Şedinţa publică din data de 15 aprilie 2024
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin Decizia nr. 395 din 2 martie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 965A din 20 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, formulată de revizuentele A. şi B..
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de revizuire a reţinut, din situaţia concretă a speţei şi din considerente deciziei atacate prin revizuire, că puterea de lucru judecat a dezlegărilor date prin decizia civilă nr. 386 din data de 15 noiembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2010 a fost atât invocată de către părţi, cât şi analizată de către curtea de apel, iar nemulţumirea revizuentelor cu privire la eficienţa dată acesteia de către instanţă nu echivalează cu neinvocarea sau neanalizarea autorităţii de lucru judecat.
De altfel, din cuprinsul cererii de revizuire, nu rezultă cu claritate în ce constă pretinsa contradicţie dintre cele două decizii indicate a fi potrivnice, revizuentele rezumându-se la a enunţa dispoziţii legale, precum şi aspecte reţinute de doctrină şi jurisprudenţă cu privire la efectele autorităţii de lucru judecat, redând ceea ce s-a stabilit prin cele două hotărâri menţionate.
Cererea de recurs
Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, revizuenta B. a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.
Recurenta a precizat că are calitate procesuală activă să formuleze contestaţie împotriva deciziei de compensare emisă de CNCI nr. 18260 din 12.01.2018, întrucât prin încheierea din 8.10.2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a Civilă a admis în principiu cererea de intervenţie formulată de B. şi A., reţinând că intervenientele invocă un drept strâns legat de dreptul reclamantului C., susţinând că şi acestea au dreptul la acordarea de despăgubiri sub formă de puncte compensatorii în sistemul Legii nr. 165/2013 pentru imobilul în litigiu.
Mai mult, prin cererea de intervenţie formulată, recurenta a solicitat anularea deciziei de compensare anterior menţionate şi obligarea CNCI-ului la emiterea unei decizii noi, prin care să fie stabilită valoarea reală a măsurilor compensatorii, conform prevederilor legale în materie, care se ridică la suma de 7.835.806 RON.
A prezentat situaţia de fapt dedusă judecăţii prin procesele purtate cu CNCI şi a susţinut că este încălcată autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 386 din data de 15 noiembrie 2010, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2010.
A precizat că decizia recurată este nelegală, în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 24 şi 25 din C. proc. civ., deoarece normele de procedură civilă sunt în principiu de imediată aplicare, ca şi cele de organizare judecătorească. Or, în asemenea împrejurări, "conflictul legilor în timp" se soluţionează potrivit principiului aplicării imediate a legii civile noi, întrucât acest principiu guvernează acţiunea în timp a legii civile, iar aplicarea sa este mai evidentă în cazul normelor procedurale civile, câtă vreme dreptul civil este un drept material substanţial.
A mai criticat decizia recurată, apreciind că revizuirea era admisibilă, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În plus, din încheierea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul cu nr. x/2018, şedinţa publică de la 09.05.2022, rezultă că avocatul recurentei, D., nu a ridicat excepţia autorităţii lucrului judecat cu ocazia judecăţii de fond, nici nu a fost lăsat să vorbească despre această excepţie, fiind interpelat instanţă cu alte probleme de drept ridicate în motivele de apel, iar această excepţie a fost ignorată total de Curtea de Apel Bucureşti, secţia III-a Civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe tot parcursul procesului civil.
În cuprinsul deciziei recurate, instanţa a reţinut că revizuentele ar fi invocat autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr 386/2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I Civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, cu privire la categoria terenului, dar realitatea este că revizuenta ar fi invocat atât în motivele de apel cât şi în cererea de revizuire iniţială efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al deciziei civile sus menţionate, care consta în faptul că problemele litigioase soluţionate irevocabil nu pot fi readuse în faţa instanţelor de judecată, hotărârea judecătorească ulterioară neputând contrazice ceea ce s-a stabilit irevocabil printr-o hotărâre anterioară.
Recurenta a susţinut că s-a făcut pe deplin dovada că cele două hotărâri sunt potrivnice, deoarece prin decizia civilă nr. 386 din 15.11.2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a recunoscut dreptul revizuentelor la măsuri reparatorii în echivalent, iar drepturile nu au fost înstrăinat în totalitate lui C. şi E. prin actul adiţional nr. x din 26.09.2013 încheiat la BNP F..
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia civilă nr. 965A din 20.06.2022, a reţinut că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a deciziei civile cu nr. 386/2010 a Curţii de Apel Craiova cu privire la categoria terenului, dar nu a făcut referire deloc la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, care se manifestă ca prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, venind să arate modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit.
A făcut referire la liberul acces la justiţie, care presupune accesul egal şi complet pentru toate persoanele, principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice prevăzute de Constituţia României, ce sunt aplicabile cetăţenilor români în considerarea şi a exigenţelor art. 6 din CEDO privind dreptul la un proces echitabil.
În drept, şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 6, 483, 485, 486, 487, 488 alin. (1) punctele 6, 7, 8 din C. proc. civ., art. 497 indice 2 din C. proc. civ., art. 509 alin. (1), pct. 8, art. 510, art. 511, art. 513 alin. (4)1 din C. proc. civ., art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., art. 6 CEDO paragraful 1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Decizia nr. 995 din 4 februarie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie SCAF, Decizia nr. 2787 din 12 iunie 2014, art. 16 titlul VII din Legea nr. 247/2005, Legea nr. 165/2013, art. 64 alin. (2), art. 194, art. 192 şi 32 din C. proc. civ., art. 6 Noul C. civ., art. 15 alin. (2) din Constituţia României revizuită din 31 octombrie 2003, art. 6 alin. (6) din Noul C. civ., art. 9 alin. (2) din Noul C. civ., art. 78 din Constituţia României revizuită din 31.10 2003, Legea nr. 287/2009 privind Noul C. civ., art. 1201 Vechi C. civ., art. 431 alin. (1) şi art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., art. 430 din C. proc. civ., Hotărârea CEDO din 23 ianuarie 2001 dată în cauza Brumărescu contra României, cauza HOMSBY contra Greciei, art. 9 din C. proc. civ., art. 432 din C. proc. civ., art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., art. 458 din C. proc. civ., art. 460 alin. (1) din C. proc. civ., art. 481 din C. proc. civ., art. 21 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţia României revizuită din 31 octombrie 2003, Decizia Plenului Curţii Constituţionale cu nr. 1 pe 1994, art. 16 alin. (1) din Constituţia României din 31.10 2003, art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători
Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:
Recurenta a criticat decizia prin care i-a fost respinsă cererea de revizuire, ca inadmisibilă, din perspectiva incidenţei pct. 6, 7 şi 8 al art. 488 C. proc. civ.
Înalta Curte va analiza recursul de faţă din perspectiva 7 al art. 488 din C. proc. civ., având în vedere critica privind încălcarea autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 386 din data de 15 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2010.
De asemenea, critica privind aplicabilitatea imediată a legii noi de procedură se va analiza din perspectiva pct. 5 al art. 488 din C. proc. civ.
Astfel, acest motiv de recurs vizează situaţia în care, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, care reprezintă principala sancţiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale.
Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, etc.
Dispoziţiile art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia actelor de procedură, iar textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale; cu toate acestea, nulitatea prevăzută în art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. este condiţionată de producerea unei vătămări.
În cauză, prin decizia recurată s-a reţinut că speţei de faţă îi sunt aplicabile, din perspectiva normelor de procedură, dispoziţiilor C. proc. civ. anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, în condiţiile în care prezentul litigiul a demarat în luna februarie 2018, anterior intrării în vigoare a actului normativ menţionat - 21 decembrie 2018.
Recurenta a apreciat că această reţinere nu este legală, pentru că normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare.
Această susţinere este nefondată şi va respinsă, cu motivarea că prezentul dosar are ca obiect recursul declarat împotriva Deciziei nr. 395/2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă. Această din urmă hotărâre judecătorească a fost pronunţată în dosarul nr. x/2022 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, care a fost înregistrat iniţial pe rolul instanţelor de judecată la 19 februarie 2018.
Ulterior, la 21 decembrie 2018, a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018, ale cărei dispoziţii nu pot fi aplicate prezentei cauze, având în vedere prevederile art. 24 şi art. 25 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora, dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar procesele în curs de judecată rămân supuse acelei legi, fiind nefondate criticile recurentei pe acest aspect.
În ceea ce priveşte incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., instanţa reţine că recurenta susţine că instanţa de revizuire a aplicat/interpretat greşit cerinţele de admisibilitate a cererii de revizuire, încălcând astfel normele referitoare la autoritatea de lucru judecat.
Înalta Curte reţine că motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care este temeiul de drept al cererii de revizuire pendinte, reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Astfel, potrivit dispoziţiilor invocate, "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
Invocarea normei de drept menţionate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.
Conform art. 430 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este reglementată astfel:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre".
Prin norma citată s-a urmărit înlăturarea încălcării autorităţii de lucru judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, atât în ceea ce priveşte efectul negativ, cât şi cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 C. proc. civ.
Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".
În acest context, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanţei, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care opreşte o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), în măsura în care există tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză).
În jurisprudenţa referitoare la acest motiv de revizuire [a se vedea, cu titlu de exemplu, Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători nr. 329 din 11 decembrie 2017 şi nr. 120 din 20 mai 2019, publicate pe pagina de internet a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - www.x.ro - în secţiunea de jurisprudenţă], s-a reţinut că una dintre condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire pentru hotărâri definitive potrivnice este ca excepţia autorităţii de lucru judecat să nu fi fost invocată în al doilea proces ori, în ipoteza în care a fost invocată, instanţa să fi omis a se pronunţa asupra acesteia.
Art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care este temeiul de drept al cererii de revizuire, nu reglementează expressis verbis o asemenea condiţie de admisibilitate, însă această condiţionare derivă din faptul că, în cadrul acestei căi extraordinare de atac, instanţa de revizuire nu efectuează o analiză de legalitate şi temeinicie a hotărârii atacate cu revizuire, ca un corolar al principiului res judicata caracteristic hotărârilor judecătoreşti definitive.
În cauză, revizuentele au susţinut că prin decizia atacată a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 386 din data de 15 noiembrie 2010, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2010, irevocabilă prin decizia civilă nr. 5733 din data de 5 iulie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Civilă.
Analizând aceste susţineri, instanţa de revizuire a reţinut că în faţa instanţei de apel, apelantele interveniente B. şi A. au invocat autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 386 din 15 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova.
Ca urmare, în considerentele Deciziei nr. 965A din 20 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti au fost avute în vedere cele stabilite prin decizia anterior menţionată, în sensul că s-a constatat că A. şi B. au calitatea de persoane îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, în cote de câte 1/2 pentru fiecare, pentru construcţiile în suprafaţă totală de 297,70 mp, demolate compuse din: casă cu 16 camere (în suprafaţă de 210.40 mp), casă cu trei camere (în suprafaţă de 37,80 mp), grajd (în suprafaţă de 43,50 mp), cameră de 6 mp şi pivniţă în suprafaţă de 54 mp şi pentru suprafaţa de 15827 mp teren intravilan situat în Craiova, str. x.
Prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr. x/06.04.2011 A. şi B. au vândut, în cotă de 1/2 pentru fiecare, numitei E.-cota de 1/2 (50 % din totalul drepturilor litigioase) şi numitului C.-cota de 1/2 (50 % din totalul drepturilor litigioase), dreptul lor litigios ce formează obiectul dosarelor de notificare nr. x/2001 şi nr. y/2001. Preţul contractului a fost stabilit la suma de 870.000 euro, care se achită în două rate, respectiv: rata 1 în cuantum de 70.000 euro, sumă pe care vânzătoarele au încasat-o azi, data autentificării contractului iar rata a II-a în cuantum de 800.000 euro o vor încasa la un termen ulterior, respectiv în termen de 15 zile de la data încărcării acţiunilor la Depozitarul Central S.A. Bucureşti, termen care va fi stabilit de comun acord de către părţi.
Prin Dispoziţia nr. 14274/19.07.2011, s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII Legea nr. 247/2005 în cotă de 1/2 către petenta E. şi în cotă de 1/2 către petentul C., în calitate de cesionari pentru imobilul situat în Craiova, str. x, compus din casă cu 16 camere (210,40 mp), casă cu 3 camere (37,80 mp), grajd în suprafaţă de 43,50 mp; cameră de 6 mp şi pivniţă în suprafaţă de 54 mp, construite din cărămidă şi acoperite cu tablă şi suprafaţa de 15827 mp teren intravilan.
La data de 26.09.2013 a fost încheiat actul adiţional autentificat sub nr. x la contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase nr. 492/06.04.2011 prin care părţile au stabilit că rata I respectiv suma de 70.000 euro care a fost achitată la data de 06.04.2011 reprezintă preţul integral ce a fost pretins şi plătit pentru dreptul litigios asupra restituirii în natură a imobilului compus din teren de 7500 mp situat în Mun. Craiova, str. x (fost nr. 67), în prezent strada x, nr. 3, jud. Dolj, notificat prin 772/N/2001 şi 861/N/2001. Rata II în cuantum de 800.000 euro reprezintă preţul pentru dreptul litigios constând în, acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 15827 mp, teren intravilan situat în Mun. Craiova, str. x, în prezent strada x, nr. 3, şi toate construcţiile de pe acesta astfel cum sunt descrise în Dispoziţia Primarului nr. 14274/19.07.2021 a Primăriei Municipiului Craiova.
Părţile au mai stipulat că rata a doua este condiţionată de contravaloarea despăgubirilor pentru suprafaţa de 15827 mp şi construcţiile aferente, în prezent neevaluate de către ANRP, astfel că aceasta poate fi mai mare sau mai mică în raport de contravaloarea despăgubirilor ce se vor stabili, termenul de plată a acestei rate va fi de 15 zile lucrătoare de la data încasării de către cumpărători a despăgubirilor ce formează obiectul notificărilor x/2001 şi y/2001.
Prin acelaşi act părţile au mai convenit ca din cuantumul ratei a doua cumpărătorii să achite în avans suma de 20.000 de euro, urmând ca această sumă să fie scăzută din cuantumul despăgubirilor ce se vor încasa efectiv.
Curtea de Apel Bucureşti a analizat conţinutul actelor încheiate de părţi şi a reţinut că obiectul contractului de cesiune l-a constituit integralitatea drepturilor ce li se cuveneau apelantelor-interveniente în calitate de persoane îndreptăţite conform deciziei civile nr. 386/15.11.2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2010, irevocabilă prin decizia civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 5733/05.07.2011. Astfel, în condiţiile în care fiecare dintre apelantele-interveniente avea o cotă de 1/2 din imobilul situat în Craiova, str. x, compus din casă cu 16 camere (210,40 mp), casă cu 3 camere (37,80 mp), grajd în suprafaţă de 43,50 mp; cameră de 6 mp şi pivniţă în suprafaţă de 54 mp, construite din cărămidă şi acoperite cu tablă şi suprafaţa de 15827 mp teren intravilan iar prin contractul de cesiune s-a menţionat că se vinde în cotă de 1/2 pentru fiecare dintre vânzătoare dreptul litigios ce formează obiectul dosarelor de notificare nr. x/2001 şi nr. y/2001 iar cumpărătorii dobândesc fiecare câte o cotă de 1/2 (50 %) din totalul drepturilor litigioase, rezultă cu puterea evidenţei că dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent asupra întregii construcţii şi a terenului de 15827 mp a fost transmis către apelanţii-reclamanţi.
În ipoteza susţinută de apelantele-interveniente în sensul că s-ar fi cesionat doar cota de 1/2 din dreptul fiecăreia, s-ar fi menţionat la descrierea drepturilor dobândite de fiecare cesionar cota de 25 % din totalul drepturilor litigioase deci în total 50 % pentru ambii cesionari, însă în cuprinsul contractului a fost stipulat în mod expres, pentru fiecare cesionar, că dobândeşte 50 % din totalul drepturilor litigioase.
Un argument suplimentar în acest sens îl constituie faptul că prin dispoziţia emisă de primar în baza hotărârii judecătoreşti pronunţate în temeiul Legii nr. 10/2001 s-a propus acordarea de despăgubiri în cota de 1/2 pentru fiecare cesionar din întregul bun, or, acest act nu a fost contestat de către apelantele-interveniente sub aspectul întinderii dreptului persoanelor beneficiare.
Cu aceste argumente, curtea de apel a constatat că nu poate fi validată susţinerea apelantelor-interveniente potrivit căreia în urma încheierii contractului de cesiune ar fi rămas în patrimoniul fiecăreia câte o cotă de 1/2 din cota iniţială de 1/2 adică o cotă de 1/4.
Înalta Curte constată că instanţa a analizat încălcarea autorităţii de lucru judecat a Deciziei nr. 386/2010 şi din perspectiva categoriei de folosinţă a terenului.
Astfel, s-a arătat că, deşi într-adevăr amplasamentul terenului este în intravilan, sub aspectul categoriei de folosinţă la data preluării, instanţa învestită cu soluţionarea dosarului nr. x/2010 a stabilit că, din suprafaţa totală de 23.337 m.p., o suprafaţă de 3.458,30 m.p. erau curţi construcţii, o suprafaţă de 300 m.p. era grădină, iar o suprafaţă de 19.271 m.p. era bălţi.
Prin urmare, a reţinut că nu toată suprafaţa avea categoria curţi- construcţii şi, raportat la concluziile expertizei în specialitatea topografie efectuată în apel, a constatat că în totalul de 15.827 m.p., pentru care s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, este inclusă suprafaţa reprezentând curţi-construcţii şi grădini, iar diferenţa de 12.068,70 este bălţi şi altele.
De asemenea, curtea de apel a avut în vedere dezlegările date prin decizia a cărei autoritate de lucru judecat se pretindă că a fost încălcată, şi în soluţionarea primului motiv de apel susţinut de către revizuente, prin care acestea au afirmat că în mod greşit a fost reţinut faptul că nu au calitatea de persoane îndretăţite pentru cota de 1/2 din imobil.
Ca atare, analizând conţinutul actelor încheiate între părţi, a constatat că obiectul contractului de cesiune l-a constituit integralitatea drepturilor ce li se cuveneau revizuentelor, în calitate de persoane îndreptăţite conform deciziei civile nr. 386 din data de 15 noiembrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2010, irevocabilă prin decizia civilă nr. 5733 din data de 5 iulie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, a analizat critica formulată prin apelul reclamantului C., prin care acesta a susţinut că valoarea imobilului calculată de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor este greşită în raport de amplasamentul şi de valorile din grila notarială, precum şi apelul formulat de reclamanta E., prin care s-au formulat critici din perspectiva modalităţii de calcul a numărului de puncte şi s-a susţinut, printre altele, şi încălcarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii pronunţate în temeiul Legii nr. 10/2001.
Astfel, curtea de apel, sub aspectul amplasamentului, a reţinut că, prin decizia civilă nr. 386 din data de 15 noiembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2010, irevocabilă prin decizia civilă nr. 5733 din data de 5 iulie 2011, s-a stabilit că suprafaţa de 15.827 m.p. este teren intravilan situat în Craiova, str. x.
A mai arătat că, potrivit aceleiaşi decizii măsurile reparatorii au fost acordate pentru casă cu 16 camere (în suprafaţă de 210,43 m.p.), casă cu 3 camere (în suprafaţă de 37,80 m.p.), grajd (în suprafaţă de 43,50 m.p.), cameră de 6 m.p. şi pivniţă în suprafaţă de 54 m.p.
Prin urmare, raportat la cele stabilite prin această hotărâre, a apreciat că în mod greşit Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor cât şi expertul au scăzut suprafaţa de 54 m.p. reprezentând pivniţă din suprafaţa de 210,40 m.p. a casei cu 16 camere.
Aşadar, în deplin acord cu instanţa de revizuire, faţă de situaţia concretă a speţei şi de considerente deciziei atacate prin prezenta revizuire, Înalta Curte constată că puterea de lucru judecat a dezlegărilor date prin decizia civilă nr. 386 din data de 15 noiembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2010, a fost atât invocată de către părţi, cât şi amplu analizată de către curtea de apel, cum s-a arătat anterior.
Cu această motivare, instanţa va respinge toate criticile recurentelor referitoare la neanalizarea chestiunii legate de autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 386 din 15 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova.
În acelaşi sens, se reţine că, în actualul stadiu procesual, în cadrul căruia instanţa de recurs este limitată la verificarea modului în care instanţa de revizuire a analizat, în temeiul art. 513 alin. (3) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, fără a avea competenţa de a analiza fondului raportului juridic dedus judecăţii, nu pot forma obiectul examinării criticile din recurs referitoare la dreptul de proprietate asupra suprafeţelor de teren ce au format obiectul litigiilor în care au fost pronunţate hotărârile potrivnice în opinia revizuentelor.
În concluzie, se observă că în mod corect instanţa de revizuire, în cadrul analizei realizate în temeiul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., a constatat că, în raport cu circumstanţele cauzei, nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a revizuirii formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Pentru toate aceste argumente, nefiind identificate motive de reformare a hotărârii atacate din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta B. împotriva Deciziei nr. 395 din 2 martie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2022.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 aprilie 2024.