Şedinţa publică din data de 15 februarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 8 aprilie 2022, pe rolul Curţii de Apel Oradea, sub nr. x/2022, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Uniunea Naţională a Notarilor Publici, să se constate nulitatea absolută a Hotărârii nr. 7/21.01.2022 a Consiliului Uniunii Notarilor Publici prin care domnul C., vicepreşedinte al Uniunii, a fost numit şeful Corpului de control al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, cu cheltuieli de judecată.
Prin încheierea de şedinţă din data de 29 iunie 2022, instanţa a dispus introducerea în cauză a domnului C., în calitate de pârât.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 210/CA/2022 - PI din 12.10.2022 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Notarilor Publici şi C..
3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs reclamanţii, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii şi, după rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.
4. Cererea de renunţare
La 9 noiembrie 2023, recurenţii au depus cerere de renunţare la judecarea recursului declarat în cauză.
II. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte reţine că manifestarea de voinţă în sensul de a se renunţa la judecata recursului reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al recurentului care nu este supus cenzurii instanţei, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 din C. proc. civ.
De asemenea, potrivit art. 463 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:
"Achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi, ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre."
Totodată, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 463 alin. (2) din C. proc. civ.: (2) "Achiesarea, atunci când este condiţionată, nu produce efecte decât dacă este acceptată expres de partea adversă."
În speţă, recurenţii au renunţat necondiţionat la calea de atac declarată, astfel că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 463 alin. (2) din C. proc. civ. redate anterior.
Renunţarea la calea de atac echivalează cu o achiesare la hotărârea atacată şi, întrucât norma nu impune vreo condiţie, instanţa de control judiciar poate lua act de renunţarea la judecarea căii de atac fără a fi necesar consimţământul părţii adverse, nefiind incidente prevederile art. 406 alin. (4) din C. proc. civ.
Prin urmare, faţă de dispoziţiile art. 463 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de achiesarea recurenţilor A. şi B. la sentinţa nr. 210/CA/2022 - PI din 12.10.2022 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de achiesarea recurenţilor A. şi B. la sentinţa nr. 210/CA/2022 - PI din 12.10.2022 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 15 februarie 2024.