Şedinţa publică din data de 01 februarie 2024
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 17 iunie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Corpul experţilor contabili şi contabililor autorizaţi din România - Comisia de disciplină de pe lângă Consiliul filialei Ceccar Bucureşti şi Corpul experţilor contabili şi contabililor autorizaţi din România, a solicitat anularea Hotărârii nr. 28/07.05.2021, emisă în dosarul nr. x/2019 de Comisia Superioară de disciplină de pe lângă Consiliul Superior al Ceccar şi continuarea procedurii cercetării disciplinare faţă de expertul contabil B., anularea Hotărârii nr. 2/11.03.2019 a Comisiei de disciplină de pe lângă Consiliul Filialei Ceccar- Filiala Bucureşti şi pentru alte aspecte faţă de cele constatate deja de Comisia Superioară de Disciplină, obligarea pârâtelor la plata sumei de 2.000 RON, reprezentând daune morale pentru nesoluţionarea cu celeritate (durata excesivă/nerezonabilă de 4 ani) a cercetării disciplinare a expertului contabil B., în dosarele de cercetare disciplinară nr. 51/2017 şi nr. 8/2019, - precum şi plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei cauze.
Prin încheierea din data de 15 octombrie 2021 s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de intervenient forţat, a expertului B..
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. civilă nr. 528 din 17 martie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Corpul experţilor contabili şi contabililor autorizaţi din România - Comisia de disciplină de pe lângă Consiliul filialei CECCAR Bucureşti, şi Corpul experţilor contabili şi contabililor autorizaţi din România - Comisia de disciplină de pe lângă Consiliul Superior şi intervenientul forţat B..
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 528 din 17 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs principal reclamantul A. şi recurs incident pârâţii Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România - Comisia de Disciplină de pe lângă Consiliul Superior şi Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România - Comisia de Disciplină de pe lângă Consiliul Filialei Ceccar Bucureşti.
3.1 Recurentul-reclamant A. a declarat recurs principal în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Recurentul-reclamant a susţinut că prima instanţă nu s-a pronunţat faţă de cererea sa de probe, constând în lipsa de la dosarul cauzei, precum şi necomunicarea declaraţiei prin care raportorul cauzei, pe fondul cercetării disciplinare, expertul contabil C. ar fi trebuit să declare că nu se află în niciuna dintre situaţiile de incompatibilitate sau conflict de interese prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 65/1994.
Totodată, instanţa de fond a procedat la judecata dosarului fără a i se comunica referatul auditorului de calitate, mai ales că instanţa şi-a motivat hotărârea de respingere a acţiunii pe baza acestui înscris, fapt ce i-a produs o vătămare certă, prin aceea că nu şi-a putut formula apărările, nu a putut pune concluzii şi nu a putut invoca excepţii, vătămare care, în raport de soluţionarea cauzei pe fond, nu ar putea fi înlăturată decât prin casarea hotărârii şi rejudecarea cauzei.
Prin necomunicarea către reclamant a acestui înscris, a fost/este încălcat principiul egalităţii armelor, dreptul la apărare şi la un proces echitabil, edificatoare fiind în acest sens Hotărârea CEDO-Sectia a IV-a din 26 ianuarie 2016 în Cauza Muncaciu împotriva României, publicată în M.Of. nr. 826/19.10.2016.
Recurentul-reclamant a mai arătat şi că, din motivarea sentinţei atacate rezultă că instanţa de fond nu a analizat, pe fondul cauzei, motivele de nelegalitate şi criticile pe care le-a invocat, pe motiv că "reclamantul ar fi primit răspuns prin hotărârile atacate".
Mai mult decât atât, prima instanţă s-a declarat necompetentă să judece motivele de nelegalitate şi criticile invocate cu privire la cele două hotărâri atacate, ceea ce demonstrează, în opinia sa, că instanţa de fond a refuzat să judece cauza sub toate aspectele din moment ce a motivat că "instanţa nu se poate substitui instanţei disciplinare".
O astfel de motivare dovedeşte că i-a fost încălcat dreptul de acces la instanţa, instanţa de fond refuzând să judece cauza sub toate aspectele cu care a fost sesizată, dreptul la apărare, la un proces echitabil şi contraditoriu, inclusiv art. 6 din CEDO.
Pe de altă parte, faptul că hotărârea pronunţată cuprinde motive contraditorii, rezultă de la:
- pagina 23 alin. (3)-(4) din hotărârea recurată, unde instanţa a refuzat să analizeze toate aspectele la adresa expertului contabil şi a celor două comisii, pe motiv că "instanţa nu se poate substitui instanţei disciplinare... comisiile de disciplina fiind asimilate instanţelor de judecată";
- pagina 23 alin. (5) din hotărârea recurată, unde prima instanţă recunoaşte că "procedura de judecată internă şi etapele pe care trebuie să le parcurgă o sesizare ori solicitările incidente şi decizia disciplinară aferentă, ulterior putând fi deduse analizei instanţelor de judecata";
- pagina 23 alin. (6) din hotărârea atacată:
"drept urmare, procedura disciplinară şi de soluţionare a plângerii reclamantului se desfăşoară similar cu cea desfăşurata de instanţele de judecata".
Concluzia instanţei de fond de la pagina 23 alin. (8) din hotărârea recurată, "Referitor la criticile reclamantului faţă de nelegalitatea şi netemeinicia Hotărârii nr. 28/07.05.2021, Curtea nu a identificat motive de nelegalitate care sa conducă la anularea sa", este dată cu încălcarea flagrantă a tuturor probelor din dosar, instanţa de fond refuzând să analizeze şi să se pronunţe cu privire la aspectele de nelegalitate şi netemeinicie ridicate.
În loc să analizeze din punct de vedere logico-juridic, să facă un raţionament între aspectele sesizate de reclamant, înscrisurile la care acesta a făcut referire şi prevederile legale incidente în cauză, să se pronunţe faţă de sumedenia de aspecte de nelegalitate, instanţa de fond, într-o singură frază, a ajuns la concluzia greşită că nu a identificat motive de nelegalitate şi netemeinicie a Hotărârii nr. 28/07.05.2021.
În acest context, recurentul-reclamant a solicitat să fie avute în vedere următoarele motive de nelegalitate şi netemeinicie a hotărârii Comisiei Superioare de Disciplină a Ceccar, care conduc la anularea acestei hotărâri:
- Hotărârea Comisiei Superioare de Disciplină a fost dată cu încălcarea pct. 32 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor şi Consiliul Superior al Corpului Experţilor Contabili si Contabililor Autorizaţi din România;
- Hotărârea Comisiei Superioară de Disciplină a fost comunicată reclamantului cu depăşirea termenului legal de 15 zile, de la încheierea dezbaterilor;
- Comisia Superioară de Disciplină nu a solicitat/apelat la serviciile auditorilor de calitate de la nivelul Direcţiei de specialitate din cadrul Corpului, reţinând ca fiind valabile opiniile auditorilor de calitate de la nivelul filialei Ceccar Bucureşti nr. 4307/13.09.2018 a cărei hotărâre a şi fost anulată de comisia superioară de disciplină.
Recurentul-reclamant a mai susţinut şi că prima instanţă nu a analizat şi nu s-a pronunţat în ceea ce priveşte nelegalitatea încheierilor de şedinţă de la Comisia Superioară de Disciplină a Ceccar, aspecte care conduc atât la nelegalitatea şi anularea acestor încheieri de şedinţă, precum şi la nelegalitatea Hotărârii finale, nr. 28/07.05.2020.
Prin hotărârea recurată instanţa de fond nu a analizat aspectele ridicate de reclamant şi nu s-a pronunţat cu privire la nelegalitatea procedurii de cercetare şi a hotărârii primei comisii disciplinare, nr. 2/11.03.2019.
Astfel, instanţa de fond nu a analizat aspectele de nelegalitate şi nu s-a referit deloc la modul în care s-a judecat plângerea şi a fost emisă prima hotărâre a comisiei de disciplină, cu toate că a invocat motive de nelegalitate atât a procedurii, cât şi a hotărârii contestate.
Totodată, contrar celor motivate de instanţa de fond, nu a solicitat niciodată ca expertiza contabilă efectuată în acel dosar penal să fie refăcută, concluziile să fie modificate, organele Corpului profesional să se substituie expertului contabil sau organelor judiciare care au dispus expertiza, pentru că aşa ceva nu mai este posibil întrucât soluţia din dosarul penal în care s-a efectuat expertiza, a rămas definitivă.
Contrar celor motivate în hotărârea disciplinară şi în hotărârea recurată, nu a solicitat Comisiei Superioare de Disciplină refacerea expertizei contabile sau analizarea documentelor care au stat la baza expertizei, ci a solicitat ca în baza competenţei legale, comisia disciplinară să constate că expertul a încalcat normele profesionale care reglementează efectuarea expertizelor şi redactarea raportului de expertiză, aspecte care sunt de natură profesională/disciplinară.
Recurentul-reclamant a mai susţinut şi că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la faptul că membrii Comisiei Superioare de Disciplină nu au luat act de faptul că în Opinia depusă de expert la dosarul de cercetare disciplinară expertul l-a jignit, numindu-l "nemernic" şi că "are un caracter abject", refuzând să se autosesizeze sau să sesizeze conducerea Corpului pentru comiterea unei alte abateri disciplinare.
Totodată, deşi aspectele prezentate instanţei de fond privind faptul că expertul nu a păstrat urma lucrării întocmite în anul 2016, nu a avut un exemplar disponibil în original din lucrarea întocmită şi a depus într-un dosar civil iniţiat tot de acesta, un alt exemplar al aceluiaşi raport de expertiză, care ar diferi faţa de cel din dosarul penal, reprezintă tot abateri disciplinare şi evocă încălcarea normelor profesionale de către expert, organele Corpului profesional, cât şi instanţa de judecată, care îşi declară necompetenţa materială de a cerceta/judeca aceste fapte.
Nu în ultimul rând, referitor la concluzia instanţei de fond reţinută la pagina 23 alin. (7) din hotărârea recurată, recurentul-reclamant apreciază că instanţa "a uitat" să facă o analiză privind contextul volumului de muncă al cauzelor disciplinare de la Ceccar din perioada supusă analizei, particularitatea şi desfăşurarea concretă a cazului, dacă într-adevăr cazul dedus judecăţii a presupus sau nu o durată relativ lungă de soluţionare şi să se pronunţe dacă într-adevar în cauză a avut sau nu loc o tergiversare a cercetării disciplinare, lipsind chiar soluţia privind aspectul sesizat.
3.2 Recurenţii-pârâţi Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România - Comisia de Disciplină de pe lângă Consiliul Superior şi Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România - Comisia de Disciplină de pe lângă Consiliul Filialei Ceccar Bucureşti au declarat recurs incident în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea excepţiei şi respingerea acţiunii, ca inadmisibilă.
Recurenţii-pârâţi au învederat, în esenţă, că prima instanţă în mod greşit a interpretat şi aplicat dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, precum şi prevederile art. 34 din ROF Comisii redate în considerentele soluţiei.
4. Apărările formulate în cauză
Recurenţii-pârâţi Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România - Comisia de Disciplină de pe lângă Consiliul Superior şi Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România - Comisia de Disciplină de pe lângă Consiliul Filialei Ceccar Bucureşti au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului principal declarat de reclamat, ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate, ca fiind temeinică şi legală.
Recurentul-reclamant A. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului incident.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că atât recursul principal declarat de reclamantul A., cât şi recursul incident formulat de pârâţii Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România - Comisia de Disciplină de pe lângă Consiliul Superior şi Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România - Comisia de Disciplină de pe lângă Consiliul Filialei Ceccar Bucureşti, sunt nefondate, reţinând următoarele considerente:
II.1 Recursul principal declarat de reclamantul A.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta este incident "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".
Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural însă, în măsura în care neregularitatea procedurală alegată de titularul căii de atac se subsumează altui motiv de casare, criticile formulate sunt încadrabile în cazurile care particularizează actul de procedură cu privire la care se susţine că a fost nelegal îndeplinit.
De subliniat este faptul că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu vizează situaţia în care instanţa a apreciat fondate/nefondate apărări/critici asupra problemelor ce au făcut obiectul dezbaterilor contradictorii.
Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că instanţa de fond s-a pronunţat asupra cererilor de probatorii formulate de acesta, atât prin încheierea de şedinţă din data de 21 ianuarie 2022, cât şi prin încheierea de şedinţă din data de 18 februarie 2022.
În plus, se reţine că dosarul administrativ a fost depus în dublu exemplar la dosarul cauzei, în modalitatea în care pârâţii îl deţin, în conformitate cu prevederile art. 13 din Legea nr. 554/2004, un exemplar fiindu-i comunicat reclamantului în şedinţa publică din data de 15 octombrie 2021, astfel cum s-a consemnat în încheierea de şedinţă de la acel termen de judecată.
În ceea ce priveşte Referatul nr. x/13.09.2018, avut în vedere de instanţa de fond la soluţionarea cauzei, acesta se regăseşte la fila x din volumul IV al dosarului instanţei de fond, respectiv în unul dintre exemplarele dosarului administrativ depuse de pârâţi la dosarul cauzei.
Aşadar, chiar dacă s-ar accepta ipoteza potrivit căreia înscrisul nu se regăsea în exemplarul comunicat reclamantului, acesta avea posibilitatea de a lua la cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, cu atât mai mult cu cât acesta a fost prezent şi personal la termenele de judecată stabilite în cauză.
Pasivitatea reclamantului nu îi poate fi imputată instanţei de fond, câtă vreme reclamantul avea posibilitatea să ia la cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor depuse de autorităţile pârâte de la dosarul cauzei şi, cu atât mai puţin, nu se poate reţine că astfel ar fi fost încălcat dreptul la apărare şi la un proces echitabil ori principiul egalităţii armelor.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge ca neîntemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.
Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.
Totodată, potrivit prevederilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, judecătorul este în drept, printre altele, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc, inclusiv în jurisprudenţa CJUE statuându-se că revine instanţei de trimitere sarcina de a efectua, în conformitate cu normele privind probele din dreptul naţional, o apreciere globală a tuturor elementelor şi împrejurărilor de fapt (Hotărârea din 6 decembrie 2012, Bonik, C-285/11).
Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată; Înalta Curte apreciază că hotărârea atacată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă.
De altfel, instanţa de control judiciar constată că aspectele criticate de recurentă reprezintă, în realitate, componente ale raţionamentelor logico - juridice prezentate de judecătorul fondului în susţinerea soluţiei pronunţate şi care vizează modul de aplicare în cauză, ori de interpretare, dat de instanţă, normelor de drept material şi procedural, acestea fiind componente ale procesului deliberativ, ce stă la baza pronunţării hotărârii judecătoreşti adoptate şi care reprezintă o valenţă a principiilor iura novit curia şi da mihi fatum, dabo tibi ius, care statuează că, pe baza faptelor stabilite, instanţa va aplica, în mod independent, norma de drept incidentă acestora.
Hotărârea judecătorească nu reprezintă un act discreţionar, ci este rezultatul unui proces logic de analiză a probelor administrate, realizat la momentul deliberării (fiind, astfel, ulterior momentului închiderii dezbaterilor), în scopul aflării adevărului. Un astfel de proces de analiză, care este necesar stabilirii stării de fapt desprinse şi se realizează inclusiv prin înlăturarea unor probe şi reţinerea altora, ca urmare a unor raţionamente logice, aparţine, însă, doar instanţei.
Totodată, Înalta Curte reţine că un astfel de proces al "judecăţii" este reflectat de judecător în cuprinsul motivării hotărârii judecătoreşti, care reprezintă în esenţă, (astfel cum a reţinut şi Curtea Constituţională în pct. 50 al Deciziei sale nr. 233 din 7 aprilie 2021) fixarea, prin redactare, a silogismului judiciar, care explică şi justifică soluţia şi reprezintă o garanţie că rezultatul judecăţii este expresia deliberării, în mod esenţial sub aspectul conţinutului.
Contrar susţinerilor recurentului-reclamant potrivit cărora instanţa de fond nu a analizat toate criticile pe care le-a invocat, se reţine că judecătorul fondului a avut în vedere la soluţionarea cauzei toate criticile formulate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, o parte dintre acestea fiind înlăturate deoarece priveau aspecte care exced controlului pe care îl poate face instanţa de judecată asupra hotărârilor emise de Ceccar şi în raport de soluţiile care pot fi pronunţate cu privire la acestea, iar celelalte deoarece erau critici neîntemeiate care nu puteau conduce la invalidarea soluţiei administrative care face obiectul dosarului dedus judecăţii.
În acest context, se are în vedere şi faptul că, deşi recurentul-reclamant susţine contrariul, prin cererea de chemare în judecată acesta îşi manifestă în esenţă nemulţumirea cu privire la concluziile rapoartelor de expertiză judiciară ori invocă anumite critici care ţin de neregularitatea emiterii acestora, care nu pot fi analizate ori modificate pe altă cale decât cea prevăzută de legiuitor în Codurile de procedură-penală/civilă, în dosarele în care a fost administrată această probă.
Astfel, în acord cu opinia judecătorului fondului, se mai reţine şi că, potrivit dispoziţiilor O.G. nr. 2/2000 şi ale art. 6 alin. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, expertul contabil efectuează expertize contabile dispuse de organele judiciare sau solicitate de persoane fizice ori juridice, în condiţiile prevăzute de lege.
Conform art. 14, teza finală din Regulamentul Comisiilor de disciplină de pe lângă Consiliile filialelor Ceccar, părţile nemulţumite de concluziile rapoartelor de expertiză judiciară, omologate de autorităţile abilitate, nu pot solicita modificarea acestora pe altă cale decât cea prevăzută de legiuitor, respectiv implicând Corpul profesional şi cerând ca acestea să se substituie organelor care au dispus expertizele să aprecieze temeinicia şi legalitatea concluziilor expertizei.
În consecinţă, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, corpul profesional sesizat în privinţa calităţii unui raport, prin auditarea în consecinţă a lucrării de expertiză realizată de un expert contabil judiciar, nu intervine asupra părerii expertului, independenţei ori caracterului personal şi critic la care acesta este îndreptăţit în exprimarea opiniei sale, nu procedează la analizarea pe fond a obiectivelor la care expertul personal este chemat de instanţa de judecată să răspundă, ci în acord cu principiile Standardului 35/2000, auditorul de calitate din cadrul Ceccar verifică aspecte precum independenţa expertului, structura sub care trebuie prezentată lucrarea, dacă se sprijină pe un minim material documentar.
Nu în ultimul rând, instanţa de control judiciar constată şi că o serie de alte critici, reiterate inclusiv prin cererea de recurs, au fost invocate de reclamant doar prin notele de şedinţă depuse pentru termenul de judecată din data de 26 noiembrie 2021, iar acestea nu puteau fi avute în vedere de instanţa de fond la soluţionarea cauzei, în raport de prevederile art. 204 C. proc. civ., fiind astfel depăşit momentul procesual în care reclamantul îşi putea completa cererea de chemare în judecată.
Din acest punct de vedere nu poate fi reţinută nici motivarea contradictorie sau insuficientă, raportat la sentinţa atacată. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor susţinerilor formulate de acestea.
Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:
"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."
Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil.
În concluzie, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sens în care apreciază nefondate susţinerile recurentei privind incidenţa unui astfel de motiv de casare.
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
Astfel, reclamantul a avut calitatea de petent în dosarul penal nr. x/2015 soluţionat definitiv prin clasare, în cadrul căruia a fost administrată o expertiză judiciară contabilă întocmită la data de 17 august 2016 de expertul contabil B., raport ale cărui concluzii l-au nemulţumit pe reclamant.
Prin urmare, la data de 01 septembrie 2017, reclamantul a înregistrat, la Ceccar Sesizarea nr. 6674/01.09.2017, concretizată în etapa disciplinară de fond în dosarul nr. x/2017, prin care a criticat faptul că expertul contabil desemnat nu a analizat/verificat modul în care au fost cheltuite sumele colectate din chirii, deşi aceasta era cerinţa obiectivului stabilit prin ordonanţa organului de cercetare.
Prin Hotărârea nr. 2 din 11 martie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Comisia de disciplină de pe lângă Consiliul filialei Ceccar Bucureşti a respins sesizarea reclamantului împotriva expertului contabil B. ca tardiv introdusă.
Împotriva Hotărârii nr. 2 din 11 martie 2019 emisă de Comisia de disciplină de pe lângă Consiliul filialei Ceccar Bucureşti, reclamantul a formulat contestaţie, iar prin Hotărârea nr. 28 din data de 07 mai 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Comisia superioară de disciplină de pe lângă Consiliul Superior al Ceccar, a admis contestaţia reclamantului prin care s-a respins sesizarea ca tardiv formulată şi, urmare a rejudecării fondului, a respins sesizarea reclamantului ca neîntemeiată.
Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamantul reiterând aspecte prezentate în faţa primei instanţe, sub formă de critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.
Critica privind nelegalitatea soluţiei pentru lipsa auditării raportului de expertiză în etapa de control parcursă pe rolul Comisiei Speciale de disciplină este nefondată, în raport de pct. 15 din ROF Comisii invocat de reclamant.
Potrivit acestuia, "Dacă sunt sesizate cu reclamaţii vizând calitatea lucrărilor de expertiză contabilă, comisiile de disciplină de pe lângă consiliile filialelor trebuie să apeleze la serviciile auditorilor de calitate de la nivelul filialelor, iar Comisia superioară-de disciplină la serviciile Direcţiei de specialitate din cadrul Corpului".
Aceste dispoziţii legale, coroborate cu cele prevăzute la art. 33 alin. (5) lit. a)-c) din O.G. nr. 65/1994, stabilesc structura la care apelează fiecare instanţă disciplinară atunci când este învestită cu o reclamaţie spre soluţionare, având în vedere că o sesizare poate fi de competenţa la fond a comisiei de disciplină teritoriale, adică a filialei, sau poate fi de competenţa la fond a Comisiei Superioare de Disciplină care nu acţionează doar ca structură de control, ci şi ca instanţă de fond atunci când membrii faţă de care se formulează sesizarea au calitate în organele de conducere ale Corpului profesional.
Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, instanţa de recurs constată că, în cauză, au fost respectate aceste dispoziţii legale, în condiţiile în care, ulterior sesizării nr. 6674/01.09.2017, formulată de reclamant, lucrarea de expertiză, întocmită de membrul B., a fost auditată în conformitate cu pct. 15 din ROF, astfel cum rezultă din Referatul nr. x/13.09.2018 .
Nefondate sunt şi criticile recurentului-reclamant privind tergiversarea soluţionării sesizării şi a dosarelor administrative şi solicitarea acestuia de obligare a pârâţilor la plata sumei de 2.000 RON, reprezentând daune morale pentru nesoluţionarea cu celeritate a cercetării disciplinare.
Astfel, în cauză, nu poate fi reţinută situaţia unei tergiversări în soluţionarea sesizării formulate de reclamant, perioada mai lungă aferentă soluţionării acesteia fiind justificată în mod obiectiv atât de natura acestor proceduri, care presupun o durată relativ lungă de soluţionare, determinată de particularităţile şi desfăşurarea concretă a cazului, precum şi de volumul cauzelor disciplinare din anumite perioade, dat fiind că Ceccar gestionează şi controlează activitatea profesioniştilor la nivel naţional.
Corelativ, şi solicitarea reclamantului de obligare a pârâţilor la plata sumei de 2.000 RON, reprezentând daune morale pentru nesoluţionarea cu celeritate a cercetării disciplinare, este neîntemeiată, având în vedere că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea lor.
Mai exact, în cauză nu este îndeplinită cerinţa întrunirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 1.349 C. civ., care reglementează această răspundere în cazul în care există o faptă ilicită, vinovăţie şi prejudiciu.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate de reclamant prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motivele de casare a sentinţei prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul principal declarat de reclamantul A., ca nefondat.
II.2 Recursul incident declarat de pârâţii Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România - Comisia de Disciplină de pe lângă Consiliul Superior şi Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România - Comisia de Disciplină de pe lângă Consiliul Filialei Ceccar Bucureşti
Contrar susţinerilor recurenţilor-pârâţi, instanţa de control judiciar constată ca fiind legală soluţia instanţei de fond de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile, în condiţiile în care reclamantul a urmat procedura specială prealabilă de contestare a hotărârilor pronunţate de comisiile de disciplină în cazul cercetării disciplinare a expertului judiciar reglementată prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor şi Consiliul Superior al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, aprobat prin hotărârea nr. 07/58 din 24 martie 2007, care se aplică cu prioritate faţă de dispoziţiile generale prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, ce reprezintă norma generală în contenciosul administrativ.
Prin urmare, nefiind identificat motivul de casare a sentinţei prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul incident declarat de pârâţii Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România - Comisia de Disciplină de pe lângă Consiliul Superior şi Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România - Comisia de Disciplină de pe lângă Consiliul Filialei Ceccar Bucureşt, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul principal declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 528 din 17 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge recursul incident declarat de pârâţii Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România - Comisia de Disciplină de pe lângă Consiliul Superior şi Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România - Comisia de Disciplină de pe lângă Consiliul Filialei Ceccar Bucureşti împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 01 februarie 2024.