Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Şedinţa publică din data de 4 martie 2024

Deliberând asupra contestaţiilor de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 18 ianuarie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021, printre altele:

1. În unanimitate:

S-a menţinut măsura asigurătorie instituită prin ordonanţa nr. 668/P/2019 din data de 19.01.2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie asupra bunurilor inculpatului A., respectiv:

- imobil înscris în cartea funciară nr. x-C1 a localităţii Snagov, deţinut în cotă de 1/1, constând în casa de locuit, în suprafaţă de 455 mp, situat în str. x, jud. Ilfov, având nr. cadastral x:445-C1.

2. Cu majoritate:

S-au menţinut măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatului A. prin ordonanţa nr. 668/P/2019 din data de 15.01.2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, precum şi asupra imobilului înscris în cartea funciară nr. x (nr. CF vechi x - nr. cadastral vechi x) a mun. Bucureşti, deţinut în cotă de 1/1, constând în apartament cu 3 camere, în suprafaţă utilă de 110,17 mp, situat în mun. Bucureşti, Calea x, având nr. cadastral x, măsură asigurătorie instituită prin ordonanţa nr. 668/P/2019 din data de 19.01.2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie.

S-au menţinut măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatului B. prin ordonanţa nr. 532/P/2018 din 10.12.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie.

S-au menţinut măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor persoanei interesate C. prin ordonanţa nr. 532/P/2018 din 10.12.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a constatat următoarele:

A. Cu privire la măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor imobile ale inculpatului A.:

A.1. Prin ordonanţa nr. 668/P/2019 din data de 15.01.2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător cu privire la următoarele imobile aparţinând suspectului A.:

- apartament situat în oraş Năvodari, jud. Constanţa, carte funciară nr. x, nr. cadastral x;

- teren situat în com. Snagov, jud. Ilfov, în suprafaţă de 2400 mp, carte funciară nr. x, nr. cadastral x;

- apartament situat în mun. Bucureşti, Calea x, ap. Lotul x, carte funciară nr. x, nr. cadastral x.

Prin ordonanţa nr. 668/P/2019 din data de 19.01.2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător cu privire la următoarele imobile aparţinând suspectului A.:

- imobil înscris în cartea funciară nr. x (nr. CF vechi x - nr. cadastral vechi x) a mun. Bucureşti, deţinut în cotă de 1/1, constând în apartament cu 3 camere, în suprafaţă utilă de 110,17 mp, situat în mun. Bucureşti, Calea x, având nr. cadastral x, evaluat la 128.710 euro (conform "Studiu de piaţă pentru anul 2021 privind valorile minime imobiliare în Bucureşti", pag. 768);

- imobil înscris în cartea funciară nr. x (nr. CF vechi x) a localităţii Snagov, deţinut în cotă de 1/1, constând în teren intravilan în suprafaţă de 1.700 mp, situat în str. x, jud. Ilfov, având nr. cadastral x:445, evaluat la 96.730 euro (conform "Studiu de piaţă pentru anul 2021 privind valorile minime imobiliare în judeţul Ilfov", pag. 327 - 56,9 euro/mp);

- imobil înscris în cartea funciară nr. x-C1 a localităţii Snagov, deţinut în cotă de 1/1, constând în casă de locuit, în suprafaţă de 455 mp, situat în str. x, jud. Ilfov, având nr. cadastral x:445-C1, evaluat la 272.545 euro (conform " Studiu de piaţă pentru anul 2021 privind valorile minime imobiliare în judeţul Ilfov", pag. 327 - 599 euro/mp), până la concurenţa sumei de 2.216.428 RON (echivalent 454.745 euro - curs BNR 18 ianuarie 2021).

Prin încheierea nr. 110 din data de 24 februarie 2021, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva ordonanţei din data de 15 ianuarie 2021 şi a ordonanţei din data de 19 ianuarie 2021, emise în dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, prin care s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurator.

Prin rechizitoriul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse în cauză prin cele două ordonaţe.

Prin încheierea nr. 6/C din data de 4 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021.1, au fost menţinute măsurile sechestrului asigurător luate prin ordonanţa nr. 668/P/2019 din data de 15.01.2021 şi ordonanţa nr. 668/P/2019 din data de 19.01.2021 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, asupra bunurilor inculpatului A..

Prin încheierea din data de 6 februarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, au fost menţinute măsurile asigurătorii.

A.2. Instanţa de fond a reţinut că, în conformitate cu art. 53 din Constituţia României, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Potrivit art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

Prin decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, Curtea Constituţională a reţinut că "sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancţiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecinţă a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârşite, neavând, aşadar, caracter punitiv, ci eminamente preventiv. De altfel, potrivit art. 107 alin. (3) din C. pen., măsurile de siguranţă se pot lua şi în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă."

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, ce au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpatului, părţii responsabile civilmente sau altor persoane, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune ori al confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Totodată, aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative menţionate.

Analizând temeinicia măsurilor asigurătorii, potrivit art. 250² din C. proc. pen., instanţa de fond a constatat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestora în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A.. Astfel, acesta a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/2019 din data de 1 martie 2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., existând suspiciunea rezonabilă că ar fi comis fapta pentru care este cercetat, cu respectarea prezumţiei de nevinovăţie de care beneficiază, potrivit art. 4 din C. proc. pen., art. 6 CEDO şi art. 23 alin. (11) din Constituţia României.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 249 din C. proc. pen., s-a constatat că, în general, luarea măsurilor asigurătorii în cursul procesului penal este facultativă, dispunerea acestora fiind lăsată la aprecierea organului judiciar.

Însă, există situaţii în care dispunerea măsurilor asigurătorii are caracter obligatoriu, în considerarea naturii faptelor comise sau a consecinţelor acestora asupra unor categorii vulnerabile de subiecţi pasivi, sens în care sunt dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 78/2000, care stabilesc, în materie de corupţie, obligativitatea instituirii măsurii asigurătorii. Prin urmare, în cazul infracţiunilor de corupţie, dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 impun caracterul obligatoriu al luării măsurilor asigurătorii.

În acest context, în care obligativitatea instituirii măsurii asigurătorii derivă din lege, verificările efectuate de instanţa de judecată din perspectiva dispoziţiilor art. 250² din C. proc. pen. se limitează la examinarea asigurării unei juste proporţionalităţi între scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii şi restrângerea dreptului de proprietate.

Totodată, s-a reţinut că instituirea măsurilor asigurătorii cu privire la bunurile inculpatului A. a fost dispusă atât în temeiul legii speciale, cât şi al dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., întrucât, pentru infracţiunea de luare de mită, legea penală impune măsura confiscării, conform art. 289 alin. (3) din C. pen., care prevede că banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

Din această perspectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a constatat natura acuzaţiei pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, respectiv o infracţiune de corupţie, reţinându-se şi funcţia avută de acesta la data săvârşirii faptei, prim-ministru al Guvernului României, dar şi împrejurarea că valoarea folosului infracţiunii este de 800.000 USD, precum şi stadiul procesului, în condiţiile în care cercetarea judecătorească este în desfăşurare.

În ceea ce priveşte durata măsurilor asigurătorii, instanţa de fond a apreciat că aceasta nu aduce atingere exigenţelor C.E.D.O., având în vedere complexitatea cauzei, natura faptei, precum şi perioada relativ scurtă de când au fost instituite, respectiv prin ordonanţele procurorului din datele de 15.01.2021 şi 19.01.2021.

S-a constatat că menţinerea măsurii asigurătorii nu este disproporţionată raportat la valoarea folosului infracţiunii, de 800 000 USD, şi nici nu echivalează cu pierderea dreptului de proprietate al inculpatului asupra bunurilor sechestrate, fiind astfel legală.

De altfel, s-a reţinut că măsura are un caracter temporar, de împiedicare a înstrăinării bunurilor, astfel încât să poată fi asigurat scopul pentru care a fost dispusă, prin luarea acesteia restricţionându-se doar dreptul de dispoziţie asupra bunurilor mobile şi imobile (jus abutendi), nu şi celelalte prerogative ale dreptului de proprietate, inculpatul fiind pe mai departe titular al acestor prerogative.

În acest context, având în vedere scopul măsurilor asigurătorii instituite, cel al confiscării speciale, sumele reţinute ca folos al activităţii infracţionale, precum şi suspiciunile care planează asupra inculpatului cu privire la săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a apreciat că menţinerea măsurilor asigurătorii este oportună, necesară pentru luarea măsurilor de siguranţă ale confiscării şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare către stat, precum şi proporţională cu scopul urmărit.

B. Cu privire la măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatului B.:

B.1. Prin ordonanţa nr. 532/P/2018 din 10.12.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător cu privire la următoarele imobile aparţinând suspectului B.:

- imobil apartament 4 camere, situat în municipiul Bucureşti, strada x nr. 62 A, bl. Tronson C, înscris în CF nr. x şi având număr cadastral x;

- imobil loc de parcare subteran nr. 39, situat în Bucureşti, strada x nr. 62 A, bl. Tronson C subsol, înscris în CF nr. x, având număr cadastral x;

- imobil boxă nr. 43, situată în Bucureşti, strada x nr. 62 A, bl. Tronson C subsol, înscris în CF nr. x, având număr cadastral x.

La data de 11.12.2019, s-a întocmit procesul-verbal prin care măsura a fost adusă la cunoştinţa inculpatului B., iar sumele de bani existente în conturile bancare deschise la D. înregistrată în Seychelles s-au declarat legal sechestrate, până la concurenţa sumei de 612.500 de euro.

Prin rechizitoriul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au fost menţinute măsurile asigurătorii.

Prin încheierea din data de 18.08.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2021, definitivă prin încheierea nr. 735 din 2 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, au fost menţinute măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului B..

Prin încheierea din data de 6 februarie 2023, pronunţată de de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, au fost menţinute măsurile asigurătorii.

B.2. Analizând temeinicia măsurilor asigurătorii, potrivit art. 250² din C. proc. pen., instanţa de fond a constatat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestora şi în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.. Astfel, acesta a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/2018 din data de 12.12.2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 48 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi a art. 5 din C. pen.

Prin rechizitoriul întocmit s-a menţionat că inculpatul B. a obţinut prin săvârşirea infracţiunii de care este acuzat suma de 830.000 EUR (din care suma de 530.000 EUR transferată către compania E., al cărei beneficiar real este inculpatul şi suma de 300.000 EUR transferată către o companie al cărei beneficiar real este martorul C., restituită ulterior de către acesta în contul personal al inculpatului).

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a constatat, în raport cu natura faptei reţinute în sarcina inculpatului, că măsurile asigurătorii au caracter obligatoriu în cazul infracţiunilor de corupţie, potrivit dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000, astfel că verificările efectuate de instanţa de judecată din perspectiva dispoziţiilor art. 250² din C. proc. pen. se limitează la examinarea asigurării unei juste proporţionalităţi între scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii şi restrângerea dreptului de proprietate.

În acelaşi timp, s-a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., întrucât, atât pentru infracţiunea de luare de mită, cât şi pentru complicitatea la această infracţiune, legea penală impune măsura confiscării, conform art. 289 alin. (3) din C. pen., care prevede că banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

Totodată, instanţa de fond a apreciat că nu au intervenit aspecte de noutate şi că, raportat la faptul că judecata se află la debutul cercetării judecătoreşti, nu există niciun temei pentru modificarea sau ridicarea măsurii asigurătorii.

Astfel, în contextul factual al cauzei, s-a constatat că subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea şi menţinerea măsurilor asigurătorii, din perspectiva caracterului necesar al acestora, în vederea evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale ori care pot servi la garantarea reparării pagubei produse prin infracţiunea presupus a fi fost comisă.

În ceea ce priveşte durata măsurilor asigurătorii, instanţa de fond a apreciat că nu s-a depăşit o durată rezonabilă, măsurile fiind instituite prin ordonanţa procurorului din data de 10.12.2019.

De altfel, s-a reţinut că măsura are un caracter temporar, de împiedicare a înstrăinării bunurilor, astfel încât să poată fi asigurat scopul pentru care a fost dispusă şi nu echivalează cu pierderea dreptului de proprietate al inculpatului asupra bunurilor sechestrate, fiind astfel legală, nefiind disproporţionată faţă de valoarea folosului infracţiunii, de 830.000 EUR.

În acelaşi timp, s-a subliniat că şi Curtea Constituţională a reţinut faptul că instituirea unor măsuri cu caracter provizoriu şi preventiv în vederea împiedicării distrugerii, sustragerii sau înstrăinării unor bunuri care au legătură cu săvârşirea unei infracţiuni, nu este de natură a încălca prezumţia de nevinovăţie a proprietarului sau a posesorului acestora, prezumţie care subzistă până la constatarea vinovăţiei acestuia printr-o hotărâre judecătorească definitivă (Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 4 aprilie 2016).

Totodată, raportat la complexitatea concretă şi la particularităţile cauzei, care se află în desfăşurarea cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a apreciat că durata măsurilor asiguratorii se menţine în limite rezonabile, iar în ceea ce priveşte conţinutul şi întinderea măsurilor asiguratorii instituite faţă de inculpatul B., acestea au fost individualizate prin raportare la baza factuală ce constituie obiectul acuzaţiilor aduse în cauză.

În acest context, având în vedere scopul măsurilor asigurătorii instituite, cel al confiscării speciale, sumele reţinute ca folos al activităţii infracţionale, precum şi suspiciunile care planează asupra inculpatului cu privire la săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a apreciat că menţinerea măsurilor asigurătorii este oportună şi necesară pentru luarea măsurilor de siguranţă ale confiscării şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare către stat, precum şi proporţională cu scopul urmărit.

C. Cu privire la măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor persoanei interesate C.:

C.1. Prin ordonanţa nr. 532/P/2018 din data de 10.12.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător, printre altele, şi asupra bunurilor mobile/imobile deţinute de numitul C., până la concurenţa sumei de 559.000 Euro.

La data de 11.12.2019, s-a întocmit procesul-verbal prin care măsura a fost adusă la cunoştinţa apărătorului ales al numitului C. şi, totodată, s-a adus la cunoştinţa apărătorului ales al acestuia că, în cauză, au fost întreprinse demersuri în vederea identificării bunurilor mobile şi imobile deţinute de numitul C., context în care au fost stabilite drepturi de proprietate asupra următoarelor bunuri mobile şi imobile:

- imobilul teren de 318 mp situat în mun. Bucureşti.

- imobilul teren de 1.102 mp situat în mun. Bucureşti, intrarea Urcuşului nr. 36.

Prin încheierea din data de 15 septembrie 2021, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2021, definitivă prin încheierea nr. 943 din 17 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021, s-a menţinut măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa din data de 10.12.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie asupra bunurilor mobile şi imobile ale persoanei interesate C..

Prin încheierea din data de 6 februarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, au fost menţinute măsurile asigurătorii.

C.2. Instanţa de fond a constatat că, prin rechizitoriul nr. x/2018 din data de 12.12.2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, s-a menţionat faptul că numitul C. a obţinut, prin săvârşirea de către inculpatul B. a infracţiunii de complicitate la luare de mită, suma de 590.000 EUR (reprezentând o parte din obiectul infracţiunii primită de C., prin intermediul companiei F.., fără o contraprestaţie economică), iar în situaţia în care se va reţine existenţa şi caracterul penal al faptei ce face obiectul acuzaţiei, se impune confiscarea acestei sume prin echivalent, în conformitate cu prevederile art. 112 alin. (1) lit. e) şi alin. (3) din C. pen.

Prin acelaşi rechizitoriu, cu privire la C., s-a apreciat că sunt incidente prevederile art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., întrucât nu există suficiente probe că ar fi cunoscut că, prin realizarea legăturii dintre B. şi G., a contribuit la săvârşirea unei fapte de corupţie şi nici că a cunoscut provenienţa infracţională a sumelor pe care le-a primit.

S-a mai reţinut că, potrivit art. 20 din Legea nr. 78/2000, în cazul infracţiunilor de corupţie prevăzute în legea menţionată, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, iar potrivit art. 249 alin. (4) din C. proc. pen., măsurile asigurătorii, în vederea confiscării speciale, se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.

S-a constatat că, în cauză, nu au intervenit elemente noi care să justifice ridicarea sau restrângerea măsurilor asiguratorii, fiind proporţionale cu circumstanţele concrete care au justificat instituirea lor - posibila comitere de către inculpatul B. a unei infracţiuni pentru care legea stabileşte, cu caracter obligatoriu, necesitatea instituirii de măsuri asiguratorii (luare de mită), dar şi necesare pentru realizarea scopurilor avute în vedere la dispunerea lor - prezervarea patrimoniului persoanei interesate în vederea garantării aducerii la îndeplinire a măsurii de siguranţă a confiscării speciale.

Or, luarea unei măsuri asigurătorii nu echivalează cu formularea unei acuzaţii penale, având o natură preventivă, iar aceasta se dispune anticipat şi preventiv, pentru a garanta o eventuală confiscare.

Totodată, în raport cu stadiul incipient al procedurii pendinte, în condiţiile în care cercetarea judecătorească este în desfăşurare, instanţa de fond a constatat că, la dosar, nu există date concrete care să justifice, în mod rezonabil, concluzia că temeiurile avute în vedere la instituirea măsurii asiguratorii au încetat ori s-ar fi modificat.

Împotriva încheierii din data de 18 ianuarie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021, au formulat contestaţie inculpatul B. şi persoana interesată C., cauza fiind înregistrată pe rolul Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 13 februarie 2024.

La termenul din 4 martie 2024 au avut loc dezbaterile în cauză, susţinerile apărătorului ales al contestatorilor şi ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

În esenţă, s-a solicitat admiterea contestaţiilor, desfiinţarea, în parte, a încheierii atacate şi, în rejudecare, ridicarea măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor aparţinând contestatorilor, inclusiv asupra sumelor de bani existente în conturile bancare din Austria ale contestatorului inculpat B..

Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor invocate în susţinerea căii de atac, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte - Completul de 5 judecători constată că nu sunt fondate contestaţiile formulate inculpatul B. şi de persoana interesată C., din următoarele considerente:

1. Prin ordonanţa nr. 532/P/2018 din 10.12.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător cu privire la următoarele imobile aparţinând suspectului B.:

- imobil apartament 4 camere, situat în municipiul Bucureşti, strada x nr. 62 A, bl. Tronson C, înscris în CF nr. x, având număr cadastral x;

- imobil loc de parcare subteran nr. 39, situat în Bucureşti, strada x nr. 62 A, bl. Tronson C subsol, înscris în CF nr. x, având număr cadastral x;

- imobil boxă nr. 43, situată în Bucureşti, strada x nr. 62 A, bl. Tronson C subsol, înscris în CF nr. x, având număr cadastral x.

La data de 11.12.2019, s-a întocmit procesul-verbal prin care măsura a fost adusă la cunoştinţa inculpatului B., iar sumele de bani existente în conturile bancare deschise la D., înregistrată în Seychelles, s-au declarat legal sechestrate, până la concurenţa sumei de 612.500 de euro.

Prin rechizitoriul nr. x/2018 din 12.12.2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, au fost menţinute măsurile asigurătorii.

Prin încheierea din data de 18.08.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2021, definitivă prin încheierea nr. 735 din 2 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, au fost menţinute măsurile asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului B..

Prin încheierea din data de 6 februarie 2023, pronunţată de de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, au fost menţinute măsurile asigurătorii.

Ulterior, măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatului B. prin ordonanţa nr. 532/P/2018 din 10.12.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au fost menţinute prin încheierea din data de 18 ianuarie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021, contestată în prezenta cauză.

În esenţă, prin rechizitoriul întocmit în cauză, s-a reţinut că inculpatul B. a obţinut, prin săvârşirea infracţiunii de luare de mită (în forma complicităţii), suma de 830.000 EUR (suma de 530.000 EUR, transferată către compania E., al cărei beneficiar real este inculpatul şi suma de 300.000 EUR, transferată către o companie al cărei beneficiar real este martorul C., restituită ulterior de către acesta în contul personal al inculpatului).

2. Prin ordonanţa nr. 532/P/2018 din data de 10.12.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător, printre altele, şi asupra bunurilor mobile/imobile deţinute de numitul C., până la concurenţa sumei de 559.000 Euro.

- imobilul teren de 318 mp, situat în mun. Bucureşti.

- imobilul teren de 1.102 mp, situat în mun. Bucureşti, intrarea Urcuşului nr. 36.

Prin încheierea din data de 15 septembrie 2021, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021, definitivă prin încheierea nr. 943 din 17 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021, s-a menţinut măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa din data de 10.12.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie asupra bunurilor mobile şi imobile ale persoanei interesate C..

Prin încheierea din data de 6 februarie 2023, pronunţată de de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, au fost menţinute măsurile asigurătorii.

Ulterior, măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor persoanei interesate C. prin ordonanţa nr. 532/P/2018 din 10.12.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au fost menţinute prin încheierea din data de 18 ianuarie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021, contestată în prezenta cauză.

În fapt, prin rechizitoriul nr. x/2018 din data de 12.12.2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, s-a reţinut că numitul C. a obţinut, prin săvârşirea de către inculpatul B. a infracţiunii de luare de mită (în forma de participaţie a complicităţii), suma de 590.000 EUR (reprezentând o parte din obiectul infracţiunii, primită de C., prin intermediul companiei F.., fără o contraprestaţie economică), iar în situaţia în care se va reţine existenţa şi caracterul penal al faptei care face obiectul acuzaţiei, se impune confiscarea acestei sume prin echivalent, în conformitate cu prevederile art. 112 alin. (1) lit. e) şi alin. (3) din C. pen.

Prin acelaşi rechizitoriu, cu privire la C., s-a apreciat că sunt incidente prevederile art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., neexistând suficiente probe că ar fi cunoscut faptul că, prin realizarea legăturii dintre B. şi G., a contribuit la săvârşirea unei fapte de corupţie şi nici că a cunoscut provenienţa infracţională a sumelor pe care le-a primit.

Cu titlu prealabil, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reţine că, în conformitate cu art. 53 din Constituţia României, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Totodată, se reţine că, potrivit art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

De asemenea, instanţa de control judiciar reţine că, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, instituirea sechestrului nu reprezintă o judecată asupra unei acuzaţii în materie penală, în sensul art. 6 din Convenţie, deoarece, atât stabilirea unor drepturi de creanţe ale unor terţi, cât şi confiscarea unor bunuri, sunt măsuri ce urmează a fi luate ulterior, în cadrul unor proceduri separate (Decizia din 18 septembrie 2006, pronunţată în Cauza Mohammad Yassin Dogmoch împotriva Germaniei).

Mai mult, prin decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, Curtea Constituţională a reţinut că "sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancţiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecinţă a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârşite, neavând aşadar caracter punitiv, ci eminamente preventiv. De altfel, potrivit art. 107 alin. (3) din C. pen., măsurile de siguranţă se pot lua şi în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă".

În continuare, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că, potrivit dispoziţiilor art. 250² din C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 250¹ aplicându-se în mod corespunzător.

În conformitate cu prevederile art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

Nu în ultimul rând, se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 249 alin. (4) din C. proc. pen., măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate, în vreme ce alin. (5) al aceluiaşi articol statuează că măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora.

Se constată că normele legale anterior menţionate reglementează scopul instituirii de măsuri asigurătorii într-o anumită cauză penală, respectiv evitarea ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

De asemenea, din analiza modului de redactare a articolului 249 din C. proc. pen., Completul de 5 Judecători al instanţei supreme constată, ca regulă generală, că luarea măsurilor asigurătorii în cursul procesului penal este facultativă, dispunerea acestora fiind lăsată la aprecierea organului judiciar.

Prin excepţie, legiuitorul a înţeles să reglementeze şi situaţii derogatorii, în care luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. O situaţie în care luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie este cea prevăzută de dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 78/2000, dispoziţii care au caracter special şi derogă în raport cu regula generală consacrată de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen.. Astfel, potrivit art. 20 din Legea nr. 78/2000, în materia faptelor de corupţie sau asimilate acestora, organele judiciare nu pot aprecia asupra condiţiei referitoare la necesitatea dispunerii de măsuri asigurătorii prin raportare la scopul pentru care acestea au fost reglementate de legea penală, ci aceasta decurge, în mod automat, din lege, fiind justificată de natura infracţiunilor de corupţie.

Indiferent de caracterul lor obligatoriu sau facultativ, prin dispoziţiile procesual penale legiuitorul a impus obligativitatea verificării periodice a subzistenţei temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea sau menţinerea respectivelor măsuri, putându-se dispune, în raport cu particularităţile fiecărei cauze, menţinerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea măsurii dispuse. În cadrul acestui examen, instanţa trebuie să se raporteze atât la dispoziţiile legale care vizează condiţiile în care poate fi dispusă măsura, la jurisprudenţa cu caracter obligatoriu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 19/2017 pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii), dar şi la principiile rezultate din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecţia proprietăţii.

Jurisprudenţa europeană în materia drepturilor omului a statuat că orice ingerinţă în drepturile protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale trebuie să fie prevăzută de lege, pentru a exclude caracterul arbitrar, să fie justificată de un interes public sau general legitim şi, nu în ultimul rând, să asigure un just echilibru între cerinţele de interes general ale comunităţii şi cele privind protecţia drepturilor fundamentale ale persoanei. Referitor la proporţionalitatea dintre ingerinţa statului în dreptul recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi interesul urmărit prin instituirea unei măsuri asigurătorii/de confiscare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta trebuie analizată, în funcţie de circumstanţele cauzei şi natura ingerinţei în discuţie, prin raportare la mai mulţi factori relevanţi, precum durata măsurii şi valoarea bunurilor supuse acesteia (cauza OOO Avrora Maloetazhnoe Stroitelstvo împotriva Rusiei, hotărârea din 7 aprilie 2020, paragr. 69; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 87), necesitatea menţinerii măsurii, având în vedere desfăşurarea procedurii penale şi consecinţele acesteia asupra părţii interesate (cauza Lachikhina împotriva Rusiei, hotărârea din 10 octombrie 2017, paragr. 59), comportamentul reclamantului şi al autorităţilor statului care intervin, prin raportare şi la complexitatea cauzei (cauza Forminster Enterprises Limited împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 9 octombrie 2008, paragr. 75), disponibilitatea unei căi de atac efective, inclusiv accesul la instanţe, prin care un reclamant poate contesta măsura asigurătorie/confiscarea (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010, paragr. 49; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 83 şi 87).

Prin urmare, unul dintre criteriile ce trebuie evaluate în procedura prevăzută de art. 250² din C. proc. pen. îl reprezintă proporţionalitatea dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii şi restrângerea dreptului de proprietate al unei persoane acuzate, aspect ce trebuie analizat indiferent de modul în care legiuitorul a reglementat necesitatea dispunerii sechestrului (decurgând din lege ori fiind lăsată la aprecierea organului judiciar), având în vedere caracterul real al respectivelor măsuri procesuale, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile ce aparţin suspectului sau, după caz, inculpatului, afectând atributul dispoziţiei juridice şi materiale, de vreme ce proprietarul pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.

În acest context, indiferent dacă instituirea măsurii asigurătorii derivă sau nu din lege, verificările efectuate de instanţa de judecată în considerarea art. 250² din C. proc. pen. se limitează la examinarea asigurării unei juste proporţionalităţi între restrângerea dreptului de proprietate şi scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii, respectiv înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale.

Cerinţa proporţionalităţii măsurilor asigurătorii cu scopul urmărit, care constă în garantarea executării pedepsei amenzii, a măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a reparării pagubei, denotă o legătură între temeiurile care stau la baza instituirii acestora şi premisele angajării răspunderii penale sau delictual civile a persoanei acuzate.

Proporţionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate sau ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea organului judiciar, întrucât măsurile asiguratorii sunt acele măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile ce aparţin inculpatului, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, afectând atributul dispoziţiei juridice şi materiale, deoarece proprietarul acestor bunuri pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.

În raport cu aceste aspecte, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că măsurile asigurătorii dispuse în cauză cu privire la inculpatul B. şi la persoana interesată C. sunt în continuare proporţionale cu scopul urmărit la momentul instituirii lor, respectiv evitarea ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale ori care pot servi la garantarea reparării pagubei produse prin infracţiunea presupus a fi fost comisă.

Totodată, nu se poate aprecia că perioada de timp care a trecut de la luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor aparţinând inculpatului B. şi persoanei interesate C. (în decembrie 2019) ar depăşi o durată rezonabilă.

Intervalul de timp scurs de la momentul instituirii măsurilor asiguratorii nu este, la acest moment procesual, de natură să conducă la concluzia unei sarcini excesive, având în vedere complexitatea cauzei şi natura acuzaţiilor, iar consecinţele pe care le produc măsurile dispuse nu depăşesc efectele normale ale unor astfel de măsuri, în raport cu valoarea obiectului infracţiunii de corupţie presupus a fi fost comisă.

De asemenea, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că, raportat la complexitatea cauzei, dar şi la stadiul procedurii judiciare (dosarul aflându-se în curs de cercetare judecătorească la instanţa de fond), se poate aprecia, în mod întemeiat, că din perspectiva caracterului necesar al măsurilor asiguratorii menţinute prin încheierea contestată, dispuse în vederea evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la punerea în executare a măsurii confiscării, se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului şi interesul personal constând în exercitarea neîngrădită a dreptului de proprietate asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010; cauza Iordachescu împotriva Romaniei, cererea nr. x/09, hotărârea din 23 mai 2017).

Dată fiind ingerinţa asupra dreptului de proprietate al persoanei care nu face obiectul procedurilor judiciare, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că sunt întrunite şi cerinţele art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, care impune existenţa unui raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi obiectivul urmărit (Phillips împotriva Regatului Unit, Balsamo împotriva San Marino).

Ca atare, având în vedere şi împrejurarea că inculpatul B. este cercetat pentru săvârşirea unei infracţiuni prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, iar dispoziţiile art. 20 din acest act normativ justifică ope legis luarea măsurilor asigurătorii în situaţia săvârşirii unor astfel de infracţiuni, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că se impune menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse faţă de acesta.

Totodată, cum prin rechizitoriul nr. x/2018 din data de 12.12.2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, s-a reţinut că persoana interesată C. a obţinut, prin săvârşirea de către inculpatul B. a infracţiunii de complicitate la luare de mită, suma de 590.000 EUR, iar în situaţia în care se va reţine existenţa şi caracterul penal al faptei care face obiectul acuzaţiei, se impune confiscarea acestei sume prin echivalent, în conformitate cu prevederile art. 112 alin. (1) lit. e) şi alin. (3) din C. pen., Înalta Curte - Completul de 5 judecători apreciază că se impune menţinerea măsurilor asigurătorii şi în ceea ce îl priveşte pe acesta.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 425¹ alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte - Completul de 5 judecători va respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpatul B. şi de persoana interesată C. împotriva încheierii din data de 18 ianuarie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpatul B. şi de persoana interesată C. împotriva încheierii din data de 18 ianuarie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 martie 2024.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj