Procedură administrativă derulată în faţa Centrului de Mediere şi Arbitraj al OMPI privind înregistrarea unui nume de domeniu. Acţiune în constatarea legalităţii înregistrării aceluiaşi nume de domeniu formulată în faţa instanţei naţionale. Admisibilitate
Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Acţiunea civilă
Index alfabetic: acţiune în constatare
- nume de domeniu
- procedură administrativă
- excepţia inadmisibilității
C.proc.civ., art. 35
Procedura care reglementează conflictele între numele de domenii şi mărci, ce poartă denumirea de „Politica unitară de soluţionare a disputelor privind numele de domeniu” (adoptată de ICANN), este o procedură administrativă, soluţiile pronunţate în cadrul acestei proceduri fiind date în virtutea principiilor directoare referitoare la aceste Politici.
Aceste principii nu prejudiciază dreptul părţii care nu este de acord cu decizia administrativă pronunţată în conformitate cu Regulamentul ICANN de a se adresa unei instanţe naţionale competente, neexistând nicio restricţie referitoare la accesul la instanţă al părţilor, nici înainte, nici în timpul şi nici ulterior formulării plângerii la Centrului de Mediere şi Arbitraj al OMPI, pentru a pune în discuţie fondul dreptului.
Din cuprinsul dispoziţiilor paragrafului 4 lit.k) din Politica unitară de soluţionare a disputelor privind numele de domeniu rezultă faptul că, printr-o acţiune de drept comun, partea interesată poate supune analizei instanţelor competente soluţia dată în cadrul procedurii administrative derulate în faţa Centrului de Mediere şi Arbitraj al OMPI.
Astfel fiind, în condiţiile în care, în procedura administrativă iniţiată împotriva reclamantei de către partea pârâtă, în faţa Centrului de Mediere şi Arbitraj al OMPI, s-a dispus, prin decizie a Completului administrativ, transferul numelui de domeniu, reclamanta (pârâtă în cadrul procedurii administrative) este îndreptăţită să supună pretenţia sa privind valorificarea dreptului la numele de domeniu litigios unei instanţe competente potrivit paragrafului 3 (b) (xii) coroborat cu paragraful 1 din Regulile privind politica uniformă de soluţionare a disputelor privind numele de domeniu, în conformitate cu dispoziţiile paragrafului 4 lit. k) din Politica uniformă de soluţionare a disputelor referitoare la numele de domenii, în forma unui litigiu de drept comun.
Prin urmare, cum procedura alternativă desfăşurată în faţa Centrului de Mediere şi Arbitraj al OMPI, la iniţiativa pârâtei, nu este o acţiune în realizarea dreptului în sensul art. 35 C.proc.civ., atâta vreme cât soluţionarea acestei proceduri nu exclude accesul părţilor la instanţă pentru însăşi valorificarea drepturilor aflate în conflict în faţa Centrului şi nu oferă o rezolvare judiciară conflictului în discuţie şi cum acţiunea în realizare la care face referire textul de lege menţionat nu poate fi cea aflată la îndemâna părţii adverse, în mod eronat a apreciat instanţa de apel că cerinţa posibilităţii realizării dreptului pe orice cale prevăzută de lege include şi situaţia în care partea pârâtă a solicitat realizarea propriului drept în cadrul procedurii administrative, respingând ca inadmisibilă acţiunea reclamantei în constatarea legalităţii înregistrării numelui de domeniu în beneficiul său.
I.C.C.J., Secţia I civilă, decizia nr. 605 din 5 martie 2024
- Circumstanțele cauzei
I.1. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată la data de 06.01.2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă, reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâta B. SRL a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate legalitatea înregistrării de către reclamantă a numelui de domeniu „(...).ro” și să dispună menținerea numelui de domeniu „(...).ro” de către reclamanta, cât și plata cheltuielilor de judecată.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 194 şi urm. C.proc.civ., art. 948 şi urm., art. 966 şi art. 968 Cod civil vechi, Politica de soluţionare a litigiilor aprobată la data de 17 mai 2018 de către ICANN (Internet Corporation for Assigned Names and Numbers) şi orice alte prevederi legale aplicabile în domeniu.
I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a civilă
Prin sentinţa civilă nr. 443 din 19.03.2021, Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâtă; a admis excepția inadmisibilităţii şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. SRL, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel reclamanta.
I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă
Prin decizia civilă nr. 827A din 25.05.2022, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă A. SRL împotriva sentinţei civile nr. 443/2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a civilă în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. SRL şi a obligat apelanta la plata către intimata a sumei de 15.297,1 lei cheltuieli judiciare în apel.
I.4. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 827A/2022, reclamanta a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând drept motive de casare dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 5 şi pct. 6 C.proc.civ.
Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ., a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură referitoare la admisibilitatea acţiunii în constatare.
Astfel, a susţinut că instanţa de apel avea obligaţia, potrivit art. 479 alin. 1 C.proc.civ., să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, respectiv prin prisma considerentelor reţinute de instanţa de fond şi criticate prin cererea de apel.
Or, prin hotărârea recurată, instanţa de apel a constatat nelegalitatea şi netemeinicia considerentelor hotărârii primei instanţe, fără însă a admite apelul şi a trimite cauza spre rejudecare şi continuarea judecăţii către instanţa de fond în raport cu dispoziţiile art.480 alin.3 C.proc.civ., aşa cum s-a solicitat prin cererea de apel.
Prima instanţă a respins acţiunea ca inadmisibilă, apreciind că reclamanta ar avea la dispoziţie o acţiune în realizare care să aibă ca obiect însăşi anularea mărcilor pârâtei înscrise anterior dreptului la domeniu al reclamantei. În acest sens, prima instanţă a reţinut dispoziţiile art.39 alin. 1 şi alin. 2 lit. d) din Legea nr. 84/1998. Or, în opinia recurentei-reclamante, aceste dispoziţii legale nu au nicio incidenţă în speţă în condiţiile în care aceasta nu desfăşoară activitate comercială cu antamarea numelui mărcii, denumirea mărcii şi nu există vreo normă juridică nici în Legea nr. 84/1998, nici în Legea nr. 11/1991 şi nici într-o altă reglementare în domeniu care să interzică achiziţia unui nume de domeniu ca urmare a înregistrării unei mărci.
Instanţa de fond a recunoscut că reclamanta nu are activitate în scop lucrativ, însă a atribuit acestei situaţii de fapt o valenţă a prezumţiei negative, precum că nerealizarea unei activităţi comerciale de către aceasta nu ar exclude reaua sa credinţă.
Or, instanţa de apel a apreciat ca fiind nelegale şi netemeinice considerentele reţinute de prima instanţă, acestea fiind înlocuite cu considerente şi mai nesustenabile juridic în condiţiile în care, în aprecierea instanţei de apel acţiunea reclamantei reprezintă o cerere în constatare inadmisibilă întrucât reclamanta ar fi ţinută „să îşi formuleze apărările în cadrul procesului în
realizare intentat de intimată”.
Cu privire la „proces în realizare”, recurenta-reclamantă a susţinut că, prin procedura iniţiată de societatea pârâtă, s-a încercat de către aceasta transferul numelui de domeniu discutat, fapt consimţit la acea dată prin Decizia Completului Administrativ, nr. de caz DRO2019 -x.
Aşa-zisul „proces în realizare” este în realitate o procedură administrativă iniţiată de intimată, procedură în cadrul căreia A. SRL a formulat apărări şi a fost pronunţată Decizia Completului Administrativ, decizie suspendată ca urmare a înaintării prezentei acţiuni în faţa instanţei române. Indică în acest sens dispoziţiile art. 4 (k) din Politica uniformă de soluţionare a disputelor referitoare la numele de domenii, precum şi paragraful 18 din Regulile pentru procedura uniformă de soluţionare a litigiilor în materia numelor de domenii.
Potrivit Ghidului OMPI privind politica uniformă de soluţionare a litigiilor privind numele de domeniu (UDRP), se arată în mod clar faptul că „În conformitate cu secţiunea 4 lit. k din UDPR, procesul administrativ obligatoriu nu împiedică nici deţinătorul numelui de domeniu (pârâtul), nici terţul (reclamantul) să aducă litigiul în faţa unei instanţe cu jurisdicţie competentă pentru a se pronunţa în mod independent. Este posibil ca fiecare parte să iniţieze o procedură în faţa unei instanţe înainte de deschiderea unei proceduri administrative. Oricare dintre părţi poate, de asemenea, să iniţieze o procedură în instanţă după finalizarea procedurii administrative, dacă nu este mulţumită de rezultatul procedurii”.
Or, prin însăşi cererea de chemare în judecată s-a pus în discuţie problema acestei decizii a completului administrativ care s-a raportat la apărările de inducere în eroare realizate de către reclamantul de la acea dată, B., A. SRL necunoscând şi neuzitând parţial procedurile, ceea ce a determinat nerealizarea unei cercetări temeinice şi complete din care să rezulte punctual îndeplinirea cumulativă a celor trei circumstanţe prevăzute de paragraful 4(a) al Politicii.
Instanţa de apel şi-a întemeiat decizia pe faptul că reclamanta ar trebui „să îşi formuleze apărările în cadrul procesului în realizare intentat de intimată”. Or, reclamanta a făcut acest lucru.
Instanţa de apel nu a observat faptul că reclamanta a arătat prin cererea de chemare în judecată că în procedura iniţiată de societatea pârâtă a fost dată o decizie a Completului Administrativ a cărei corectitudine a fost contestată prin raportare la faptul că a fost dată în urma unei induceri în eroare realizată de B., nefiind îndeplinite cele trei circumstanţe prevăzute de paragraful 4(a) al Politicii.
Ca urmare a nedovedirii relei-credinţe a reclamantei cu privire la înregistrarea şi utilizarea numelui de domeniu în litigiu decizia nu putea fi pronunţată.
Prin acţiunea formulată, reclamanta a contestat decizia Completului Administrativ, pe motiv că aceasta s-a raportat la apărările de inducere în eroare realizate de B., precum şi că pronunţarea deciziei s-a realizat fără a se observa neîndeplinirea cumulativă a celor 3 circumstanţe prevăzute de paragraful 4(a) al Politicii.
Acţiunea a fost întemeiată în fapt şi în drept, în esenţă, pe Politica de soluţionare a litigiilor cu privire la numele de domenii, precum şi pe dispoziţiile Codului civil în vigoare la data dobândirii numelui de domeniu de către reclamantă, în acord cu art. 15 alin. 2 din Constituţia României şi regula de drept tempus regit actum, solicitând instanţei să constate îndeplinirea condiţiilor prevăzute de codul civil la data şi cu prilejul dobândirii de către reclamantă a numelui de domeniu „(...).ro”, fiind citate prevederi şi în cuprinsul acţiunii şi pe prevederile vechiului Cod civil sub imperiul căruia A. SRL a realizat înregistrarea numelui de domeniu în dispută.
Cu privire la admisibilitatea şi caracterul subsidiar al acţiunii în constatare, recurenta-reclamantă a învederat că nu au relevanţă eventuale demersuri administrative ce ar fi putut fi teoretic iniţiate de reclamantă, ci indicarea in concreto de către instanţă a acţiunii în realizare care ar fi putut fi demarată de către reclamantă şi care ar determina inadmisibilitatea acţiunii în constatare. În acest sens a indicat sentinţa civilă nr. 272 din 16.03.2016 a Tribunalului Sibiu.
Este total nejustificată reţinerea instanţei de fond cu privire la faptul că reclamanta ar fi
trebuit să formuleze o acţiune în realizare, care să aibă ca obiect însăşi anularea mărcilor pârâtei înscrise anterior dreptului la domeniu al reclamantei. Prin decizia de apel s-a reţinut că apelanta trebuie să îşi valorifice interesele e calea procedurii administrative demarate de pârâtă, fapt deja realizat de recurenta-reclamantă.
Astfel, recurenta-reclamantă a promovat acţiunea ca urmare a procedurii administrative iniţiate de pârâtă şi a pretenţiilor publice şi serioase ridicate de către pârâtă în contra dreptului reclamantei, respectiv a contestării de către societatea pârâtă a bunei-credinţe a reclamantei, a legalei înregistrări şi menţineri de către reclamantă a numelui de domeniu „(...).ro” dobândit de reclamantă încă din 2008, a solicitării pârâtei a transferului numelui de domeniu „(...).ro” în patrimoniul său, a pronunţării deciziei Completului Administrativ în urma demersurilor realizate de societatea pârâtă.
Mai mult, acţiunea de învestire cuprinde două capete de cerere, prin cel de-al doilea solicitându-se realizarea dreptului prin menţinerea de către reclamantă a numelui de domeniu „(...).ro” şi neoperarea transferării acestuia către societatea pârâtă.
Cu privire la admisibilitate, interes justificat şi cadru procesual, recurenta-reclamantă a indicat statuările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia I civilă din decizia nr. 4580 din 16.10.2013.
A mai susţinut că în speţa de faţă sunt întrunite condiţiile de admisibilitate întrucât: reclamanta nu poate să ceară realizarea dreptului pe care deja şi încă îl deţine, reclamanta justifică un interes, acţiunea fiind promovată împotriva pârâtei care, în mod public şi serios, ridică pretenţii asupra dreptului reclamantului, tulburându-i astfel exerciţiul liber al dreptului său; în cazul admiterii acţiunii, dreptul contestat se consolidează, redobândindu-şi întreaga valoare; în cazul respingerii acţiunii, acel drept devine, practic, inexistent.
Prin acţiune nu se urmăreşte şi nu se solicită constatarea existenţei sau inexistenţei unei stări de fapt.
Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C.proc.civ., recurenta-reclamantă a învederat că hotărârea cuprinde motive contradictorii.
Astfel, instanţa de apel a respins apelul, însă în considerentele hotărârii a reţinut că sunt întemeiate criticile apelantei-reclamante şi că nu pot fi menţinute şi nu sunt corecte considerentele sentinţei de fond.
Or, instanţa de apel, anulând considerentele instanţei de fond, nu a făcut decât să confirme criticile formulate de reclamantă.
Pe cale de consecinţă, soluţia corectă ar fi fost aceea de admitere a apelului formulat de apelanta-reclamantă şi de trimitere a cauzei spre rejudecare. Însă, în mod contradictoriu, instanţa de apel a constatat corectitudinea criticilor apelantei cu privire la sentinţa apelată, reţinând că nu pot fi menţinute considerentele instanţei de fond, dar a respins apelul.
În mod contradictoriu instanţa de apel a respins apelul reţinând că „hotărârea atacată fiind legală şi temeinică pentru considerentele arătate mai sus”. Or, în contradicţie totală, prin considerentele respective însăşi instanţa de apel a arătat că soluţia instanţei de fond nu este sustenabilă în raport de considerentele reţinute prin sentinţă.
Prin urmare, prin raportare la dispoziţiile imperative ale art. 425 C.proc.civ., o sentinţă ale cărei considerente nu pot susţine soluţia pronunţată prin dispozitiv nu poate fi nici legală şi nici temeinică. Pe cale de consecinţă, instanţa de apel ar fi trebuit să dispună admiterea apelului şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Pe de altă parte, considerentele contradictorii sunt extrem de sumare, pur teoretice şi foarte vagi.
Prin anularea considerentelor instanţei de fond, instanţa de apel era obligată să judece cauza, întrucât singurul motiv pe care a fost întemeiată soluţia de respingere a acţiunii (ca urmare a faptului că nu ar fi admisibilă acţiunea în constatare, întrucât a existat acea procedură iniţiată de intimată) este în tot nesustenabil în raport cu prevederile legale anterior arătate şi cu exigenţele dreptului la un proces echitabil, din Ghidul OMPI, rezultând fără echivoc posibilitatea de schimbare a rezultatului procedurii realizate în faza Completului Administrativ pe calea unei acţiuni în faţa instanţei naţionale.
Or, instanţa de apel a găsit nelegale şi netemeinice considerentele sentinţei de fond prin care s-a învederat o acţiune în realizare „care să aibă ca obiect însăşi anularea mărcilor pârâtei înscrise anterior dreptului la domeniu al reclamantei”, cu atât mai mult hotărârea de respingere a apelului prin care se recomandă procedura administrativă în care, în viziunea instanţei, reclamanta ar fi trebuit să-şi realizeze dreptul, se află în contradictorialitate cu însăşi raţionamentul instanţei de anulare a considerentelor sentinţei fondului.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 483 şi urm. C.proc.civ., art. 488 alin. 1 pct. 5 şi pct. 6 C.proc.civ., art. 496 şi urm. C.proc.civ., art. 35 C.proc.civ., art. 948 Cod civil vechi, Politica uniformă de soluţionare a disputelor referitoare la numele de domenii, Regulile pentru procedura uniformă de soluţionare a litigiilor în materia numelor de domenii, Ghidul OMPI privind politica uniformă de soluţionare a litigiilor privind numele de domeniu (UDRP).
În probaţiune s-a solicitat proba cu înscrisurile deja existente la dosarul cauzei.
I.5. Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi păstrarea în tot a hotărârii atacate, cu obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
În combaterea recursului, intimata-pârâtă a susţinut că hotărârea atacată este legală şi pronunţată în conformitate cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind aplicabile motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 5 şi 6 C.proc.civ..
A susţinut că acţiunea în constatare formulată de partea adversă nu poate fi primită, întrucât reclamanta trebuia să-şi prezinte apărările în cadrul procesului în realizare intentat de intimata-pârâtă sau putea să introducă o acţiune în anulare împotriva mărcilor deţinute de intimata-pârâtă. Or, prin intermediul unei simple constatări nu pot fi dispuse soluţii în realizare.
Deşi recurenta-reclamantă a susţinut că acţiunea sa este întemeiată în baza ghidului OMPI, rezultatul procedurii administrative nu poate fi atacat prin intermediul unei acţiuni în constatare.
Referitor la presupusa încălcare sau aplicare greşită a normelor de drept material care ar constitui un motiv de casare în conformitate cu dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ., intimata-pârâtă a susţinut că partea adversă nu motivează intervenţia sancţiunii nulităţii pentru presupusa omisiune, ori aplicarea greşită a normelor de către instanţa de fond şi instanţa de apel privind analizarea condiţiilor acţiunii în constatare, întrucât motivarea recursului nu înseamnă doar exprimarea unei nemulţumiri în raport de hotărârea pronunţată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care se consideră că instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală. Or, recurenta-reclamantă a reiterat în recurs aceleaşi argumente care au fost prezentate în faţa instanţei de apel, asupra cărora există o hotărâre pronunţată cu respectarea prevederilor legale.
Recurenta-reclamantă încearcă să-şi păstreze în patrimoniu un drept asupra numelui de domeniu „(...).ro” obţinut în mod fraudulos, cu încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală aparţinând intimatei-pârâte, obţinute prin înregistrarea mărcilor la nivel naţional. Marca „X” datează din 2005, astfel încât pe parcursul întregii sale existenţe aceasta a ajuns să fie asociată de către consumatori cu intimata-pârâtă. Aşadar, la momentul la care recurenta-reclamantă a înregistrat numele de domeniu, în anul 2008, mărcile intimatei-pârâte se bucurau deja de recunoaştere şi notorietate pe teritoriul României.
Contrar afirmaţiilor recurentei-reclamante, instanţele fondului au analizat toate cererile şi susţinerile părţilor, precum şi probele administrate, cât şi motivele de fapt şi de drept, concluzionând că nu sunt îndeplinite toate condiţiile acţiunii în constatare promovate de recurenta-reclamantă, în special condiţia imposibilităţii realizării dreptului pe orice altă cale.
Recurenta-reclamantă nu a adus nicio probă în susţinerea afirmaţiei că activitatea desfăşurată
sub numele de domeniu „(...).ro” ar fi destinată unui forum informativ. Numele de domeniu nu este folosit efectiv, ci este achiziţionat doar pentru a profita de renumele mărcii intimatei-pârâte şi de a obţine un beneficiu financiar de pe urma vânzării acestui nume de domeniu către intimată.
Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 C.proc.civ., intimata-pârâtă a susţinut că instanţa de apel, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, a analizat toate aspectele legale şi de fapt ale hotărârii atacate şi, în acord cu dispoziţiile legale a constatat că excepţia inadmisibilităţii a fost reţinută în mod corect de către prima instanţă, procedând astfel la înlocuirea considerentelor atacate cu propriile considerate. Într-o atare situaţie, instanţa nu este obligată să trimită cauza spre rejudecare, potrivit art. 480 alin. 3 C.proc.civ.
În acest caz, recurenta-reclamantă nu a demonstrat contradictorialitatea considerentelor reţinute de către instanţa de apel, aceasta susţinând doar că „instanţa de apel reţine în mod vag şi cu o argumentare pur teoretică faptul că acţiunea în constatare provocatorie nu este admisibilă”. Or, instanţa a statuat în mod clar care sunt argumentele pentru care instanţa de fond în mod corect a respins acţiunea introductivă ca inadmisibilă, urmând ca aceste argumente să fie substituite celor reţinute de instanţa de fond.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 150, 205 alin. 2, 490, 493 şi urm. C.proc.civ., Legea nr. 84/1998.
În probaţiune, s-a solicitat proba cu înscrisuri şi orice alte probe.
I.6 Răspunsul la întâmpinare
Prin răspunsul la întâmpinare formulat, recurenta-reclamantă a susţinut că motivarea recursului nu reprezintă o simplă exprimare a unei nemulţumiri în raport de hotărârea pronunţată, cu privire la interpretarea normelor privitoare la acţiunea în constatare în condiţiile în care au fost expuse în mod clar şi pe larg motivele de nelegalitate ale hotărârii atacate.
A mai susţinut că nu este reală susţinerea părţii adverse, în sensul că reclamanta ar urmări un beneficiu financiar de pe urma înregistrării numelui de domeniu. Pe de altă parte, această susţinere nu a fost dovedită şi este şi vădit absurdă, întrucât recurenta nu o poate forţa pe intimată să cumpere numele de domeniu. Scopul numelui de domeniu este acela de a crea un forum cu scop informativ. A mai precizat că nu a vândut niciodată un domeniu de internet.
- Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând legalitatea deciziei recurate, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat şi îl va admite, în considerarea celor ce succed.
Prin demersul dedus judecăţii de către reclamanta A. SRL se solicită a se constata legalitatea înregistrării de către aceasta a numelui de domeniu „(...).ro” și a se dispune menținerea acestuia înregistrat în beneficiul reclamantei.
Soluţionând cauza, prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către pârâtă şi a admis excepţia inadmisibilităţii, respingând cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă; a reţinut, în esenţă, că reclamanta ar avea la dispoziţie o acţiune în realizare, care să aibă ca obiect însăşi anularea mărcilor pârâtei înscrise anterior dreptului de domeniu al reclamantei.
Hotărârea primei instanțe a fost atacată de reclamantă, pe motiv că acţiunea sa este admisibilă, având în vedere că nu poate solicita realizarea dreptului pe care deja îl deţine.
Procedând astfel la o nouă judecată, instanţa de apel a statuat că soluţia cuprinsă în dispozitivul sentinţei primei instanţe este corectă, însă pentru alte considerente, procedând la substituirea motivării instanţei de fond. În esenţă, respingerea apelului s-a raportat la împrejurarea că cererea formulată de reclamantă este o cerere în constatare provocatorie şi nu este admisibilă întrucât intimata-pârâtă a pornit acţiunea corespunzătoare propriului drept.
De aceea, s-a apreciat că reclamanta este ţinută să îşi formuleze apărările în cadrul procesului în realizare intentat de intimată.
A mai reţinut instanţa de apel că cerinţa posibilităţii realizării dreptului pe orice cale
prevăzută de lege trebuie înţeleasă în sens larg, respectiv că include şi situaţia în care partea împotriva căreia a fost formulată cererea în constatare solicită realizarea propriului drept, drept contestat pe calea acţiunii în constatare.
Prin memoriul de recurs formulat, recurenta-reclamantă afirmă, din perspectiva art.488 alin.1 pct.5 C.proc.civ., că normele de drept procesual referitoare la admisibilitatea acţiunii în constatare au fost încălcate, precum şi, din perspectiva art. 488 alin.1 pct.6 C.proc.civ., că hotărârea cuprinde motive contradictorii.
Astfel, în cadrul cazului de casare prevăzut de pct.5 al art.488 C.proc.civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a apreciat că acţiunea sa reprezintă o cerere în constatare inadmisibilă, întrucât ar fi ţinută să îşi formuleze apărările în cadrul procesului în realizare intentat de intimată.
În susţinerea acestei critici, recurenta-reclamantă a învederat că eventualele demersuri administrative nu au relevanţă cu privire la admisibilitatea şi caracterul subsidiar al acţiunii în constatare. Instanţa ar fi trebuit să indice în concret acţiunea în realizare care ar fi putut fi demarată de către reclamantă şi care ar determina inadmisibilitatea acţiunii în constatare.
Apreciind asupra motivului de recurs subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Anterior promovării prezentului demers judiciar, prin care reclamanta a solicitat să se constate dreptul său legal de dobândire a numelui de domeniu „(...).ro” şi menţinerea acestuia, intimata-pârâtă B. SRL a iniţiat împotriva recurentei-reclamante A. SRL, în faţa Centrului de Mediere şi Arbitraj al OMPI (Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale), procedura administrativă care a vizat transferul numelui de domeniu „(...).ro” de la A. SRL (recurenta-reclamantă din prezenta cauză) la B. SRL (intimată-pârâtă în cauza de faţă).
Prin Decizia pronunţată la data de 13.12.2019 în cazul DRO2019-x, Completul administrativ, făcând aplicarea regulilor privind politica uniformă de soluţionare a disputelor referitoare la numele de domenii (Uniform Domain Name Dispute Resolution Policy – UDRP) aprobată de ICANN (Internet Corporation for Assigned Names and Numbers - Corporaţia Internet pentru Nume şi Numere Alocate), a decis ca numele de domeniu „(...).ro” să fie transferat intimatei-pârâte B. SRL.
Ulterior pronunţării deciziei mai sus menţionate, A. SRL s-a adresat instanţei naţionale cu cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar, cerere respinsă ca inadmisibilă de instanţa de fond, soluţie menţinută în ciclul procesual al apelului.
În aceste coordonate, evaluând susţinerea în drept privind calificarea ca acţiune în realizare în sensul art.35 C.proc.civ. a demersului inițiat de intimată, Înalta Curte reţine că procedura care reglementează conflictele între numele de domenii şi mărci, ce poartă denumirea de „Politica unitară de soluţionare a disputelor privind numele de domeniu” (adoptată de ICANN), este o procedură administrativă, soluţiile pronunţate în cadrul acestei proceduri fiind date în virtutea principiilor directoare referitoare la aceste Politici.
Aceste principii nu prejudiciază dreptul părţii care nu este de acord cu decizia administrativă pronunţată în conformitate cu Regulamentul ICANN de a se adresa unei instanţe naţionale competente. În acest sens nu există nicio restricţie referitoare la accesul la instanţă al părţilor, nici înainte, nici în timpul şi nici ulterior formulării plângerii la Centrului de Mediere şi Arbitraj al OMPI, pentru a pune în discuţie fondul dreptului.
Astfel, paragraful 4 lit. k) – „Utilizarea procedurilor judecătoreşti” – din Politica uniformă de soluţionare a disputelor referitoare la numele de domenii (Uniform Domain Name Dispute Resolution Policy - UDRP) prevede că „Cerinţele procedurale administrative obligatorii enunţate în Paragraful 4 nu vor împiedica nici pe dvs., nici pe reclamant să înaintaţi disputa unei instanţe cu competenţă jurisdicţională pentru o rezolvare independentă înainte ca o asemenea procedură obligatorie administrativă să înceapă sau după ce o asemenea procedură a fost finalizată. Dacă un juriu administrativ decide ca înregistrarea numelui dvs. de domeniu să fie anulată sau transferată, înaintea aplicării acelei decizii vom aştepta 10 (zece) zile lucrătoare (respectând regulile locaţiei sediului nostru principal) după ce vom fi informaţi de Furnizorul potrivit referitor la decizia juriului administrativ. Apoi vom aplica decizia dacă în cele zece zile lucrătoare nu vom primi de la dvs. documentaţia oficială (cum ar fi copia reclamaţiei ştampilată de funcţionarul de la judecătorie) demonstrând că aţi intentat proces împotriva reclamantului într-o jurisdicţie căreia i se supune reclamantul conform Paragrafului 3 (b)(xiii) al Regulilor de Procedură. (În general, acea jurisdicţie este fie cea a locaţiei principalului nostru sediu, fie a adresei dvs. specificate în baza noastră de date Whois. Pentru detalii, vedeţi Paragrafele 1 şi 3 (b)(xiii) al Regulilor de Procedură). Dacă primim asemenea documentaţie în perioada de zece (10) zile lucrătoare, nu vom aplica decizia juriului Administrativ şi nu vom acţiona pe viitor până nu vom primi: 1. dovada satisfăcătoare nouă a unei rezoluţii între părţi; 2. dovada satisfăcătoare nouă că acţiunea dvs. penală a fost refuzată sau retrasă; sau 3. o copie a unui ordin al unei asemenea instanţe refuzând urmărirea penală sau decizând că nu aveţi dreptul să continuaţi utilizarea numelui dvs. de domeniu.”
Ca atare, ceea ce prevăd dispoziţiile anterior redate este faptul că printr-o acţiune de drept comun, partea interesată poate supune analizei instanţelor competente soluţia dată în cadrul procedurii administrative derulate în faţa Centrului de Mediere şi Arbitraj al OMPI. Or, având în vedere că recurenta-reclamantă (pârâtă în cadrul procedurii administrative) nu a avut câştig de cauză în plângerea iniţiată de intimata-pârâtă B. SRL (reclamantă în cadrul procedurii administrative), cu privire la drepturile asupra numelui de domeniu „(...).ro”, aceasta este îndreptăţită să supună pretenţia sa privind valorificarea dreptului la numele de domeniu litigios unei instanţe competente potrivit paragrafului 3(b)(xii) coroborat cu paragraful 1 din Regulile privind politica uniformă de soluţionare a disputelor privind numele de domeniu, astfel cum în mod expres prevăd dispoziţiile paragrafului 4 lit. k) din Politica uniformă de soluţionare a disputelor referitoare la numele de domenii, în forma unui litigiu de drept comun.
Prin urmare, procedura alternativă desfăşurată în faţa Centrului de Mediere şi Arbitraj al OMPI nu este o acţiune în realizarea dreptului în sensul art. 35 C.proc.civ., atâta vreme cât soluţionarea acestei proceduri nu exclude accesul părţilor la instanţă pentru însăşi valorificarea drepturilor aflate în conflict în faţa Centrului şi cât timp această procedură specială nu oferă o rezolvare judiciară conflictului în discuţie.
Distinct, se reţine că, apreciind asupra cererii formulate de reclamantă, instanţa de apel a considerat că aceasta este o varietate a acţiunii în constatare, respectiv o cerere în constatare provocatorie şi este inadmisibilă, justificat de faptul că cerinţa posibilităţii realizării dreptului pe orice cale prevăzută de lege include şi situaţia în care intimata-pârâtă din cauză solicită realizarea propriului drept ce este contestat pe calea acţiunii în constatare.
Înalta Curte mai reţine că potrivit dispoziţiilor art. 35 teza I C.proc.civ. cererea în constatare este cererea prin care reclamantul solicită instanţei să constate numai existenţa unui drept al său sau inexistenţa unui drept al pârâtului. Teza a II-a a acestui text de lege statuează caracterul subsidiar al cererii în constatare, în sensul că nu poate fi folosită atâta timp cât partea poate cere realizarea dreptului, pe orice altă cale prevăzută de lege.
Deci, pentru chiar admisibilitatea acţiunii în constatare, acest text de lege impune o cerinţă specială reprezentată de condiţia negativă ca partea care formulează acţiunea în constatare să nu poată să ceară realizarea dreptului dedus judecăţii.
De aceea, eronat a apreciat instanţa de apel că cerinţa posibilităţii realizării dreptului pe orice cale prevăzută de lege include şi situaţia în care intimata-pârâtă a solicitat realizarea propriului drept în cadrul procedurii administrative, întrucât, aşa cum rezultă cu claritate din teza a II-a a art. 35 C.proc.civ., acţiunea în realizare care se opune formulării unei acţiuni în constatare trebuie pornită de partea care formulează acţiunea în constatare, iar nu de partea chemată în judecată.
Cu alte cuvinte, acţiunea în realizare la care face referire art. 35 C.proc.civ. nu poate fi cea aflată la îndemâna părţii adverse.
În consecinţă, cum parcurgerea procedurii administrative iniţiate de intimata-pârâtă din prezenta cauză în faţa Centrului de Mediere şi Arbitraj al OMPI nu este aptă să furnizeze o realizare a dreptului recurentei-reclamante şi cum acţiunea în realizare nu poate fi cea a părţii adverse, rezultă o greşită aplicare a prevederilor art.35 C.proc.civ., ceea ce face incident cazul de casare prevăzut de art.488 alin.1 pct.5 C.proc.civ., astfel că se impune admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, acţiunea nefiind inadmisibilă pentru argumentele expuse în decizia recurată, astfel cum s-a reţinut supra.
Referitor la critica potrivit căreia instanţa de apel a constatat nelegalitatea şi netemeinicia considerentelor hotărârii instanţei de fond, fără a admite apelul şi a trimite cauza spre rejudecare primei instanţe, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate.
În acest sens se observă că instanţa de apel, ţinând seama de limitele efectului devolutiv al apelului, a schimbat considerentele reţinute de prima instanţă şi a expus motivarea proprie, apreciind şi ea că acţiunea este inadmisibilă pentru alte argumente decât cele reţinute de prima instanţă.
Astfel, spre deosebire de prima instanţă care a apreciat că acţiunea în constatare este inadmisibilă în lipsa unei acţiuni în realizare care să ducă la însăşi anularea dreptului la marcă al pârâtei, instanţa de apel a reţinut că acţiunea formulată de reclamantă este inadmisibilă întrucât reclamanta este ţinută să îşi formuleze apărările în cadrul procesului în realizare intentat de intimata-pârâtă, cerinţa posibilităţii realizării dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege incluzând şi situaţia în care partea chemată în judecată solicită realizarea propriului drept care se urmărea a fi contestat pe calea acţiunii în constatare. Prin urmare, deşi argumentele instanţei de apel sunt diferite de considerentele primei instanţe, nu se poate reţine nicio eroare de aplicare a normelor procedurale, substituirea motivelor fiind permisă instanţei de apel fără ca aceasta să atragă necesitatea admiterii căii de atac, dacă soluţia cuprinsă în dispozitivul sentinţei a fost considerată a fi legală.
Nefondat este şi motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 C.proc.civ., prin care se susţine că hotărârea cuprinde motive contradictorii, extrem de sumare, pur teoretice şi foarte vagi. În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă a învederat că instanţa de apel a reţinut în mod vag şi cu o argumentare pur teoretică faptul că acţiunea în constatare provocatorie nu ar fi admisibilă, întrucât recurenta-reclamantă ar fi trebuit să îşi formuleze apărările în cadrul procesului în realizare intentat de intimată. De asemenea, soluţia de respingere a apelului este în contradicţie cu raţionamentul instanţei de anulare a considerentelor sentinţei primei instanţe.
Cu titlu preliminar, Înalta Curte notează că motivul de nelegalitate prevăzut de art.488 alin.1 pct.6 C.proc.civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Prin urmare, viciile motivării unei hotărâri, în sensul acestui text legal, se referă la lipsa motivării, la motivarea inexactă ori motivarea insuficientă, hotărârea fiind casabilă, prin prisma acestui motiv de recurs, dacă există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluție însă, în dispozitiv, instanța s-a oprit la soluția contrară, când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretențiilor supuse judecății iar din altele netemeinicia acestora și, în consecință, se exclud reciproc, când lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau când aceasta este superficială ori cuprinde considerente străine de natura pricinii.
Verificând hotărârea atacată cu recurs, prin prisma respectării cerințelor legale de indicare a motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, că aceasta îndeplinește exigențele impuse de art.425 alin.1 lit.b) C.proc.civ., considerentele instanţei de apel cu privire la admisibilitatea acţiunii în constatare sunt de natură să explice raționamentul ce stat la baza soluției adoptate, aceea de respingere a apelului, instanța de apel prezentând în cuprinsul acestora argumentele pe care le-a avut în vedere atunci când a menținut sentința apelată.
Astfel, nu se identifică în statuările instanţei de apel un raţionament sumar, vag sau pur
teoretic, cum susţine recurenta-reclamantă, aceasta exprimându-şi, de fapt, nemulțumirea față de modul în care instanța de apel a analizat și interpretat admisibilitatea acţiunii în constatare. Or, împrejurarea că recurenta-reclamantă este nemulţumită de concluziile la care a ajuns instanța de apel nu echivalează cu nemotivarea hotărârii sau cu motivarea insuficientă, în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispozițiile art.488 alin.1 pct.6 C.proc.civ., și nu justifică incidența în cauză a acestui caz de casare.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 497 teza I partea I C.proc.civ. raportat la art.496 alin.2 C.proc.civ., a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Această soluţie se impune întrucât decizia recurată nu cuprinde o dezlegare a motivelor apelului reclamantei cu referire la soluţia primei instanţe din perspectiva motivelor pentru care Tribunalul a apreciat acţiunea ca inadmisibilă.
Astfel, deşi instanţa de apel era îndrituită a substitui motivele sentinţei cu cele considerate a fi cele corecte, în prezenţa soluţiei de faţă, ce invalidează argumentarea ce fundamentează decizia Curţii de apel, se impune rejudecarea cauzei pentru dezlegarea completă a apelului formulat în sensul statuării şi argumentării eventualei nelegalităţi a sentinţei primei instanţe, precum şi a apărărilor intimatei, chestiuni care nu au fost abordate adecvat de instanţa de apel.
În aceste coordonate nu se poate proceda conform art.480 alin.3 C.proc.civ. – la care trimite art.497 teza I partea a doua C.proc.civ. – în sensul casării şi a sentinţei Tribunalului, urmând ca, cu ocazia rejudecării, instanţa de apel să aprecieze asupra aplicării prevederilor procedurale evocate de reclamanta recurentă prin cererea sa de apel – în sensul trimiterii cauzei la prima instanţă – dacă sunt întrunite condiţiile legale.