisori de garanţie bancară. Costurile aferente emiterii acestei scrisori au fost de 86.275 de RON. De asemenea, pentru emiterea scrisorii de garanţie bancară, partea a fost obligată să încheie un contract de ipotecă imobiliară, costurile încheierii acestuia ridicându-se la suma de 18.891,12 RON. Ca atare, contrar celor susţinute de recurentă, măsura nelegală dispusă prin Decizia nr. A-FHD nr. 2921/21.03.2017 a generat un prejudiciu în patrimoniul societăţii intimate.
Totodată, instanţa de control judiciar reţine faptul că este îndeplinită şi condiţia legăturii de cauzalitate dintre fapta culpabilă şi prejudiciu, întrucât societatea intimată a procedat la constituirea unei garanţii în vederea ridicării sechestrului nelegal instituit pentru a nu putea fi obligată să suporte indisponibilizarea bunurilor sale, ca efect al măsurii sechestrului.
În plus de aceasta, Înalta Curte apreciază că este corectă argumentaţia primei instanţe potrivit căreia efectele deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii au încetat şi ele au fost într-adevăr ridicate doar ca urmare a anulării acestora. În realitate, "ridicarea" lor de către organele fiscale nu a determinat o încetare a măsurilor, ci doar o simplă transformare într-o altă măsură asiguratorie care a vizat garanţia constituită de societatea intimată.
În privinţa cheltuielilor în sumă de 18.891,12 RON, recurenta arată faptul că societatea se face vinovată de generarea acestora, întrucât, dacă ar fi avut disponibil bănesc pentru constituirea garanţiei, nu ar fi angajat cheltuieli pentru constituirea ipotecii în vederea emiterii scrisorii de garanţie.
Instanţa de control judiciar nu poate reţine susţinerea recurentei. În mod indiscutabil, societatea intimată nu avea obligaţia de a dispune de disponibil bănesc în cuantum de aproape 10.000.000 RON, după cum nu avea nici obligaţia de a gestiona sechestrul instituit pe o perioadă de 2 ani. În atare condiţii, partea adversă trebuie să suporte prejudiciul pe care decizia de instituire a măsurilor asiguratorii anterior nominalizată l-a produs.
În fine, contrar celor susţinute de către recurentă, în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ., întrucât aceasta se află în culpă procesuală, urmarea prejudiciului produs societăţii intimate. Ca atare, este legală obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
În altă ordine de idei, instanţa de control judiciar nu va proceda la analizarea excepţiei tardivităţii acţiunii, deoarece această excepţie nu a fost invocată de către recurentă prin întâmpinarea formulată în primul ciclu procesual. În realitate, excepţia în discuţie a fost formulată direct în recurs, în cel de-al doilea ciclu procesual, ceea ce nu poate fi primit.
În consecinţă, instanţa de control judiciar apreciază că este nefondat motivul de casare analizat.
3. 6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului, precum şi recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - în reprezentarea Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală 5 Deva, împotriva sentinţei civile nr. 63/2023 pronunţate la 30 ianuarie 2023 de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 31 ianuarie 2024.