Şedinţa publică din data de 22 mai 2023
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Acţiunea disciplinară
Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru judecători în materie disciplinară sub nr. x/2022, Inspecţia Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pârâtei A. - judecător în cadrul Judecătoriei Lehliu Gară, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I şi t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare.
În motivarea acţiunii, s-a reţinut că faptele doamnei judecător concretizate în nerespectarea termenelor prevăzute de lege şi regulamente, neadoptarea măsurilor necesare pentru soluţionarea cu celeritate a dosarelor, acordarea unor termene nejustificat de lungi şi fără motive întemeiate, nerespectarea termenelor prevăzute de dispoziţiile de procedură penală referitoare la administrarea probatoriilor şi amânarea cauzelor, precum şi stabilirea unor termene de judecată neadaptate motivelor de amânare întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004.
De asemenea, maniera în care doamna judecător a înţeles să îşi îndeplinească atribuţiile de preşedinte al completului de judecată, cu ocazia soluţionării cauzei nr. 1379/249/2015 înregistrate pe rolul Judecătoriei Lehliu-Gară, a încălcat dispoziţiile procesual penale, care o obligau să soluţioneze într-un termen rezonabil cauzele deduse judecăţii, fiind întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.
2. Hotărârea secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii
Prin Hotărârea nr. 8J din 6 iulie 2022, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei A. - judecător în cadrul Judecătoriei Lehliu Gară.
În baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, a aplicat doamnei A. - judecător în cadrul Judecătoriei Lehliu Gară sancţiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 10% pentru o perioadă de 3 luni" pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I şi lit. t) teza a II-a din acelaşi act normativ.
În motivare, secţia a reţinut că doamna judecător A. îşi desfăşoară activitatea în cadrul Judecătoriei Lehliu-Gară, iar în exercitarea atribuţiilor de serviciu îndeplineşte competenţele specifice în materie penală şi civilă.
Cu privire la dosarul pentru care a fost formulată sesizarea la Inspecţia Judiciară, se reţine că, prin rechizitoriul nr. x/2015 din 21.10.2015 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, au fost trimişi în judecată inculpaţii B., C., D. şi E.. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Lehliu-Gară la data de 23.10.2015, sub nr. x/2015, fiind repartizată aleatoriu completului C5a C. pen./F, condus de doamna judecător A., iar primul termen de judecată a fost stabilit la data de 27 ianuarie 2016.
Din probele aflate la dosar, s-a reţinut că în dosarul anterior amintit au fost acordate 72 de termene de judecată, în perioada 23.10.2015 - 6.12.2021, intervalul de timp dintre două termene variind între 2 săptămâni şi 4 luni.
Aceeaşi modalitate de lucru a fost identificată şi în privinţa altor cauze:
- în dosarul penal nr. x/2021, cauză soluţionată în procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei, doamna judecător a amânat pronunţarea de 22 ori;
- în dosarul penal nr. x/2020, cauză soluţionată în procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii, doamna judecător a amânat pronunţarea de 20 ori;
- în dosarul penal nr. x/2021, cauză soluţionată în procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii, doamna judecător a amânat pronunţarea de 16 ori.
- în dosarul penal nr. x/2021, cauză soluţionată în procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii, doamna judecător a amânat pronunţarea de 10 ori.
- în dosarul penal nr. x/2021, cauză soluţionată în procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei, doamna judecător a amânat pronunţarea de 8 ori.
- în dosarul civil nr. x/2021 având ca obiect contestaţie la executare, doamna judecător a amânat pronunţarea de 12 ori;
- în dosarul civil nr. x/2021 având ca obiect contestaţie la executare, doamna judecător a amânat pronunţarea de 10 ori.
Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, "nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor", secţia a reţinut următoarele:
Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare, secţia a reţinut că situaţia de fapt expusă dovedeşte că modul specific de lucru adoptat de doamna judecător A. a condus la temporizarea procedurilor judiciare în dosarele cu a cărei soluţionare a fost învestită, fapt ce dovedeşte un management defectuos în gestionarea lucrărilor ce i-au fost repartizate spre soluţionare.
Astfel, în dosarul nr. x/2015, doamna judecător nu a dispus măsurile procesuale adecvate pentru soluţionarea cu celeritate a cauzei şi pentru respectarea dreptului părţilor la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, dispunând, în mod repetat şi nejustificat, amânarea judecăţii: 72 de termene de judecată într-un interval de 6 ani de la înregistrarea dosarului pe rolul instanţei, dintre care 26 de termene de judecată ca urmare a cererilor de amânare formulate de către inculpaţi şi avocaţii acestora, multe dintre acestea pentru motive care vizau starea de sănătate şi imposibilitatea de prezentare şi 22 de termene de judecată pentru lipsa rapoartelor de expertiză.
Aşadar, modalitatea în care doamna judecător a înţeles să administreze probatoriul a condus la o tergiversare nejustificată a cauzei, în condiţiile în care nu a dispus măsurile care se impuneau faţă de experţii desemnaţi în cauză.
Secţia a reţinut că această practică a doamnei judecător, în raport de perioada şi de motivele pentru care a dispus amânarea judecăţii, reprezintă o exercitare necorespunzătoare a atribuţiilor judiciare prevăzute de legi şi regulamente, de natură a afecta drepturile procesuale ale părţilor precum şi soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, cu atât mai mult cu cât din probele administrate a reieşit că această modalitate de instrumentare a cauzelor nu are un caracter izolat în activitatea doamnei judecător, fiind identificate mai multe situaţii în care doamna judecător a dispus amânarea pronunţării hotărârilor, în mod repetat, de 16, 20 sau chiar 22 de ori, pentru intervale de timp cuprinse între 6 şi 12 luni.
În cuprinsul apărărilor formulate, doamna judecător nu a contestat această situaţie de fapt, însă a încercat să justifice conduita sa, făcând referire la complexitatea cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2015, la starea de sănătate a unuia dintre inculpaţi, la imposibilitatea de prezentare a avocaţilor aleşi; în ceea ce priveşte dosarele penale în care a amânat pronunţarea pentru intervale de timp cuprinse între 6 şi 12 luni, doamna judecător s-a apărat arătând că acest fapt este cauzat de modificările legislative care obligă judecătorul să motiveze hotărârea în acelaşi timp cu pronunţarea, făcând referire şi la alte urgenţe în activitatea sa.
Secţia a respins aceste apărări, reţinând că modificările legislative precum şi complexitatea dosarelor nu pot constitui cauze de exonerare a răspunderii disciplinare a doamnei judecător, ci, eventual, pot avea caracterul unor elemente de circumstanţiere, câtă vreme volumul de activitate al doamnei judecător a fost comparabil cu cel al colegilor; în plus, modul de lucru adoptat de aceasta şi lipsa sa de diligenţă în gestionarea dosarelor a dus la aglomerarea volumului său de activitate.
Sub aspectul laturii subiective, vinovăţia doamnei judecător, sub forma intenţiei indirecte, rezultă din conduita adoptată pe parcursul soluţionării cauzelor evidenţiate anterior, fapt ce a avut drept consecinţă prelungirea nejustificată a procedurii judiciare, aceasta constituind totodată şi o încălcare a dispoziţiilor articolului 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului referitoare la durata rezonabilă a procesului.
Ca urmare, din probele administrate în cauză s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004.
Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza II din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, "exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă", având în vedere şi prevederile art. 991 alin. (2) din acelaşi act normativ "Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual", secţia a reţinut următoarele:
Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare, s-a arătat că, pentru a se putea reţine existenţa răspunderii disciplinare, în raport cu abaterea disciplinară menţionată, este necesar a analiza existenţa elementelor specifice unei răspunderi disciplinare, şi anume: existenţa faptei ilicite, a urmării acesteia - în cazul de faţă, o atingere adusă relaţiilor sociale constând în bunul mers al activităţii desfăşurate, al actului de justiţie, de către pârâtă, prin exercitarea funcţiei de judecător, raportul de cauzalitate între existenţa faptei şi urmarea produsă, precum şi existenţa vinovăţiei, iar conduita profesională a doamnei judecător trebuie privită din perspectiva prevederilor procesual civile generale/speciale care guvernează modul de soluţionare al cauzelor.
Referindu-se la elementul material al abaterii disciplinare, secţia s-a raportat la art. 8, art. 361, art. 91, art. 172 şi art. 176 C. proc. pen., reţinând, din probele administrate, că doamna judecător A. nu a luat măsurile necesare în vederea desemnării unor avocaţi din oficiu pentru înlocuirea apărătorilor aleşi atunci când aceştia lipseau la termenele de judecată sau nu îşi asigurau substituirea, lipsa de diligenţă a preşedintelui de complet având drept consecinţă prelungirea în mod nejustificat a procedurii judiciare; totodată, doamna judecător nu dispus măsuri adecvate pentru ca expertizele încuviinţate în cauză să fie depuse într-un termen rezonabil, în sensul că nu a depus diligenţe pentru a identifica motivele pentru care nu sunt depuse expertizele; nu a stabilit termenele limită pentru efectuarea şi depunerea expertizelor; nu a luat măsuri eficiente pentru sancţionarea experţilor şi nu a dispus înlocuirea experţilor atunci când aceştia nu au finalizat lucrările în termenul stabilit de instanţă.
Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că modul în care doamna judecător A. a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor legale este lipsit de orice justificare din perspectiva normelor procedurale aplicabile, fiind vorba de o încălcare evidentă a legii, context în care nu se pot avea în vedere apărările doamnei judecător, în condiţiile în care aceasta avea obligaţia de a cunoaşte legea, iar din perspectiva statutului profesional trebuia şi putea să prevadă că încălcarea normelor de procedură produce efecte prejudiciabile drepturilor procesuale ale părţilor, mai ales în situaţia în care dosarul menţionat avea o complexitate ridicată, aşa cum a susţinut chiar doamna judecător.
Apreciind că fapta pârâtei nu poate fi circumscrisă unei culpe scuzabile, secţia a constatat că sunt îndeplinite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.
La individualizarea sancţiunii ce va fi aplicată în condiţiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, secţia va avea în vedere împrejurările, gravitatea concretă, precum şi consecinţele faptelor săvârşite de doamna judecător.
Ca urmare, având în vedere cele arătate mai sus, precum şi faptul că sancţiunile ce se pot aplica trebuie să fie proporţionale cu gravitatea abaterilor, secţia a apreciat că se impune aplicarea faţă de doamna judecător a sancţiunii prevăzute de art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 15% pentru o perioadă de 3 luni" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I şi t) teza a II-a din acelaşi act normativ.
3. Recursul exercitat împotriva hotărârii instanţei disciplinare
Împotriva Hotărârii nr. 8J din 6 iulie 2022, pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, pârâta judecător A. a formulat recurs, în temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.
Recurenta a solicitat admiterea căi de atac formulate, cu consecinţa respingerii acţiunii disciplinare.
În motivare, recurenta a susţinut că nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate obiectivă sau subiectivă ale abaterilor disciplinare ce îi sunt imputate.
A arătat că amânările de pronunţare succesive s-au datorat lipsei de timp necesar pentru deliberare, motivare, redactare şi pronunţare.
Referitor la managementul dosarului nr. x/2015, doamna judecător a susţinut că amendarea avocaţilor aleşi pentru cererile de amânare nu ar fi accelerat soluţionarea respectivului dosar, a cărui judecată este şi acum suspendată, iar părţile nu au solicitat repunerea pe rol. Termenul de 3 zile menţionat de hotărârea disciplinară, în care apărătorii aleşi ar fi avut suficient timp să studieze cauza este unul nerealist, având în vedere complexitatea cauzei şi numărul mare de volume.
4. Apărările formulate de părţi
Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondată.
În motivarea întâmpinării, Inspecţia Judiciară a apreciat că motivele de recurs sunt neîntemeiate.
Astfel, apărările recurentei privind lipsa de timp necesară studiului cauzelor, ceea ce a dus la amânarea succesivă de pronunţare pentru o perioadă de timp atât de mare sunt nefondate, câtă vreme aceste cauze erau soluţionate fie prin acord de recunoaştere a vinovăţiei, fie prin procedura recunoaşterii învinuirii, ce sunt proceduri simplificate.
De altfel, şi în prezent pârâta figurează cu dosare neredactate, ce au avut ca obiect contestaţie la executare, pronunţate în lunile martie şi aprilie 2022.
Intimata a combătut şi apărările legate de dosarul nr. x/2015, din datele statistice reieşind managementul defectuos al cauzei şi lipsa oricăror măsuri din partea doamnei judecător pentru soluţionarea acestuia cu celeritate.
Recurenta judecător A. a depus răspuns la întâmpinare, prin care a apreciat că măsurile luate în dosarul nr. x/2015 sunt legale, detaliind modul de administrare al cauzei şi precizând că niciuna din părţile din dosar nu a formulat obiecţiuni cu privire la durata acestuia de soluţionare.
II. Considerentele Înaltei Curţi
Cu titlu preliminar, reţinând că recurenta nu şi-a subsumat criticile unor cazuri de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., se impune precizarea că recursul reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii constituie o veritabilă cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, pronunţate în materie disciplinară, cale de atac ce va fi soluţionată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin luarea în considerare a aspectelor invocate de recurentă şi prin verificarea atât a legalităţii procedurii, cât şi a temeiniciei hotărârii instanţei disciplinare, aşa cum a decis Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 381 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 634 din 20 iulie 2018.
Examinând hotărârea atacată, în raport cu motivele şi criticile formulate de recurentă, cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în parte, după cum se va arăta în continuare.
Prin hotărârea atacată s-a reţinut că, prin probele administrate, s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, în ceea ce o priveşte pe recurentă.
Aşa cum rezultă din considerentele hotărârii recurate, redate anterior, sub aspectul laturii obiective, s-a apreciat că starea de fapt rezultată din probe şi care nu a fost contestată face dovada că doamna judecător a uzitat de instituţia amânării de pronunţare a cauzei, prevăzută de art. 396 alin. (1) C. proc. civ., în foarte multe cauze ce i-au fost repartizate spre soluţionare, şi nu doar cu titlu de excepţie, de natură a conduce la încălcarea imperativului de soluţionare cu celeritate a cauzelor şi a determina în mod nepermis de mult durata procedurilor judiciare.
Acest fapt a fost apreciat ca un management defectuos al fiecărei cauze, în condiţiile în care dispoziţiile legale obligă instanţele să ia toate măsurile necesare în vederea soluţionării cu celeritate a cauzelor şi a finalizării acestora.
În cauză, nu au fost identificate împrejurări justificative pentru lipsa de implicare şi rol activ în impulsionarea procedurilor judiciare şi s-a reţinut că au fost afectate drepturile procesuale ale părţilor privind soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, întrucât în intervalul de timp în care cauzele s-au aflat la judecător pentru deliberare, procedurile judiciare au fost întrerupte, împrejurare ce a determinat temporizarea soluţionării cauzelor.
Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut, din modul în care doamna judecător a înţeles să gestioneze întreaga sa activitate şi să facă aplicarea dispoziţiilor legale care prevăd obligaţia soluţionării cauzelor cu celeritate, atitudinea psihică a acesteia a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale, a căror producere a acceptat-o, chiar dacă nu a urmărit-o direct.
La individualizarea sancţiunii, instanţa disciplinară a avut în vedere, pe de-o parte, interesului justiţiabililor din cauzele în care nu s-au nerespectat termenele legale de redactare a hotărârilor, care se suprapune cu interesul societăţii de a avea o justiţie ce soluţionează la timp cauzele cu care este sesizată, iar pe de altă parte, consecinţele prelungirii nejustificate a procedurii judiciare, cu referire la durata rezonabilă a procesului, potrivit articolului 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători reţine că instanţa disciplinară a apreciat în mod corect că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile răspunderii disciplinare a doamnei judecător, sub aspectul săvârşirii abaterii prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004.
Potrivit acestor dispoziţii legale, "Constituie abateri disciplinare: (…) nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor".
Doamnei judecător îi este imputată săvârşirea abaterii disciplinare susmenţionate, în forma prevăzută de prima teză a dispoziţiilor legale anterior citate.
Într-adevăr, dispoziţiile art. 91 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 5 alin. (2) lit. g) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti şi art. 12 şi art. 13 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor instituie în sarcina judecătorilor obligaţia dea rezolva lucrările în termenele stabilite şi de a soluţiona cauzele în termen rezonabil, în funcţie de complexitatea acestora.
Sub aspectul laturii obiective, s-a reţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 396 alin. (1) din C. proc. civ., în condiţiile în care, din situaţia de fapt, necontestată, rezultă că doamna judecător a uzat în mod repetat de instituţia amânării de pronunţare în foarte multe dintre cauzelor ce i-au revenit spre soluţionare, aceasta devenind o practică în activitatea sa, nefiind utilizată doar cu titlu de excepţie.
Or, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa disciplinară, din datele statistice transmise de Judecătoria Lehliu Gară, reiese că pârâta a amânat succesiv pronunţarea asupra cauzei într-un număr de 398 dosare, rezultând astfel întârzieri mari: 9 luni de zile, 175 de zile, 101 zile, 133 zile, etc.
În dosarul nr. x/2020, ce a stat la baza sesizării Inspecţiei Judiciare, doamna judecător a amânat pronunţarea cu privire la cele două excepţii invocate (tardivitate şi inadmisibilitate) de 29 de ori, în intervalul noiembrie 2021- august 2022 (9 luni de zile). La termenul din data de 15 septembrie 2022, instanţa a încuviinţat efectuarea unei expertize topografice, următorul termen de judecată fiind stabilit la data de 27 octombrie 2022.
Această modalitate de instrumentare a cauzelor nu este singulară în activitatea doamnei judecător, fiind identificate mai multe situaţii în care s-a procedat în aceeaşi manieră de tergiversare a procedurii judiciare. Astfel, au fost identificate dosare în care s-a dispus amânarea pronunţării în mod repetat, nejustificat şi nescuzabil, de 27 de ori (dosarul nr. x/2021-287 zile), de 17 ori (dosarul nr. x/2013-235 zile), de 11 ori (dosarul nr. x/2021-154 zile), de 13 ori (dosarul nr. x/2021-171 zile), de 10 ori (dosarul nr. x/2020 -116 zile).
Mai mult, au existat situaţii în care, după amânări succesive de pronunţare, doamna judecător a dispus repunerea pe rol a cauzelor, urmate de alte amânări de pronunţare (ex. dosarele nr. x/2020, y/2021, z/2021, w/2021, t/2021).
De asemenea, în mod corect a reţinut instanţa disciplinară, raportat la situaţia de fapt dovedită, că doamnei judecător îi este imputabilă fapta, având în vedere modul defectuos de gestionare a timpului de lucru şi a prioritizării lucrărilor, precum şi starea de pasivitate asumată în ceea ce priveşte îndeplinirea acestor obligaţii.
În fine, sub aspectul laturii subiective, atitudinea psihică a doamnei judecător, care, deşi nu a urmărit rezultatul faptelor sale, totuşi l-a acceptat, reiese din modul în care acesta a înţeles să gestioneze întreaga sa activitate şi să facă aplicarea dispoziţiilor legale care prevăd obligaţia soluţionării cu celeritate a cauzelor, precum şi art. 396 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează amânarea de pronunţare.
Aşa fiind, Înalta Curte reţine că nu sunt întemeiate criticile formulate de doamna judecător în susţinerea recursului, potrivit cărora sancţionarea sa disciplinară s-a făcut fără a fi luate în considerare circumstanţele personale, respectiv durata redusă în care a exercitat funcţia de judecător, volumul de activitate al completului de judecată pe care îl conduce, care a preluat dosare de la alte completuri desfiinţate pe parcursul timpului, numărul de dosare rulate, precum şi operativitatea completului său de judecată.
Aceste împrejurări, invocate în sprijinul recursului, nu reprezintă critici veritabile ale hotărârii atacate, ci sunt o reiterare a apărărilor şi argumentelor invocate în faza administrativă a cercetării disciplinare, cărora instanţa disciplinară le-a răspuns în mod exhaustiv, prin considerentele hotărârii pronunţate, sintetizate anterior.
De altfel, toate aceste argumente, în majoritatea lor, vizează aspecte generale, ce caracterizează şi afectează activitatea şi condiţiile de lucru ale tuturor magistraţilor , nefiind de natură să o exonereze pe doamna judecător de răspundere; nici argumentele de ordin subiectiv, referitoare la lipsa de experienţă nu pot conduce la exonerarea de răspundere, întrucât acesta, odată ce şi-a asumat profesia de judecător, trebuie să îşi îndeplinească cu rezonabilă diligenţă sarcinile aferente profesiei.
În egală măsură, nici volumul de activitate nu poate fi o cauză de înlăturare a răspunderii disciplinare, în condiţiile în care doamna judecător a avut un volum de muncă comparabil cu cel al colegilor săi judecători, astfel cum rezultă din datele statistice. În acest context, operativitatea înregistrată în soluţionarea cauzelor şi complexitatea dosarelor revenite spre soluţionare nu relevă discrepanţe majore, de natură a constitui un element justificativ în temporizarea procedurilor judiciare.
Înalta Curte reţine că nu sunt întemeiate nici criticile recurentei ce vizează vinovăţia; aceasta întrucât latura subiectivă a abaterii disciplinare reţinute în sarcina doamnei judecător decurge din modul defectuos în care a înţeles să gestioneze întreaga sa activitate şi să facă aplicarea dispoziţiilor legale care prevăd obligaţia soluţionării cu celeritate a cauzelor. În acest context, atitudinea sa psihică a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale, a căror producere, chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o.
De asemenea, în acord cu instanţa de disciplină, Înalta Curte constată că este justificată aplicarea sancţiunii, pe care o va menţine, apreciind că individualizarea acesteia este corectă, în raport cu abaterea reţinută, în circumstanţele concrete ale cauzei, care au reliefat fără echivoc faptul că, pe de-o parte, doamna judecător nu a conştientizat amploarea şi gravitatea conduitei sale culpabile, iar pe de altă parte, nu a reuşit să remedieze deficienţele din activitatea sa.
Aşadar, sancţiunea aplicată se consideră a fi de natură să o determine pe doamna judecător să îşi adapteze conduita profesională la standardele profesiei, în acord cu imperativul împlinirii aşteptărilor pe care societatea, în general, şi justiţiabilii, în particular, le au în relaţia cu autoritatea judecătorească, circumscrise criteriilor de calitate asociate actului de justiţie specific statului de drept.
Se constată deci, că faptele imputate doamnei judecător intră în sfera de reglementare a dispoziţiilor art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, după cum în mod just a reţinut instanţa de disciplină, prin hotărârea atacată fiind reliefate corect existenţa faptelor, a conduitei ilicite, a vinovăţiei, a urmărilor prejudiciabile şi a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi rezultatul produs, ceea ce susţine legalitatea încadrării lor în abaterea disciplinară prevăzută de textul legal menţionat.
În consecinţă, Înalta Curte reţine că circumstanţele invocate în apărare de doamna judecător nu sunt de natură să înlăture concluziile instanţei de disciplină sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004.
În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 şi reţinută în sarcina doamnei judecător, Înalta Curte constată că următoarele:
Potrivit art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constituie abatere disciplinară "exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă".
Conform prevederilor art. 991 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 "există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual".
Din punctul de vedere al laturii obiective, în conţinutul constitutiv al acestei abateri disciplinare poate intra adoptarea unei decizii în afara oricăror prevederi procesuale sau pe baza unei erori evidente, pentru care un observator rezonabil (persoană informată şi de bună-credinţă) nu poate găsi o justificare.
Astfel, pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au un caracter neîndoielnic, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale.
De asemenea, pot fi atrase pe tărâmul răspunderii disciplinare acele fapte care se situează în domeniul exterior raţionamentului logico-juridic al magistratului şi vizează înfrângerea normelor ce consacră regulile după care se realizează judecata.
Prin urmare, angajarea răspunderii disciplinare este supusă cerinţei îndeplinirii cumulative a condiţiilor generale referitoare la faptă, vinovăţie şi legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi rezultatul produs, iar în ceea ce priveşte vinovăţia, aceasta trebuie constatată în mod cert, pe baza probatoriului administrat în cauză.
Referitor la latura obiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Inspecţia Judiciară a reţinut că doamna judecător A., prin amânarea pronunţării într-un număr mare de dosare şi pentru intervale mari de timp şi nedispunerea unor măsuri de eficientizare a activităţii altor participanţi la procesul penal, a încălcat dispoziţiile art. 8, art. 361, art. 91, art. 172 şi art. 176 C. proc. pen., acest mod de gestionare a dosarelor conducând la temporizarea procedurilor judiciare şi încălcarea termenului rezonabil de soluţionare a cauzelor.
Prin urmare, ceea ce se impută doamnei judecător A., din perspectiva acestei abateri disciplinare, este faptul că prin încălcarea dispoziţiilor procedurale prevăzute de textele de lege anterior citate a prelungit în mod nejustificat procedurile judiciare, cu consecinţa afectării termenului rezonabil de soluţionare a cauzelor.
Înalta Curte constată că faptele imputate doamnei judecător A. şi în raport de care se susţine că a săvârşit şi abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 sunt aceleaşi cu faptele reţinute în conţinutul constitutiv al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004.
Astfel, abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a raportat la art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 a fost reţinută de Inspecţia Judiciară în sarcina doamnei judecător prin prisma faptului că aceasta ar fi încălcat în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept procesual reglementate pentru a da eficienţă principiului soluţionării cu celeritate a cauzelor.
În speţă, conduita culpabilă a doamnei judecător constând în nerespectarea dispoziţiilor art. 8, art. 361, art. 91, art. 172 şi art. 176 C. proc. pen. a avut drept consecinţă temporizarea procedurilor judiciare, fiind încălcate astfel dispoziţiile legale ce reglementează soluţionarea cu celeritate a cauzelor. Această faptă se circumscrie abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, astfel cum s-a reţinut pe larg anterior.
Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată reglementează situaţia încălcării, cu gravă neglijenţă, a oricărei norme de drept material sau procesual, această dispoziţie legală având un caracter general.
Pe de altă parte, abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004 are în vedere, în concret, doar nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor, această abatere având caracter special în raport de norma generală cuprinsă la art. 99 lit. t) teza a II-a din acelaşi act normativ.
Prin urmare, ori de câte ori un judecător nu respectă, în mod repetat şi din motive imputabile, dispoziţiile legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor comite abaterea prevăzută de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, iar în toate celelalte situaţii când exercită funcţia cu gravă neglijenţă comite abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, norma specială aplicându-se cu prioritate conform principiului specialia generalibus derogant.
De altfel, răspunderea juridică a unei persoane este reglementată de principiul potrivit căruia unei singure violări a normei juridice îi corespunde o singură imputare. Prin urmare, fapta doamnei judecător constând în nerespectarea dispoziţiilor legale care reglementează soluţionarea cu celeritate a cauzelor, cu consecinţa temporizării nejustificate a procedurilor judiciare, nu poată fi circumscrisă, în mod distinct, şi conţinutului constitutiv al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.
Raportat la motivele arătate, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 381 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 20 iulie 2018, care consacră caracterul devolutiv al căii de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită, Înalta Curte va admite recursul şi, casând în parte hotărârea recurată, va respinge acţiunea disciplinară pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.
Pentru considerentele anterior redate, va fi menţinută soluţia dată acţiunii disicplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de doamna judecător A. împotriva Hotărârii nr. 8J din 6 iulie 2022 pronunţate de Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2022.
Casează, în parte hotărârea recurată, în sensul că:
Respinge acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei judecător A. pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, Republicată.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 mai 2023.