Şedinţa publică din data de 15 aprilie 2024
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov sub nr. x/2019, ca urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei de către Tribunalul Braşov, revizuenţii A. şi B. în contradictoriu cu intimaţii C., D., E., F., G. şi H. au solicitat instanţei să dispună revizuirea deciziei civile nr. 1023/Ap pronunţată la 24 iunie 2019 de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2018.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 2 şi 8 C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 1023/Ap pronunţată la 24 iunie 2019 de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2018 s-a admis cererea de apel formulată de apelanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1199 din 15 februarie 2019 pronunţată de Judecătoria Braşov.
Prin încheierea din 25 iunie 2020, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a dispus suspendarea cererii de revizuire în baza dispoziţiilor art. 242 din C. proc. civ. prin raportare la art. 494 din acelaşi cod, având în vedere că revizuenţii nu şi-au îndeplinit obligaţia stabilită prin încheierea din 20 februarie 2020, de a preciza hotărârile judecătoreşti faţă de care sunt incidente prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 59/Ap din 28 ianuarie 2021, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a respins cererea de repunere pe rol a cauzei în vederea continuării judecăţii, formulată de revizuenţii A. şi B.. A admis excepţia perimării, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a constatat perimarea cererii de revizuire formulată de revizuenţii A. şi B. în contradictoriu cu intimaţii G., F., H., C., D. şi E..
Împotriva deciziei civile nr. 59/Ap din 28 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă au declarat recurs revizuenţii A. şi B..
Decizia recurată
Prin Decizia nr. 1392 din 16 iunie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuenţii B. şi A. împotriva Deciziei nr. 59/Ap din 28 ianuarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, referitor la circumstanţele litigiului, instanţa a constatat că, la termenul de judecată din 20 februarie 2020, s-a pus în vedere revizuenţilor să indice prin note scrise care dintre hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2014 este atacată în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub sancţiunea suspendării judecăţii cererii de revizuire.
Întrucât revizuenţii nu au complinit această obligaţie, la termenul din 25 iunie 2020 s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei în baza art. 242 C. proc. civ., iar la 28 decembrie 2020 s-a dispus repunerea pe rol a cauzei în vederea discutării perimării cererii de revizuire. Abia la 4 ianuarie 2021 revizuenţii au solicitat repunerea pe rol a cauzei, totodată precizând că formulează cerere de revizuire împotriva Deciziei nr. 1023/Ap din 24 iunie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018, iar Decizia nr. 725/Ap din 12 mai 2017 a Tribunalului Braşov şi sentinţa nr. 76 din 28 ianuarie 2016 a Judecătoriei Zărneşti, ambele pronunţate în dosarul nr. x/2014, sunt contrare hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2010.
La termenul din 28 ianuarie 2021, curtea de apel a constatat că pricina a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din culpa revizuenţilor, motiv pentru care a respins cererea de repunere pe rol şi a constatat că a intervenit perimarea cererii de revizuire.
Instanţa de recurs a respins, ca nefondată, critica recurenţilor privind incompatibilitatea absolută a doi dintre judecătorii care au făcut parte din compunerea completului de judecată învestit cu soluţionarea cererii de revizuire, reţinând că prin decizia recurată instanţa a efectuat doar analiza condiţiilor reglementate de art. 416 C. proc. civ., privind sancţiunea perimării, fără a fi soluţionată calea de atac.
Ca atare, nu au fost îndeplinite condiţiile impuse de art. 41 alin. (1) C. proc. civ., pentru a fi incident cazul de incompatibilitate absolută, întrucât prin ipoteză cei doi judecători nu au fost în situaţia de a îşi cenzura propria hotărâre; în egală măsură, în faţa curţii de apel, revizuenţii nu au formulat cerere de recuzare a celor doi membri ai completului de judecată.
A fost respinsă şi critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., invocate pentru a susţine ideea că instanţa de revizuire trebuia să se sesizeze din oficiu şi să repună cauza pe rol ca urmare a diferenţelor dintre dispozitivele celor două hotărâri contestate, respectiv decizia civilă nr. 752/Ap din 12 mai 2017 a Tribunalului Braşov şi sentinţa nr. 76 din 28 ianuarie 2016 a Judecătoriei Zărneşti.
Instanţa de recurs a reţinut că, în speţă, au fost respectate dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., întrucât, în mod corect, instanţa a constatat că este incidentă sancţiunea perimării cererii de revizuire, deoarece de la data îndeplinirii ultimului act de procedură, respectiv din 25 iunie 2020, când s-a dispus suspendarea cauzei, pricina a rămas în nelucrare, din motive imputabile revizuenţilor, timp de 6 luni, în condiţiile în care cererea de repunere pe rol comunicată la 4 ianuarie 2021 a fost formulată de părţi după împlinirea termenului de perimare (28 decembrie 2020).
Susţinerea recurenţilor-revizuenţi, în sensul că au formulat cererea de repunere pe rol în termen, a fost, de asemenea, respinsă ca nefondată, întrucât termenul de perimare a fost calculat cu respectarea dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 3 şi alin. (2) C. proc. civ., fiind un termen care se socoteşte pe luni.
Cererea de recurs
Împotriva hotărârii menţionate anterior, recurenţii B. şi A. au declarat recurs, în temeiul art. 488 pct. (8) din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenţii au reluat susţinerile potrivit cărora ar fi fost incidente cazurile de incompatibilitate ale judecătorilor secţiei I Civile a Tribunalului Braşov, chestiuni care au fost soluţionate nelegal de instanţa de recurs.
II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.:
"sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii", iar art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. stipulează că:
"hotărârile date în apel, cele date fără drept de apel precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".
Împotriva hotărârilor judecătoreşti, se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.
Conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.:
"hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta", iar art. 129 din Constituţia României prevede:
"Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."
Principiul legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 457 din C. proc. civ. şi art. 129 din Constituţia României, presupune, aşadar, că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
În cauză, recurenţii au formulat recurs împotriva unei decizii prin care a fost soluţionat un recurs; ca urmare, potrivit textelor de lege anterior redate, decizia recurată este definitivă, şi nu este supusă căii de atac a recursului, motiv pentru care se concluzionează că recursul exercitat împotriva unei astfel de decizii este inadmisibil.
Având în vedere aceste considerente, în raport de art. 634 alin. (1) pct. 5 şi 483 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenţii B. şi A. (prin succesibilii B. si I.) împotriva Deciziei nr. 1392 din data de 16 iunie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 aprilie 2024.