Şedinţa publică din data de 12 septembrie 2022
Asupra cererii de recurs de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Acţiunea disciplinară
Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. x/2021, Inspecţia Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pârâtei A., judecător în cadrul Judecătoriei Brăila, cu privire la săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza I, lit. h) teza I, lit. t) teza a II-a şi lit. ş) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (în cele ce urmează "Legea nr. 303/2004").
2. Hotărârea instanţei disciplinare
Prin Hotărârea nr. 16J din 20 octombrie 2021 a secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii: (i) cu unanimitate, a fost admisă acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei A. - judecător în cadrul Judecătoriei Brăila, cu privire la săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza I, art. 99 lit. h) teza I şi art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 şi, cu majoritate, în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost aplicată doamnei A. sancţiunea disciplinară constând în "suspendarea din funcţie pe o perioadă de 3 luni"; (ii) cu majoritate, a fost respinsă acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei A. - judecător în cadrul Judecătoriei Brăila, cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004.
Au fost exprimate opinii separate în sensul admiterii acţiunii disciplinare formulate de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei A. inclusiv pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. ş) din acelaşi act normativ, respectiv, în sensul aplicării sancţiunii disciplinare constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 15% pentru o perioadă de 4 luni" pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza I, lit. h) teza I şi lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.
În raport cu situaţia de fapt, s-a reţinut că sunt îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza I, lit. h) teza I şi lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.
În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, sub aspect obiectiv, abaterea disciplinară constă "exercitarea funcţiei cu/…/gravă neglijenţă", fiind atrase pe tărâmul răspunderii disciplinare acele fapte care se situează în domeniul exterior raţionamentului logico-juridic al magistratului şi vizează înfrângerea normelor ce consacră regulile după care se realizează judecata. Angajarea răspunderii disciplinare este supusă cerinţei îndeplinirii cumulative a condiţiilor generale referitoare la faptă, vinovăţie şi legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi rezultatul produs, iar în ceea ce priveşte vinovăţia, aceasta trebuie constatată în mod cert, pe baza probatoriului administrat în cauză.
Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare, s-a reţinut că doamna judecător A. a încălcat dispoziţiile art. 207 alin. (2) C. proc. pen., care prevăd expres că judecătorul de cameră preliminară are obligaţia de a verifica, din oficiu, legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, aceste verificări fiind dispuse în termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului şi înainte de expirarea duratei măsurii, cu citarea inculpatului.
Cum dosarul nr. x/2020 a fost înregistrat la 21.12.2020, iar măsura controlului judiciar dispusă în cauză urma să înceteze la 05.01.2021, doamna judecător A. avea obligaţia să dispună, din oficiu, măsurile necesare pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei acestei măsuri preventive în termenul de 3 zile prevăzut de dispoziţiile procedural penale menţionate anterior.
Cu toate acestea, abia la 06.01.2021, doamna judecător a fixat termen pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei acestei măsuri preventive, modalitatea în care aceasta s-a raportat la dispoziţiile art. 207 alin. (2) C. proc. pen. conturând grava neglijenţă în exercitarea funcţiei, prin deturnarea dispoziţiilor legale de la scopul avut în vedere de legiuitor.
Din perspectiva apărărilor pârâtei vizând volumul mare de muncă, instanţa disicplinară a reţinut că probele administrate în cauză au relevat faptul că, în 22.12.2020, doamna judecător A. a soluţionat 4 cauze penale în calitate de judecător de drepturi şi libertăţi, respectiv dosarul nr. x/2020, în care a pronunţat încheierea din 22.12.2020 având ca obiect art. 153 din Noul C. proc. pen., dosarul nr. x/2020 în care a pronunţat încheierea din 22.12.2020 având ca obiect art. 152 din Noul C. proc. pen., dosarul nr. x/2019 având ca obiect înlocuire măsură preventivă şi dosarul nr. x/2020 având ca obiect înlocuire măsură preventivă. Toate cele 4 încheieri au fost închise la aceeaşi dată, 22.12.2020, potrivit datelor comunicate de conducerea instanţei.
Prin urmare, volumul de muncă invocat nu justifică modalitatea în care pârâta-judecător a procedat în instrumentarea dosarului nr. x/2020
Sub aspectul laturii subiective, caracterul grav şi neîndoielnic al încălcării normelor de drept prevăzute de art. 207 alin. (2) C. proc. pen. - raportat şi la dispoziţiile art. 330 C. proc. pen. şi la obligaţiile ce revin judecătorului conform art. 98 alin. (2) lit. a), art. 100, art. 101, art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/17.12.2015 - rezultă din caracterul clar, care nu implică interpretări diferite, al normelor procedurale în discuţie. Modul în care doamna judecător A. a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 207 alin. (2) C. proc. pen. este lipsit de orice justificare din perspectiva dispoziţiilor procedurale aplicabile, fiind vorba de o încălcare evidentă a legii.
De altfel, relevant este şi faptul că, în cuprinsul adresei de înaintare a rechizitoriului, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila face menţiunea expresă că inculpatul se află sub control judiciar, această menţiune fiind evidenţiată prin scriere cu litere îngoşate. Or, dacă studia cauza cu atenţia de care trebuie să dea dovadă un judecător în administrarea actului de justiţie, pârâta ar fi observat că era dispusă în cauză măsura preventivă a controlului judiciar, măsura care urma să înceteze la 05.01.2021.
Prin urmare, prin modul în care a înţeles să-şi exercite funcţia de judecător, pârâta nu a dat dovadă de diligentă şi nu a acţionat în sensul respectării dispoziţiilor legale care reglementează procedura verificării măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară.
Având în vedere faptul că nu poate fi invocată propria culpă în justificarea unei acţiuni ilicite, instanţa disciplinară, cu unanimitate, a reţinut că pârâta avea posibilitatea să prevadă urmarea faptelor sale, acceptând ca, prin studierea supeficială a cauzei şi aplicarea dispoziţiilor legale într-un sens contrar celui avut în vedere de legiuitor, să se producă consecinţe de genul celor din cauza de faţă.
Faţă de caracterul imperativ al dispoziţiilor de procedură încălcate, s-a stabilit că forma de vinovăţie cu care a fost săvârşită fapta este aceea a gravei neglijenţe, deoarece nu se poate reţine o împrejurare care să poată justifica încălcarea de către un judecător a normelor procesual penale. Neglijenţa gravă este una ce nu poate fi pusă la îndoială, vădită, fiind dată de însăşi importanţa normelor încălcate prin fapta ilicită.
Astfel, instanţa disciplinară, cu unanimitate, a apreciat că fapta pârâtei nu se circumscrie unei culpe scuzabile, de natură a înlătura răspunderea disciplinară a acesteia, cu atât mai mult cu cât dispoziţiile legale încălcate sunt clare, nefiind susceptibile de interpretări contradictorii.
Pentru considerentele expuse anterior, secţia pentru judecători în materie disciplinară, cu unanimitate, a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.
În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, sub aspectul laturii obiective, s-a reţinut că:
a) relativ la soluţionarea cererilor de îndreptare eroare materială (fiind înregistrate 88 de astfel de cereri în anul 2020), doamna judecător A. fie nu a dispus măsuri pentru soluţionarea cu celeritate a acestor cereri, fie le-a soluţionat la un interval mare de timp de la formularea acestora. Astfel, în dosarele nr. x, deşi erau formulate cereri de îndreptare a erorii materiale încă din luna noiembrie- decembrie 2020, pârâta le-a soluţionat, parţial, abia în 19.02.2021, celelate fiind soluţionate de alţi judecători în martie 2021.
b) relativ la durata procedurii de cameră preliminară, în dosarele nr. x, doamna judecător A. nu a dispus măsuri în vederea fixării termenului de judecată în cameră preliminară, fapt ce a dus la temporizarea procedurilor judiciare.
Modalitatea în care doamna judecător a înţeles să-şi îndeplinească atribuţiile a determinat prelungirea procedurilor judiciare în respectivele cauze, iar justificările prezentate nu sunt de natură a înlătura răspunderea sa disciplinară.
În consecinţă, secţia pentru judecători în materie disciplinară, cu unanimitate, a reţinut că doamna judecător A. nu a depus diligenţe în vederea realizării unui management riguros al fiecărei cauze cu care a fost învestită pentru ca derularea procedurii judiciare să se realizeze în aşa fel încât să asigure soluţionarea cauzelor cu celeritate şi într-un termen rezonabil.
Această gestionare defectuoasă a timpului de lucru şi, respectiv, a şedinţelor decurge din aceea că, deşi dispoziţiile legale obligă instanţele să ia toate măsurile necesare în vederea soluţionării cu celeritate a cauzelor şi a finalizării acestora, nu au fost identificate împrejurări justificative pentru lipsa de implicare şi rol activ în impulsionarea procedurilor judiciare.
Împrejurarea că, în dosarele soluţionate de pârâtă, au fost formulate foarte multe cereri de îndreptare a erorilor materiale conduce la concluzia că aceasta nu a studiat riguros cauzele cu care a fost învestită.
Prin modalitatea în care doamna judecător A. a procedat în instrumentarea cauzelor ce i-au revenit spre soluţionare, atât cu referire la soluţionarea cererilor de îndreptare a erorilor materiale, cât şi cu referire la gestionarea dosarelor în procedura de cameră preliminară, instanţa disciplinară, cu unanimitate, a apreciat că au fost afectate drepturile procesuale ale părţilor privind soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Astfel, în intervalul de timp în care cauzele s-au aflat la judecător pentru luarea măsurilor care se impuneau, procedurile judiciare au fost întrerupte, împrejurare ce a determinat, în mod evident, temporizarea soluţionării cauzelor.
Conduita adoptată de către pârâtă a avut consecinţe atât asupra dreptului recunoscut părţilor de a beneficia de soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, cât şi asupra volumului de activitate al judecătorului, care a crescut.
Întrucât, în calculul termenului rezonabil se are în vedere durata judecăţii, atât în primă instanţă, cât şi în cursul căilor de atac, prin modul în care doamna judecător A. a înţeles să facă aplicarea dispoziţiilor prevăzute de art. 278, art. 343 şi art. 344 din C. proc. pen., a fost prelungit termenul de soluţionare a cauzelor, creându-se premisele încălcării cerinţei derulării procedurilor judiciare într-o perioadă rezonabilă, în sensul art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
În ceea ce priveşte apărările formulate de pârâtă cu privire la volumul de activitate înregistrat în acea perioadă, s-a reţinut că acestea nu sunt de natură a o exonera pe pârâtă de răspunderea disciplinară în condiţiile în care aceasta nu a înregistrat un volum de activitate mai mare decât al celorlalţi judecători, situându-se în media calculată la nivelul instanţei la toţi indicatorii, cu excepţia celui privind numărul dosarelor rulate (2318 dosare). Referitor la situaţia dosarelor nou intrate în anul 2020, s-a constatat că doamna judecător A. se situează în media instanţei, cu 722 dosare, faţă de 832 dosare sau 762 dosare, care s-au înregistrat în aceeaşi perioadă pe rolul altor completuri de judecată. Totodată, în ceea ce priveşte numărul dosarelor soluţionate, doamna judecător se află în media instanţei, cu 639 soluţii pronunţate (sentinţe şi încheieri) faţă de 881 sau 796 soluţii pronunţate în aceeaşi perioadă de alţi judecători ai instanţei .
Referitor la susţinerea pârâtei în sensul că nu a beneficiat de cursuri de formare profesională în materie penală întrucât activitatea desfăşurată anterior a fost în materia dreptului civil şi a contenciosului administrativ, instanţa disciplinară a reţinut că pârâta a avut la dispoziţie o perioadă de 2 luni pentru a studia problematica dosarelor în materie penală, perioadă în care, faţă de experienţa redusă în materie penală a acesteia, s-a stabilit ca, la completul pârâtei, să fie asociate doar dosare penale de o complexitate redusă.
De asemenea, în privinţa apărărilor ce vizau problemele în plan personal, precum şi starea de stres pe care a resimţit-o, instanţa de disciplină a reţinut că acestea nu o pot exonera pe pârâtă de răspunderea disciplinară, aceste împrejurări putând avea, eventual, caracterul unor elemente de circumstanţiere.
În acelaşi sens, în condiţiile în care pârâta a avut un volum de muncă comparabil cu al colegilor săi judecători s-a reţinut că operativitatea înregistrată în soluţionarea cauzelor şi complexitatea dosarelor revenite spre soluţionare nu relevă discrepanţe majore, de natură a constitui un element justificativ în temporizarea procedurilor judiciare.
Faţă de toate aceste considerente, secţia pentru judecători în materie disciplinară, cu unanimitate, a constatat că temporizarea procedurilor judiciare în modalităţile descrise anterior are un caracter imputabil pârâtei, nefiind justificată de cauze obiective care să o circumscrie unei culpe scuzabile.
Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că vinovăţia pârâtei, sub forma intenţiei indirecte, rezultă din: a) conduita adoptată pe parcursul soluţionării cauzelor evidenţiate anterior, fapt ce a avut drept consecinţă prelungirea nejustificată a procedurii judiciare, aceasta constituind totodată, şi o încălcare a dispoziţiilor articolului 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului referitoare la durata rezonabilă a procesului; b) din conduita pasivă adoptată pe parcursul soluţionării cauzelor expuse, precum şi din modul în care aceasta a înţeles să gestioneze activitatea.
Toate acestea, a conchis instanţa disciplinară, conduc, fără echivoc, la concluzia că atitudinea psihică a pârâtei faţă de acţiunile sale a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor.
În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) teza I din Legea nr. 303/2004, sub aspectul laturii obiective, instanţa disciplinară, cu unanimitate, a reţinut că fapta pârâtei-judecător A. constând în aceea că în dosarele nr. x nu a formulat declaraţii de abţinere, deşi anterior s-a pronunţat asupra fondului cauzelor respective, întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza I din Legea nr. 303/2004.
Din această perspectivă, referindu-se la conceptul de imparţialitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta se defineşte prin "absenţa prejudecăţilor sau a părerilor preconcepute".
În acest context, s-a decis că imparţialitatea trebuie apreciată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător într-un anume caz, cât şi potrivit unui test obiectiv, care stabileşte dacă judecătorul a oferit garanţii suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere. Imparţialitatea obiectivă constă "în a pune problema dacă independent de conduita personală a judecătorului, anumite fapte verificabile justifică suspectarea imparţialităţii acestuia din urmă". Dacă există o îndoială justificată, judecătorul bănuit de atitudine părtinitoare trebuie să se retragă de la judecarea cauzei (Hotărârea din 24.05.1989, Hauschildt c. Danemarca).
În consecinţă, având în vedere că doamna judecător A. se afla într-o situaţie de incompatibilitate, nu putea soluţiona cauzele în rejudecare, existând elemente de natură a da naştere, în mod întemeiat, la îndoieli cu privire la imparţialitatea sa, astfel că, potrivit art. 64 alin. (3) C. proc. pen., avea obligaţia de a se abţine. În acest context, este suficient să se creeze aparenţa unei atitudini subiective în soluţionarea unei cauze, pentru a lua naştere o îndoială legitimă cu privire la respectarea, de către judecător, a obligaţiei de impaţialitate.
Prin urmare, pârâta-judecător avea îndatorirea de a formula declaraţie de abţinere, urmând ca instanţa de judecată să verifice situaţia concretă şi să stabilească, în condiţiile art. 68 C. proc. pen., existenţa sau inexistenţa unei atingeri aduse imparţialităţii magistratului.
Or, legiuitorul a reglementat, în art. 64 C. proc. pen., cazurile de incompatibilitate a judecătorului tocmai pentru a asigura respectarea dreptului la un proces echitabil, prin asigurarea imparţialităţii judecătorului chemat să judece o cauză penală, precum şi a prezumţiei de nevinovăţie.
Având în vedere că aparenţa imparţialităţii este la fel de importantă ca şi imparţialitatea, ţinând seama şi de dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului referitoare la asigurarea unui proces echitabil, secţia pentru judecători în materie disciplinară a apreciat că pârâta-judecător a încălcat normele legale ce instituie interdicţii şi incompatibilităţi, respectiv obligaţia de a se abţine atunci când există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinere.
Apărarea pârâtei, în sensul că a apreciat ca nu se impunea să se abţină cu ocazia rejudecării cauzelor faţă de dispoziţiile instanţei de casare sau că era la începutul activităţii în materie penală, iar procurorul nu a formulat cerere de recuzare şi nici apel pentru motivul de incompatibilitate, nu poate fi primită, în condiţiile în care pârâta are calitatea de judecător, chemat să aplice legea, neputând susţine faptul că nu a cunoscut sau nu şi-a dat seama care este scopul dispoziţiilor legale ce reglementează cazurile de incombatibilitate.
Sub aspectul laturii subiective, instanţa disciplinară a reţinut că vinovăţia pârâtei-judecător în săvârşirea faptei, sub forma intenţiei indirecte, este dovedită şi rezultă din aceea că, deşi cunoştea faptul ca anterior se pronunţase asupra fondului cauzei, totuşi, a înţeles să soluţioneze cauza şi în rejudecare, fără a formula declaraţii de abţinere în condiţiile art. 64 alin. (3) C. proc. pen.
Urmarea produsă prin săvârşirea acestei abateri disciplinare constă în deteriorarea încrederii şi a respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat, cu consecinţa afectării imaginii justiţiei, ca sistem şi serviciu în apărarea ordinii de drept.
Astfel, prin conduita pârâtei-judecător, s-au creat premisele unei îndoieli cu privire la imparţialitatea şi integritatea magistraţilor, precum şi a întregului sistem judiciar, cu atât mai mult cu cât cererile de recuzare formulate în dosarele nr. x/2018 şi nr. y/2018 au fost admise, iar, în dosarul nr. x/2018, prin decizia civilă nr. 508/A/15.06.2020 a Curţii de Apel Galaţi, a fost desfiinţată sentinţa penală nr. 1906/13.12.2019 pronunţată de doamna judecător A., reţinându-se, ca motiv, împrejurarea că doamna judecător nu a formulat cerere de abţinere, deşi se pronunţase anterior asupra fondului cauzei.
În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004 secţia a respins acţiunea, reţinând că fapta reţinută în sarcina doamnei judecătpr nu întruneşte condiţiile răspunderii disciplinare, raportat la conţinutul abaterii.
La individualizarea sancţiunii, instanţa disciplinară a avut în vedere împrejurările, gravitatea concretă precum şi consecinţele faptei săvârşite de pârâta judecător, după cum urmează: (i) faptul că valoarea socială lezată o reprezintă relaţiile sociale referitoare la realizarea activităţii de justiţie, în sensul larg al acestei noţiuni; (ii) faptul că un judecător cunoaşte mai bine ca oricine riscurile pe care le prezintă adoptarea unui comportament de natură a avea un impact negativ asupra prestigiului justiţiei şi, implicit, asupra bunei desfăşurări a actului de justiţie; (iii) urmarea faptelor săvârşite de pârâtă este certă şi se raportează la atingerea adusă prestigiului funcţiei de magistrat, ceea ce conduce la diminuarea încrederii justiţiabililor în buna funcţionare a sistemului judiciar. Acest prejudiciu de imagine, credibilitate şi reputaţie afectează în mod direct imaginea justiţiei care, pentru o funcţionare adecvată, trebuie să se bucure de încrederea deplină a opiniei publice; (iv) în sarcina pârâtei au fost reţinute trei abateri disciplinare care conturează un anumit mod de raportare a doamnei judecător la obligaţiile profesionale care îi revin din perspectiva statutului deţinut.
II. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii nr. 16J din 20 octombrie 2021 a secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, doamna judecător A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate, iar în cadrul rejudecării să se dispună respingerea acţiunii disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară împotriva sa. În subisidar, recurenta a solicitat ca, în cazul în care se va reţine împotriva sa săvârşirea vreuneia dintre abaterile disciplinare, să se procedeze la reindividualizarea sancţiunii disciplinare aplicate de către instanţa disciplinară.
Recurenta consideră că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică în parte, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în ceea ce priveşte soluţia adoptată, cu unanimitate, de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, de admitere în parte a acţiunii disciplinare formulate de către Inspecţia Judiciară împotriva pârâtei judecător A., având ca obiect abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza I, lit. h) teza I şi lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.
În ceea ce priveşte sancţionarea recurentei pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, în memoriul de recurs, se arată că din probele administrate nu a rezultat nesocotirea din culpă a normelor de drept substanţial sau procesual, într-o maniera gravă, neîndoielnică şi nescuzabilă, lipsind astfel minimele indicii de săvârşire a abaterii disciplinare menţionate. În consecinţă, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, iar o analiză a fondului cauzei nu poate fi efectuată pe calea verificărilor administrative.
Sub aspectul laturii obiective, recurenta arată că instanţa disciplinară a reţinut încălcarea, de către pârâta-judecător, a prevederilor art. 207 C. proc. pen., art. 330 C. proc. pen., precum şi a dispoziţiilor art. 98 alin. (2) lit. a), art. 100, art. 101 şi art. 109 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al instanţelor judecătoreşti, fără a lua în considerare apărările formulate de către aceasta, redate în cele de mai jos.
Din Raportul de bilanţ al Judecătoriei Brăila rezultă că, în ceea ce priveşte ocuparea posturilor de judecător, pe întreg anul 2021, au activat efectiv în cadrul instanţei 17 judecători, dintr-o schemă de 31.
Tot în Raportul de bilanţ indicat în cele de mai sus se menţionează că "începând cu anul 2016, când activitatea Judecătoriei Însurăţei a fost suspendată, 70% din competenţa teritorială a acestei judecătorii a fost preluată de Judecătoria Brăila, care a rămas cu aceeaşi schemă de personal în ceea ce priveşte numărul judecătorilor şi anume 31 de posturi, cu menţiunea că în fiecare an numărul de posturi vacante sau temporar vacante este în creştere."
Secţia penală a Judecătoriei Brăila are în schemă 9 posturi de judecător, însă, în anul 2021, în secţie au activat doar 6 judecători, dintre care doi judecători cu funcţii de conducere, un judecător aflat în concediu pre si post-natal, un judecător detaşat la Judecătoria Turda şi un post fiind vacant.
În aceste condiţii, recurenta apreciază că realitatea efectivă, dramatică a judecătorilor din secţia penală a Judecătoriei Brăila a fost ignorată/minimizată de către instanţa disciplinară.
De asemenea, se precizează că, până la 04.01.2021, au fost zile libere, în plină perioadă de pandemie şi de restrângere a activităţii instanţei.
Propunerea procurorului de menţinere a controlului judiciar a fost formulată la data întocmirii rechizitoriului, iar doamna judecător a observat că propunerea anterioară de prelungire a măsurii preventive a controlului judiciar a fost justificată de Parchet prin necesitatea completării probatoriului.
Inculpatul B. fiind trimis în judecată, recurenta nu şi-a mai pus problema menţinerii măsurii controlului judiciar, probele fiind administrate de către Parchet şi cunoscând că, de regulă, în cazul acestor infracţiuni, nu se iau de către Parchet măsuri preventive.
De asemenea, consecinţele produse nu au fost dramatice, fiind vorba despre o faptă penală constând în conducerea unui autovehicul cu alcoolemie, regula fiind, în astfel de cauze, judecarea inculpaţilor în stare de libertate.
Recurenta invocă, în susţinerea apărărilor formulate prin memoriul de recurs, concluziile Avizului nr. 2 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE - Strasbourg, 23 noiembrie 2001, pct. 14), Recomandarea nr. 94 (12) a Comitetului de Miniştri privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor, punctul al III-lea, precum şi deciziile Curţii Constituţionale a României nr. 28 din 29 ianuarie 2020 şi, respectiv, nr. 121 din 10 martie 2020, precum şi împrejurarea că intrările în sistemul judiciar au fost blocate, timp în care încetările de activitate prin pensionare (ieşirile din sistemul judiciar) au fost constante şi continue, astfel că sistemul judiciar a intrat "pe sistem de avarie" din perspectiva resurselor umane, unele instanţe fiind chiar în imposibilitate obiectivă de desfăşurare a activităţii.
În aceste condiţii, prin Hotărârea nr. 120 din 16 iulie 2021, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat un regulament cu aplicabilitate temporară, doar pentru anii 2021 şi 2022, pentru a debloca intrările în magistratură.
Faţă de circumstanţele descrise în cele de mai sus, volumul foarte mare de activitate raportat la un număr insuficient de magistraţi, complexitatea cauzelor, rigurozitatea specifică dosarelor penale reprezintă cauze obiective care nu permit a se reţine, în sarcina recurentei, întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, şi nici existenţa culpei lata, lipsită de cea mai slabă justificare, respectiv o faptă comisă într-o manieră gravă, neîndoielnică şi nescuzabilă.
În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, recurenta critică hotărârea atacată pentru omisiunea instanţei disciplinare de a motiva caracterul imputabil al întârzierilor reţinute în sarcina magistratului sancţionat.
Din textul art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, rezultă că una dintre condiţiile legale ce trebuie îndeplinite pentru a se putea reţine existenţa abaterii disciplinare este imputabilitatea, fiind necesar ca această condiţie să fie îndeplinită cumulativ cu celelalte condiţii, respectiv repetabilitatea şi nerespectarea dispoziţiilor legale privind soluţionarea cu celeritate a cauzelor, întârzierea în efectuarea lucrărilor.
Or, în ipoteza în care soluţionarea cu întârziere a dosarelor/lucrărilor se datorează unor factori de ordin obiectiv, constând în volumul mare al activităţii şi complexitatea acesteia, insuficienţa resurselor umane etc., şi nu unor "motive imputabile" magistratului, este exclusă existenţa abaterii disciplinare, întrucât lipseşte caracterul imputabil al faptei, unul dintre elementele constitutive prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii disciplinare pentru săvârşirea abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004.
Instanţa disciplinară nu a luat în considerare criteriile care determină caracterul imputabil al faptei, aşa cum au fost acestea cristalizate în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv: volumul de activitate al judecătorului în perioada respectivă (numărul şedinţelor de judecată la care a participat, numărul dosarelor rulate, numărul dosarelor soluţionate, numărul hotărârilor repartizate spre redactare, obiectul acestora etc., ce pot fi analizate în comparaţie cu ceilalţi judecători ai secţiei); complexitatea cauzelor şi a lucrărilor; condiţiile în care magistratul îşi desfăşoară activitatea; modul în care magistratul a asigurat managementul cauzei; pregătirea profesională a personalului auxiliar; mijloacele materiale de care dispune judecătorul (echipamente IT, rechizite etc.); atribuţiile extrajudiciare ale magistratului; dacă judecătorul îşi tehnoredactează singur hotărârile etc.
Prin urmare, conchide recurenta, este exclusă existenţa acestei abateri disciplinare în ipoteza în care soluţionarea cu întârziere a dosarelor sau efectuarea cu întârziere a lucrărilor se datorează unor factori de ordin obiectiv.
Or, în speţă, principala cauză care a determinat crearea situaţiei de fapt a constat în volumul mare de activitate cu care s-a confruntat magistratul, fluctuaţia şi lipsa de personal, cazuistica diversificată, complexitatea anumitor dosare, lipsa de experienţă în materie penală, situaţia personală dificilă a recurentei.
Aceste aspecte coroborate creează cadrul propice suprasolicitării neuropsihice a magistratului şi producerii de erori/întârzieri în activitate. De asemenea, apariţia problemelor, pe fondul unei suprasolicitări neuropsihice, afectează calitatea actului de justiţie, inclusiv sub aspectul celerităţii soluţionării lucrărilor, relevant fiind, totodată, şi gradul de complexitate al dosarelor.
Dispoziţiile legale ce reglementează cele două abateri disciplinare pentru care a fost sancţionată recurenta trebuie aplicate în corelaţie cu dispoziţiile art. 40 alin. (2) lit. o) şi art. 41 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora una dintre atribuţiile acestui organism, prin cele două secţii ale sale - pentru procurori şi, respectiv, pentru judecători - este aceea de a aproba măsurile pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi aferente parchetelor şi instanţelor.
Recurenta invocă, în continuare, Decizia nr. 14 din 4 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor prevăzute de art. 344 alin. (2) din C. proc. pen., "Termenul în care inculpatul, persoana vătămată şi celelalte părţi pot formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală este un termen de recomandare".
În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, recurenta formulează criticile ce vor fi redate în cele de mai jos.
În cadrul dosarului nr. x/2018, aflat în rejudecare, procurorul a declarat, în sala de şedinţă, că instanţa s-a pronunţat anterior în cauză, însă nu a formulat cerere de recuzare potrivit art. 64 alin. (1) C. proc. pen., iar, în cadrul apelului formulat împotriva hotărârii pronunţate în rejudecare, nu a formulat critici cu privire la acest aspect, acceptând raţionamentul pârâtei cu privire la inexistenţa motivelor pentru a formula cerere de abţinere.
Împrejurarea că nu a fost recuzată după ce şi-a motivat intenţia de a nu formula declaraţie de abţinere a fost un semn de încurajare pentru recurentă în sensul că procedează corect. De asemenea, în toate evaluările profesionale a primit calificativul "FB", ceea ce nu i-a creat dubii că nu ar proceda corect.
Recurenta susţine, totodată, faptul că inclusiv în ceea ce priveşte dosarele nr. x, săvârşirea faptei a fost determinată exclusiv de lipsa de pregătire profesională în materie penală şi de lipsa de experienţă, nefiind, nicidecum, săvârşită cu intenţie (directă sau indirectă).
Mai mult, instanţa disciplinară a omis să motiveze latura subiectivă a abaterii disciplinare reţinute în sarcina pârâtei-judecător.
Chiar în procesul-verbal întocmit cu ocazia întrunirii Colegiului de conducere al Judecătoriei Brăila nr. 27/22.05.2018 se menţionează că "Deşi doamna judecător A. şi-a desfăşurat activitatea în cadrul secţiei de contencios administrativ şi fiscal al Tribunalului Galaţi, situaţia secţiei penale impune să-şi desfăşoare activitatea în cadrul secţiei penale a Judecătoriei Brăila."
De asemenea, se menţionează că "având în vedere experienţa redusă în materie penală a doamnei judecător", s-a decis să judece doar anumite cauze, de o complexitate redusă.
Însă, în toată această perioadă, pârâta-judecător nu a beneficiat de vreo perioadă de răgaz pentru a se familiariza cu materia dreptului penal ori de a participa la forme de pregătire profesională continuă în materie penală, pentru că, imediat, prin Hotărârea Colegiului de conducere al Judecătoriei Brăila nr. 33 din 09.07.2018, s-a dispus ca toate obiectele din materia penală să fie asociate în mod similar şi completului compus din doamna judecător A..
În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii disciplinare aplicate pârâtei-judecător, se susţine faptul că instanţa disciplinară nu ar fi realizat o astfel de operaţiune, aceasta fiind realizată doar în cuprinsul opiniei separate.
Astfel, în cadrul hotărârii atacate, nu se regăsesc: circumstanţele personale ale doamnei judecător, care şi-a desfăşurat activitatea în materie civilă şi de contencios administrativ şi, doar în condiţiile lipsei acute de personal, a acceptat să lucreze în cadrul secţiei penale a Judecătoriei Brăila; că aceasta nu a urmat nici o formă de pregătire profesională în penal; faptul că a fost deja suspendată din funcţie aproape 4 luni, în mod nelegal; că are o fetiţă de crescut într-o familie monoparentală; că a acceptat că nu are o pregătire judicioasă în materia dreptului penal; că a lucrat în permanenţă cu fetiţa lângă domnia sa; că nimeni nu i-a atras atenţia că nu procedează bine, primind doar calificative de "foarte bine" în rapoartele de evaluare, în condiţiile în care a avut cel mai mare volum de activitate dintre judecătorii secţiei.
Recurenta arată că toate faptele reţinute în sarcina sa au fost generate de volumul extrem de ridicat de activitate, de lipsa acută a judecătorilor în materie penală la nivelul Judecătoriei Brăila, de lipsa de pregătire în această materie, de lipsa de experienţă, dar şi de problemele personale, de familie, care, în mod evident, au influenţat negativ capacitatea recurentei de a-şi îndeplini în mod corespunzător obligaţiile profesionale.
Din datele statistice, rezultă că doamna judecător A. figurează în anul 2020 cu cel mai mare număr de dosare rulate, respectiv 2.318 dosare, precum şi cu cel mai mare număr de hotărâri pronunţate, şi anume 942.
De asemenea, în perioada 01.01.2021 - 22.02.2021, recurenta figura cu cel mai mare număr de dosare rulate, respectiv 457 dosare, precum şi cu cel mai mare număr de hotărâri pronunţate, respectiv 167 sentinţe.
În ceea ce priveşte solicitarea formulată de recurentă în subsidiar, în cazul în care Înalta Curte va ajunge la concluzia că faptele reţinute în sarcina recurentei întrunesc elementele constitutive ale abaterilor disciplinare reţinute în sarcina sa de către instanţa disciplinară, aceasta solicită ca, la individualizarea sancţiunii, să se ţină seama de următoarele circumstanţe speciale: (i) toată activitatea recurentei-judecător, cu grad de tribunal, s-a desfăşurat în materie civilă şi în materia contenciosului administrativ până la momentul transferării sale la Judecătoria Brăila, când, prin Hotărârea Colegiului de conducere nr. 27/22.05.2018 al Judecătoriei Brăila, s-a hotărât trecerea acesteia în cadrul secţiei penale; (ii) de asemenea, examenul de promovare în grad profesional l-a susţinut în materie civilă; (iii) a avut mari dificultăţi în gestionarea relaţiei cu fiica sa, fiind vorba despre o familie monoparentală, dependenţa copilului de mamă fiind atât de puternică, încât activităţile la instanţă le desfăşura în prezenţa fiicei; (iv) deşi s-a înscris la seminarii de formare profesională în materie penală, nu a fost selectată; (v) experienţa extrem de redusă în cauze penale, aspect reţinut şi în cele două hotărâri ale Colegiului de conducere al Judecătoriei Brăila; (vi) lipsa unei perioade suficiente pentru a se familiariza cu materia dreptului penal, cu exigenţele şi specificul acestei materii; (vii) din fişele statistice rezultă că a avut cel mai mare volum de activitate dintre judecătorii din cadrul secţiei penale (în număr de 3); (viii) atât timp cât, în rapoartele de evaluare, activitatea sa profesională era apreciată ca fiind foarte bună, până la acest moment dramatic, nu şi-a pus problema şi nici nu i s-a adus la cunoştinţă că nu ar proceda corect; (ix) a fost suspendată din funcţie în perioada 22.02.2021 - 07.06.2021, aproape 4 luni, iar sancţiunea aplicată de secţie a fost suspendarea pe o perioadă de 3 luni. În aceste condiţii, recurenta judecător ajunge să fie sancţionată cu o perioadă a suspendării mai mare decât cea prevăzută de lege, ajungând la 7 luni, dintre care pentru aproape 4 luni există hotărâre definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a constatat nelegalitatea măsurii dispuse de către secţie; (x) a luat măsuri privind managementul propriei vieţi şi activităţii profesionale, în sensul că fetiţa în vârstă de 7 ani este înscrisă în clasa I la Şcoala Generală A. Cuza din Brăila, nemaifiind prezentă la serviciu după programul şcolar.
III. Întâmpinarea formulată de intimata Inspecţia Judiciară
Prin întâmpinarea formulată, Inspecţia Judiciară solicită respingerea recursului formulat de recurenta A. şi menţinerea hotărârii nr. 16J din 20 octombrie 2021 a secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii.
În ceea ce priveşte criticile recurentei vizând sancţionarea sa pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, intimata arată că nu poate fi primită susţinerea recurentei potrivit căreia instanţa disciplinară nu ar fi ţinut seama de apărările sale, fiind contrazisă de considerentele hotărârii atacate, în care sunt redate susţinerile magistratului pârât . Nici împrejurarea că volumul de muncă ar fi fost împovărător, conducând astfel la săvârşirea abaterii disciplinare, nu poate fi folosită în circumstanţiere, instanţa disciplinară devoalând numărul de dosare pe care magistratul le-a avut pe rol la 22.12.2020, respectiv 4 dosare .
Mai mult, din actele dosarului, s-a reţinut că pârâta-judecător s-a aflat în concediu de odihnă în intervalul 28-31.12.2020. Prin urmare, la 04.01.2021, aceasta ar fi putut să adopte o conduită profesională diligentă şi să dispună asupra măsurii controlului judiciar, însă a făcut-o abia la 06.01.2021, după încetarea măsurii.
În consecinţă, intimata Inspecţia Judiciară solicită respingerea acestui motiv de recurs, având în vedere faptul că argumentele referitoare la schema incompletă de judecători a Judecătoriei Brăila şi volumul de activitate din 22.12.2020 al pârâtei-judecător nu pot servi ca fundament al înlăturării caracterului grav şi neîndoielnic al normei de drept încălcate, situaţia vizând modul în care îşi desfăşoară activitatea recurenta şi fiind comună şi celorlalţi judecători ai instanţei.
Prin urmare, modul în care doamna judecător A. a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 207 alin. (2) C. proc. pen. este lipsit de orice justificare din perspectiva dispoziţiilor procedurale aplicabile, fiind vorba de o încălcare evidentă a legii.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prin care se invocă nelegala sancţionare a recurentei pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, intimata arată că apărarea recurentei, prin care susţine că unele dintre cererile de îndreptare a erorii materiale nu aveau temei, este irelevantă din perspectiva abaterii reţinute şi a actului material ce constituie elementul material al abaterii disciplinare, respectiv neluarea măsurilor legale în vederea soluţionării cererilor.
Nici caracterul termenului de 20 de zile prevăzut de art. 344 alin. (2) din C. proc. pen., ca fiind unul de recomandare, nu poate justifica lipsa măsurilor pe care ar fi trebuit să le ia recurenta-pârâtă în vederea fixării termenului de judecată în cameră preliminară.
Referitor la critica potrivit căreia instanţa disciplinară nu ar fi motivat caracterul imputabil sau nu al întârzierilor înregistrate, intimata Inspecţia Judiciară indică motivele reţinute la fila x din hotărârea atacată, ce vizează latura obiectivă a faptei reţinute şi în cadrul cărora se face referire la caracterul imputabil al întârzierilor menţionate.
Prin urmare, în susţinerea intimatei, temporizarea procedurilor judiciare, în modalităţile descrise anterior, are un caracter imputabil recurentei-pârâte, nefiind justificată de cauze obiective care să o circumscrie unei culpe scuzabile.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prin care se invocă nelegala sancţionare a recurentei pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, potrivit susţinerilor intimatei, împrejurarea că recurenta, în şedinţă publică, după invocarea incompatibilităţii de către reprezentantul Ministerului Public (în cadrul dosarului nr. x/2018), a arătat care este motivul pentru care nu se retrage de la judecată, nu poate înlătura această stare, prevăzută expres de C. proc. pen. şi confirmată de instanţa de control judiciar prin constatarea nulităţii hotărârii pronunţate de recurentă.
În privinţa apărării formulate de către recurentă, potrivit căreia era la începutul activităţii în secţia penală şi nu avea suficientă experienţă, acesta fiind motivul pentru care nu s-a abţinut, intimata arată că celelalte dosare descrise în acţiunea disciplinară şi expuse în hotărârea nr. 16 J confirmă că situaţii similare, în care magistratul nu s-a abţinut, deşi a fost recuzat de reprezentantul Parchetului, au mai existat şi în anul 2020 (dosarele nr. x/2018 şi nr. y/2018).
Situaţia resurselor umane de la nivelul instanţei, a volumului de activitate al magistratului ori a lipsei de experienţă a acestuia la nivelul secţiei penale sunt argumente aduse în circumstanţierea magistratului, dar care nu pot justifica conduita acestuia manifestată în modul de gestionare a cauzelor, mai ales că, din datele statistice prezentate de instanţă şi expuse de instanţa disciplinară în cuprinsul considerentelor hotărârii nr. 16J, la pagina 16, rezultă că încărcătura magistratului se situa în media instanţei sau chiar sub medie, iar lipsa de experienţă în materie penală, după mai mult de doi ani de activitate în cadrul secţiei penale, nu poate fi apreciată în circumstanţiere, cunoscut fiind faptul că, dincolo de programul de formare profesională la care recurenta pretinde că nu a avut acces, un magistrat trebuie să fie autodidact şi aplecat spre studiu în permanenţă.
În consecinţă, în opinia intimatei Inspecţia Judiciară, aspectele invocate de către recurentă în cadrul recursului formulat în cauză nu sunt de natură a înlătura argumentele expuse în acţiunea disciplinară şi detaliate în hotărârea nr. 16J din 20 octombrie 2021 în susţinerea săvârşirii de către recurenta-pârâtă a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t), lit. h) teza I şi lit. i) din Legea nr. 303/2004.
V. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători
Analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor din recurs, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, însă doar pentru considerentele arătate în continuare.
Având în vedere motivele de recurs invocate de către recurentă, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că argumentele dezvoltate de către aceasta în cererea de recurs vizează încălcarea normelor de drept substanţial, mai precis, neîntrunirea elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare reţinute în sarcina sa. În această privinţă, este de menţionat că recurenta nu neagă existenţa faptelor, ci apreciază că, în mod greşit, i-a fost reţinută vinovăţia în săvârşirea acestora.
Pentru angajarea răspunderii disciplinare a recurentei, instanţa de disciplină a reţinut în sarcina acesteia săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza I, lit. h) teza I şi lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile din cadrul motivelor de recurs, prin care recurenta susţine că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza I, lit. h) teza I şi lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, astfel cum au fost reţinute în sarcina pârâtei- judecător A., judecător în cadrul Judecătoriei Brăila.
Înalta Curte reţine că, în pofida susţinerilor recurentei, hotărârea secţiei pentru judecători în materie disciplinară cuprinde expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe baza cărora se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis susţinerile, cât şi cele pentru care s-au înlăturat apărările părţilor, respectiv au fost expuse argumente referitoare la urmările faptelor imputate şi la vinovăţia magistratului cercetat.
Astfel, instanţa de recurs constată că sunt nefondate susţinerile recurentei judecător privind omisiunea instanţei disciplinare de a se raporta la apărările formulate de pârâtă în acest stadiu al procedurii cercetării disciplinare, respectiv volumul mare de activitate înregistrat în perioada respectivă la nivelul Judecătoriei Brăila, secţia penală, în general, şi de către recurentă, în mod special; complexitatea cauzelor; cazuistica diversificată; insuficienţa resurselor umane; lipsa de gravitate a urmărilor produse - în ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004; lipsa de experienţă în materie penală; situaţia personală dificilă a recurentei; apariţia problemelor pe fondul unei suprasolicitări neuropsihice a magistratului.
În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea 303/2004, se constată că secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a stabilit în mod just îndeplinirea condiţiilor specifice atât laturii obiective, cât şi a celei subiective a abaterii disciplinare cercetate, probele administrate reliefând, în mod cert, existenţa conduitei imputabile, precum şi a vinovăţiei şi a urmărilor prejudiciabile.
Conform art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, "constituie abatere disciplinară exercitarea funcţiei cu [...] gravă neglijenţă".
Art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 prevede că "Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual".
Aşa cum s-a reţinut constant în jurisprudenţa Completului de 5 Judecători, în aplicarea acestei reglementări, legiuitorul a circumscris sfera încălcării normelor de drept material sau procesual la acelea de o importanţă deosebită, ce au consecinţe asupra valabilităţii actelor întocmite de magistrat sau care produc o vătămare gravă a drepturilor şi intereselor părţilor şi pentru care un observator rezonabil nu poate găsi o justificare.
Raportat la dispoziţiile legale anterior menţionate, pentru existenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 este necesar ca, sub aspectul laturii obiective, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, judecătorul să fi nesocotit o normă de drept material sau procesual, iar sub aspectul laturii subiective ca această nesocotire să aibă caracter grav, neîndoielnic şi nescuzabil.
Conduita profesională a judecătorului faţă de care s-a dispus începerea cercetării disciplinare trebuie privită, aşadar, din perspectiva obligaţiilor care revin judecătorului în exercitarea atribuţiilor judiciare, a prevederilor procesuale generale şi speciale care guvernează modul de soluţionare a cauzelor şi a normelor de drept incidente în cauza la care se face referire în sesizarea care a stat la baza iniţierii prezentei proceduri.
Înalta Curte reţine că, în ceea ce priveşte răspunderea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor, aceasta este una specială şi derivă din statutul profesional distinct al acestora, ce prezintă anumite particularităţi specifice.
Înalta Curte constată că situaţia de fapt, aşa cum a fost reţinută, de instanţa disciplinară prin hotărârea atacată prin prezentul recurs, este susţinută de analiza coroborată a probatoriului administrat în cauză.
În acord cu cele reţinute de către secţia pentru judecători în materie disciplinară, Înalta Curte constată că doamna judecător A. a încălcat dispoziţiile art. 207 alin. (2) C. proc. pen. care prevăd expres că judecătorul de cameră preliminară are obligaţia de a verifica din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, aceste verificări fiind dispuse în termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului şi înainte de expirarea duratei măsurii, cu citarea inculpatului.
Din probele administrate, reiese următoarea situaţie de fapt, reţinută, în mod corect, de către instanţa disciplinară: dosarul nr. x/2020 a fost înregistrat la 21.12.2020, dată la care doamna judecător A. se afla în concediu de odihnă, aşa cum rezultă din adresa nr. x/11.06.2021; dosarul a fost predat de către grefierul de şedinţă judecătorului, pentru rezoluţie, la 22.12.2020, aşa cum reiese din viza de primire care poartă semnătura doamnei judecător A.; măsura controlului judiciar faţă de inculpatul B. a fost dispusă prin ordonanţa procurorului din 09.09.2020 şi, ulterior, a fost prelungită prin ordonanţa procurorului din 06.11.2020, pentru o durată de 60 de zile, începând de la 07.11.2020 până la 05.01.2020; prin rechizitoriul din 16.12.2020, s-a propus menţinerea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul care a fost trimis în judecată, cercetat în stare de control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 335 alin. (1) şi art. 336 alin. (1) C. pen.; în adresa de înaintare a rechizitoriului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila se face menţiunea că inculpatul se află sub control judiciar .
Potrivit art. 207 C. proc. pen.:
"Art. 207. - (1) Când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului faţă de care s-a dispus o măsură preventivă, rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară de la instanţa competentă, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia.
(2) În termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului, judecătorul de cameră preliminară verifică din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului.
(3) Dispoziţiile art. 235 alin. (4) - (6) se aplică în mod corespunzător.
(4) Când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se menţin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menţinerea măsurii preventive faţă de inculpat.
(5) Când constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive şi nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere revocarea acesteia şi punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
(6) În tot cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive şi a măsurii arestului la domiciliu sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestor măsuri. Dispoziţiile alin. (2) - (5) se aplică în mod corespunzător.
(7) Judecătorul de cameră preliminară, în cursul procedurii de cameră preliminară, verifică, din oficiu, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauţiune sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestei măsuri. Dispoziţiile alin. (2) - (5) se aplică în mod corespunzător".
Prin urmare, potrivit dispoziţiilor legale citate în cele de mai sus, în termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului, judecătorul de cameră preliminară are obligaţia de a verifica din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului.
Faţă de faptul că măsura controlului judiciar dispusă în cauză urma să înceteze la 05.01.2021, doamna judecător A. avea obligaţia să dispună, din oficiu, măsurile necesare pentru verificarea legalităţii şi temeinicii acestei măsuri preventive în termenul de 3 zile prevăzut de dispoziţiile procedural penale exprese ale art. 207 alin. (2) C. proc. pen.
Cu toate acestea, abia la 06.01.2021, doamna judecător a dispus, prin rezoluţie, efectuarea verificărilor dispuse de textul legal, dată la care măsura controlului judiciar încetase de drept, iar, prin încheierea din 15.01.2021, magistratul a constatat, în calitate de judecător de cameră preliminară, legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. x emis de Parchetul de le lângă Judecătoria Brăila şi a constatat încetată de drept, la 05.01.2021, măsura controlului judiciar referitoare la inculpatul B. .
Înalta Curte constată că instanţa discipinară a avut în vedere şi a analizat toate apărările invocate de către magistrat în faţa acesteia, inclusiv cu privire la lipsa caracterului imputabil al faptei, faţă de existenţa factorilor de ordin obiectiv enumeraţi în cadrul expunerii de mai sus.
Aşa cum rezultă din considerentele hotărârii atacate prin prezentul recurs, instanţa disciplinară a analizat apărările formulate de doamna judecător - cu privire la volumul mare de activitate din 21.12.2020, precum şi la faptul că în perioada 28 - 31 decembrie 2020, s-a aflat în concediu de odihnă -, în raport cu probele administrate în cauză, concluzionând că "Referitor la această apărare, probele administrate în cauză au relevat faptul că în data de 22.12.2020, doamna judecător A. a soluţionat 4 cauze penale în calitate de judecător der drepturi şi libertăţi, respectiv dosarul nr. x/2020 în care a pronunţat încheierea din data de 21.12.2020 având ca obiect art. 153 din Noul C. proc. pen., dosarul nr. x/2020 în care a pronunţat încheierea din data de 22.12.2020 având ca obiect art. 152 din Noul C. proc. pen., dosarul nr. x/2019 având ca obiect înlocuire măsură preventivă şi dosarul nr. x/2020 având ca obiect înlocuire măsură preventivă. Toate cele 4 încheieri au fost închise la aceeaşi dată, 22.12.2020, potrivit datelor comunicate de conducerea instanţei.
Prin urmare, volumul de muncă invocat nu justifică modalitatea în care pârâta judecător a procedat în instrumentarea dosarului nr. x/2020".
Înalta Curte reţine, în acord cu considerentele din hotărârea secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, faptul că modalitatea în care pârâta-judecător s-a raportat la dispoziţiile imperative ale art. 207 alin. (2) C. proc. pen. cu ocazia intrumentării dosarului nr. x/2020 relevă, fără dubiu, încălcarea obligaţiilor stabilite expres de către legiuitor în sarcina acesteia, în calitate de judecător de cameră preliminară.
Sub aspectul laturii subiective, se constată caracterul grav şi nescuzabil al faptelor judecătorului, care rezultă din încălcarea unor norme clare de drept procesual, încălcarea legii, în speţă, fiind evidentă. De asemenea, sub aspectul gravităţii deosebite a faptei, se reţine ca fiind relevantă împrejurarea că, în cuprinsul adresei de înaintare a rechizitoriului întocmit în cauză, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a menţionat, în mod expres, faptul că inculpatul se află sub control judiciar.
Astfel, Înalta Curte reţine că, aşa cum în mod corect a stabilit instanţa disciplinară, dacă pârâta ar fi studiat cauza cu diligenţa de care trebuie să dea dovadă un judecător în administrarea actului de justiţie, ar fi observat că, în cauză, era dispusă măsura preventivă a controlului judiciar, măsură care urma să înceteze la 05.01.2021.
Contrar celor susţinute de recurentă, potrivit art. 99 lit. t) teza a II-a raportat la art. 991 din Legea 303/2004, există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material sau procesual, faptul că aceste încălcări nu ar fi produs consecinţe dramatice neputând constitui, în sine, o cauză exoneratoare de răspundere disciplinară.
Sub aspectul laturii subiective, modalitatea de lucru adoptată de doamna judecător este expresia gravei neglijenţe în exercitarea funcţiei, având în vedere că nu s-a putut reţine o împrejurare care să poată justifica încălcarea normelor legale imperative şi clare.
Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) teza I din Legea 303/2004 constă în "nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor, din motive imputabile".
Înalta Curte constată că, în raport cu dispoziţiile citate, instanţa de disciplină a reţinut, cu just temei, că din probatoriul administrat în cauză rezultă că faptele doamnei judecător A. concretizate, pe de-o parte, în modul defectuos de gestionare a unor cereri de îndreptare a erorilor materiale, prin lăsarea unora dintre acestea în nelucrare o perioadă nerezonabilă de timp şi, respectiv, prin nesoluţionarea altora, iar, pe de altă parte, prin temporizarea procedurii de cameră preliminară, au un caracter imputabil acesteia, nefiind justificate de cauze obiective care să le cirscumscrie unei culpe scuzabile şi întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004.
Sub aspectul situaţiei de fapt, sunt necontestate, în materialitatea lor, următoarele circumstanţe: (i) modul de instrumentare a cauzelor ce i-au revenit spre soluţionare doamnei judecător A. a avut drept consecinţă formularea unui număr de 88 de cereri de îndreptare eroare materială în anul 2020; (ii) în ceea ce priveşte cererile de îndreptare eroare materială, doamna judecător A. fie nu a dispus măsuri pentru soluţionarea cu celeritate a acestor cereri (de exemplu, dosarele nr. x), fie le-a soluţionat la un interval mare de timp de la formularea acestora (de exemplu, deşi, în dosarele nr. x, erau formulate cereri de îndreptare a erorii materiale încă din lunile noiembrie- decembrie 2020, pârâta-judecător le-a soluţionat abia la 19.02.2021); (iii) cu privire la durata procedurii de cameră preliminară, în dosarele nr. x, doamna judecător A. nu a dispus măsuri în vederea fixării termenului de judecată în cameră preliminară, fapt ce a dus la temporizarea procedurilor judiciare.
Circumstanţele de fapt expuse anterior, necontestate în materialitatea lor de către recurentă, denotă fie neaplicarea, fie aplicarea normelor procedurale de o manieră care a condus în mod repetitiv la amânarea succesivă a judecăţii şi la prelungirea duratei procedurilor judiciare, situaţii care nu au fost determinate de cauze obiective, externe conduitei magistratului.
În aceste condiţii, întemeiat s-a reţinut că: pârâta-judecător nu a depus diligenţele necesare în vederea realizării unui management riguros al fiecărei cauze cu care a fost învestită, pentru ca derularea procedurii judiciare să se realizeze în aşa fel încât să asigure soluţionarea cauzelor cu celeritate şi într-un termen rezonabil; împrejurarea că, în dosarele soluţionate de pârâtă, au fost formulate foarte multe cereri de îndreptare a erorilor materiale conduce la concluzia că aceasta nu a studiat riguros cauzele cu care a fost învestită.
Din această perspectivă, probatoriul administrat şi apărările pârâtei nu demonstrează existenţa unor cauze obiective care să înlăture caracterul imputabil al conduitei repetate, prezentând relevanţă deosebită, din perspectiva abaterii disciplinare, elementele expuse rezumativ în cele de mai sus cu privire la circumstanţele situaţiei de fapt, precum şi în cuprinsul hotărârii instanţei disciplinare.
În circumstanţele expuse, întemeiat s-a reţinut că este îndeplinită latura obiectivă a abaterii disciplinare, faţă de încălcarea repetată a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzei - raportarea făcându-se la prevederile art. 91 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 5 alin. (2) lit. g) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, art. 12, art. 13 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, dar şi a dispoziţiilor procedurale ale art. 278, art. 343 şi art. 344 C. proc. pen. -, iar, în privinţa laturii subiective, s-a reţinut conduita pasivă adoptată pe parcursul soluţionării cauzelor prezentate pe larg în considerentele hotărârii instanţei disciplinare, precum şi in modul în care doamna judecător A. a înţeles să gestioneze activitatea, magistratul prevăzând consecinţele şi acceptând producerea lor, dovadă în acest sens fiind lipsa de diligenţă şi de preocupare pentru soluţionarea cauzelor cu celeritate ori în cadrul unui termen rezonabil.
Apărările recurentei, concentrate pe volumul mare de activitate, insuficienţa resurselor umane, cazuistica diversificată, complexitatea anumitor cauze, care au creat cadrul propice suprasolicitării neuropsihice a magistratului şi producerea de erori/întârzieri în activitate, nu pot primi relevanţa propusă şi nu sunt apte să înlăture caracterul imputabil al conduitei repetitive reprobabile a magistratului, care s-a răsfrânt în mod negativ asupra soluţionării cu celeritate a cauzelor, întrucât circumstanţele invocate în apărare nu se regăsesc în mod exclusiv în activitatea pârâtei ori în cauzele analizate în cadrul prezentei acţiuni disciplinare, ci reprezintă coordonte actuale ale sistemului judiciar prezente în activitatea oricărui judecător.
În ceea ce priveşte susţinerile pârâtei cu privire la lipsa de experienţă în materie penală şi faptul că nu a putut participa la cursuri de formare în această materie, Înalta Curte reţine că, la momentul săvârşirii faptelor imputate recurentei în cadrul prezentului dosar, respectiv anii 2020-2021, recurenta activa în cadrul secţiei penale a Judecătoriei Brăila de peste doi ani, timp suficient pentru ca pârâta să se familiarizeze cu judecata cauzelor în materia dreptului penal.
Astfel, prin Hotărârea nr. 27/22.05.2018 a Colegiului de conducere al Judecătoriei Brăila s-a stabilit ca doamna judecător A. să-şi desfăşoare activitatea în cadrul secţiei penale a Judecătoriei Brăila (măsura fiind dispusă în contextul deficitului de personal înregistrat la nivelul secţiei penale a acestei instanţe), propunându-se ca, faţă de experienţa redusă în această materie a doamnei judecător, la completul acesteia, să fie asociate, iniţial, doar cauzele care au ca obiect "confirmare renunţare urmărire penală art. 318 alin. (12) Noul C. proc. pen..", "desfiinţare înscrisuri - art. 315 lit. d) Noul C. proc. pen.." şi "confiscare specială - art. 315 lit. c) Noul C. proc. pen..", iar din 09.07.2018, potrivit Hotărârii Colegiului de conducere al Judecătoriei Brăila nr. 33/09.07.2018 şi procesului-verbal cu acelaşi număr din aceeaşi dată, s-a decis ca, începând cu 10 august 2018, la completul doamnei judecător A. să fie asociate toate obiectele din materia penală, în mod similar celorlalte completuri din secţia penală.
De asemenea, în acord cu instanţa disciplinară, Înalta Curte reţine că situaţia personală dificilă invocată de către recurenta-pârâtă şi starea de stres resimţită de către aceasta nu pot reprezenta cauze exoneratoare de răspundere disciplinară, aceste elemente fiind de natură a fi luate în considerare în circumstanţiere, cu ocazia individualizării sancţiunii disciplinare aplicate pârâtei.
În ceea ce priveşte Decizia nr. 14 din 4 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din 05.09.2018, invocată de către recurentă în cadrul apărărilor formulate, Înalta Curte reţine că statuările din cuprinsul hotărârii sus-menţionate, cu privire la intepretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 344 alin. (2) C. proc. pen., nu îşi găsesc aplicabilitatea în prezenta speţă, de vreme ce vizează natura juridică a "termenului în care inculpatul, persoana vătămată şi celelalte părţi pot formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penalăţ", fără a avea vreo înrâurire asupra obligaţiilor ce revin judecătorului de cameră preliminară, încălcate de recurenta-pârâtă din prezenta cauză.
Faţă de considerentele expuse în cele de mai sus, rezultă că instanţa disciplinară a concluzionat în mod întemeiat că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile de angajare a răspunderii disciplinare în sensul art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, reţinând caracterul imputabil al modului în care, în mod repetat, în privinţa litigiilor analizate în cadrul acţiunii disciplinare, magistratul a înţeles să aplice normele procedurale de o manieră ce a avut drept consecinţă temporizarea procedurilor judiciare, apreciată în mod corect ca fiind de natură a aduce atingere principiului soluţionării cauzelor cu celeritate şi într-un termen rezonabil, prin nesocotirea obligaţiei ce revine judecătorului conform art. 21 din Constituţie, art. 5 alin. (2) lit. g) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, art. 12 şi art. 13 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi art. 6 par. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) teza I din Legea nr. 303/2004, în raport cu circumstanţele de fapt, astfel cum au fost reţinute în hotărârea atacată, necontestate de recurenta-judecător A., Înalta Curte constată că problema răspunderii disciplinare se ridică prin prisma dosarelor penale nr. x în care pârâta-judecător nu a formulat declaraţii de abţinere, deşi se afla în stare de incompatibilitate, ca urmare a faptului că, anterior, se pronunţase asupra fondului cauzelor respective.
În acord cu instanţa disciplinară, Înalta Curte reţine că, dat fiind faptul că, în toate cele trei dosare penale identificate mai sus, doamna judecător era în stare de incompatibilitate (constatată prin încheierea şedinţei din camera de consiliu din 11.05.2020 - dosar nr. x/2018, încheierea şedinţei din camera de consiliu din 18.05.2020 - dosar nr. x/2018 şi, respectiv, prin decizia nr. 508/A/15.06.2020 a Curţii de Apel Galaţi - dosar nr. x/2018), nu putea soluţiona cauzele în rejudecare, având obligaţia de a formula cerere de abţinere, urmând ca instanţa de judecată să verifice situaţia concretă a fiecărei cauze şi să stabilească, în temeiul art. 68 C. proc. pen., existenţa sau inexistenţa unei atingeri aduse imparţialităţii magistratului.
În schimb, pârâta-judecător nu a formulat cereri de abţinere în cauzele analizate nici ulterior formulării de cereri de recuzare de către reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila (dosarele nr. x/2018 şi nr. y/2018), respectiv invocării, de către reprezentantul Ministerului Public, a faptului că pârâta-judecător se pronunţase cu privire la respectiva cauză penală (dosar nr. x/2018), apreciind că "limita de casare nu împiedică darea unei alte soluţii", motiv pentru care a procedat la o nouă judecată.
Contrar susţinerilor din recurs, lipsa de pregătire profesională în materie penală şi lipsa de experienţă invocate de către doamna judecător A. nu pot constitui cauze exoneratoare de răspundere, faţă de încălcarea repeată, evidentă şi nescuzabilă a dispoziţiilor legale imperative prevăzute de art. 64, art. 66 C. proc. pen., prin care se asigură, totodată, respectarea garanţiilor prevăzute de art. 6 & 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului referitoare la dreptul la un proces echitabil, dar şi a valorilor fundamentale ale sistemului judiciar, consacrate de Principiile de la Bangalore, Carta universală a judecătorului (art. 3 şi art. 5), Principiile fundamentale ale independenţei justiţiei şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în ansamblul său.
Pe de altă parte, faţă de apărările recurentei-judecător vizând lipsa de pregătire profesională şi de experienţă în materie penală, Înalta Curte are în vedere, totodată, considerentele dezvoltate în acest sens în cele de mai sus, cu ocazia analizei abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004.
Sub aspectul laturii subiective, contrar susţinerilor recurentei-pârâte A., se reţine că este corectă aprecierea instanţei disciplinare în sensul că vinovăţia pârâtei, sub forma intenţiei indirecte, este dovedită şi rezultă din faptul că, deşi cunoştea că anterior se pronunţase asupra fondului cauzelor, totuşi a înţeles să soluţioneze cauzele şi în rejudecare, fără a formula declaraţii de abţinere în condiţiile art. 64 alin. (3) C. proc. pen., urmarea produă prin săvârşirea acestei abateri disciplinare constând în deteriorarea încrederii şi respectului opiniei publice faţă de magistrat, cu consecinţa afectării imaginii justiţiei, ca sistem şi serviciu în apărarea ordinii de drept.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentei-pârâte cu privire la lipsa motivării, de către instanţa disciplinară, a laturii subiective a abaterii disciplinare analizate, se reţine caracterul nefondat al acestora.
Deşi recurenta A. nu a invocat, prin memoriul de recurs, motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., faţă de critica singulară exprimată la pagina 12, alin. (5) din cererea de recurs, Înalta Curte reţine că acest motiv de nelegalitate are în vedere situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Argumentele invocate de recurentă sub acest aspect nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de norma procedurală menţionată, fiind contrazise de conţinutul hotărârii recurate, care îndeplineşte exigenţele motivării corespunzătoare.
Astfel, în privinţa motivării, se constată că instanţa disciplinară a expus, în considerentele hotărârii atacate, ca elemente ale silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.
Înalta Curte nu împărtăşeşte critica din recurs, deoarece instanţa disciplinară nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă căreia îi răspunde hotărârea atacată în cauză.
În sensul celor expuse, sunt edificatoare considerentele Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a reţinut că obligaţia pe care o impune art. 6 paragraful 1 al Convenţiei europene a drepturilor omului instanţelor naţionale, de a-şi motiva deciziile, nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument (în acest sens, sunt edificatoare hotărârile pronunţate în cauzele Perez c. Franţei şi Van der Hurk c. Olandei, din 19 aprilie 1994), iar noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă să fi examinat, totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (hotărârile din cauzele Helle c. Finlandei, din 19 decembrie 1997 şi Albina c. României, din 28 aprilie 2005).
În acest context, se reţine că instanţa disciplinară nu poate fi obligată să prezinte exhaustiv rezultatul analizei sale cu privire la absolut toate probele şi să răspundă punctual tuturor afirmaţiilor şi argumentelor părţilor, fiind suficient să expună argumentat probele şi dispoziţiile legale pentru care au fost admise/respinse cererile părţilor, cerinţe pe care hotărârea recurată le îndeplineşte.
Ceea ce prezintă relevanţă este faptul că, din examinarea hotărârii recurate, rezultă că faptele reţinute au fost analizate în suficientă măsură, dându-se posibilitatea să fie trase concluzii în raport cu prevederile textelor legale ce reglementează abaterea disciplinară analizată în speţă.
Prin urmare, argumentele invocate de recurentă sub aspectul nemotivării nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de norma procedurală prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fiind contrazise de conţinutul hotărârii recurate, care îndeplineşte exigenţele unei motivări corespunzătoare.
Pentru considerentele arătate, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că hotărârea secţiei pentru judecători în materie disciplinară este legală şi temeinică în ceea ce priveşte soluţia de admitere a acţiunii disciplinare, iar recursul declarat de recurenta-pârâtă este fondat doar în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii aplicate.
Subsumat motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, fără a minimaliza gravitatea faptelor reţinute în sarcina magistratului cercetat şi consecinţele pe care acestea le-au produs, nu împărtăşeşte soluţia instanţei disciplinare din perspectiva criteriilor de individualizare a sancţiunii aplicate.
Înalta Curte constată, pe de o parte, aşa cum rezultă din considerentele expuse mai sus, faptul că, în sarcina recurentei, a fost reţinută săvârşirea a trei abateri disciplinare, iar pe de altă parte, realizând o corectă aplicare a principiului proporţionalităţii sancţiunii cu gravitatea abaterilor analizate, apreciază că este necesară aplicarea unei sancţiuni care să-şi atingă scopul punitiv şi, în acelaşi timp, să o determine pe recurentă să conştientizeze deficienţele ce îi sunt reproşate.
Înalta Curte apreciază că la aplicarea sancţiunii, instanţa trebuie să se raporteze atât la circumstanţele reale identificate de cercetarea judecătorească, precum şi la circumstanţele personale ale magistratului.
În acest sens, Înalta Curte are în vedere circumstanţele profesionale ale magistratului cercetat, conturate de vechimea în magistratură de peste 10 ani, de faptul că a primit calificative maxime în cadrul evaluării activităţii desfăşurate (conform rapoartelor de evaluare aflate la filele x - 109 din dosarul de recurs nr. x/2022), în condiţiile în care a avut cel mai mare număr de dosare rulate dintre judecătorii secţiei (un număr de 2318 dosare rulate, astfel cum rezultă din fişa reprezentând situaţia statistică a numărului de dosare rulate în anul 2020 la nivelul secţiei Penale din cadrul Judecătoriei Brăila - dosarul de recurs nr. x/2022). Se reţine, de asemenea, că recurenta-judecător şi-a desfăşurat anterior activitatea doar în materia dreptului civil şi a contenciosului administrativ şi, deşi, nu avea experienţă în materia dreptului penal, a acceptat să lucreze în cadrul secţiei penale a Judecătoriei Brăila, în care îşi desfăşoară activitatea şi în prezent.
Prin urmare, vechimea în profesie a judecătorului recurent, aprecierile pozitive obţinute la evaluări, aspectele învederate privind cariera profesională au relevanţa dorită de către magistrat şi pot să justifice aplicarea unei sancţiuni mai uşoare.
Totodată, Înalta Curte are în vedere contextul personal al recurentei-judecător de la momentul săvârşirii abaterilor. Astfel cum a arătat, aceasta are în întreţinere un minor (certificat de naştere aflat la fila x din prezentul dosar; adeverinţa emisă de Şcoala Gimnazială "Alexandru Ioan Cuza" Brăila aflată la fila x din prezentul dosar), pe care îl creşte şi îl întreţine singură.
Raportat la gravitatea, condiţiile în care au fost săvârşite şi la consecinţele abaterilor reţinute în sarcina magistratului, precum şi în considerarea conduitei judecătorului în cursul procedurii disciplinare şi a principiului aplicării graduale a sancţiunilor disciplinare, Înalta Curte apreciază că circumstanţele expuse anterior justifică aplicarea unei sancţiuni disciplinare mai puţin severe din ierarhia sancţiunilor disciplinare prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004, respectiv cea constând în diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 15% pe o perioadă de patru luni, prevăzută de art. 100 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004.
Pentru considerentele arătate, Completul de 5 judecători constată că hotărârea secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii este legală şi temeinică în ceea ce priveşte soluţia de admitere a acţiunii disciplinare, iar recursul declarat de recurentă este fondat în ceea ce priveşte soluţia referitoare la sancţiunea aplicată, astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., hotărârea recurată va fi casată în parte, în sensul aplicării sancţiunii disciplinare constând în diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 15% pe o perioadă de patru luni, prevăzută de art. 100 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A. împotriva hotărârii nr. 16J din 20 octombrie 2021 pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2021.
Casează în parte hotărârea recurată şi înlocuieşte sancţiunea aplicată cu diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 15% pentru o perioadă de 4 luni.
Menţine, în rest, hotărârea nr. 16J din 20 octombrie 2021 pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2021.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 septembrie 2022.