Şedinţa publică din data de 8 februarie 2024
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată. Primul ciclu procesual
Prin cererea înregistrată, la data de 28.07.2020, pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Direcţia de Sănătate Publică Cluj, obligarea pârâţilor la emiterea certificatului de medic specialist - specialitate parodontologie şi chirurgie dento-alveolară, având în vedere cererea formulată sub nr. x/2019 precum şi documentele depuse, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 2766 din 15 decembrie 2020, Tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâta Direcţia de Sănătate Publică Cluj prin întâmpinare, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal la data de 06.01.2021.
Prin sentinţa civilă nr. 138 din 10 mai 2021, Curtea a respins acţiunea formulată de reclamant împotriva pârâtei Direcţia de Sănătate Publică Cluj, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
A admis în parte acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii şi a obligat pe acest pârât să elibereze reclamantului certificatul doveditor al specializării de medic dentist specialist în specialitatea chirurgie dento-alveolară şi certificatul doveditor al specializării de medic dentist specialitatea parodontologie, prin asimilarea acestei din urmă specializări uneia dintre specialităţile prevăzute la Anexa V pct. 5.3.3 din Directiva 2005/36/CE.
A luat act de declaraţia reclamantului în sensul solicitării de cheltuieli de judecată pe cale separată.
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Sănătăţii a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 09.07.2021.
Prin Decizia nr. 5348 din 11 noiembrie 2022, Înalta Curte a admis recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
A apreciat Înalta Curte, în esenţă, că, deşi instanţa de fond a reţinut faptul că recunoaşterea specializării parodontologie ca atare (fără componenta asimilării cu una din cele două specializări recunoscute conform Anexei, respectiv chirurgie dento-alveolară şi ortodonţie) excedează cadrului legal al Directivei, totuşi, fără a analiza, în condiţiile unui echitabil şi real echilibru procesual, argumentele ambelor părţi, a apreciat ca fiind nejustificat refuzul autorităţii, pronunţând o hotărâre lipsită de capacitate de a fi pusă efectiv în executare şi de a oferi părţii pretins vătămate posibilitatea reală de a-şi materializa dreptul astfel câştigat.
3. Al doilea ciclu procesual. Hotărârea ce face obiectul prezentului recurs
Cauza a fost înregistrată în rejudecare după casare pe rolul Curţii de Apel Cluj la data de 17.03.2023.
Prin sentinţa civilă nr. 229 din 21 aprilie 2023, Curtea a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, a obligat pârâul Ministerul Sănătăţii să elibereze reclamantului certificatul doveditor al specializării de medic dentist specialist în specialitatea chirurgie dento-alveolară.
A respins cererea de chemare în judecată în ceea ce priveşte emiterea certificatului doveditor pentru specializarea de medic dentist specialist în specialitatea parodontologie.
A luat act de declaraţia reclamantului în sensul solicitării de cheltuieli pe cale separată.
4. Cererea de recurs
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Sănătăţii a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinţei recurate şi, rejudecând, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În susţinerea recursului, recurentul-pârât a prezentat, în esenţă, argumentele formulate în faţa instanţei de fond, referindu-se la procedura efectuării rezidenţiatului, apreciind că reclamantul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 34 din Directiva DC36/2005/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind recunoaşterea calificărilor profesionale, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, nu i se poate elibera un certificat de drept câştigat pentru formarea de bază şi pentru titlul de specialist Chirurgie dento-alveolară deoarece este absolvent al promoţiei 2008, iar data de referinţă prevăzută la anexa V 5.33 din Directivă este 17.12.2008, ulterior absolvirii. De asemenea, nu poate fi eliberat nici certificatul doveditor pentru specialitatea parodontologie prin asimilarea acesteia cu una dintre specialităţile prevăzute la Anexa V 5.3.3 din Directivă.
5. Apărările formulate
Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că recurentul a indicat formal prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., criticile sale neputându-se încadra în dispoziţiile menţionate.
II. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Instanţa de control judiciar constată că recursul pârâtului Ministerul Sănătăţii nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
Din lecturarea susţinerilor recurentului-pârât, rezultă că aceasta, deşi a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., nu a evidenţiat niciun element de nelegalitate a sentinţei atacate care să se poată încadra în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).
Înalta Curte are în vedere faptul că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele 1-8 C. proc. civ.
Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentei în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Raportat cu cele reţinute, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor.
Recurentul, după cum s-a expus la pct. I.2 al prezentei decizii, a reiterat argumentele prezentate în cuprinsul întâmpinării depuse faţă de acţiunea introductivă de instanţă, fără, însă, a-şi circumstanţia în niciun mod criticile de nelegalitate, în sensul de a preciza de ce sentinţa Curţii de Apel Bucureşti, ce face obiectul prezentului recurs, ar fi nemotivată şi de a evidenţia modalitatea în care instanţa de fond ar fi aplicat greşit normele de drept material incidente cauzei.
Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material.
Or, instanţa de fond a expus considerentele pentru care a apreciat că intimatul-reclamant îndeplineşte condiţiile pentru emiterea certificatului doveditor al specializării de medic dentist specialist în specialitatea chirurgie dento-alveolară, referindu-se la condiţiile prevăzute de art. 23, 36 şi 37 alin. (1) din Directiva 2005/36/CE, iar recurentul nu a combătut în niciun fel cele reţinute de instanţă. În ceea ce priveşte specialitatea parodontologie, acţiunea reclamantului a fost respinsă.
Simpla nemulţumire a recurentului cu privire la soluţia instanţei de fond, fără a invoca niciun aspect referitor la nelegalitatea hotărârii recurate, nu echivalează cu motivarea căii de atac, pentru că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii sau a reaprecia probele administrate, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.
O astfel de abordare nu satisface exigenţele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului formulat de pârâtul Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei nr. 229 din 21 aprilie 2023 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 8 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.