Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 5 decembrie 2000, Direcția Regională Vamală Timișoara, în numele și pentru Direcția Generală a Vămilor București, a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 363 din 14 noiembrie 2000, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 4862/CA/2000, solicitând casarea hotărârii, pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta a susținut că deși în procedura administrativă, i s-a solicitat contestatoarei de către autoritatea vamală, să depună documentele vamale întocmite la intrarea în România, aceasta nu putea face dovada existenței lor.
A mai precizat recurenta că autoturismele au fost introduse în țară de către proprietarul autoturismului, cetățean străin, la o dată anterioară depunerii declarației vamale de import la Biroul Vamal Reșița și la data introducerii în țară a bunului, proprietarul autoturismului nu a solicitat autorității vamale nici un fel de regim vamal.
Prin art. 19 Anexa 6 din H.G. nr. 626/1997, petenta a arătat că regimul vamal de admitere temporară operează prin efectul legii la data introducerii bunului în țară, dacă titularul operațiunii nu solicită autorității vamale, plasarea bunului sub regim vamal (cazul în speță), proprietarul autoturismului înmatriculat în străinătate, fiind străin.
Conform art. 284 alin. (2) din H.G. nr. 626/1997, mijloacele de transport aflate în regim de admitere temporară „nu pot fi date în comodat, gajate sau cedate unei persoane fizice sau juridice domiciliate sau cu reședința în România”.
Mai mult, pentru vehiculele de folosință personală, admise temporar în România, nu se pot întocmi acte care prin rezultatul lor, ar duce la schimbarea destinației bunului respectiv, astfel încât hotărârea atacată a fost considerată de recurentă, ca nelegală și netemeinică.
Din actele cauzei, Curtea Supremă de Justiție reține că prin sentința nr. 363 din 14 noiembrie 2000, Curtea de Apel Timișoara a admis acțiunea reclamantei Asociația Sportivă B. Brebu, împotriva pârâtei Direcția Generală Vamală și Direcția Regională Vamală Timișoara, anulându-se: decizia nr. 1760 din 13 iulie 2000, emisă de Direcția Generală Vamală și decizia nr. 62 din 2 iunie 2000, a Direcției Regionale Vamale Timișoara, precum și actele de constatare nr. 192 din 6 aprilie 2000 și nr. 222 din 10 aprilie 2000, încheiate de Biroul Vamal Reșița, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei, obligația de a plăti 28.137.166 lei, taxe vamale.
Instanța a reținut că cele două autoturisme au fost introduse în țară, în regim de scutire de la plata taxelor vamale, conform art. 5 și 6 din O.G. nr. 26/1993 și cum erau proprietatea reclamantei, în mod greșit s-a considerat de organele vamale, la controlul ulterior efectuat de inspectorii vamali, că au fost înstrăinătate, încălcându-se art. 284 și 286 C. vam.
Hotărârea atacată este nelegală și netemeinică.
Așa cum rezultă din probele cauzei, autoturismele au fost introduse în țară de către proprietarul autoturismelor, fără a solicita autorității vamale, un regim vamal.
Ca atare, prin efectul legii, conform art. 19 Anexa 6 din H.G. nr. 626/1997, cele două autoturisme au putut fi introduse în România, fără plata de taxe vamale, fiind plasate în regim de admitere temporară.
Conform art. 284 alin. (2) din H.G. nr. 646/1997, „mijloacele de transport aflate în regim de admitere temporară” nu pot fi date în comodat, gajate sau predate unei persoane fizice sau juridice, domiciliate sau cu reședința în România.
Cum, ulterior, aceste două autoturisme au fost înstrăinatate, respectiv donate, schimbându-se destinația auto, introduse în țară în regim de admitere temporară, a luat naștere datoria vamală, conform art. 168 din Legea nr. 141/1997, actele administrative atacate în cauză fiind emise corect.
Aceasta, cu atît mai mult, cu cât pentru a se evita sustragerea de la plata taxelor vamale, art. 142 alin. (4) din Legea nr. 141/1997, arată că răspund solidar cu titularul declarației vamale, și persoanele care dobândesc sau dețin mărfurile în cauză, care cunoșteau sau trebuiau să cunoască aceste neregularități în momentul dobândirii sau reținerii.
Ori, la data depunerii declarației vamale, Asociația Sportivă B. avea cunoștință de regimul de admitere temporară în care se aflau autoturismele, regim care opera automat, chiar fără a fi necesară solicitarea regimului, prin simpla trecere a frontierei de un cetățean străin.
Constatându-se, deci, că actele administrative atacate au fost emise legal și se datorează taxa vamală, hotărârea atacată fiind nelegală și netemeinică, urmează a fi casată și în fond, acțiunea formulată urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Direcția Regională Vamală Timișoara, în numele și pentru Direcția Generală a Vămilor, împotriva sentinței civile nr. 363 din 14 noiembrie 2000, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2003.