Şedinţa publică din data de 15 februarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş, la data de 18 februarie 2020, sub numărul de dosar x/2020, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Cluj şi Tribunalul Maramureş, ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:
- obligarea pârâţilor de rând 2-3 la plata diferenţelor de drepturi salariale dintre cele efectiv încasate de reclamanţi şi cele rezultate prin luarea în calcul la stabilirea drepturilor cuvenite, începând cu data de 1.08.2016 pentru reclamantul A., respectiv începând cu data de 24.07.2017 pentru reclamantele B. şi C., şi în continuare şi pentru viitor, a unei valori de referinţă sectoriale de 605,225 RON (respectiv valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON, la care se va adăuga majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016), sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective;
- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la înlăturarea în integralitate a efectelor acestei situaţii discriminatorii în care se află reclamanţii prin emiterea ordinelor specifice de reîncadrare a reclamanţilor şi de recalculare a drepturilor salariale raportate la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON (respectiv valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON, la care se va adăuga majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016), pentru perioada mai sus arătată.
Prin încheierea din data de 9 iulie 2020, Tribunalul Mureş a respins excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Mureş, iar ulterior, prin sentinţa civilă nr. 840 din 20 octombrie 2020, Tribunalul Mureş a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâţi; a admis excepţia lipsei calităţi procesuale pasive în ceea ce priveşte petitul referitor la plata diferenţelor de drepturi salariale, invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei prin întâmpinare; a respins petitul referitor la plata diferenţelor de drepturi salariale din cererea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârât Ministerul Justiţiei ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Curţii de Apel pentru petitul privind stabilirea cuantumului indemnizaţiei; a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 01.08.2016-17.02.2017; A respins acţiunea civilă formulată reclamanţii B., C., A., în contradictoriu cu Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiţiei, Tribunalul Maramureş, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiţie astfel: - ca prescrisă pentru pretenţiile aferente perioadei 01.08.2016-17.02.2017; ca neîntemeiată pentru restul pretenţiilor.
Prin decizia civilă nr. 87 A/14.12.2021 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia I civilă a fost admis apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A., B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 840/20.10.2021 pronunţată de Tribunalul Mureş; a fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că: a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii menţionaţi, în contradictoriul cu pârâţii Curtea de Apel Cluj şi Tribunalul Maramureş; a obligat pârâţii menţionati la recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente reclamanţilor, raportat la perioada în care au avut calitatea de angajatori ai acestora, având în vedere funcţia deţinută, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectoriale de 484,18 RON, majorată cu 25%, conform art. III din O.U.G. nr. 20/2016 (VRS 605,225 RON) şi la plata diferenţelor de drepturi salariale rezultate din recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, începând cu data de 18.02.2017, şi în continuare, până la încetarea condiţiilor legale de acordare. Diferenţele salariale mai sus menţionate vor fi actualizate în funcţie de rata inflaţiei, calculată de la data scadenţei lunare a fiecărei diferenţe şi până la data plăţii integrale a debitului principal. La diferenţele salariale mai sus menţionate se va adăuga dobânda legală penalizatoare, calculată de la data scadenţei lunare a fiecărei diferenţe şi până la data pronunţării prezentei hotărâri, iar, în continuare, şi până plata integrală a debitului principal, diferenţa dintre dobânda legală penalizatoare şi cea remuneratorie.
De asemenea, Curtea de Apel Târgu-Mureş a admis apelul incident formulat de pârâtul-intimat Ministerul Justiţiei, împotriva sentinţei civile nr. 840/20.10.2021 şi a încheierii civile din data de 09.07.2020, ambele pronunţate de Tribunalul Mureş; a anulat sentinţa şi încheierea civilă menţionate mai sus, în ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Mureş şi modul de soluţionare a petitului nr. 2 din cererea de chemare în judecată; a disjuns petit-ul nr. 2, referitor la obligarea pârâtului menţionat la emiterea de noi ordine de salarizare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 RON, majorată cu 25%, conform art. III din O.U.G. nr. 20/2016 (VRS 605,225 RON), a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Mureş, invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei, în ceea ce priveşte capătul de cerere menţionat mai sus şi a declinat competenţa de soluţionare a acestuia în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată, după declinare, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 20.12.2021, sub nr. unic de dosar x/2021
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 524 din 16 martie 2022 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis capătul de cerere (disjuns) formulat de reclamanţii A., B., C. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi a dispus obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea ordinelor de salarizare vizând recalcularea indemnizaţiei reclamanţiilor, în conformitate cu cele dispuse prin Decizia nr. 874A/14.12.2021 a Curţii de Apel Târgu Mureş, începând cu data de 18.02.2017 pentru reclamantul A., respectiv 24.07.2017 pentru reclamantele C. şi B..
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi respingerea acesteia ca neîntemeiată, respectiv ca lipsită de obiect.
În motivarea recursului s-a arătat că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015, la care trimitea art. III din O.U.G. nr. 20/2016, respectiv Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017, acordând drepturi neprevăzute de actele normative incidente în materia salarizării magistraţilor, prima instanţă depăşind limitele puterii judecătoreşti şi arogându-şi atribuţii de legiferare.
Contrar opiniei instanţei de fond, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017 nu se mai poate vorbi despre nivel maxim al salariului, iar textele analizate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 794/2016 sunt abrogate, implicit, nici acestea, nici decizia Curţii care a analizat constituţionalitatea lor nu mai pot constitui temei pentru susţinerea pretenţiilor.
Pe de altă parte, orice drepturi ar fi apreciat instanţa că li se cuvin intimaţilor-reclamanţi, nu puteau fi acordate decât până la momentul "atingerii plafonului maxim prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, aspect pentru care nu s-au administrat probe.
Astfel, potrivit art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, "(6) În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022."
Maximul la care se opreşte indemnizaţia lunară este cel stabilit de lege pentru funcţia de judecător (anexa A). Valoarea de referinţă sectorială, ca şi coeficientul de multiplicare, este un element care se utilizează în prima etapă a calculului indemnizatiei, ori de câte ori valoarea acesteia depăşeşte maximul din anexă, indemnizaţia reducându-se la acest maxim, în acest sens pronunţându-se şi Curtea de Apel Piteşti prin decizia civilă nr. 433/2021 pronuntată în dosarul nr. x/2019, precum şi Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr. 1319/A/18.11.2020 în dosarul nr. x/2018.
Critica privind răsturnarea sistemului de salarizare de către instanţele de judecată care se subrogă competenţelor legiuitorului se desprinde din Decizia CCR nr. 51/2020, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din legile de salarizare în interpretarea dată prin Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Prin această decizie Curtea Constituţională a apreciat că, prin soluţia pronunţată în Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a adus atingere principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat, subrogându-se atât competenţelor constituţionale ale legiuitorului, cât şi celor ale instanţei de contencios constituţional.
Totodată, Curtea a constatat că "interpretarea instanţei supreme se constituie, în fapt, într-o modificare a opţiunii legiuitorului, în sensul contrar adoptat de acesta, afirmând existenţa unui drept care nu mai are temei legal, contrar principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederilor constituţionale ale art. 61 ali. (1) şi art. 115, care consacră rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, respectiv delegarea legislativă, în virtutea căreia Guvernul are competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală."
Prin mai multe decizii (ex. nr. 818/2008, 819/2008, 820/2008, 821/2008), Curtea Constituţională a statuat că instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Aşadar, instanţa de fond a ignorat deciziile Curţii Constituţionale prin care s-a statuat că acordarea altor drepturi decât de cele prevăzute expres de lege este o depăşire a puterii judecătoreşti, rolul instanţelor fiind acela de realizare a justiţiei, adică de a soluţiona litigiile aplicând legea, iar nu de a cenzura soluţia aleasă de legiuitor în stabilirea retribuţiei unor categorii profesionale şi săstabilească alte drepturi salariale decât cele prevăzute de lege, instituindu-se pe cale judiciară sisteme de salarizare paralele cu cele prevăzute prin acte normative, întrucât s-ar încălca rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării şi principiul separaţiei puterilor în stat.
De asemenea, este neîntemeiată acordarea drepturilor accesorii, ignorându-se dispoziţiile art. 39 din O.U.G. nr. 114/2018 referitoare la actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie şi natura dobânzilor legale. Dobânda penalizatoare reprezintă dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă, având funcţia de a sancţiona neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a unei obligaţii la scadenţă.
În acest sens sunt şi considerentele Deciziei Î.C.C.J nr. 21/2015 care statuează că "(...) aceste dobânzi, ca formă de penalizare a debitorului care nu şi-a îndeplinit la timp obligaţia de executare a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate într-un litigiu referitor la drepturi salariale, curg de drept de la momentul pronunţării hotărârii,...", ceea ce nu este cazul în prezenta speţă.
Aşadar, nu ne aflăm în prezenţa unei hotărâri judecătoreşti care a obligat la plata unor drepturi băneşti, care nu a fost executată în ciuda caracterului executoriu, în speţă tinzându-se la obţinerea unei hotărâri judecătoreşti care să oblige la plata unor drepturi salariale, acestea neputând fi purtătoare de dobânzi penalizatoare pentru un interval de timp anterior momentului stabilirii dreptului prin hotărâre judecătorească.
Recurentul a invocat excepţia lipsei de interes, întrucât prin sentinţa civilă nr. 840/20.10.2020 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2020, modificată prin decizia civilă nr. 87/A/14.12.2021 a Curţii de Apel Târgu Mureş, intimaţii-reclamanţi au obţinut deja drepturile solicitate, astfel încât nu este nevoie de o altă hotărâre judecătorescă pentru punerea acesteia în executare.
Potrivit dispoziţiilor art. 32 şi 33 C. proc. civ., exercitarea acţiunii civile se poate face numai în situaţia în care partea justifică un interes determinat, legitim, personal, născut şi actual, cerinţe pe care reclamanţii din cauza de faţă nu le îndeplinesc, nefiind explicat prejudiciul la care se expun în lipsa obligării Ministerului Justiţiei la emiterea ordinelor.
A mai solicitat recurentul să se constate şi lipsa de obiect a acţiunii începând cu data de 30.12.2021 până în prezent şi în continuare, întrucât la data de 30.12.2021 a fost emis O.M.J. nr. 6245/C/30.12.2021, care, la art. 1 şi 4, dispune următoarele:
"Art. 1 - Începând cu data prezentului ordin, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi al curţilor de apel, precum şi ale asistenţilor judiciari se stabilesc având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) şi ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 4- Pentru perioada anterioară datei emiterii prezentului ordin, drepturile salariale acordate prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON se vor achita eşalonat, potrivit dispoziţiilor legale incidente."
Conform preambulului acestui OMJ, printre considerentele avute în vedere la emiterea acestuia, se numără următoarele:
1. "Luând în considerare dispoziţiile alin. (6) al art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora: "în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022";
2. "Ţinând seama de faptul că, în situaţia în care prin stabilirea indemnizaţiilor de încadrare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 605,225 RON, acestea ating nivelul maxim prevăzut în Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, nu se mai utilizează algoritmul de calcul bazat pe valoarea de referinţă sectorială şi coeficienţii de multiplicare prevăzuţi de legislaţia anterioară de salarizare";
3. "Luând în considerare jurisprudenţa instanţelor de litigii de muncă, precum şi a instanţelor de contencios administrativ, inclusiv a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie decizia civilă nr. 3021/20.05.2021, în sensul acordării valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON";
Prin urmare, având în vedere că, în cursul soluţionării prezentei cauze, la data de 30.12.2021, Ministerul Justiţiei a răspuns pretenţiilor intimaţilor-reclamanţi şi a procedat la emiterea Ordinului 6245/C/30.12.2021 prin care judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari li s-au stabilit drepturile salariale solicitate prin cererea dedusă judecăţii, recurentul solicită respingerea prezentei acţiuni ca rămasă fără obiect.
Deşi au fost legal citaţi, intimaţii-reclamanţi nu au depus întâmpinare şi nu au formulat apărări în cauză.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând, cu prioritate, motivele de recurs de ordine publică invocate din oficiu, prin raportare la greşita aplicare de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 123 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Demersul judiciar iniţiat de reclamanţi prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Mureş este structurat în 2 capete de cerere şi vizează:
- obligarea pârâţilor la plata diferenţelor de drepturi salariale dintre cele efectiv încasate şi cele rezultate prin luarea în calcul la stabilirea drepturilor cuvenite, a unei valori de referinţă sectoriale de 605,225 RON, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective şi dobânda legală penalizatoare;
- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea ordinelor specifice de reîncadrare a reclamanţilor şi de recalculare a drepturilor salariale raportate la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON.
Primul capăt de cerere a fost soluţionat în mod definitiv, potrivit deciziei civile nr. 874A/14.12.2021 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia I civilă, aceeaşi instanţă dispunând disjungerea celui de al doilea capăt de cerere şi declinarea competenţei de soluţionare a acestuia în favoarea Curţii de Apel Bucureşti .
Pentru a decide astfel, instanţa civilă a apreciat că nu este competentă material să soluţioneze cererea reclamanţilor de obligare a pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unor noi ordine de salarizare, întrucât litigiile legate de modul de îndeplinire a obligaţiilor administrative privind salarizarea personalului din cadrul ordonatorului principal de credite sunt în competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, conform dispoziţiilor art. 7 alin. (2), Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010.
Această decizie a curţii de apel se opune cu autoritate de lucru judecat în prezentul litigiu.
Or, potrivit art. 99 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., "(1) Când reclamantul a sesizat instanţa cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competenţa se stabileşte în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenţii în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competenţa altei instanţe, instanţa sesizată va dispune disjungerea şi îşi va declina în mod corespunzător competenţa. (2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 123 C. proc. civ., "(1) Cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi atunci când competenţa de soluţionare a cererii principale este stabilită de lege în favoarea unei secţii specializate sau a unui complet specializat. (3) Când instanţa este exclusiv competentă pentru una dintre părţi, ea va fi exclusiv competentă pentru toate părţile."
Dispoziţiile anterior enunţate şi soluţia de disjungere, urmată de declinare, dispusă de Curtea de Apel Târgu-Mureş, conduc la concluzia că instanţa de apel a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 123 C. proc. civ., ci dispoziţiile art. 99 alin. (1) C. proc. civ., tribunalul fiind învestit cu soluţionarea a două capete de cerere principale, care nu pot fi soluţionate împreună, ele fiind date de legiuitor în competenţa exclusivă a două instanţe diferite.
În acest context, Înalta Curte constată că instanţa de fond învestită ca efect al declinării de competenţă (Curtea de Apel Bucureşti, învestită cu soluţionarea capătului de cerere vizând obligarea la emiterea unor noi ordine de salarizare) a apreciat eronat şi contrar deciziei definitive a Curţii de Apel Târgu Mureş că cererea ar avea caracter accesoriu faţă de capătul principal admis de instanţa civilă, astfel încât soluţia, fundamentată exclusiv pe acest pretins caracter accesoriu al capătului de cerere, apare ca fiind pronunţată cu interpretarea greşită a normelor procedurale anterior amintite.
Faţă de obiectul şi caracterul principal al capătului de cerere trimis spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, precum şi în considerearea dispoziţiilor legale anterior menţionate, Înalta Curte apreciază că hotărârea recurată în prezenta cauză relevă inclusiv neanalizarea efectivă a fondului pretenţiei deduse judecăţii, constând în solicitarea reclamanţilor de emitere a unor noi ordine de salarizare, care să corespundă drepturilor salariale deja stabilite prin decizia civilă nr. 874A/14.12.2021 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia I civilă.
Se constată, astfel, că instanţa de fond nu a examinat şi nu a cercetat, în mod efectiv, motivele de fapt şi drept invocate de reclamanţi în susţinerea caracterului nejustificat al refuzului pârâtului de emitere a actului de salarizare, nu a determinat natura obligaţiei stabilite prin decizia civilă nr. 874A/14.12.2021 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia I civilă şi nici nu a analizat existenţa unei obligaţii legale a pârâtului de a emite ordinele de reîncadrare solicitate.
Prin această omisiune a instanţei de fond au fost nesocotite dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi a fost încălcat dreptul părţilor la un proces echitabil, exigenţe procedurale stabilite sub sancţiunea nulităţii şi a căror nerespectare determină incidenţa cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În raport de viciile de ordin procedural înfăţişate, de natură a conduce la casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea criticilor de nelegalitate subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocate de recurentul-pârât, acestea urmând a fi avute în vedere de către instanţa de fond, cu ocazia rejudecării cauzei.
Pentru considerentele expuse, reţinând incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., motive de recurs de ordine publică invocate din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 497 din acelaşi cod Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, în ale cărui drepturi şi obligaţii s-a subrogat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva sentinţei civile nr. 524 din 16 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 15 februarie 2024.