Şedinţa publică din data de 4 martie 2024
Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 271 din 12 decembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022.1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a respins ca nefondat recursul declarat de A. împotriva încheierii din 10 octombrie 2022, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2022.
Împotriva acestei decizii, A. a formulat contestaţie în anulare, care a fost înregistrată sub nr. x/2023.
În cadrul acestui dosar, recurentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor a art. 270 din Codul muncii, art. 1 alin. (3), art. 9 lit. a) şi art. 58 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, precum şi a art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992.
Prin încheierea din 6 noiembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a respins cererea formulată de recurentul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a normelor evocate anterior.
Împotriva acestei încheieri, A. a declarat recurs, prin care a susţinut, în esenţă, că art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 impune ca excepţia de neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, iar nu cu modul de soluţionare a unei cereri formulate în cauză.
Astfel, a arătat că procesul pendinte are ca obiect un conflict individual de muncă care are legătură cu taxa judiciară de timbru stabilită în mod nelegal în această cauză.
A mai susţinut că instanţa de contencios constituţional este singura autoritate în măsură să stabilească dacă sesizarea este admisibilă, neputând fi obstrucţionată de către instanţa supremă.
Intimata B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Recurentul a depus precizări prin care a menţionat că societatea B. S.R.L. nu a calitate procesuală pasivă, astfel încât nu poate formula apărări în prezenta cauză.
Ulterior, aceeaşi intimată a depus concluzii scrise prin care a susţinut că recurentul nu justifică un interes legitim, născut şi actual pentru exercitarea căii de atac dat fiind că recurentului i-a încetat calitatea de angajat ca urmare a pensionării sale în anul 2020.
Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:
Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale se judecă în contradictoriu cu toate persoanele care au figurat ca părţi în faza procesuală anterioară. Or, printre părţile din faza procesuală anterioară a figurat şi intimata B. S.R.L., care îşi păstrează această calitate inclusiv în calea extraordinară de atac a recursului.
Înalta Curte mai reţine, cu titlu prealabil, că pretinsa lipsă de interes a recurentului ca urmare a pensionării sale nu reprezintă o veritabilă excepţie procesuală, ci o apărare de fond deoarece vizează fondului raportului juridic dedus judecăţii. Această apărare depăşeşte însă cadrul procesual actual limitat la examinarea recursului exercitat împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Recurentul susţine, în esenţă, că art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 impune ca excepţia de neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, iar nu cu modul de soluţionare a unei cereri formulate în cauză, iar această condiţie este îndeplinită întrucât procesul pendinte are ca obiect un conflict individual de muncă în care s-a stabilit în mod nelegal o taxă judiciară de timbru.
Aceste critici se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., conform căruia se poate cere casarea hotărârii date cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia."
Astfel, una dintre cerinţele de admisibilitate pentru sesizarea Curţii Constituţionale impune ca excepţia de neconstituţionalitate să aibă legătură soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Legătura cu soluţionarea cauzei presupune însă raportarea excepţiei de neconstituţionalitate la faza procesuală în care a fost invocată. Cu alte cuvinte, evaluarea acestei cerinţe de admisibilitate a sesizării nu poate fi disociată de faza procesuală în care se află litigiul.
Pornind de la aceste consideraţii, Înalta Curte constată că recurentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 din Codul muncii, art. 1 alin. (3), art. 9 lit. a) şi art. 58 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, precum şi a art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, în faza procesuală a contestaţiei în anulare.
Dispoziţiile art. 270 din Codul muncii, art. 1 alin. (3), art. 9 lit. a) şi art. 58 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 vizează chestiunea timbrajului, iar cele de la art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 reglementează condiţiile de admisibilitate ale sesizării Curţii Constituţionale.
Or, în faza procesuală a contestaţiei în anulare nu s-a antamat chestiunea timbrajului, nefiind invocată excepţia netimbrării şi nici excepţia insuficientei timbrări a căii de atac de retractare.
Astfel, contestaţia în anulare a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin decizia civilă nr. 238 din 6 noiembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători.
Prin urmare, lipsa legăturii textelor de lege atacate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea contestaţiei în anulare este evidentă, astfel încât soluţia de respingere a sesizării se impune a fi menţinută în recurs.
Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din acelaşi cod, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 6 noiembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2023.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 6 noiembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2023.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 martie 2024.