Şedinţa publică din data de 21 mai 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă:
I. Circumstanţele cauzei:
1. Obiectul cererii deduse judecăţii:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Braşov, secţia civilă, la data de 18 iulie 2023, sub nr. x/2023, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata B., să se dispună anularea adresei de înfiinţare a popririi emise la data de 14 iunie 2023 în dosarul execuţional nr. x/2017, precum şi a întregii executări silite; cu cheltuieli de judecată.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 12742 din 28 decembrie 2023, Judecătoria Braşov, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de intimata B., şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulate de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B., în favoarea Judecătoriei Curtea de Argeş.
În fundamentarea acestei soluţii, instanţa a reţinut cele statuate prin decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, cu privire la noţiunea de instanţă de executare şi principiul unicităţii acesteia, în sensul că instanţa de judecată care a încuviinţat executarea silită devine instanţă de executare şi este competentă să soluţioneze contestaţiile la executare, precum şi alte incidente apărute în cursul executării silite, fiind astfel statuat un principiu general aplicabil oricărei executări silite, şi anume cel al al unicităţii instanţei de executare.
Întrucât executarea silită a fost încuviinţată de Judecătoria Curtea de Argeş, aceasta a devenit instanţa de executare în sensul prevderilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., fiind, deci, competentă să soluţioneze contestaţia la executare formulată în cauză.
2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Curtea de Argeş, prin sentinţa civilă nr. 310 din 20 februarie 2024, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă; a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea stabilirii instanţei competente.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că nu se identifică în speţă premisa pluralităţii de debitori într-o procedură execuţională comună, reţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 20/2021, fiind vorba de un singur debitor executat silit al cărui domiciliu, la momentul declanşării procedurii execuţionale (data formulării cererii de executare silită, a încuviinţării executării silite), a altor acte de executare silită, precum şi al contestaţiei la executare, era în municipiul Braşov, str. x, situat în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Braşov.
II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Curtea de Argeş, în considerarea argumentelor ce succed:
Prin contestaţia la executare dedusă judecăţii, contestatorul A. a solicitat anularea actelor de executare efectuate în dosarul nr. x/2017 al Biroului Executorului Judecătoresc C..
Din cuprinsul actelor transmise de către biroul executorului judecătoresc, ataşate contestaţiei la executare, rezultă că, în dosarul de executare nr. 2255/2017, s-a emis adresa de înfiinţare a popririi din 14 iunie 2023, în baza cererii de executare silită formulate de creditoarea urmăritoare B., cesiune de la D. S.A., prin toate formele de executare, în temeiul titlurilor executorii reprezentate de Contractul de credit nr. x/15.12.2009 şi Contractul de garanţie mobiliară nr. 140/15.12.2009, încheiate între debitorul A. şi D. S.A. - Sucursala Braşov, executare silită încuviinţată prin încheierea pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş, la data de 05 octombrie 2017, în dosarul nr. x/2017.
Înalta Curte constată că Judecătoria Braşov şi Judecătoria Curtea de Argeş şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare, conflictul negativ de competenţă fiind generat de constatările diferite ale cele două instanţe cu privire la norma de procedură în temeiul căreia se stabileşte instanţa competentă a soluţiona litigiul.
Astfel, Judecătoria Braşov a apreciat că instanţa de executare este cea care a încuviinţat executarea silită, raportându-se şi la decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, pe când Judecătoria Curtea de Argeş a dat prevalenţă dispoziţiilor art. 741 alin. (1) şi a celor ale art. 651 C. proc. civ., apreciind că instanţa de executare este cea în a cărei circumscripţie se află domiciliul debitorului, la data sesizării organului de executare.
Norma cuprinsă în art. 651 din C. proc. civ., cea care trebuie să lămurească asupra instanţei de executare, are următorul cuprins:
"(1) Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.
(2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenţei instanţei de executare.
(3) Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.
(4) Dacă prin lege nu se dispune altfel, instanţa de executare se pronunţă prin încheiere executorie, care poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare."
Competenţa instanţei de executare se determină potrivit regulilor cuprinse în primele două alineate ale art. 651, adaptarea regulii generale actor sequitur forum rei în materia executării silite fiind făcută pornindu-se de la premisa unui cadru execuţional simplu, în care există un singur debitor, al cărui domiciliu sau sediu poate fi determinat prin raportare la momentul începerii procedurii de executare silită.
Din analiza textului art. 651 C. proc. civ. se poate observa cu uşurinţă că dacă în privinţa competenţei materiale legiuitorul desemnează, cu titlu general, judecătoria ca fiind instanţa de executare [concluzie ce se desprinde din finalul primei teze a alin. (1) al art. 651, unde este menţionat că regula aceasta se aplică "în afara cazurilor în care legea dispune altfel"], din punctul de vedere al criteriului teritorial norma în discuţie identifică judecătoria care devine instanţă de executare prin aplicarea unui set de reguli succesive.
Astfel, ca regulă generală, instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, dacă nu există reglementări derogatorii.
Deşi executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare [art. 622 alin. (2) din acelaşi Cod] prin cererea formulată de creditor, totuşi, încuviinţarea executării silite este procedura care marchează trecerea acestei etape a procesului civil într-o nouă fază, aceea a efectuării actelor de executare în condiţiile în care niciun act de executare nu poate fi înfăptuit decât după obţinerea încuviinţării.
Drept urmare, elementul care condiţionează întreaga fază procesuală execuţională este procedura încuviinţării executării silite.
Astfel, se poate observa că încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ.
Cu alte cuvinte, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.
Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea silită nu doar că este câştigată, dar rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă înstanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care, exceptând derogările prevăzute de lege, cum este cazul contestaţiei la titlu, toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare.
În susţinerea concluziei de mai sus, relativ la principiul unicităţii instanţei de executare, se evidenţiază paragrafele 70, 71, 80 şi 86 din decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 C. proc. civ.
Cele stabilite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 20/2021, au fost reiterate în paragrafele 70 şi 71 din decizia nr. 27 din 06 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 135 din 10 februarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii, care, la paragraful 68, a statuat că, ulterior dezlegărilor date prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, instanţele de judecată nu vor mai putea face abstracţie de considerentele care au justificat pronunţarea acestei decizii menite să unifice jurisprudenţa divergentă existentă anterior în ceea ce priveşte determinarea instanţei de executare.
Înalta Curte observă că Judecătoria Curtea de Argeş, prin încheierea din 05 octombrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a admis cererea de încuviinţare a executării silite declanşate împotriva debitorului A., în dosarul nr. x/2017, în temeiul titlurilor executorii reprezentate de Contractul de credit nr. x/15.12.2009 şi Contractul de garanţie mobiliară nr. 140/15.12.2009, astfel cum rezultă din actele de executare ce compun dosarul de executare nr. 2255/2017 al Biroului Executorului Judecătoresc C., ataşat dosarului nr. x/2023 al Judecătoriei Braşov, secţia civilă.
Ţinând cont de principiul unicităţii instanţei de executare, principiu care presupune că, odată ce o anumită instanţă a încuviinţat executarea silită, instanţa de executare a fost deja stabilită prin efectul pronunţării încheierii de încuviinţare a executării silite, ca urmare a caracterului imperativ al normei înscrise în art. 714 alin. (1) C. proc. civ., aplicând (cel puţin) prin analogie dezlegările obligatorii ale deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, Judecătoria Curtea de Argeş a devenit instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare formulată de debitorul A. împotriva executării silite ce face obiectul dosarului nr. x/2017 al Biroului Executorului Judecătoresc C..
Pentru considerentele expuse, reţinând că determinarea instanţei de executare se realizează, în concret, în raport de instanţa care a încuviinţat executarea silită, demers procesual prin care se fixează competenţa teritorială în favoarea acestei instanţe, Înalta Curte constată că Judecătoria Curtea de Argeş este instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Curtea de Argeş.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 mai 2024.