Revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 Cod procedură civilă. Invocarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat. Lipsa identităţii de părţi în litigiile în care s-au pronunţat hotărârile pretins contradictorii. Neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate
Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac. Revizuirea
Index alfabetic: autoritate de lucru judecat
- efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat
- identitate de părţi
- identitate de chestiune litigioasă
C.proc.civ., art. 431, art. 509 alin. (1) pct. 8
Pentru a se putea pretinde nesocotirea efectului pozitiv al autorității lucrului judecat, este necesar să existe aceleași părţi ale litigiului, pentru că altfel s-ar ajunge la situația în care unui terț fată de proces i s-ar opune dezlegările jurisdicționale date în absența sa din procedura judiciară, așadar cu încălcarea flagrantă a principiilor fundamentale ale procesului civil referitoare la respectarea dreptului de apărare şi la contradictorialitatea dezbaterilor.
În acelaşi timp, opunându-se unui terţ efectele unei judecăți la care nu a participat s-ar nesocoti principiul relativității efectelor hotărârii judecătorești, care se manifestă doar în relația dintre părţi sub ambele aspecte, al obligativității acestor efecte (transpuse pe planul executorialităţii hotărârii) şi respectiv, al lucrului judecat (indiferent că este vorba de efectul negativ sau pozitiv al acestuia).
Ca atare, împrejurarea că în primul proces, reclamanta a supus dezbaterii judiciare chestiunea referitoare la obligația expropriatorului de a achita valoarea TVA-ului pentru despăgubirile reprezentând contravaloarea unui teren expropriat şi a obținut câştig de cauză pe acest aspect, nu înseamnă că în litigiul ulterior, în care a adus în discuție aspectul referitor la TVA-ul pe care l-ar datora un alt expropriator pentru despăgubirile stabilite pentru un alt imobil expropriat, cea de-a doua instanță ar fi fost obligată să ţină seama de dezlegările date deja acestei chestiuni, fără să realizeze propria analiză, pentru că i s-ar fi opus efectul pozitiv al lucrului judecat.
Aceasta întrucât dispoziţiile art. 431 alin. (2) C.proc.civ. permit oricăreia dintre părţi să opună lucrul anterior judecat, dat fiind principiul relativității, iar nu posibilitatea unei părţi de a se prevala de o asemenea judecată în raport cu un terţ, care în felul acesta nu şi-ar mai putea face propriile apărări. În același sens, cea de-a doua instanță nu este obligată să ţină seama de dezlegările anterioare, câtă vreme nu este în ipoteza relativității efectelor lucrului judecat (adică, al obligativității acestuia în relația dintre părţi) ci, dimpotrivă, trebuie să realizeze propria verificare jurisdicțională şi statuare în drept.
I.C.C.J., Secţia I civilă, decizia nr. 1004 din 10 aprilie 2024
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de revizuire
Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în data de 18.04.2023, revizuenta A. SRL a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., anularea deciziei civile nr. 404 din 16.03.2023 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi, rejudecând cauza, să se dispună admiterea apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 3447 din 15.11.2021, pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2/2016.
În motivarea cererii formulate, revizuenta a susţinut că decizia atacată încalcă autoritatea de lucru judecat, sub aspectul ei pozitiv, ce rezultă din sentinţa civilă nr. 227 din 20.02.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/3/2011, definitivă prin decizia civilă nr. 1509A din 10.11.2020 a Curţii de Apel Bucureşti şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 1393 din 16.06.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în privinţa acordării suplimentare a valorii TVA, calculată la contravaloarea terenului şi a construcţiilor expropriate, în cadrul procedurii de expropriere ce are la bază prevederile Legii nr. 255/2010, demarată în legătură cu un imobil al unei persoane juridice înregistrate în scop de TVA, conform dispoziţiilor fiscale obligatorii în această materie.
Revizuenta a evidențiat că sunt identice situațiile juridice deduse judecății în ambele hotărâri judecătorești contradictorii, privind aceeași societate supusă procedurilor de expropriere, referitoare la aplicabilitatea valorii TVA suplimentar valorii despăgubirilor, constând în contravaloarea terenurilor construibile şi a construcțiilor amplasate pe acestea, având o valoare mai mică decât cea a terenurilor și având același număr cadastral.
Invocă prezenţa unei situații imposibil de conciliat, generată în mod direct de pronunţarea unei a doua hotărâri definitive, care evocă fondul, contradictorie față de decizia civilă nr. 1509A din 10.11.2020, pronunţată în dosarul nr. x/3/2011, cu privire la aceeaşi situație juridică dedusă judecății, stabilită anterior cu autoritate de lucru judecat, sub aspectul ei pozitiv, astfel cum este reglementat de art. 431 alin. 2 C.proc.civ., în sensul obligativității expropriatorului de a achita TVA-ul suplimentar valorii despăgubirilor.
Prin urmare, văzând această inadvertență în modul de soluționare a problemei TVA-ului aplicabil suplimentar valorii despăgubirilor, menținerea deciziei civile nr. 404 din 16.03.2023, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2/2022, în forma actuală, ar conduce la imposibilitatea de a respecta prevederile fiscale obligatorii pentru revizuentă, în condițiile în care există deja o decizie intrată sub autoritate de lucru judecat pe acest aspect, valoarea TVA-ului trebuind a fi acordată în cadrul procedurii exproprierii.
Nu poate fi primită teza juridică în sensul că revizuenta ar trebui să aştepte o decizie de impunere din partea ANAF pentru a-i fi impus la plata acest cuantum al TVA-ului, întrucât la acea dată oricum revizuenta nu mai era în termenul legal să solicite suplimentarea despăgubirilor, iar intimatul nu este parte în raportul fiscal dintre revizuent şi ANAF.
Mai mult decât atât, conform art. 26 alin. 1 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publică, „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite”.
Ca atare, despăgubirile acordate de expropriator sunt privite în bloc de legiuitor, fiind formate din contravaloarea terenului şi a construcţiilor expropriate şi contravaloarea prejudiciului cauzat prin expropriere.
Or, prin neacordarea TVA-ului, se cauzează un prejudiciu direct revizuentei din partea expropriatorului, acest TVA diminuând valoarea reală a despăgubirilor.
Şi acest aspect a fost tranşat prin decizia civilă nr. 1509A din 10.11.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/3/2011, fiind intrat în puterea lucrului judecat sub aspectul ei pozitiv.
A precizat că instanţa de apel a omis să analizeze prevederile fiscale obligatorii în această materie, care se aplică de drept, favorizând, în acest mod, interesele expropriatorului, printr-o analiză superficială a legii.
După cum reiese din prevederile art. 431 alin. 2 C.proc.civ., nu este necesar să existe tripla identitate de părți, obiect şi cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o problemă litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, așa încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent de calitatea soluției anterioare.
Prin notele de şedinţă depuse în 23.10.2023, revizuenta a precizat că revizuirea se impune prin prisma contrarietăţii deciziei atacate cu considerentele şi cu dispozitivul deciziei civile nr. 1509A din 10.11.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze de minori şi de familie în dosarul nr. x/3/2011, sub aspectul aplicării TVA-ului în cadrul procedurilor de expropriere, suplimentar valorii despăgubirilor constând în contravaloarea terenului şi a construcţiilor expropriate.
Prin decizia nr. 1479A din 20.11.2023, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
2. Decizia împotriva căreia a fost formulată cererea de revizuire
Prin decizia nr. 404 din 16.03.2023, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondate, apelul formulat de reclamanta A. SRL şi apelul formulat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 3447 din 15.11.2021, pronunţată de Tribunalul Ilfov - Secţia civilă în dosarul nr. x/2/2016.
3. Apărări formulate în cauză
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii revizuirii, în raport cu prevederile art. 431 alin. 2 C.proc.civ., având în vedere că soluționarea dosarului la care se face referire nu are legătură cu dosarul nr. x/2/2022, în care a fost pronunțată decizia civilă nr. 404/2023, din cauza modului diferit de soluționare al celor două dosare, determinat de procedurile aplicabile pe parcursul etapelor procesuale, cât şi de modificările legislative aplicabile la data promovării acțiunilor în instanță, prevederi legale care au influențat soluția instanțelor în cele două dosare.
Intimatul a menționat că modificarea legislativă sub incidența căruia s-a judecat dosarul nr. x/2/2016 (modificat cu nr. x/2/2022), în cadrul căruia a fost pronunțată sentința civilă nr. 3447/2021 şi decizia civilă nr. 404/2023, este şi temeiul juridic în baza căruia instanța a respins capătul de cerere privind acordarea TVA suplimentar valorii despăgubirilor, respectiv art. 62 lit. i) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, unde se precizează că sumele primite ca urmare a exproprierii pentru cauză de utilitate publică nu sunt supuse impozitării.
Faţă de aceste dispoziții, instanța a apreciat corect că dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. a) C.fisc., raportate la art. 270 alin. 3 lit. c) C.fisc., rămân inaplicabile, exproprierea neputând fi asimilată unei livrări de bunuri supuse TVA.
Revizuenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant convenţional a Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Bucureşti pentru CNAIR, solicitând, totodată, respingerea apărărilor formulate de către intimat.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii de reprezentant, a arătat că a invocat-o întrucât la dosarul cauzei nu a fost depus mandatul acordat de către directorul general al CNAIR pentru reprezentarea drepturilor şi intereselor acestei autorităţi centrale, cu personalitate juridică, de către DRDP Bucureşti (o structură fără personalitate juridică, aflată în subordinea CNAIR).
Pe fondul apărărilor, a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii de revizuire.
În ceea ce priveşte apărarea intimatului, în sensul că, în dosarul nr. x/2/2016, se aplică cu prioritate prevederile art. 62 lit. i) C.fisc., conform cărora sumele primite ca urmare a exproprierii nu sunt supuse impozitării, nu exclude, de fapt, teza juridică a aplicabilităţii TVA-ului suplimentar valorii despăgubirilor, conform normelor de drept fiscal imperative, obligatorii, indicate în cererea de revizuire.
Impozitarea, care se referă strict la aplicarea impozitului pe venitul generat de transferul dreptului de proprietate din proprietatea privată a societăţii în domeniul public (calculat la valoarea netă a despăgubirilor), nu exclude aplicarea TVA-ului - o instituţie fiscală diferită şi cu reguli proprii.
Prin urmare, nu se poate pune semnul egalităţii între impozit şi TVA, fiind vorba despre două instituţii juridice diferite, care nu se exclud una pe cealaltă, ci se interpretează şi se aplică cumulativ: despăgubirile din expropriere nu sunt purtătoare de impozit, dar sunt purtătoare de TVA de plată (acest TVA nu mai poate fi recuperat ulterior de revizuentă în cadrul mecanismului de rambursare TVA).
Mai mult, nu putem vorbi nici de o modificare a reglementărilor legale în materie fiscală, în privinţa scutirii de la plata impozitului, în noul Cod fiscal, faţă de vechiul Cod fiscal.
Astfel, aceeaşi prevedere de scutire de la plata impozitului era impusă de legiuitor şi în vechiul Cod fiscal, la art. 42 alin. 1 lit. b1).
Prevederea este menţinută identic, cu aceeaşi exprimare juridică, în noul Cod fiscal, la art. 62 lit. i), însă nu aceasta este textul de lege care ar conduce la scutirea de la plata TVA-ului.
Or, valoarea TVA-ului, care diminuează în mod considerabil valoarea despăgubirilor (ce este stabilită în mod legal şi corect de expropriator fără TVA, conform standardelor de evaluare), rămâne o formă a prejudiciului generat expropriere, prejudiciu ce poate fi dovedit şi solicitat doar în cadrul acţiunii demarate în baza prevederilor speciale ale Legii nr. 255/2010.
Orice analiză ulterioară, prin care să poată fi acordat TVA-ul într-un alt cadru procesual, este tardivă şi inadmisibilă.
Intimatul a formulat şi răspuns la notele de şedinţă depuse de revizuentă în 23 octombrie 2023, prin care a reinvocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, având în vedere că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate ale revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, respectiv să fi existat tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând, potrivit art. 513 alin. 3 C.proc.civ., admisibilitatea cererii de revizuire, Înalta Curte constată că nu sunt date condițiile art. 519 pct. 8 C.proc.civ., temei juridic al căii extraordinare de atac promovate, pentru a face posibilă anularea deciziei împotriva căreia este îndreptată revizuirea şi, potrivit solicitării revizuentei, reluarea judecății cu respectarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat ataşat unei hotărâri definitive anterioare.
Astfel, revizuenta a pretins că decizia nr. 404 din 16.03.2023 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, contrazice, prin statuările ei, cele stabilite cu autoritate de lucru judecat, sub aspect pozitiv, prin decizia nr. 1509/A din 10.11.2020 a aceleiași instanțe, în legătură cu chestiunea de drept vizând TVA, în sensul obligativității expropriatorului de a achita această taxă suplimentară valorii despăgubirilor, astfel încât, în final, acestea să nu suporte o diminuare care să afecteze întinderea dreptului la despăgubiri al expropriatului.
S-a arătat că potrivit primei decizii – nr. 1509/2020 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă – opusă sub aspectul dezlegărilor jurisdicționale definitive şi efectului pozitiv al lucrului judecat ataşat acestora, instanța a stabilit că SC A. SRL, în calitate de proprietar expropriat, datorează TVA în legătură cu despăgubirea cuvenită din expropriere şi întrucât nu are posibilitatea de a-şi recupera această taxă prin mecanisme legale de rambursare, atunci ea trebuie adăugată valorii despăgubirilor şi suportată de expropriator, tocmai pentru a nu se ajunge la o diminuare nejustificată a despăgubirilor cuvenite din expropriere.
În schimb, prin decizia nr. 404 din 16.03.2023 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, împotriva căreia este îndreptată revizuirea, s-a statuat în sens contrar şi anume, că despăgubirea pentru expropriere nu este purtătoare de TVA, dat fiind faptul că operațiunile privind exproprierea sunt scutite de orice taxe datorate bugetului de stat, așa încât despăgubirea cuvenită persoanei expropriate nu poate constitui baza de impunere pentru aplicarea unei asemenea taxe. Ca atare, astfel de sume nefiind purtătoare de TVA, expropriatul nu le datorează şi deci, nici nu pot fi puse în sarcina expropriatorului.
Prevalându-se de dispozițiile art. 431 alin. 2 C.proc.civ. („Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă”) şi susţinând o nesocotire a efectului pozitiv al lucrului judecat din primul litigiu în legătură cu chestiunea de drept a aplicării TVA pentru despăgubirile provenind din expropriere şi necesitatea suportării acestei taxe de către expropriator, revizuenta demonstrează o abordare şi o înțelegere eronată a instituției autorității lucrului judecat, în manifestarea efectului pozitiv al acesteia.
Astfel, pornind de la fundamentul autorității de lucru judecat, care presupune contradictorialitatea dezbaterilor părților şi respectarea garanțiilor procesuale ale acestora, în aşa fel încât ceea ce a fost supus dezlegărilor jurisdicționale definitive ale instanței, pe cale principală sau incidentală, să nu mai poată fi supus ulterior reevaluării judiciare, este necesar să existe identitate de părţi, pentru ca acestea să poată opune lucrul judecat (indiferent că s-ar prevala de excepția autorității de lucru judecat sau doar de efectul pozitiv al acesteia).
În termenii art. 431 alin. 2 C.proc.civ. nu este necesară, într-adevăr, tripla identitate de elemente ale raportului juridic transpus pe plan procesual (aşa cum statuează art. 431 alin. 1 C.proc.civ. în legătură cu excepția autorității de lucru judecat), ci trebuie să existe doar o identitate de chestiune litigioasă, adică o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună unei noi judecăți, în sensul de a nu se nesocoti ceea ce o instanță a statuat deja jurisdicțional în mod definitiv.
Altfel spus, un asemenea aspect litigios nu mai poate face obiectul unei analize proprii a instanței învestite a doua oară, el impunându-se ca atare noii judecăți, fără posibilitatea pentru părţi de a mai contrazice dezlegarea dată în primul proces sau pentru instanța de judecată de a realiza o altă evaluare şi respectiv, dezlegare a respectivei chestiuni litigioase.
Pentru a se putea pretinde însă, nesocotirea efectului pozitiv al autorității lucrului judecat, este necesar să existe aceleași părţi ale litigiului, pentru că altfel s-ar ajunge la situația în care unui terț fată de proces i s-ar opune dezlegările jurisdicționale date în absența sa din procedura judiciară, așadar cu încălcarea flagrantă a principiilor fundamentale ale procesului civil referitoare la respectarea dreptului de apărare şi la contradictorialitatea dezbaterilor.
În acelaşi timp, opunându-se unui terţ efectele unei judecăți la care nu a participat s-ar nesocoti principiul relativității efectelor hotărârii judecătorești, care se manifestă doar în relația dintre părţi sub ambele aspecte, al obligativității acestor efecte (transpuse pe planul executorialităţii hotărârii) şi respectiv, al lucrului judecat (indiferent că este vorba de efectul negativ sau pozitiv al acestuia).
Or, este ceea ce tinde a valorifica revizuenta prin demersul de faţă, în contextul în care prima judecată, în care a fost pronunțată decizia nr. 1509 din 10.11.2020 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă, a avut ca părţi pe SC A. SRL şi Municipiul Bucureşti, în calitate de expropriator, iar în cel de-al doilea proces, în care a fost pronunţată decizia nr. 404 din 16.03.2023 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a cărei anulare se solicită, aceeași societate a opus pretențiile sale, în legătură cu despăgubirile, unui alt expropriator, respectiv Statul Român prin Ministerul Transporturilor.
Separat de împrejurarea că în cele două acțiuni cauza juridică a pretențiilor se află în acte administrative diferite (hotărâre/respectiv, decizie de expropriere emise în ani diferiți) cu privire la imobile aflate în zone diferite, în vederea realizării unor obiective distincte ale expropriatorilor („Supralărgirea șoselei Pipera” respectiv, „Modernizarea centurii rutiere Bucureşti”), se constată, în mod determinant, astfel cum s-a arătat, că părţile în cele două proceduri judiciare au fost diferite.
Ca atare, împrejurarea că în primul proces, desfășurat în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, A. SRL a supus dezbaterii judiciare chestiunea referitoare la obligația expropriatorului de a achita valoarea TVA-ului pentru despăgubirile reprezentând contravaloarea terenului expropriat şi a obținut câştig de cauză pe acest aspect, nu înseamnă că în litigiul ulterior, în care a adus în discuție aspectul referitor la TVA-ul pe care l-ar datora un alt expropriator (Ministerul Transporturilor), cea de-a doua instanță ar fi fost obligată să ţină seama de dezlegările date deja acestei chestiuni, fără să realizeze propria analiză, pentru că i s-ar fi opus efectul pozitiv al lucrului judecat.
Astfel cum s-a arătat, dispoziţiile art. 431 alin. 2 C.proc.civ., care reglementează acest efect important al hotărârii judecătorești, permit oricăreia dintre părţi să opună lucrul anterior judecat, dat fiind principiul relativității, iar nu posibilitatea unei părţi de a se prevala de o asemenea judecată în raport cu un terţ, care în felul acesta nu şi-ar mai putea face propriile apărări.
În același sens, cea de-a doua instanță nu este obligată să ţină seama de dezlegările anterioare, câtă vreme nu este în ipoteza relativității efectelor lucrului judecat (adică, al obligativității acestuia în relația dintre părţi) ci, dimpotrivă, trebuie să realizeze propria verificare jurisdicțională şi statuare în drept.
Susținerea revizuentei potrivit căreia, odată dezlegată chestiunea de drept (vizând obligativitatea plăţii TVA) într-un proces, care a opus anumite părţi, ea nu ar mai putea fi dezbătură ulterior şi n-ar mai putea primi o altă dezlegare, indiferent cui s-ar opune, este una care nesocotește principiile desfășurării procesului civil şi respectiv, funcțiunea autorității lucrului judecat, care înseamnă că nu pot fi opuse dezlegări definitive ale instanței decât părților participante la procedura judiciară.
Distincția dintre efectul pozitiv al autorității lucrului judecat şi efectul negativ sau extinctiv al acesteia nu constă în faptul că n-ar trebui să se regăsească aceleași părţi ale raportului juridic procesual (identitate care este obligatorie pentru ambele forme de manifestare a efectelor lucrului judecat), ci în împrejurarea că nu trebuie să fie identitate de cauză şi obiect, ci doar de chestiune litigioasă (adică, o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună noii judecăți).
Pretinzând că în ambele dosare revizuenta a figurat în calitate de reclamantă, persoană expropriată, şi că a doua instanță a ignorat ceea ce a stabilit prima în legătură cu TVA-ul pe care îl datorează expropriatorul (pentru a se adăuga valorii despăgubirilor, astfel încât să nu se ajungă la diminuarea acestora), aceasta nesocotește faptul că pârâţii au fost diferiți în cele două procese şi, ca atare, fiecare a avut posibilitatea să-şi prezinte punctul de vedere şi să-şi facă propriile apărări, la a căror analiză instanțele au fost obligate.
În mod inadecvat şi cu nesocotirea relativității lucrului judecat susţine revizuenta că judecata înfăptuită prin decizia nr. 404 din 16.03.2023 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie ar fi trebuit să preia dezlegarea din decizia anterioară (nr. 1509 din 110.11.2020 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă) în privința chestiunii taxei pe valoarea adăugată, câtă vreme cel de-al doilea expropriator (Ministerul Transporturilor) căruia îi opunea respectiva pretenție nu participase la prima judecată, pentru a-i fi opozabile dezlegările jurisdicționale ale acesteia.
Separat de împrejurarea că revizuenta relevă oricum, aspecte care în economia celor două speţe n-au primit rezolvări contradictorii pe fondul lor, din punct de vedere al întinderii dreptului la despăgubiri al expropriatului (de vreme ce prima judecată a reținut în sarcina expropriatorului obligația de a plăti TVA doar în măsura în care s-a considerat că suma constând în despăgubiri din expropriere este purtătoare de TVA, în timp ce, cea de-a doua instanță a considerat că expropriatorul nu datorează TVA pentru că despăgubirile din expropriere nu sunt bază pentru calculul unei astfel de taxe şi, ca atare, nici expropriatul nu o datorează), ceea ce este relevant şi determinant în legătură cu greșita invocare a efectului pozitiv al lucrului judecat este lipsa identității părţilor cărora să li se poată opune.
În consecință, promovând revizuirea întemeiată pe art. 509 pct. 8 C.proc.civ. şi invocând încălcarea efectului pozitiv al autorității lucrului judecat, partea a nesocotit condițiile acestei instituții care presupune, în sensul art. 431 alin. 2 C.proc.civ., identitatea de părţi şi de chestiune litigioasă (iar nu identitatea de părţi, obiect şi cauză, potrivit art. 431 alin. 1 C.proc.civ. corespunzătoare efectului negativ al lucrului judecat).
Ca atare, dezbaterile fiind limitate, în sensul art. 513 alin. 3 C.proc.civ, la admisibilitatea revizuirii şi, constatându-se că nu sunt întrunite condițiile art. 509 pct. 8 C.proc.civ., coroborate cu art. 430, art. 431 alin. 2 C.proc.civ. pentru a se pretinde că a avut loc, prin decizia atacată, o încălcare a efectului pozitiv al lucrului judecat, cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă.