Şedinţa publică din data de 16 mai 2024
După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Hotărârile instanţelor de fond şi de apel
Prin sentinţa civilă nr. 9532 din 18 noiembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Buftea a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B., având ca obiect stabilirea locuinţei minorei C. la reclamant, obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreţinere în favoarea acesteia şi exercitarea autorităţii părinteşti comune asupra minorei.
Prin decizia nr. 1479A din 14 aprilie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 9532 din 18 noiembrie 2020, pronunţate de Judecătoria Buftea. A schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis în parte acţiunea, a stabilit locuinţa minorei C. la reclamant. A obligat-o pe pârâta B. la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de 1/4, stabilită la venitul realizat de aceasta sau la venitul minim, în ipoteza în care nu realizează venituri, până la majoratul minorei. A dispus exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorei, în comun, de către ambii părinţi.
2. Revizuirea şi hotărârea pronunţată asupra acesteia
Împotriva deciziei nr. 1479A din 14 aprilie 2022 pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia civilă în dosarul nr. x/2020, a formulat cerere de revizuire revizuenta B., întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că aceasta este potrivnică hotărârii pronunţate de Tribunalul Umbria-Perugia în dosarul nr. x (definitivă de la data de 23 octombrie 2021), prin care s-a stabilit locuinţa minorei C. la domiciliul său, precum şi decăderea intimatului din drepturile părinteşti.
Prioritar, revizuenta a formulat cerere de repunere în termenul de exercitare a căii extraordinare de atac a revizuirii, susţinând că momentul la care a aflat despre hotărârea pronunţată de instanţa italiană a fost ulterior celui la care a aflat despre hotărârea Tribunalului Ilfov, prin care domiciliul minorei a fost stabilit la locuinţa intimatului.
Ulterior, la data de 26 septembrie 2022, revizuenta a depus precizare a cererii de revizuire, întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocând ca înscris nou ordonanţa nr. 1067/22 din 6 mai 2022, pronunţată de Tribunalul pentru minori din Umbria-Perugia în dosarul nr. x, care atestă rămânerea definitivă a măsurii decăderii/suspendării tatălui din drepturile părinteşti.
În şedinţa publică din 26 septembrie 2022, curtea a calificat cererea de precizare a revizuirii drept cerere completatoare.
Prin decizia nr. 1499A din 31 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins excepţia tardivităţii cererii de repunere în termen, ca neîntemeiată. A respins cererea de repunere în termen, ca neîntemeiată. A admis excepţia tardivităţii cererii de revizuire şi a cererii completatoare. A respins cererea de revizuire şi cererea completatoare formulată de revizuenta B. împotriva deciziei nr. 1479/A din 14 aprilie 2022, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatul A., ca tardiv formulată.
2. Recursul
Împotriva deciziei nr. 1499A din 31 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta a expus, într-o prezentare amplă, situaţia de fapt a cauzei, precum şi aspectele de natură litigioasă care caracterizează relaţia dintre părţi, învederând că prin hotărârea pronunţată la data de 23 aprilie 2021 în dosarul nr. x, Tribunalul Umbria-Perugia i-a încredinţat-o pe minora C. spre creştere şi educare, dispunând decăderea intimatului A. din drepturile părinteşti.
A învederat că termenul de declarare a unei căi de atac este de 6 luni, termen care s-a împlinit la 23 octombrie 2021, începând cu această dată, hotărârea pronunţată în dosarul nr. x fiind definitivă.
A susţinut că decizia nr. 1479A din 14 aprilie 2022 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, prin care s-a stabilit domiciliul minorei la locuinţa intimatului din Satu Mare a rămas definitivă la data de 14 aprilie 2022, ulterior, celei din pronunţate de instanţa italiană.
Astfel, prima hotărâre pronunţată, care a dobândit caracter definitiv, este cea a Tribunalului Umbria-Perugia, rămasă definitivă, prin neapelare, la 23 octombrie 2021, decizia nr. 1479A din 14 aprilie 2022 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă încălcând autoritatea de lucru judecat a acesteia.
Recurenta a menţionat că acţiunea dedusă judecăţii în dosarul nr. x/2020 a fost iniţiată de către intimat în perioada în care părţile, necăsătorite, erau despărţite în fapt. Ulterior, acestea s-au căsătorit la 13 iulie 2020, după căsătorie stabilindu-si reşedinţa în Italia. A urmat apoi o altă despărţire în fapt a părţilor, în Italia fiind dispuse măsuri de ocrotire a minorei, ulterior fiind pronunţată şi hotărârea de separare a acestora.
De asemenea, a reclamat o precară administrare a probatoriului în dosarul instanţei de fond, nr. x/2020, precum şi ignorarea situaţiei de fapt deduse judecăţii, care ar fi schimbat datele speţei, în sensul că, dat fiind că între timp intervenise căsătoria părţilor, iar minora avea de domiciliul stabil la părinţii săi, cauza ar fi rămas fără obiect.
Recurenta şi-a exprimat nemulţumirea faţă de preluarea de către tribunal a argumentelor intimatului fără vreo justificare, menţionând că a locuit împreună cu copilul minor în Italia şi doar pe timpul pandemiei şi-a stabilit domiciliul în România, la Chiajna. A precizat că la finele perioadei pandemice a plecat împreună cu fiica sa şi cu intimatul în Italia.
A susţinut că soluţia instanţei de apel este rezultatul analizei superficiale a probatorului administrat, în motivarea hotărârii nefăcându-se vorbire despre mijloacele de probă propuse de recurentă.
A solicitat îndreptarea hotărârii pronunţate de Tribunalul Ilfov în raport de faptul că printr-o hotărâre judecătorească anterioară, o instanţă din Italia stabilise locuinţa minorei, în mod definitiv, la domiciliul său.
În ceea ce priveşte excepţia de tardivitate a cererii de revizuire, recurenta a arătat că s-a pierdut din vedere comunicarea deficitară dintre state şi aspectele de procedură specifice.
Cu privire la motivul pentru care cererea de revizuire nu a fost introdusă în termen, respectiv de la data pronunţării, a afirmat că acesta a fost determinat de faptul că nu cunoştea că hotărârea pronunţată de Tribunalul Umbria-Perugia rămăsese definitivă la 23 octombrie 2021, iar instanţa nu a întreprins vreun demers, în virtutea rolului activ, pentru a elucida situaţia învederată.
La data aflării acestor informaţii, a promovat cererea de revizuire, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, solicitând şi repunerea în termenul de exercitare a căii extraordinare de atac, potrivit art. 186 alin. (2) C. proc. civ.
A precizat că la data de 15 iulie 2022 a primit confirmarea de la apărătorul său din Italia cu privire la caracterul definitiv al hotărârii pronunţate de instanţa italiană, fiind astfel justificată întârzierea cu care a promovat cererea de revizuire.
3. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea depusă la 18 septembrie 2023, intimatul a solicitat anularea recursului pentru neîncadrarea motivelor acestuia în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
4.1 Analizând prioritar aspectul încadrării motivelor de recurs dezvoltate de recurentă în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., avându-se în vedere că în recurs controlul judiciar se poate exercita doar asupra problemelor de drept discutate în cauză şi că prin art. 489 alin. (2) din acelaşi cod se instituie sancţiunea nulităţii recursului în ipoteza în care criticile formulate nu se încadrează în cazurile de casare reglementate de dispoziţiile legale anterior menţionate, Înalta Curte constată că în speţă aceste critici se circumscriu cazului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât vizează o prezumtivă aplicare eronată, de către instanţa de revizuire, a normelor de procedură care reglementează repunerea în termen, precum şi termenul legal pentru formularea cererii de revizuire, fiind criticată soluţia pronunţată prin hotărârea recurată asupra acestor chestiuni.
În raport de aceste critici şi remarcând, totodată, faptul că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal, cu referire la precaritatea motivării hotărârii instanţei de apel ce a făcut obiectul revizuirii, iar nu a deciziei instanţei de revizuire, care constituie, în mod exclusiv, obiectul cenzurii în calea extraordinară de atac pendinte, analiza Înaltei Curţi asupra acestei din urmă hotărâri va fi efectuată exclusiv din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
4.2 Examinat prin prisma normei legale sus-menţionate, recursul este nefondat şi va fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Acest motiv de casare vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiţionată sau nu de existenţa unei vătămări, în sensul art. 175 şi art. 176 C. proc. civ.
Nulitatea, ca sancţiune procedurală, se impune a fi analizată prin raportare la actele de procedură pe care instanţa, părţile sau alţi participanţi le-au îndeplinit pe parcursul activităţii judiciare.
În cauză, prin decizia nr. 1499A din 31 octombrie 2022 - obiect al recursului pendinte - Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins excepţia tardivităţii cererii de repunere în termen, ca neîntemeiată. A respins cererea de repunere în termen, ca neîntemeiată. A admis excepţia tardivităţii cererii de revizuire şi a cererii completatoare. A respins cererea de revizuire şi cererea completatoare formulată de revizuenta B. împotriva deciziei nr. 1479/A din 14 aprilie 2022, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatul A., ca tardiv formulată.
Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că soluţia pronunţată de curtea de apel asupra cererii de repunere în termenul de declarare a revizuirii, precum şi asupra excepţiei de tardivitate a cererii de revizuire este corectă.
Potrivit art. 186 alin. (1) C. proc. civ., "Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac."
Aşadar, pentru ca partea să beneficieze de dreptul reglementat prin dispoziţiile legale enunţate, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, respectiv, ca partea să nu fi respectat un termen procedural imperativ, nerespectarea termenului să fie cauzată de motive temeinic justificate şi dovedite, împrejurarea care a împiedicat partea să-şi exercite dreptul în termen să se fi produs înăuntrul acestuia, iar partea să formuleze cererea de repunere în termen şi să îndeplinească actul de procedură neexercitat în termen de 15 zile de la data încetării împiedicării.
Prin inserarea sintagmei "motive temeinic justificate" în cuprinsul textului art. 186 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a avut în vedere situaţii de natură obiectivă, ce exclud culpa părţii, care au condus la exercitarea în afara termenului prevăzut de lege a unui drept procedural.
În cauză, curtea, interpretând şi aplicând în mod judicios norma de procedură sus-enunţată, a stabilit că o astfel de ipoteză nu poate fi reţinută, întrucât, astfel cum curtea a arătat prin decizia atacată, recurenta a susţinut în justificarea cererii de repunere în termenul de promovare a căii extraordinare de atac a revizuirii că momentul la care a aflat despre hotărârea pronunţată de Tribunalul Umbria-Perugia în dosarul nr. x, prin care s-a dispus stabilirea domiciliului minorei C. la locuinţa sa şi decăderea intimatului din drepturile părinteşti, este ulterior celui la care cauza care a format obiectul dosarului nr. x/2020 a fost soluţionată, iar decizia nr. 1479 din 14 aprilie 2022 a Tribunalului Ilfov, secţia civilă a fost comunicată.
Curtea a mai reţinut că recurenta s-a prevalat în argumentarea cererii sale de repunere în termen de faptul că abia la 15 iulie 2022 a fost informată de avocatul său din Italia cu privire la rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate de instanţa italiană, respectiv la data de 23 octombrie 2021.
Deşi recurenta a susţinut că aceste aspecte au aptitudinea de a justifica întârzierea cu care a promovat cererea de revizuire, contrar acestor afirmaţii, Înalta Curte constată că în cauză s-a apreciat, argumentat, din perspectiva cerinţelor impuse de art. 186 alin. (1) C. proc. civ. că temeiurile de fapt de care înţelege partea să se prevaleze nu se circumscriu unor împrejurări mai presus de voinţa sa, care să o fi împiedicat să acţioneze în condiţiile legii.
Dimpotrivă, alegaţiile recurentei, privind o comunicare deficitară cu avocatul său italian, nu exclud propria sa culpă în ceea ce priveşte exercitarea obligaţiei sale procesuale, cu atât mai mult cu cât, astfel cum curtea a reţinut ca urmare a examinării înscrisurilor de la dosar, corespondenţa electronică invocată a relevat faptul că aceasta a avut cunoştinţă despre existenţa hotărârii judecătoreşti pronunţate în Italia, dar nu a solicitat lămuriri în privinţa efectelor acesteia decât la data de 14 iulie 2022.
În raport de această împrejurare, precum şi de dispoziţiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ. (conform cărora "Părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia"), Înalta Curte reţine că în mod corect s-a statuat prin decizia recurată că lipsa de diligenţă a recurentei în litigiul declanşat la iniţiativa sa nu poate fi asimilată unor motive temeinic justificate, în sensul prevăzut de art. 186 alin. (1) din cod, motive care să o fi împiedicat să îşi îndeplinească obligaţia procesuală conform prescripţiilor legale, cererea de repunere în termen fiind, în aceste circumstanţe, neîntemeiată.
Referitor la critica de recurs ce vizează soluţia pronunţată de instanţa de revizuire asupra excepţiei de tardivitate a cererii de revizuire, precum şi a cererii completatoare a acesteia, Înalta Curte constată că este nefondată.
Prin cererea de revizuire dedusă judecăţii pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a solicitat anularea deciziei nr. 1479A din 14 aprilie 2022 a Tribunalului Ilfov, secţia civilă, susţinând că este potrivnică hotărârii pronunţate de Tribunalul Umbria-Perugia în dosarul nr. x, care a dobândit caracter definitiv la 23 octombrie 2021.
Potrivit dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti (…) în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".
Astfel cum în mod corect a reţinut curtea de apel, ultima hotărâre în sensul normei arătate este decizia nr. 1479A din 14 aprilie 2022 a Tribunalului Ilfov, secţia civilă, care a fost pronunţată în calea de atac a apelului declarat împotriva unei hotărâri de primă instanţă dată într-o cauză având ca obiect instituirea unor măsuri de ocrotire asupra minorei C. (schimbarea locuinţei, stabilirea unei pensii de întreţinere, exercitarea autorităţii părinteşti).
Or, faţă de disp. art. 94 pct. 1 lit. a) coroborate cu cele ale art. 95 pct. 2 şi art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., decizia nr. 1479A din 14 aprilie 2022 a Tribunalului Ilfov, secţia civilă a rămas definitivă la data pronunţării, conform dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din acelaşi act normativ ["Sunt hotărâri definitive (…) hotărârile date în apel, fără drept de recurs].
Aşadar, promovarea de către recurentă a cererii de revizuire la data de 22 iulie 2022 s-a făcut cu nerespectarea termenului imperativ prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., situaţie care atrage decăderea acesteia din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, termenul de revizuire împlinindu-se la 16 mai 2022, conform art. 181 alin. (3) şi alin. (2) din acelaşi act normativ.
Înalta Curte are în vedere în acest sens că, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."
Aceleaşi constatări se impun şi în cazul cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (motiv de revizuire invocat prin cererea completatoare), înscrisul nou invocat în susţinerea acesteia constând în ordonanţa nr. 1067/22 din 6 mai 2022, pronunţată de Tribunalul pentru minori din Umbria-Perugia în dosarul nr. x PP.
Ca urmare a cercetării judecătoreşti efectuate, curtea a reţinut că înscrisurile de la dosar (corespondenţa electronică, dovezi de comunicare, dispozitivul ordonanţelor nr. 709/21 din 23 aprilie 2021 şi nr. 1067/22 din 6 mai 2022) atestă faptul că Tribunalul pentru minori din Umbria-Perugia a comunicat ordonanţa nr. 1067/2022 pronunţată în dosarul nr. x/2020 PP avocatului împuternicit de recurentă să o reprezinte, cu depline puteri, în cauza ce a format obiectul dosarului menţionat, la data de 3 iunie 2022.
Astfel, prin raportare la această dată, la care recurenta a luat cunoştinţă de ordonanţa nr. 1067/22 din 6 mai 2022, prin reprezentant, în aplicarea dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 3 şi alin. (2) C. proc. civ., termenul de o lună, prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 5 din acest act normativ s-a împlinit la data de 4 iulie 2022, anterior datei de 26 septembrie 2022, când a fost formulată cererea completatoare şi s-a invocat acest nou motiv de retractare a hotărârii.
Pentru argumentele expuse, Înalta Curte constată că soluţia pronunţată de asupra excepţiei tardivităţii cererii de revizuire este legală, nefiind circumscrisă vătămării prevăzute de art. 175 alin. (1) C. proc. civ., pentru a se putea reţine nulitatea actului de procedură şi a se proceda la înlăturarea acestuia, conform art. 177 alin. (2) din acest act normativ.
Pe cale de consecinţă, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul declarat de revizuenta B. împotriva deciziei nr. 1499A din 31 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte o va obliga pe recurenta-revizuentă B., aflată în culpă procesuală, să achite intimatului A. suma de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, conform dovezilor de plată anexate, respectiv factura nr. x din 18 octombrie 2023, emisă de Cabinet de Avocat D., şi a extrasului de cont aferent ce atestă plata acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta B. împotriva deciziei nr. 1499A din 31 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă pe revizuenta B. la plata sumei de 3.000 RON către intimatul A., reprezentând cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 16 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.