Şedinţa publică din data de 8 februarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 10.05.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., prin Sindicatul "B." Braşov a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, anularea alin. (2) al art. 1 din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în M.Of., Partea I, nr. 605 din 17.06.2021; obligarea pârâtului la emiterea unui ordin de modificare a Ordinului nr. 3993/2021, respectiv, modificarea alin. (3) al art. 1, în sensul eliminării referirilor la alin. (2).
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 126 din 29 septembrie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., prin Sindicatul "B." Braşov, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, având ca obiect anularea art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021 şi obligarea pârâtului la emiterea unui Ordin de modificare a art. 1 alin. (3) din respectivul Ordin nr. 3993/2021, în sensul eliminării referirilor la alin. (2), ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 126 din 29 septembrie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Sindicatul B. în numele membrului de sindicat A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de fond a respins în mod greşit susţinerile formulate prin cererea de chemare în judecată, reţinând faptul că "Ordinul Ministerului Educaţiei nr. 3993/2021 pune în aplicare dispoziţii legale care nu aduc atingere principiului neretroactivităţii legii civile, acest act normativ producând efecte, sub aspectul sesizării, de la data intrării în vigoare".
Astfel, este evident că prin art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 legiuitorul nu a reglementat cu privire la drepturile născute înainte de intrarea în vigoare a Legii-cadru, din moment ce se foloseşte timpul prezent al verbelor: personalul didactic de predare solicită, obţine, nu primeşte, optează. Or, recurentului i s-a acordat, prin ordin de ministru, anterior datei de 01.07.2017, gradul didactic I, în baza titlului ştiinţific de doctor şi nu se află în situaţia prevăzută de art. 14 alin. (3); [ei "au solicitat" şi "au obţinut" - nu "solicită" şi nu "obţin"; aceasta cu atât mai mult cu cât ordinele ministrului pentru acordarea gradului didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor au fost emise şi comunicate anterior intrării în vigoare a Legii-cadru, şi în baza acestora titularii au beneficiat deja de drepturile salariale corespunzătoare încadrării în învăţământ ca profesor cu gradul didactic I, iar drepturile salariale cuvenite i s-au acordat de la data emiterii ordinului ministrului educaţiei pentru acordarea gradului didactic I.
Art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede expres că au obligaţia de a opta între indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor şi echivalarea cu gradul didactic I exclusiv acele cadre didactice care, ulterior intrării în vigoare a legii, sunt în situaţia fie de a solicita echivalarea titlului ştiinţific de doctor cu gradul didactic I, fie de a solicita acordarea indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor.
Cadrele didactice cărora li s-a acordat gradul didactic I prin ordin de ministru anterior intrării in vigoare a legii, prin echivalarea titlului ştiinţific de doctor, nu mai au un drept real de opţiune, bucurându-se deja de drepturile ce se cuvin cadrelor didactice cu gradul didactic I, în baza actului administrativ cu caracter individual prin care au dobândit gradul didactic I şi care a intrat în circuitul civil; acestea beneficiază în continuare de ambele drepturi, neputând opta - cerinţă impusă de legiuitor.
Obligaţia de a opta o au doar acei salariaţi care nu aveau încă titlul de doctor echivalat cu gradul didactic I la data de 01.07.2017 (data intrării în vigoare a legii), precum şi cei care obţin, după intrarea în vigoare a Legii - cadru nr. 153/2017, prin Ordin de ministru, titlul ştiinţific de doctor şi care, din acel moment optează în mod real, efectiv, între a depune documentele prevăzute de Metodologia privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, aprobată prin OMECTS nr. 5556/2011, pentru acordarea gradului didactic I sau pentru acordarea indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor, urmând să parcurgă procedura din Metodologia privind formarea continuă, pentru a dobândi gradul didactic I.
Orice altă interpretare a textului art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 contravine atât principiilor de drept (principiul neretroactivităţii legii civile), cât şi textului legii.
Este importantă şi formularea la timpul prezent din art. 14 alin. (3) ["nu primeşte indemnizaţia"] - ceea ce are în vedere situaţiile născute din momentul intrării în vigoare a legii.
Or, membrul de sindicat nu se află în ipoteza reglementată de lege; acesta a primit, efect al dobândirii gradului didactic I prin echivalarea titlului ştiinţific de doctor, drepturile salariale corespunzătoare titlului ştiinţific de doctor, atât anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 (sub formă de spor sau sumă compensatorie), cât şi ulterior acestui moment (indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor), până la data intrării în vigoare a art. 1 alin. (2) al OME nr. 3993/2021.
Din dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru reiese că se poate opta pentru echivalare doar în ipoteza în care nu s-a emis ordinul pentru echivalarea titlului ştiinţific de doctor cu gradul didactic I. Mai mult, pierderea gradului didactic deja acordat printr-un ordin de ministru presupune încetarea efectelor ordinului de ministru prin care gradul didactic I a fost acordat, în condiţiile în care, în Legea educaţiei naţionale - lege specială - nu există reglementată pierderea gradului didactic, nici ca sancţiune disciplinară şi nici în alte situaţii expres şi limitativ prevăzute de legiuitor.
În momentul în care un cadru didactic a dobândit, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, prin ordin de ministru gradul didactic I, nu se mai încadrează în situaţia de a opta pentru echivalare, aşa cum prevede expres legiuitorul în art. 14 alin. (3) teza finală, deoarece el este beneficiarul ordinului prin care i s-a acordat gradul didactic I.
Recurentul a mai susţinut că în ceea ce priveşte titlul ştiinţific de doctor, există, în Legea nr. 1/2011, prevederi exprese-la art. 146 ind. 1 şi art. 1462 - privind situaţiile în care titlul de doctor încetează să mai producă efecte juridice, respectiv în situaţia revocării titlului sau al anulării acestuia, anulare ce se dispune de instanţa de contencios.
Enunţând şi dispoziţiile art. 168 alin. (7ind. 1) şi alin. (7ind. 2) din acelaşi act normativ, a arătat că este evident că legiuitorul a înţeles să reglementeze expres în ce condiţii se poate produce renunţarea la titlul ştiinţific de doctor, iar aceasta nu este o renunţare voluntară.
Nici în Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi nici în Legea contenciosului administrativ nu este reglementată ipoteza renunţării de către beneficiarul unui act administrativ intrat în circuitul civil la acesta şi la drepturile legale conferite prin acesta, doar printr-o simplă opţiune, fără respectarea termenelor şi condiţiilor expres prevăzute de legea contenciosului administrativ şi fără intervenţia instanţei competente. Cu atât mai mult cu cât revocarea unui act administrativ intrat în circuitul civil nu este consacrată legal, legea prevăzând doar dreptul autorităţii publice emitente de a solicita instanţei de contencios anularea actului.
Cu alte cuvinte, Legea educaţiei naţionale nu reglementează renunţarea voluntară la titlul de doctor şi nici renunţarea voluntară la gradul didactic I, drepturi acordate prin ordine de ministru, intrate în circuitul civil şi a căror anulare nu mai poate fi solicitată instanţei deoarece aceste acte administrative sunt anterioare intrării în vigoare a Legii - cadru nr. 153/2017. Este evident că, în cuprinsul art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul nu a folosit sintagma "renunţare la gradul didactic I", aşa cum afirmă pârâtul, şi nici nu a prevăzut şi efectele pe care le generează renunţarea.
Mai mult, renunţarea la gradul didactic I care, potrivit judecătorului fondului, s-ar produce ca urmare a voinţei legiuitorului exprimată în art. 14 alin. (3), are drept efect, retrogradarea cadrelor didactice în funcţia de profesor cu definitivare (în cazul cadrelor didactice care prin efectul Legii nr. 6/1969 au beneficiat de acordarea gradului didactic în baza titlului ştiinţific) sau profesor cu gradul didactic II sau cu definitivare (pentru cadrele didactice care şi-au dobândit titlul ştiinţific de doctor şi gradul didactic I în baza Legii 128/1997 şi a Legii nr. 1/2011, anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017.
Însă, o asemenea retrogradare este reglementată de Codul muncii doar ca sancţiune disciplinară; ea nu este consacrată de Legea nr. 1/2011, ca sancţiune disciplinară aplicabilă cadrelor didactice, sancţiuni expres prevăzute de art. 280 alin. (2) din lege. Mai mult, o asemenea retrogradare ar conduce la diminuarea semnificativă a salariului de bază a cadrului didactic, ce nu va mai beneficia de salariul cuvenit profesorului cu gradul didactic I, în raport cu vechimea în învăţământ, prezentând exemple.
Prin considerentele referitoare la faptul că "norma în discuţie nu depăşeşte limitele reglementării primare şi nu retroactivează, respectând intenţia legiuitorului (exprimată în art. 14 alin. (3) din Lg. 153/2017) ca odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 să nu se obţină o dublă compensaţie pentru ipoteza în care cadrul didactic a beneficiat (indiferent de perioadă) de echivalare titlului ştiinţific de doctor cu gradul didactic I", instanţa de fond şi-a însuşit susţinerile Ministerului Educaţiei, fără a avea în vedere faptul că prin coroborarea art. 14 alin. (1) şi art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul a dorit să acorde acest câştig/beneficiu (indemnizaţia pentru titlul ştiinţific), într-un cuantum fix (prin raportare la salariul minim brut pe ţară garantat în plată, iar nu la salariul fiecărui beneficiar), tuturor deţinătorilor titlului ştiinţific de doctor. însă pentru cadrele didactice cărora le este aplicabil art. 1 alin. (2) din O.M.E. nr. 3993/2021 nu există beneficiul; dimpotrivă, în temeiul textului a cărui Modul de redactare al art. 1 alin. (2) al Ordinului nr. 3993/2021 denotă şi caracterul retroactiv al acestui alineat, ceea ce creează o îndoială serioasă asupra legalităţii dispoziţiei, inserate într-un act administrativ cu caracter normativ, de forţă juridică inferioară legii, întrucât contravine principiului neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi art. 6 C. civ.
Prin menţionarea expresă a faptului că prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, se creează premisa aplicării unor dispoziţii din lege unor situaţii juridice născute anterior momentului intrării ei în vigoare. În condiţiile în care legiuitorul nu a prevăzut în textul de lege ce reprezintă temeiul alin. (2) al art. 1 al OME nr. 3993/2021 o asemenea ipoteză, este evident că textul criticat contravine dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru şi că, prin ordin de ministru, s-a adăugat la lege o ipoteză nouă, dispunându-se cu privire la situaţiile juridice născute anterior intrării în vigoare a legii.
De altfel, dacă se dorea ca acest ordin să se aplice doar situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare, alin. (2) al articolului 1 nu era necesar în cuprinsul ordinului, atâta timp cât, legiuitorul, prin art. 14 alin. (3) al legii - cadru, inserase dispoziţii aplicabile cadrelor didactice care dobândesc titlul ştiinţific de doctor ulterior intrării în vigoare a acesteia şi care trebuie să îşi exercite dreptul de opţiune prevăzut expres în teza finală a alin. (3) al articolului 14. Prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru au produs deja efecte în sistemul de învăţământ, de la data intrării în vigoare a legii, pentru cadrele didactice care au dobândit titlul ştiinţific de doctor ulterior datei de 01.07.2017 şi care şi-au exercitat dreptul de opţiune prevăzut în teza finală a alineatului.
Privitor la sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 14 alin. (3), Ministerul Muncii, prin adresa nr. x/04.09.2017, în care se arată explicit că dispoziţiile art. 14 alin. (3) "nu se aplică pentru cadrele didactice care şi-au echivalat gradul didactic I prin dobândirea titlului ştiinţific de doctor înainte de intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017". De altfel, orice altă interpretare a textului citat contravine atât principiilor de drept (principiul neretroactivităţii legii civile), cât şi textului legii [formularea alin. (3) este la timpul prezent - "solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalare" - ceea ce are în vedere situaţiile născute din momentul intrării în vigoare a legii; deci cadrele didactice care au solicitat şi au obţinut gradul didactic I prin echivalare anterior intrării în vigoare a legii nu se află în ipoteza reglementată de actul normativ].
În conformitate cu prevederile legale mai sus citate, de la data de 1 iulie 2017 şi până în prezent, cadrele didactice care, până la data de 30 iunie 2017 inclusiv, au obţinut echivalarea titlului ştiinţific de doctor cu gradul didactic I, au beneficiat atât de salarizarea corespunzătoare gradului didactic, cât şi de indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor - calculul drepturilor lor salariale fiind realizate de unităţile angajatoare prin intermediul programului de salarizare C. pus la dispoziţie de Ministerul Educaţiei şi actualizat periodic.
La aproape 4 ani de la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, prin art. 1 alin. (2) al O.M.E. nr. 3993/2021, Ministerul Educaţiei, ignorând atât prevederile exprese ale art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, cât şi voinţa iniţiatorului legii (a Ministerului Muncii, exprimată clar prin adresa nr. x/04.09.2017), instituie aplicarea retroactivă a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017.
4. Apărările formulate în recurs
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, arătând că, în opinia sa, prin cererea de recurs au fost reluate argumentele referitoare la situaţia de fapt.
Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de criticile formulate, susţinând, în esenţă, că ordinul contestat este o reluare a prevederilor legale edictate la nivel superior, respectând principul legalităţii din perspectiva ierarhiei legilor.
5. Răspunsul la întâmpinare
Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată, reiterând, în esenţă argumentele prezentate prin cererea de recurs.
6. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 8 februarie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
1. Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât, constatând că argumentele de ordin critic formulate de recurentul-reclamant privesc greşita interpretare şi aplicare a legii de către prima instanţă, respectiv a prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, care, în opinia sa, contravine atât principiilor de drept (principiul neretroactivităţii legii civile), cât şi textului legii, încadrându-se în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
2. Argumente de fapt şi de drept relevante
În fapt, reclamantul A., reprezentat în cauză prin Sindicatul B., este salariat al Unităţii Liceul Tehnologic "Dr. D." începând cu data de 01.10.1990, fiind încadrat pe funcţia didactică de profesor, grad didactic I. Acesta şi-a echivalat titlul ştiinţific de doctor cu gradul didactic I, prin ordinul ministrului educaţiei nr. 5162/28.11.2001, astfel cum reiese din Adeverinţa nr. x/16.02.2022 . Membrul de sindicat a beneficiat în intervalul 01.07.2017-30.06.2021 atât de salariul aferent gradului didactic I, cât şi de plata indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor, în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, de la data de 30.06.2021 punându-se în aplicare dispoziţiile art. 1 din Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 3993/2021, privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
În acest context factual, reclamantul A., reprezentat de Sindicatul B., a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu cererea de anulare a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 3993/2021, privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 605 din 17 iunie 2021, potrivit cărora:
"(2) Prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017." şi a solicitat obligarea pârâtului la emiterea unui ordin de modificare a Ordinului nr. 3993/2021, respectiv, modificarea alin. (3) al art. 1, în sensul eliminării referirilor la alin. (2).
Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamantul formulând critici din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a cărui incidenţă nu poate fi reţinută în cauză.
Analizând sentinţa atacată prin raportare la motiv de casare invocat, astfel cum este reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de nelegalitate nu este incident în cauză, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în cauză, criticile recurentului-reclamant, din această perspectivă, fiind nefondate.
Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă, aceste motive nu sunt incidente.
În cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că sentinţa atacată a fost pronunţată de instanţa de fond cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile speţei, indicând în acest sens prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în special cele cuprinse la art. 14 alin. (3), precum şi prevederile Ordinului nr. 3993/2021.
Înalta Curte nu poate primi susţinerile recurentului-reclamant în sensul că acesta este îndreptăţit să primească şi indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, potrivit art. 14 alin. (1) şi art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât, în opinia sa, art. 14 alin. (3) nu se aplică şi cadrelor didactice care şi-au echivalat gradul didactic I, prin dobândirea titlului ştiinţific de doctor, înainte de intrare în vigoare a acestei legi - 01.07.2017.
Reţine instanţa de control judiciar că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 au reglementat situaţia drepturilor salariale ale personalului didactic care solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalarea titlului de doctor, stabilind că acest personal nu primeşte indemnizaţia pentru titlu ştiinţific de doctor. Odată cu intrarea în vigoare a acestui act normativ s-a născut şi obligaţia destinatarilor - cadrelor didactice care aveau titlul de doctor - de a opta între indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I.
Viziunea legiuitorului a fost ca, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, să fie elimine inechităţile salariale şi să se creeze un sistem unic de salarizare.
Totodată, prin Decizia nr. 52/2020 din 20 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a reţinut interpretarea unitară a instanţelor consultate în sensul că " art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, în sensul că, după intrarea în vigoare a acestei legi, acestea nu mai pot primi indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, chiar dacă anterior au încasat drepturi băneşti în considerarea titlului respectiv."
Aşadar, dispoziţiile art. 39 alin. (5) din Legea nr. 153/2017 se aplică tuturor categoriilor de personal care deţineau titlu ştiinţific de doctor la data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, fără a avea relevanţă aspectele prezentate de recurentul-reclamant în sensul că anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 nu a existat vreo dispoziţie legală care să prevadă dreptul de opţiune al cadrului didactic între echivalarea titlului ştiinţific de doctor şi acordarea sporului pentru titlul ştiinţific de doctor.
În jurisprudenţa naţională în materie s-a reţinut în mod constant că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, acestea nemaiputând însă primi indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, chiar dacă anterior au încasat drepturi băneşti în considerarea acestui titlu, întrucât intenţia legiuitorului a fost, aşa cum s-a arătat şi în precedent, de a acorda o singură recompensă financiară pentru obţinerea titlului ştiinţific de doctor.
În atare situaţie, este evident că dispoziţiile art. 39 alin. (5) din Legea nr. 153/2017 se aplică tuturor categoriilor de personal care deţineau titlul ştiinţific de doctor la data intrării în vigoare a acestei legi, indemnizaţia lunară pentru titlul ştiinţific de doctor urmând a fi acordată în măsura în care sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 14 din acelaşi act normativ.
Aceste aspecte nu sunt însă de natură a reprezenta o încălcare a principiului neretroactivităţii legii civile, respectiv o încălcare a dispoziţiilor art. 6 din C. civ. şi a prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţia României, cum în mod greşit a interpretat recurentul-reclamant.
Într-adevăr, principiul neretroactivităţii este regula juridică potrivit căreia legea se aplică doar situaţiilor ivite după intrarea acesteia în vigoare, per a contrario, nefiind aplicabilă şi situaţiilor anterioare. Altfel spus, principiul neretroactivităţii se traduce prin faptul că un act normativ nu se aplică unor fapte din trecut, iar pentru a fi în situaţia aplicării principiului neretroactivităţii legii, este necesară o situaţie premisă, anume existenţa a două sau mai multe reglementări succesive ce privesc soluţionarea aceleiaşi chestiuni juridice.
În speţă, Ordinul nr. 3993/2021 se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021, aşadar, nu se aplică unor situaţii juridice născute înaintea intrării sale în vigoare, prin emiterea acestuia în ceea ce priveşte stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, ministrul educaţiei nefăcând altceva decât să pună în executare dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017 în aplicarea cărora a fost emis acesta. Ca atare, rezultă că acest ordin reia prevederile legale edictate la nivel superior, respectând principiul legalităţii din perspectiva ierarhiei legilor.
Cum legalitatea şi temeinicia Ordinului Ministrului Educaţiei nr. 3993/2021 decurg din mecanismul legal instituit de Legea-cadru nr. 153/2017 în ceea ce priveşte drepturile financiare aferente dobândirii titlului de doctor, reprezentând o reluare a prevederilor legale edictate la nivel superior, nu se poate susţine cu suficient temei că acest act modifică o lege sau adaugă la aceasta, nefiind încălcate dispoziţiile art. 8 alin. (4) teza I şi art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Cât priveşte obiectul dedus judecăţii în prezenta cauză, este de observat că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a arătat în mod constant că indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor reprezintă un drept salarial suplimentar, care nu aparţine sferei drepturilor şi libertăţilor fundamentale, astfel încât acordarea acestui drept depinde în exclusivitate de opţiunea legiuitorului, care se raportează la resursele financiare disponibile. (Decizia Curţii Constituţionale nr. 685/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 26 februarie 2020).
Deşi este real că acest drept se acordă din fonduri publice şi că în privinţa acestuia legiuitorul stabileşte condiţiile de acordare a indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor inclusiv prin raportare la resursele financiare disponibile, acest lucru nu are semnificaţia obligării recurentului-reclamant la renunţarea la o calificare profesională. Aceasta deoarece legiuitorul primar a urmărit în mod explicit abrogarea cumulului între indemnizaţia de doctorat cu orice alte drepturi derivate din acest titlu, respectiv cu drepturile financiare aferente gradului didactic I obţinut exclusiv prin echivalarea doctoratului, aşadar, a vizat exclusiv beneficiul financiar suplimentar obţinut ca urmare a echivalării, nu calificarea profesională în sine. Cu alte cuvinte, scopul a fost acela ca valorificarea financiară a deţinerii titlului ştiinţific de doctor să se realizeze o singură dată, fie prin acordarea indemnizaţiei pentru deţinerea titlului ştiinţific de doctor, fie prin acordarea indemnizaţiei aferente gradului didactic I, obţinut prin echivalarea acestui titlu.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că nu a fost demonstrată nelegalitatea actului administrativ contestat, prima instanţă reţinând în mod corect că ordinul atacat a fost emis cu respectarea legii, argumentele expuse de recurentul-reclamant în calea de atac a recursului nefiind apte să atragă casarea hotărârii de fond din această perspectivă, întrucât a fost dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.
Instanţa de control judiciar constată că este corectă soluţia pronunţată de prima instanţă şi cu privire la doilea petit al cererii, (respectiv de obligare a Ministerului Educaţiei la emiterea unui ordin prin care să se modifice alin. (3) al art. 1 din ordinul contestat), având în vedere, pe de-o parte, soluţia pronunţată cu privire la primul petit al acţiunii, pe care instanţa de control judiciar a apreciat-o ca fiind legală, iar pe de altă parte, faptul că emiterea unui act administrativ cu caracter normativ se realizează pe criterii care ţin de oportunitate.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât şi va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Ministerul Educaţiei.
Respinge recursul formulat de reclamantul Sindicatul B. în numele membrului de sindicat A. împotriva sentinţei nr. 126 din 29 septembrie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 8 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.