Şedinţa publică din data de 23 februarie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 6 mai 2021, sub nr. x/2021, contestatorul A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a solicitat anularea Hotărârii nr. 221/10.02.2021 a Consiliului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, constatarea discriminării conform prevederilor art. 2 alin. (11) din O.G. nr. 137/2000 raportat la Decizia nr. 19/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv pe rolul hotărâtor pe care l-a avut la condamnarea sa; obligarea intimatului la sancţionarea adecvată a Î.C.C.J. (cu avertisment sau amendă) a faptelor de discriminare la care a fost supus, prin aplicarea Deciziei nr. 19/2015 a Î.C.C.J.; obligarea părţii care a săvârşit fapta, respectiv Î.C.C.J., să publice în mass-media un rezumat al hotărârii prin care se constată săvârşirea discriminării, precum şi orice măsură necesară pentru înlăturarea consecinţelor acestei fapte.
La data de 03.06.2021, contestatorul a formulat cerere precizatoare prin care a solicitat să se constate că obiectul acţiunii îl reprezintă constatarea existenţei unei discriminări create de Decizia Î.C.C.J. invocată conform prevederilor O.G. nr. 137/2000 republicată, care, la art. 1 alin. (2), prevede că principiul egalităţii între cetăţeni, al excluderii privilegiilor şi discriminării sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi: dreptul la un tratament egal în faţa instanţelor judecătoreşti şi a oricărui alt organ jurisdicţional; orice persoană fizică sau juridică are obligaţia să respecte principiile enunţate la alin. (2).
Intimata Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat întâmpinare la data de 11.08.2021 prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de sesizare a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
La termenul de judecată din data de 03.05.2022, reclamantul a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului prin raportare la prevederile art. 21 alin. (1) din Constituţie.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin încheierea din 28 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamant.
3. Cererea de recurs
Împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul încheierii din 28 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea încheierii atacate şi admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Susţine, în esenţă, că instanţa de fond a respins în mod nelegal cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, întrucât, în speţă, sunt întrunite toate condiţiile de admisibilitate.
Astfel, excepţia de neconstituţionalitate a art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului a fost ridicată în faţa instanţei de judecată şi priveşte dispoziţii dintr-o lege aflată în vigoare care, în opinia sa, au strânsă legătură cu soluţionarea cauzei.
Arată că medicii din spitalele de stat nu sunt funcţionari publici conform prevederilor Legii funcţionarilor publici, ci sunt asimilaţi acestora de prevederile C. pen.
Cum toţi medicii au depus acelaşi jurământ al lui Hipocrate, inclusiv medicii de familie, această asimilare creează discriminare, având în vedere că prevederile Legii nr. 46/2003 privind drepturile pacientului nu disting între medici.
Prin urmare, dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale raportat la prevederile art. 21 alin. (1) din Constituţia României.
4. Apărările formulate în cauză
4.1. Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.
4.2. Legal citat, intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu a formulat întâmpinare în cauză.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând legalitatea încheierii atacate în ceea ce priveşte modul de soluţionare a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prin prisma criticilor formulate de recurent şi a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.
Cu titlu preliminar, se constată că, deşi în cuprinsul cererii de recurs nu a fost indicat în mod expres niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., criticile expuse de recurent se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care, încheierea atacată va fi analizată din perspectiva acestui motiv de nelegalitate.
Examinând cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional, instanţa de fond a constatat că nu sunt îndeplinite cerinţele legale obligatorii pentru a se dispune sesizarea Curţii Constituţionale, prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, reţinând că textul de lege atacat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate nu are legătură cu soluţionarea cererii principale care are ca obiect anularea hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 221/10.02.2021 prin care a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a CNCD în raport cu obiectul petiţiei formulate de petentul A. prin care se reclama discriminarea la care este supus prin aplicarea Deciziei nr. 18/2015 a ÎCCJ.
Analizând recursul declarat de reclamantul A. din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia", text din care rezultă, fără dubiu, că o condiţie de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale o reprezintă legătura dintre textul de lege apreciat a fi neconstituţional şi soluţionarea cauzei.
În speţă, în acord cu opinia exprimată de judecătorul care a pronunţat încheierea recurată, Înalta Curte reţine că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionalitate cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamant.
Excepţia de neconstituţionalitate este mijlocul procedural pus la dispoziţia oricărei părţi dintr-un proces pendinte de a susţine, în faţa Curţii Constituţionale, vătămarea drepturilor sale, prin incidenţa, în cauza sa, a unui text de lege considerat a fi neconstituţional.
Textul de lege a cărui neconstituţionalitate a fost invocată, respectiv art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului, prevede următoarele:
"(2) Pacientul poate oferi angajaţilor sau unităţii unde a fost îngrijit plăţi suplimentare sau donaţii, cu respectarea legii."
Obiectul demersului judiciar al recurentului îl reprezintă anularea hotărârii nr. 221/10.02.2021 prin care Consiliul Naţional pentru Combatrea Discriminării a decis admiterea excepţiei necompetenţei sale materiale în raport de aspectele invocate de petent prin sesizare, vizând discriminarea la care este supus acesta prin aplicarea Deciziei nr. 19/2015 a ÎCCJ.
Cât priveşte condiţia existenţei unei legături între dispoziţiile legale ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate şi soluţionarea cauzei în care a fost invocată, Înalta Curte reţine că în mod corect a reţinut instanţa de fond că aceasta nu este îndeplinită în speţă.
Dispoziţiile legale apreciate a fi neconstituţionale reglementează presupusa posibilitate a pacientului de a oferi angajaţilor sau unităţii unde a fost îngrijit plăţi suplimentare sau donaţii, cu respectarea legii, conţinutul lor fiind irelevant pentru problemele de drept cu care instanţa de fond a fost învestită să le dezlege şi care constau în analiza legalităţii hotărârii emise de către pârâtul CNCD din perspectiva verificării dacă pârâtul era competent sau nu să soluţioneze aspectele invocate prin petiţia reclamantului.
De altfel, reclamantul nu a evidenţiat efectul pe care o eventuală declarare a neconstituţionalităţii textului de lege în discuţie l-ar produce cu privire la soluţia instanţei de fond.
Înalta Curte constată, astfel, că în privinţa modalităţii de soluţionare a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale încheierea recurată este temeinică şi legală şi că, în mod judicios, prima instanţă a considerat că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată.
Pentru considerentele expuse, găsind nefondate criticile din recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din acelaşi Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 28 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 23 februarie 2023.