Şedinţa publică din data de 14 februarie 2024
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 11.04.2022, sub nr. x/2021, prin declinare de competenţă prin sentinţa civilă nr. 222 din 11.02.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Administraţia Prezidenţială şi Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând anularea Decretului Preşedintelui României nr. 1163/2009 de numire în funcţia de judecător a domnului B..
Prin încheierea din 12 mai 2021, s-a luat act de completarea acţiunii sub aspectul cadrului procesual pasiv, astfel că au fost introduşi în cauză, în calitate de pârâţi, judecător B. din cadrul Tribunalului Mehedinţi, Preşedintele României C. şi Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 166/2022 din 20 iunie 2022, Curtea de Apel Craiova a respins cererea de chemare în judecată astfel cum a fost completată, ca neîntemeiată.
3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs principal reclamantul A. şi recurs incident pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.
3.1. Prin recursul principal formulat de reclamantul A., s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.
În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că a formulat cerere de anulare a Decretului nr. 1163/08.07.2009, după ce a luat la cunoştinţă în mod oficial că domnul judecător B. a refuzat să depună jurământul şi să respecte dispoziţiile art. 1, art. 2, art. 34 alin. (1), (3), (4) şi (5) şi art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 15, art. 16, art. 21, art. 52, art. 53, art. 54, art. 124 şi art. 125 din Constituţia României.
Întrucât prin decretul menţionat, nu se stipulează transferul din funcţia de procuror în cea de judecător, ci, eliberarea din funcţia de procuror şi numirea în funcţia de judecător, recurentul-reclamant consideră că domnul judecător era obligat să depună jurământul în conformitate cu dispoziţiile art. 34 alin. (1), (3), (4) şi (5) din Legea nr. 303/2004, în caz contrar, se aplică alin. (2) al aceluiaşi articol care prevede că refuzul depunerii jurământului atrage, de drept, nulitatea numirii în funcţie.
În continuarea susţinerilor din memoriul de recurs, recurentul-reclamant învederează că judecătorul fondului confundă profesia de procuror cu cea de judecător, contrar dispoziţiilor art. 1, art. 2 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor raportat la dispoziţiile art. 54, art. 124, art. 125 din Constituţia României, precum şi ale art. 1, art. 3 din Legea nr. 303/2004 raportat la dispoziţiile art. 132 din Constituţie.
Recurentul-reclamant mai arată că instanţa de fond, prin sentinţa recurată, a interpretat greşit prevederile art. 61 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, judecătorul fondului neargumentând în concordanţă cu deciziile şi jurisprudenţa CEDO.
Totodată, instanţa de fond a constatat în mod nelegal că în cauză erau incidente dispoziţiile Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, de vreme ce, la momentul emiterii Decretului nr. 1163/2009, a cărui anulare se solicită în cauză, în vigoare erau dispoziţiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Apreciază că dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 92/1992 erau aplicabile doar la momentul numirii în funcţia de procuror, respectiv la data de 13.05.2003, însă, nu şi dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 92/1992 sau ale art. 34 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, întrucât Decretul nr. 1163/2009 nu priveşte transferul din funcţia de procuror în funcţia de judecător, ci eliberarea din funcţia de procuror şi numirea în cea de judecător.
Opinează recurentul în sensul că judecătorul fondului, în dispreţ faţă de Constituţie şi lege, nu a avut în vedere că de cariera judecătorilor şi procurorilor şi de dosarele profesionale se ocupă, după emiterea Decretului de numire în funcţia de judecător, Preşedintele României, Consiliul Superior al Magistraturii, care este direct implicat.
Se mai susţine de către recurentul-reclamant că judecătorul fondului, practic motivează, prin abuz în serviciu, transferul din funcţia de procuror în cea de judecător, deşi era inamovibil.
În concluzie, reclamantul apreciază că actul administrativ contestat este nul din perspectiva încălcării prevederilor art. 34 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în sensul că domnul judecător D., care funcţionează în cadrul Tribunalului Mehedinţi, nu a depus jurământul prevăzut de lege.
Faţă de acestea a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
3.2. Prin recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, întemeiat în drept pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecare, admiterea excepţiei tardivităţii cererii şi respingerea acţiunii ca tardiv formulată/a excepţiei inadmisibilităţii cererii şi respingerea acesteia ca inadmisibilă/a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive şi respingerea acţiunii împotriva acestui pârât ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Astfel, se arată că instanţa de fond a procedat la o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 7 alin. (3) şi art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, apreciind eronat că acţiunea ar fi fost introdusă în termenul prevăzut de lege. În raport de data luării la cunoştinţă de către terţi a actului de numire în funcţia de judecător a domnului B., respectiv 14.07.2009 (data publicării Decretului Preşedintelui României nr. 1163/08.07.2009 în Monitorul Oficial), se observă că, până la momentul exercitării prezentei acţiuni, recurentul-reclamant nu a formulat plângere prealabilă în condiţiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel că cererea de suspendare a executării decretului contestat este tardivă; de asemenea, acesta nu mai poate solicita nici anularea acestui decret, având în vedere că a trecut şi termenul de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din acelaşi act normativ.
De asemenea, instanţa de fond a procedat la o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respingerii eronate a excepţiei inadmisibilităţii cererii.
Având în vedere prevederile art. 8 alin. (1) şi art. 15 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reiese că parcurgerea procedurii prealabile este o condiţie de exercitare a acţiunii în contencios administrativ având ca obiect anularea şi suspendarea executării unui act administrativ. Or, din înscrisurile depuse la dosar, precum şi din motivarea cererii de chemare în judecată nu rezultă că recurentul-reclamant A. ar fi formulat plângerea prealabilă împotriva actului administrativ atacat, anterior exercitării prezentei acţiuni.
Instanţa de fond a procedat la o greşită aplicare şi a dispoziţiilor art. 2 lit. b) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, apreciind eronat că pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii ar avea calitate procesuală pasivă faţă de pretenţiile deduse judecăţii.
Legitimarea procesuală pasivă presupune identitatea care trebuie să existe între persoana pârâtului şi persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii. Or, o astfel de identitate nu poate fi reţinută în cauza de faţă în condiţiile în care pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii nu este emitentul actului administrativ atacat.
Contrar celor reţinute de instanţa de fond, aspectul că în preambulul decretului antereferit este menţionat că are la bază Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 875/2009 nu prezintă relevanţă în planul calităţii procesuale pasive, atât timp cât singurul act atacat în cauză este Decretul nr. 1163/08.07.2009, al cărui emitent este Preşedintele României, iar nu şi Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 875/2009.
4. Apărările formulate în cauză
4.1. Recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare faţă de recursul principal, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului principal, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea acestui recurs, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.
4.2. Intimata-pârâtă Administraţia Prezidenţială a formulat întâmpinare faţă de recursul principal, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, pentru apărările dezvoltate la dosar.
4.3. Legal citat, intimatul-pârât D. nu a formulat întâmpinare în dosarul de recurs.
5. Aspecte de drept procesual
Prin încheierea din 16 noiembrie 2023, au fost respinse excepţia nulităţii recursului principal şi cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, formulată de recurentul-reclamant, considerentele regăsindu-se în cadrul acestei încheieri.
II. Soluţia instanţei de recurs
II.1. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (în ale cărui dispoziţii se încadrează criticile expuse în calea de atac), Înalta Curte constată că recursul principal declarat de reclamant este nefondat, pentru considerentele în continuare arătate.
Prealabil, se reţine că excepţia nulităţii recursului principal, invocată prin întâmpinare de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, a fost respinsă prin încheierea din data de 16 noiembrie 2023, Înalta Curte apreciind că, din punct de vedere formal, susţinerile expuse în cuprinsul cererii de recurs se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Prezidenţială, Consiliul Superior al Magistraturii, Preşedintele României C., Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii şi B., anularea Decretului Preşedintelui României nr. 1163/08.07.2009 de numire în funcţia de judecător a domnului B..
Instanţa de fond a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului, înlăturând punctual toate argumentele de nelegalitate invocate, care, în esenţă, s-au centrat pe faptul că, ulterior trecerii din funcţia de procuror în cea de judecător, domnul judecător nu a depus jurământul, ceea ce atrage de drept nulitatea numirii în funcţie, adică a decretului.
Reclamantul a criticat sentinţa de fond, invocând critici din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum s-a reţinut mai sus, în prezenta decizie.
Înalta Curte reţine că, prin Decretul Preşedintelui României nr. 1163/08.07.2009, publicat în Monitorul Oficial nr. 485 din 14 iulie 2009, domnul magistrat B. "se eliberează din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi şi se numeşte în funcţia de judecător la Judecătoria Drobeta Turnu Severin".
Astfel cum rezultă din preambulul actului a cărui anulare se solicită, acesta a avut la bază prevederile art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi art. 134 alin. (1) din Constituţia României, art. 61 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, dar şi Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 875/2009.
Verificând Decretul Preşedintelui României nr. 1163/08.07.2009, instanţa de control apreciază că îndeplineşte toate condiţiile de legalitate, fiind emis de către Preşedintele României, în acord cu prevederile menţionate anterior. De asemenea, acesta a fost emis urmare a Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 875/2009, prin care s-a propus Preşedintelui României eliberarea din funcţie a domnului B., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi şi numirea acestuia în funcţia de judecător la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, cu recunoaşterea gradului profesional corespunzător tribunalului.
Relativ la Hotărârea CSM nr. 875/2009, instanţa de recurs reţine că a fost emisă în temeiul disp. art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare şi art. 22 - 23 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 193/3006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
În acest context, se reţine că actul administrativ a cărui anulare se solicită se bucură de prezumţia de legalitate, astfel că este în sarcina reclamantului să arate care sunt motivele de nelegalitate care trebuie evaluate în funcţie de momentul emiterii actului. Or, din argumentele de fapt şi de drept inserate în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu rezultă care sunt condiţiile de legalitate ce nu au fost respectate cu ocazia emiterii actului administrativ în cauză.
Critica reiterată în recurs prin care se susţine că ulterior trecerii din funcţia de procuror în cea de judecător, domnul judecător nu a depus jurământul, ceea ce atrage de drept nulitatea numirii în funcţie, este neîntemeiată.
După cum rezultă cu evidenţă din conţinutul Decretului nr. 1163/08.07.2009, numirea în funcţia de judecător s-a realizat prin acelaşi decret prin care s-a dispus eliberarea din funcţia de procuror.
Potrivit art. 34 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, forma în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat:
"Depunerea jurământului nu este necesară în cazul transferului sau al promovării judecătorului ori procurorului în altă funcţie".
Din moment ce aceste dispoziţii legale fac referire expresă la transferul sau promovarea în altă funcţie a unui judecător sau procuror, iar numirea judecătorilor în funcţia de procuror sau a procurorilor în funcţia de judecător se regăseşte la art. 61 din cadrul Capitolului VI din Legea nr. 303/2004, în forma în vigoare la data emiterii Decretului nr. 1163/08.07.2009, capitol care are titulatura "Delegarea, detaşarea şi transferul", rezultă că depunerea jurământului nu este necesară nici în cazul numirii judecătorilor în funcţia de procuror sau a procurorilor în funcţia de judecător.
Mai mult, Înalta Curte apreciază că modalitatea în care s-a realizat promovarea în funcţia de judecător în cazul dat, şi anume, după eliberarea din funcţia de procuror, nu prezintă niciun fel de relevanţă în privinţa jurământului, câtă vreme jurământul se depune o singură dată de către magistraţi, respectiv înainte de începerea exercitării funcţiei de magistrat, astfel cum se prevede la art. 48 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, act normativ în vigoare la data numirii domnului B. în funcţia de procuror, şi la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, act normativ în vigoare la data promovării în funcţia de judecător.
De asemenea, trebuie subliniat că, la art. 49 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, se prevedea în mod clar şi expres că:
"Depunerea jurământului nu este necesară în cazul transferului sau avansării magistratului în altă funcţie din cadrul corpului magistraţilor".
Chiar dacă aceste dispoziţii legaale au fost abrogate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2004, art. 107 alin. (2) lit. b), ele) au fost preluate identic de art. 34 alin. (5) din noul act normativ, astfel încât nu există modificări legislative în privinţa acestui aspect.
Din interpretarea dispoziţiilor anterior menţionate, rezultă că nu este necesară depunerea unui nou jurământ de fiecare dată când un magistrat, judecător sau procuror, îşi schimbă funcţia, cu atât mai mult cu cât şi conţinutul jurământului este unic, în condiţiile în care domnul judecător B. a depus jurământul de intrare în profesie la data de 13 mai 2003.
Dacă legiuitorul ar fi dorit să reglementeze obligaţia de a depune jurământul de mai multe ori, respectiv de fiecare dată când un judecător sau un procuror îşi schimbă funcţia, respectiv din judecător în procuror şi din procuror în judecător, atunci ar fi adoptat o dispoziţie legală expresă prin care impunea această obligaţie şi prevedea expres distincţia dintre jurământul de judecător şi jurământul de procuror.
Nu în ultimul rând este de menţionat că, astfel cum reiese din prevederile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, care a intrat în vigoare la data de 29 septembrie 2004, numai judecătorii şi procurorii numiţi în funcţie după această dată aveau obligaţia de a depune jurământul în condiţiile acestui act normativ.
Faţă de cele expuse, întrucât la momentul transferului din funcţia de procuror în cea de judecător nu exista obligaţia legală a depunerii unui nou jurământ, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., soluţia instanţei de fond fiind pronunţată cu corecta aplicare şi interpretare a normelor de drept material incidente în cauză şi, pentru menţinerea sentinţei ca fiind legală, recursul principal va fi respins.
II.2. În ceea ce priveşte recursul incident, Înalta Curte constată că este lipsit de interes, pentru următoarele:
Recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat recurs incident, cale de atac reglementată prin dispoziţiile art. 491 C. proc. civ.
Potrivit acestei norme legale, recursul incident se poate exercita în cazurile prevăzute de art. 472, din procedura apelului, care se aplică în mod corespunzător, respectiv, cu respectarea dispoziţiilor speciale din procedura recursului.
Din cuprinsul celor două dispoziţii rezultă caracterul accesoriu al recursului incident faţă de recursul principal.
În decelarea interesului de a acţiona, reglementat de art. 33 C. proc. civ., instanţa trebuie să prefigureze folosul actual şi efectiv pe care partea l-ar obţine în recurs.
În speţă, deşi a existat un prezumtiv interes în formularea unui recurs incident, având în vedere soluţia de respingere a recursului principal, ca nefondat, şi, pe cale de consecinţă, soluţia definitivă de respingere a acţiunii reclamantului, interesul în susţinerea recursului incident nu mai îndeplineşte cerinţa de a fi actual.
Prin urmare, la momentul soluţionării recursului incident, lipseşte una dintre cerinţele interesului ca şi condiţie de exercitare a căii de atac, motiv pentru care excepţia va fi admisă iar recursul incident va fi respins ca fiind lipsit de interes.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul principal şi ca lipsit de interes, recursul incident.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul principal declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 166/2022 din 20 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva aceleiaşi sentinţe, ca lipsit de interes.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 14 februarie 2024.