Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC E.I. SRL Pitești a solicitat, în contradictoriu cu Biroul Vamal Pitești, Direcția Regională Vamală București și Direcția Generală a Vămilor, anularea actului constatator nr. 126 din 25 mai 1999, a hotărârii nr. 3451 din 6 iulie 1999 și a deciziilor nr. 50 din 22 noiembrie 1999, nr. 3404 din 17 februarie 2000 și nr. 1701 din 7 iulie 2000, precum și suspendarea executării actului constatator nr. 126/1999.
Curtea de Apel Pitești, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 186 din 3 decembrie 2001, a admis acțiunea și pe cale de consecință, a anulat actul constatator nr. 126/1999, emis de Biroul Vamal Pitești, hotărârea nr. 3451/1999, emisă de același Biroul Vamal, decizia nr. 50/1999, a Direcției Regionale Vamale București și decizia nr. 1701/2000, emisă de Direcția Generală a Vămilor; a obligat această din urmă unitate să-i plătească reclamantei 2.303.000 lei, cheltuieli de judecată.
Totodată, a respins ca fără obiect, cererea de anulare a deciziei nr. 3444 din 17 februarie 2000, emisă de Direcția Generală a Vămilor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin actul de constatare nr. 126 din 25 mai 1999, Biroul Vamal Pitești a stabilit că pentru importul cantității de 13.968 kg cafea prăjită nedecofeinizată, făcut la 3 aprilie 1999, SC E.I. SA Pitești nu beneficiază de preferințe tarifare, de 4%, întrucât taxa vamală este de 20%, astfel că datorează diferențe vamale în sumă de 316.956.401 lei.
Plângerea și contestația împotriva acestui act constatator au fost respinse de Direcția Regională Vamală București și de Direcția Generală a Vămilor, motivând că regimul tarifar preferențial stabilit în Acordul S.G.P.C., se acordă numai pe baza certificatului de origine tip S.G.P.C., emis de autoritatea abilitată în acest scop, în țara de origine și a transportului direct al mărfii din țara de origine, în România; că importul derulat de reclamantă a fost însoțit de un certificat care nu reprezintă dovada avizării acordului menționat, iar din dosar lipsește dovada transportului direct din Columbia, în România, astfel că nu se poate aplica regimul preferențial.
Dar, măsura luată prin actul de constatare, menținută prin hotărârea și deciziile atacate, este nelegală, întrucât, potrivit art. 68 alin. (1) și (2) C. vam., unele categorii de mărfuri pot beneficia de un tratament tarifar favorabil, în funcție de felul mărfii sau destinația specifică, potrivit Regulamentului vamal sau acordurilor și convențiilor internaționale la care România este parte. Prin tratament tarifar favorabil se înțelege o reducere sau o exceptare de obligații vamale.
În aplicarea regimului tarifar preferențial, conform art. 75, regulile și formalitățile necesare pentru determinarea originii mărfii sunt stabilite în acordurile și convențiile internaționale la care România este parte.
Or, atât România, cât și Columbia, sunt membre ale Acordului S.G.P.C. și au încheiat un acord bilateral, potrivit căruia marfa în litigiu se încadrează în categoria acelora care beneficiază de un tratament tarifar favorabil, iar la vămuirea inițială, constatându-se că sunt îndeplinite aceste condiții, i s-a aplicat reclamantei un tarif vamal preferențial de 4%.
Anterior importului, reclamanta a solicitat relații privind tariful vamal, iar autoritatea vamală, prin adresa nr. 28820 din 20 noiembrie 1998, i-a comunicat că beneficiază de tariful preferențial de 4%, în condițiile Acordului S.G.P.C.
Potrivit art. 32 alin. (1) C. vam. și art. 8 din Regulamentul de aplicare a acestuia, relațiile respective sunt obligatorii pentru autoritatea vamală, având în vedere că formalitățile vamale au fost întocmite ulterior.
Apoi, s-a reținut că în cauză, există certificat de origine tip S.G.P.C., emis de autoritatea vamală Columbia, iar din cuprinsul conosamentului rezultă că transportul mărfii a avut loc direct din Columbia, în România.
În ce privește taxa vamală preferențială aferentă importurilor din Columbia, s-a reținut că, pentru anul 1998, a fost de 3,5% și 4%, conform comunicării făcute reclamantei la 10 noiembrie 1998, iar erorile și eratele, pretins a fi intervenite (5 martie 1998), nu au fost comunicate reclamantei.
În fine, s-a reținut că în cauză, importul a avut loc în anul 1998, nu în anul 1999, pentru care, în adevăr, taxa vamală a fost modificată.
Împotriva sentinței a declarat recurs Direcția Vamală Interjudețeană Craiova, în numele și pentru Direcția Generală a Vămilor, invocând aspecte de nelegalitate și netemeinicie: întâi, că hotărârea nu este motivată în fapt și în drept, așa cum pretind dispozițiile art. 26 pct. 5 C. proc. civ.; în al doilea rând că, prin actul constatator nr. 126 din 25 mai 1999, au fost recalculate drepturile vamale aferente importului de cafea efectuat la data de 3 aprilie 1999, raportat la taxa vamală preferențială de 20%, indicat în Tariful Vamal de Import, aplicabil în anul 1999; că, sub acest aspect, instanța de fond nu a luat în considerare taxa vamală preferențială de 20%, care s-a aplicat pentru importurile efectuate în 1999, motivând greșit că importul a fost efectuat în anul 1998.
Recursul este fondat.
În adevăr, din actele dosarului, necontestate, rezultă că în cauză, importul de cafea a avut loc la 3 aprilie 1999, din Columbia, țară semnatară a Acordului S.G.P.C.
Pentru acest import trebuia să fie aplicată taxa vamală preferențială prevăzută în Tariful Vamal de Import, aplicabil în anul 1999 (publicat în Monitorul Oficial al României, anual) – la coloana corespunzătoare mărfurilor provenite din țările semnatare ale Acordului S.G.P.C., care este de 20%.
Or, prima instanță a reținut greșit că nu se aplică taxa vamală preferențială prevăzută în Tariful Vamal de Import, pentru anul 1999, deoarece reclamanta a făcut importul în anul 1998.
Așadar, prima instanță a reținut o situație de fapt, care nu corespunde actelor din dosar și pe cale de consecință, a înlăturat în mod greșit taxa vamală preferențială prevăzută în Tariful Vamal de Import, pentru anul 1999, care este de 20%, așa cum s-a stabilit prin actele administrative atacate.
Referitor la adresa nr. 28820 din 20 noiembrie 1998, se constată că prin aceasta, organele vamale i-au comunicat reclamantei, tariful preferențial pentru anul 1998 (4%), care nu se aplică importurilor făcute în anul 1999.
În consecință, soluția adoptată de prima instanță este nelegală și netemeinică, iar recursul fondat, urmând să fie admis, casată sentința și pe fond, respinsă acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Direcția Regională Vamală Interjudețeană Craiova, în numele și pentru Direcția Generală a Vămilor, împotriva sentinței nr. 186/F-C din 3 decembrie 2001 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea SC E.I. SRL Pitești.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2003.