Şedinţa publică din data de 15 aprilie 2024
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată la data de 31 octombrie 2017 pe rolul Tribunalului Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamantul Sindicatul Liber al R.A. Aeroportul "Delta Dunării", în numele şi pentru membrii săi de sindicat, a solicitat obligarea, în solidar, a celor doi pârâţi Regia Autonomă Aeroportul "Delta Dunării" Tulcea şi Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Tulcea, prin Consiliul Judeţean Tulcea la plata drepturilor salariale, aşa cum au fost nominalizate.
Prin sentinţa civilă nr. 1028 din 27 iunie 2018, Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea formulată în contradictoriu cu pârâţii, având ca obiect drepturi băneşti; a respins cererile formulate de reclamanţii A., B. şi C., ca nefondate; a respins cererea de intervenţie formulată de intervenientul D., ca nefondată; a dispus obligarea pârâtei R.A. Aeroportul "Delta Dunării" şi a Consiliului Judeţean Tulcea, în sensul prevăzut de art. 3 din H.G. nr. 398/1997, la plata către ceilalţi reclamanţi şi intervenienţi a diferenţelor de drepturi salariale rezultate din diminuarea sporurilor de aviaţie, deservirea unor instalaţii suplimentare din dotarea autovehiculelor, fidelitate, condiţii vătămătoare şi periculoase pentru perioada 1 noiembrie 2016-27 iunie 2018, respectiv până la încetarea contractelor de muncă pentru reclamanţii cărora le-au încetat contractele individuale de muncă în acest interval, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală la data plăţii efective; a respins capetele de cerere privind acordarea diferenţei rezultate la salariu prin modificarea indicelui 1 în funcţie de salariul minim pe economie şi privind diferenţa la salariu prin eliminarea sporului de tură, ca nefondate; pârâta R.A. Aeroportul "Delta Dunării" şi Consiliul Judeţean Tulcea, în sensul prevăzut de art. 3 din H.G. nr. 398/1997, au fost obligaţi să plătească toate contribuţiile şi impozitele aflate în sarcina angajatorului; de asemenea, pârâţii au fost obligaţi să reţină şi să vireze contribuţiile, precum şi impozitele datorate de reclamanţi şi intervenienţi, în condiţiile legii, pentru drepturile salariale acordate prin hotărâre; a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei R.A. Aeroportul "Delta Dunării" la plata unei amenzi pentru exercitarea unui comportament lipsit de corectitudine faţă de salariaţi şi încercarea de inducere în eroare a instanţei, ca inadmisibil.
Prin decizia civilă nr. 341/CM din 5 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă - Complet specializat pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a respins apelul formulat de reclamantul Sindicatul Liber al R.A. Aeroportul "Delta Dunării", în numele şi pentru membrii săi de sindicat împotriva sentinţei civile nr. 1028 din 27 iunie 2018 a Tribunalului Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal; s-au admis apelurile formulate de pârâţii R.A. Aeroportul "Delta Dunării" şi Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Tulcea, prin Consiliul Judeţean Tulcea, împotriva aceleiaşi sentinţe; s-a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că s-a respins acţiunea, ca nefondată; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 17 mai 2022, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a respins cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 341/CM/05.11.2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, cerere formulată de petentul/apelantul-reclamant Sindicatul Liber al R.A. Aeroportul "Delta Dunării" Tulcea, în numele şi pentru membrii săi de sindicat.
Cererea de revizuire
La 25 iulie 2022 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2022, cererea de revizuire formulată de revizuentul Sindicatul Liber al R.A. Aeroportul "Delta Dunării" împotriva deciziei civile nr. 341/CM din 5 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă - Complet specializat pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Revizuentul a solicitat repunerea în termenul de declarare a căii extraordinare de atac, arătând că nu a formulat cererea de revizuire în termenul de o lună prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, întrucât sindicatul şi celelalte părţi implicate în proces au înţeles, raportându-se la dispozitivul hotărârii, coroborat cu considerentele care au stat la baza acesteia, că rămân valabile prevederile sentinţei de fond (în sensul că nu s-a menţionat desfiinţarea hotărârii apelate) cu privire la drepturile salariale prevăzute în actele adiţionale la contractele individuale de muncă semnate de ambele părţi.
Decizia recurată
Prin Decizia nr. 1945 din 6 octombrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins cererea de repunere în termenul de declarare a căii de atac, ca nefondată şi a respins ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul Sindicatul Liber al R.A. Aeroportul "Delta Dunării" împotriva deciziei civile nr. 341/CM din 5 noiembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă - Complet specializat pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
În motivare, s-a reţinut că decizia atacată cu revizuire a fost pronunţată în soluţionarea unei cereri de apel, astfel încât ea are caracter definitiv de la pronunţare, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.
Prin raportare la art. 511 alin. (1) pct. 8 şi art. 181 alin. (1) pct. 3 teza I din C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că, în speţă, termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii atacate, s-a împlinit la 5 decembrie 2019, iar revizuentul a promovat calea de atac a revizuirii la data de 22 iulie 2022, conform plicului ataşat, după împlinirea acestui termen.
Instanţa a respins cererea revizuentului de repunere în termenul de declarare a căii extraordinare de atac, reţinând că motivele invocate de acesta nu se circumscriu sintagmei "motive temeinic justificate", de tipul celor avute în vedere de textul art. 186 alin. (1) din C. proc. civ., pentru că nu constituie o veritabilă împiedicare de la formularea unei căi de atac, mai ales în condiţiile în care art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu distinge după momentul comunicării hotărârii atacate cu revizuire, calculul termenului fiind efectuat exclusiv în raport cu rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, care, în cazul de faţă, reprezintă data pronunţării acesteia.
Ca urmare, a arătat instanţa de revizuire, nu poate fi avut în vedere momentul comunicării încheierii de respingere a cererii de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 341/CM/05.11.2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă la data de 17 mai 2022, a cărei revizuire se solicită, când revizuentul susţine că a luat cunoştinţă de faptul că hotărârea primei instanţe nu a fost schimbată, în sensul de a păstra vreo dispoziţie de admitere a vreunui capăt de cerere formulat de reclamanţi, făcând referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 8 din 14 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446.
Faţă de soluţia dată cererii privind repunerea în termenul de declarare a căii de atac, instanţa a respins, ca tardivă, cererea de revizuire.
Recursul
Împotriva acestei decizii, revizuentul Sindicatul Liber al R.A. Aeroportul "Delta Dunării" a declarat recurs.
În motivarea căii extraordinare de atac, a susţinut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii, fiind greşită soluţia de respingere a cererii de repunere în termenul de declarare al revizuirii.
Recurentul a invocat art. 511 alin. (4) din C. proc. civ., în raport de care a susţinut că cererea de revizuire trebuie să fie şi motivată la momentul declarării, ca urmare, trebuie cunoscute motivele instanţei care a judecat cel de-al doilea proces.
Din această perspectivă, recurentul a susţinut că simpla analiză a dispozitivelor celor două hotărâri contradictorii, fără cunoaşterea motivelor care au stat la baza deciziei din cel de -al doilea proces, nu putea conduce la concluzia că cele două hotărâri judecătoreşti ar fi contrare.
A invocat Decizia nr. 351/2021 pronunţată de Curtea Constituţională, prin care, la paragraful nr. 20, s-a reţinut că în materia revizuirii se poate formula cerere de repunere în termen, cu respectarea art. 186 din C. proc. civ.
Prin raportare la art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, a susţinut că analiza dispozitivelor celor două hotărâri pretins a fi contrare nu se poate desprinde concluzia încălcării principiului autorităţii de lucru judecat; aşadar, în opinia recurentului, această împrejurare este una temeinică şi se circumscrie noţiunii de "motive temeinic justificate".
În concluzie, motivul întârzierii se datorează neclarităţii dispozitivului hotărârii şi nicidecum culpei recurentului, care a depus toate diligenţele, formulând atât cerere de lămurire a dispozitivului, cât şi, ulterior comunicării încheierii de respingere a cererii de lămurire, cerere de revizuire.
De asemenea, recurentul a invocat şi aplicarea greşită a normelor de drept material, făcând referire la art. 22 şi la art. 186 din C. proc. civ.
Recursul a fost înteemiat în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători
Cu privire la fondul recursului de faţă, Înalta Curte constată următoarele:
Recurentul a criticat soluţia instanţei, prin care cererea sa de revizuire a fost apreciată ca tardivă, susţinând că este nelegală măsura respingerii cererii de repunere în termenul de formulare al revizuirii, câtă vreme contrarietatea hotărârilor invocată în cererea de revizuire în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu se putea deduce din dispozitivul acestora.
Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reţine că recurentul şi-au întemeiat cererea de recurs pe pct. 6 şi 8 ale art. 488 C. proc. civ., dar criticile se referă atât la nemotivarea hotărârii, cât şi la greşita apreciere a instanţei privind momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac, cu referire la art. 186 din C. proc. civ., deci sunt vizate regulile de procedură civilă; ca urmare, Înalta Curte va analiza aceste susţineri din perspectiva pct. 5 şi 6 al art. 488 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte incidenţa pct. 6 al art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", nemotivarea hotărârii judecătoreşti fiind analizată din aceeaşi perspectivă.
Verificând decizia criticată, Înalta Curte reţine că aceasta corespunde exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. se are în vedere că motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi, întrucât scopul motivării este acela de a explica soluţia adoptată de instanţă. Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.
De altfel, obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi respectiv art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de instanţa ce are obligaţia legală de a proceda la o analiză a susţinerilor, argumentelor şi mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinenţa.
Raportând cele expuse la litigiul pendinte, precum şi la criticile formulate, Înalta Curte reţine că decizia recurată respectă condiţiile prevăzute de art. 425 C. proc. civ. referitoare la motivarea hotărârii, câtă vreme instanţa, analizând cererea de repunere în termenul de declarare a căii extraordinare de atac, a constatat că susţinerile revizuentului, în sensul că ar fi luat cunoştinţă de contradictorialitatea invocată abia la momentul comunicării deciziei, nu pot fi apreciate ca fiind o împrejurare mai presus de voinţa sa, în sensul textului de lege.
Instanţa de revizuire a detaliat, arătând că textul de lege incident, temeiul de drept al cererii de revizuire art. 508 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., face vorbire despre rămânerea definitivă a ultimei hotărâri pretins contradictorie şi nu distinge între nemulţumirea părţi în raport de considerente sau dispozitiv, fiind nefondate criticile recurentului pe aceste aspecte.
Nici critica privind incidenţa motivului de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 din C. proc. civ. nu este fondată.
Astfel, acest motiv de recurs vizează situaţia în care, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, care reprezintă principala sancţiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale.
Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, etc.
Dispoziţiile art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia actelor de procedură, iar textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale; cu toate acestea, nulitatea prevăzută în art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. este condiţionată de producerea unei vătămări.
Conform dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care este temeiul juridic al cererii formulate de recurentul revizuent, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ şi absolut, a cărui încălcare atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac.
În cauză, prin cererea de revizuire, s-a susţinut că decizia civilă nr. 341/CM din 5 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă este contrară Deciziei nr. 130/CM din 10 aprilie 2019 pronunţată de aceeaşi instanţă.
Ultima hotărâre judecătorească a cărei anulare se solicită prin cererea de revizuire este decizia civilă nr. 341/CM din 5 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, care, fiind pronunţată în apel în materia litigii de muncă, are caracter definitiv de la pronunţare, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
În consecinţă, data pronunţării Deciziei nr. 341/CM din 5 noiembrie 2019 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă şi momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.
În aplicarea art. 181 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs şi s-a împlinit la 5 decembrie 2019.
Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de revizuent la 22 iulie 2022, conform plicului cu care a fost expediat memoriul, sens în care Înalta Curte constată că în mod legal instanţa de revizuire a reţinut incidenţa în cauză a sancţiunii decăderii revizuentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.
Aşadar, termenul de declarare al căii extraordinare de atac nu curge de la data comunicării hotărârii către recurent, cum se susţine în memoriul de recurs, ci sancţiunea anulării, ca tardivă, a cererii de revizuire a intervenit ca urmare a nedeclarării în termenul legal imperativ a căii extraordinare de atac, care a curs de la data la care a rămas definitivă hotărârea a cărei anulare se solicită.
Cu privire la acest aspect, Curtea Constituţională (de exemplu, prin Deciziile nr. 766/2011, nr. 470/2012 şi nr. 655/2014), a constatat că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.
De asemenea, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit), s-a decis în mod constant că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde şi reglementarea regimului căilor de atac, esenţial fiind ca accesul la un tribunal şi dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanţa lor.
Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul Sindicatul Liber al R.A. Aeroportul "Delta Dunării" împotriva Deciziei nr. 1945 din 06 octombrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2022.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 aprilie 2024.