Şedinţa publică din data de 22 mai 2024
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de revizuire
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în data de 12.01.2024, sub nr. x/2024, revizuenta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Iaşi, prin primar, a solicitat revizuirea deciziei nr. 137/14.12.2023 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2013, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În motivare, revizuenta a arătat că hotărârea a cărei revizuire se cere încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în dosarele nr. x/2018 şi nr. y/2017
Revizuenta a expus situaţia de fapt a cauzei, cu indicarea raporturilor juridice dintre părţi, şi a arătat că în baza procesului-verbal de adjudecare din 22.10.2012, la cererea creditoarei S.C. A. S.R.L., a fost iniţiată executarea silită împotriva debitoarei CET Iaşi, cu consecinţa constituirii dosarului de executare nr. 144/2013 al BEJ B..
Prin încheierea de şedinţă din 11.03.2013, pronunţată de Judecătoria Iaşi, s-a dispus încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de adjudecare din 22.10.2012.
Dosarul nr. x/2013, în care a fost pronunţată decizia nr. 137/14.12.2023 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, a cărei revizuire se solicită, are ca obiect contestaţia la executare cu privire la actele de executare silite efectuate în cadrul dosarului de executare nr. 144/2013.
Prin sentinţa nr. 6721/12.08.2020 a Judecătoriei Iaşi, astfel cum a fost menţinută prin decizia nr. 137/14.12.2023 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, s-a respins contestaţia la executare formulată de către UAT Municipiul Iaşi, terţ faţă de executarea silită din dosarul nr. x/2013, conform art. 399 alin. (1) C. proc. civ.
Contestaţia la executare formulată de UAT Municipiul Iasi a avut ca scop anularea tuturor actelor de executare silită întocmite în dosarul de executare nr. 144/2013, iar respingerea acesteia, atât în primă instanţă, cât şi în calea de atac, conduce în mod direct la validarea conţinutului acestor acte, existând consecinţe asupra situaţiei juridice a bunurilor ce fac obiectul procedurii de executare silită, acestea făcând parte din domeniul public şi din sistemul integrat de termoficare ce deserveşte Municipiul laşi.
Asupra aspectelor esenţiale semnalate de UAT Municipiul Iaşi în cadrul contestaţiei la executare, instanţele de judecată (Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti) s-au pronunţat, în mod definitiv, prin hotărârile judecătoreşti date în cadrul dosarelor nr. x/2018 şi nr. y/2017
Astfel, aşa cum au statuat cu putere de lucru judecat instanţele de judecată prin hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în dosarul nr. x/2018, bunurile care fac obiectul procesului-verbal de adjudecare reprezintă bunuri de gen, fungibile, constând în material recuperabil, iar nu în bunuri individualizate cu exactitate, reprezentând mijloace fixe, de natura utilajelor destinate şi afectate prin lege funcţionării sistemului integrat de termoficare organizat la nivelul Municipiului Iaşi.
Obiectul contestaţiei la executare a fost delimitat şi raportat strict la conţinutul actelor de executare încheiate în cadrul dosarului nr. x/2013 al BEJ B., iar procedura de executare s-a demarat în baza procesului-verbal de adjudecare, ce a fost urmat de contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2012.
Or, cu privire la natura juridică a acestor acte (procesul-verbal de adjudecare din anul 2012 şi contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2012), s-a pronunţat anterior, în mod definitiv, Curtea de Apel Bucureşti, în cadrul dosarelor nr. x/2018 şi nr. y/2017, anterior menţionate.
Decizia atacată cu revizuire a fost dată cu încălcarea considerentelor decizorii pe care le conţin hotărârile judecătoreşti prin care s-a statuat cu titlu definitiv asupra naturii juridice a înscrisurilor ce stau la baza executării silite contestate de UAT Municipiul Iaşi, fiind astfel generate hotărâri judecătoreşti cu conţinut contradictoriu, a căror punere în executare nu este una unitară.
Prin decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 531/20.06.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, se statuează, în mod expres şi definitiv, asupra naturii juridice a actelor ce au stat la baza procedurii de executare silită, iar prin aceeaşi hotărâre instanţa face trimitere şi valorifică inclusiv conţinutul hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2017.
Revizuenta a expus conţinutul hotărârilor judecătoreşti a căror autoritate de lucru judecat se pretinde a fi încălcată prin decizia a cărei revizuire se solicită şi a învederat că actele de executare întocmite în dosarul de executare silită nr. x/2013, aşa cum acestea au fost menţinute ca urmare a pronunţării deciziei a cărei revizuire se solicită, menţionează calitatea de proprietar a S.C. A. S.R.L., în condiţiile în care prin hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate anterior s-a reţinut faptul că proprietatea bunurilor nu s-a transferat către cumpărător, dată fiind natura bunurilor, acestea fiind de gen, rămase neindividualizate.
În condiţiile date, având în vedere considerentele decizorii mai sus citate, executarea silită s-a demarat fără să existe o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, iar aceasta nu ţine cont de natura bunurilor ce aparţin domeniului public, care sunt în stare de funcţionare şi care deservesc sistemul integrat de termoficare de la nivelul Municipiului Iaşi.
2. Decizia împotriva căreia a fost formulată cererea de revizuire
Prin decizia nr. 137/2023 din 14 decembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a respins recursul formulat de contestatorul Municipiul Iaşi, prin primar, împotriva sentinţei nr. 6721/12.08.2020 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2013.
3. Apărările formulate în cauză
În data de 14 martie 2024, în termen legal, a formulat întâmpinare intimata S.C. A. S.R.L., prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca neîntemeiată.
După expunerea pe larg a situaţiei de fapt, intimata a arătat că revizuenta şi-a întemeiat cererea de revizuire pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând puterea de lucru judecat prin raportare la dispoziţiile instanţei din hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2018 şi decizia nr. 1572/2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2017.
Precizează că dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Bucureşti a avut ca obiect contestaţia formulată de CET laşi S.A. împotriva tabelului creanţelor debitoarei A. S.R.L., cu privire la înscrierea creanţei creditorului C. şi a avut drept părţi pe CET Iaşi, în calitate de contestator, pe C., în calitate de intimat, şi pe A. S.R.L., în calitate de debitor, fiind soluţionat definitiv în data de 10.06.2020, în sensul respingerii contestaţiei ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
De asemenea, în ceea ce priveşte dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Bucureşti, acesta a avut ca obiect contestaţia formulată de CET laşi S.A. împotriva tabelului creanţelor debitoarei A. S.R.L. şi a avut drept părţi pe CET Iaşi, în calitate de contestator, şi pe A. S.R.L., în calitate de debitor, fiind soluţionat definitiv în data de 04.07.2018, prin respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată.
Arată că prin hotărârile pronunţate în cele două dosare (nr. x/2018 şi nr. y/2017) nu s-a reţinut că intimata nu este proprietara bunurilor, cum afirmă revizuenta, ci faptul că transferul dreptului de proprietate se făcea pe măsura individualizării prin predare, numărare, cântărire.
În mod greşit afirmă revizuenta că s-a demarat executarea silită fără să existe o creanţă certă, lichidă şi exigibilă şi că aceasta a avut loc fără a se ţine cont de natura bunurilor ce aparţin domeniului public.
Precizează că a demarat executarea silită împotriva CET Iaşi S.A. întrucât i-a fost oprit accesul în incinta acestei instituţii şi astfel a fost pusă în imposibilitatea de a individualiza bunurile prin predare, numărare, cântărire.
Susţine că Municipiul Iaşi a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva CET Iaşi S.A. (dosar nr. x/2012), prin care a solicitat să se dispună obligarea CET laşi S.A. să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilele (centralele de termoficare CET I şi CET II - Holboca) şi toate instalaţiile aferente, identificate în protocolul de predare-primire a Sucursalei Electocentrale Iaşi (CET I şi CET II), intabularea în favoarea reclamantului a dreptului de proprietate privind imobilele respective şi rectificarea corespunzătoare a cărţii funciare.
Arată că, în cadrul acestui dosar, Municipiul Iaşi a susţinut, în mod nereal, că printre bunurile revendicate se află şi reţele de termoficare (dintre acestea făcând parte şi bunurile pe care intimata le-a adjudecat la licitaţia publică care a avut loc în data de 19.10.2012).
Precizează că CET Iaşi S.A. a fost înfiinţată sub forma unei societăţi pe acţiuni, deţinute integral de Municipiul Iaşi, constituirea sa fiind aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 133/01.04.2002, la momentul înfiinţării Municipiul Iaşi aducând prin aportare la capitalul social al societăţii nou-înfiinţate centralele de termoficare CET I şi CET II - Holboca, precum şi instalaţiile aferente acestora.
Municipiul Iaşi a trecut aceste bunuri din domeniul public al unităţii administrative-teritoriale în domeniul privat, schimbând astfel regimul juridic al acestora, bunurile putând face obiectul unor acte translative de proprietate.
Susţine că, prin aportarea aceste bunuri la capitalul social al CET Iaşi S.A., Municipiul Iaşi a transferat dreptul de proprietate asupra acestora, moment de la care nu a mai avut niciun drept asupra lor.
Acest litigiu a fost soluţionat definitiv de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în data de 21.03.2019, instanţa supremă admiţând recursul formulat de CET Iaşi S.A., dispunând modificarea, în parte, a deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă, respingând, ca neîntemeiată, acţiunea în revendicare formulată de către Municipiul laşi.
Astfel, arată că există o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care confirmă calitatea de proprietar a CET Iaşi S.A. şi, implicit, a intimatei asupra bunurilor care au făcut obiectul procesului-verbal de adjudecare din data de 22.10.2012.
Susţine că nu sunt îndeplinite condiţiile formulării unei cereri de revizuire în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză şi nici identitate de părţi şi a aspectului litigios, motiv pentru care solicită respingerea cererii de revizuire, ca neîntemeiată.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia atacată, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Cu titlu prealabil, având în vedere temeiul juridic indicat de către revizuentă (art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), se constată că, în raport cu data la care a fost înregistrată cererea de executare silită pe rolul executorului judecătoresc B., 14.02.2013 (anterioară intrării în vigoare a actualei reglementări procedural-civile, 15.02.2013), în speţă sunt incidente prevederile C. proc. civ. de la 1865, aspect reţinut, de altfel, şi prin sentinţa nr. 6721/12.08.2020, pronunţată de către Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2013 (menţinută prin decizia atacată cu revizuire) şi necontestat de către părţile litigante.
În acest sens, relevante sunt şi prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora dispoziţiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, cât şi dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
Drept urmare, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, text de lege similar celui invocat de către revizuentă.
Analizând condiţiile de admisibilitate ale cererii de revizuire ce formează obiectul prezentei cauze, se constată că, dată fiind natura juridică a acestei căi extraordinare de atac, de retractare a unei hotărâri judecătoreşti definitive, ce produce efecte asupra stabilităţii raporturilor juridice civile, legea reglementează acest mijloc procedural numai în cazuri strict determinate.
În acest context, prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865 permit revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri pronunţate de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, în ipoteza în care există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una sau aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Fundamentul acestui motiv de revizuire presupune îndeplinirea mai multor condiţii cumulative: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, deci să existe tripla identitate de elemente - părţi, obiect şi cauză, hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite, iar în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat.
După cum s-a arătat mai sus, una dintre condiţiile ce se cere a fi îndeplinită pentru admisibilitatea revizuirii pentru contrarietate de hotărâri vizează tripla identitate de elemente caracteristică lucrului judecat, respectiv de părţi, obiect şi cauză între litigiile în care s-au pronunţat hotărârile pretins contradictorii.
Totodată, raportat la autoritatea de lucru judecat, partea din hotărâre care interesează această instituţie juridică este dispozitivul, care cuprinde soluţia şi se execută, neputându-se executa simultan dispozitive ce conţin prevederi de neconciliat.
Aceasta întrucât revizuirea pentru contrarietate de hotărâri îşi are suportul în respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, sub manifestarea sa negativă (singura care poate fi valorificată, ca motiv de revizuire, sub imperiul reglementării C. proc. civ. de la 1865).
În schimb, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a dobândit consacrare legislativă abia de la data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., fiind reglementat de art. 431 alin. (2) din acest act normativ, care prevede că oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă, arătându-se, în mod expres, de către art. 430 alin. (2) C. proc. civ., că autoritatea de lucru judecat priveşte atât dispozitivul, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.
În egală măsură, revizuirea pentru contrarietatea considerentelor, ca expresie a nesocotiriii efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, a fost recunoscută ca urmare al modificărilor aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018 (care, modificând prevederile art. 513 alin. (4) din acest act normativ, a stabilit posibilitatea trimiterii cauzei spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat), fiind aplicabilă doar acelor litigii născute ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ - 21 decembrie 2018 - ceea ce nu este cazul în speţă, conform celor arătate anterior.
Aşadar, în cauză, revizuenta are deschisă calea revizuirii, din perspectiva motivului invocat, doar pentru încălcarea autorităţii judecătoreşti în forma consacrată prin art. 163 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, care dispune, în mod expres, că nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte înaintea mai multor instanţe.
Remediul juridic recunoscut în cazul dedus judecăţii este stabilit de prevederile art. 327 C. proc. civ. de la 1865, care stabilesc că, în cazul hotărârilor definitive potrivnice, instanţa de revizuire va anula cea din urmă hotărâre, întrucât legea nu recunoaşte posibilitatea ca acelaşi litigiu să fie soluţionat de două ori.
Raţiunea unei astfel de reglementări presupune ca cea de-a doua instanţă, învestită cu soluţionarea aceluiaşi litigiu, să ignore faptul că acesta şi-a găsit deja dezlegare jurisdicţională şi să statueze în sens contrar primei judecăţi.
Or, în speţă, se observă că, prin decizia nr. 137/14.12.2023, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă în dosarul nr. x/2013 (a cărei revizuire se solicită), a fost menţinută soluţia conţinută în sentinţa nr. 6721/12.08.2020 a Judecătoriei Iaşi, prin efectul respingerii recursului declarat de recurenta UAT Municipiul Iaşi, prin primar, împotriva acesteia.
La rândul său, prin sentinţa nr. 6721/12.08.2020, pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2013, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de contestatoarea UAT Municipiul Iaşi, prin primar (terţ în executarea silită), în contradictoriu cu intimaţii S.C. CET S.A. Iaşi, prin administrator judiciar Management Reorganizare Lichidare S.R.L. şi prin administrator special D., respectiv S.C. A. S.R.L. Bucureşti.
Soluţia de respingere a contestaţiei la executare a fost justificată de faptul că prin decizia nr. 649/21.03.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2012, s-a reţinut, cu putere de lucru judecat, că Municipiul Iaşi nu este proprietarul bunurilor revendicate şi că S.C. CET S.A. este singura care are titlu de proprietate asupra acestora, prin efectul legii, în baza actului de aportare şi a actului constitutiv, Municipiul Iaşi pierzând acest drept ca urmare a transmiterii către societatea astfel constituită.
Prin cererea ce formează obiectul litigiului pendinte, revizuenta pretinde că soluţia dată în contestaţia la executare, obiect al hotărârii a cărei revizuire se cere, încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în două dosare, respectiv dosarul nr. x/2017 şi dosarul nr. x/2018.
Referitor la aceste dosare, Înalta Curte constată următoarele:
i. Dosarul nr. x/2017 are ca obiect procedura insolvenţei debitorului S.C. A. S.R.L., una din părţile executării silite faţă de care revizuenta a formulat contestaţie la executare.
În această cauză a fost creat un dosar asociat (nr. x/2017), în care au fost pronunţate parte din hotărârile judecătoreşti a căror autoritate de lucru judecat se pretinde a fi încălcată prin hotărârea supusă revizuirii.
Astfel, prin sentinţa nr. 6321/03.11.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de S.C. CET S.A. Iaşi în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.R.L., reţinându-se că, în cauză, creditoarea nu invocă o creanţă născută anterior deschiderii procedurii insolvenţei.
Prin decizia nr. 1572/A/04.07.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în acelaşi dosar, a fost respins apelul contestatoarei împotriva sentinţei mai sus menţionate, care a fost menţinută.
Dosarul asociat creat a avut ca obiect contestaţia formulată de S.C. Centrala Electrică de Termoficare (CET) S.A. Iaşi, prin lichidator judiciar, în temeiul art. 111 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, împotriva Tabelului preliminar al creanţelor, cuprinzând creanţele împotriva averii debitoarei S.C. A. S.R.L., publicat în BPI nr. 15374/18.08.2017 şi BPI nr. 15398/18.08.2017 (sub aspectul neînscrierii creanţei declarate de CET S.A. Iaşi), solicitându-se înscrierea CET S.A. Iaşi la masa credală a debitorului A. S.R.L. cu suma de 24.404.898,22 RON + TVA 19% - 1.332.666,45 RON (garanţia de participare), reprezentând diferenţă de preţ, conform contractului comercial de vânzare-cumpărare nr. x/29.10.2012, cu ordinea de prioritate prevăzută de art. 159 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 85/2014 - creanţă beneficiară a unei cauze de preferinţă - creanţa fiind afectată de termen suspensiv, reprezentat de executarea obligaţiilor izvorâte din contract.
ii. În ceea ce priveşte dosarul nr. x/2018, acesta a avut ca obiect contestaţie creanţă, formulată de S.C. CET S.A. Iaşi împotriva intimatului C., privind pe debitorul A. S.R.L..
Prin sentinţa nr. 4923/19.09.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în dosarul nr. x/2018, a fost admisă contestaţia formulată de S.C. CET S.A. Iaşi împotriva intimatului C. şi s-a dispus înlăturarea, din tabelul de creanţe împotriva averii debitoarei S.C. A. S.R.L., a creanţei de 477.191.504 RON, înscrisă în favoarea creditoarei C..
Prin decizia nr. 531/10.06.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în acelaşi dosar, a fost admis apelul debitoarei S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei anterior menţionate, a fost anulată sentinţa şi încheierea din 24.06.2019 şi a fost respinsă contestaţia, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
În esenţă, prin această hotărâre s-a reţinut că intimata-contestatoare nu are calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedura de insolvenţă a debitoarei S.C. A. S.R.L., în accepţiunea art. 5 alin. (1) pct. 19 din Legea nr. 85/2014, întrucât nu a fost trecută în acelaşi tabel preliminar de creanţe în care a fost înscrisă intimata C. cu creanţa ce face obiectul contestaţiei, în cuantum de 477.191.504 RON.
Invocând judecăţile realizate în cele două pricini anterioare, revizuenta tinde, aşadar, a opune judecăţii care a format obiectul celei din urmă cauze, având ca obiect contestaţie la executare, dezlegările date, cu caracter incidental, unor chestiuni litigioase în cadrul acestor cauze (referitoare la aspectul transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor care au format obiectul procesului-verbal de adjudecare pus în executare silită), în vederea infirmării raţionamentului judiciar al Tribunalului Iaşi, astfel cum a fost statuat prin decizia atacată cu revizuire, asupra căruia solicită o nouă dezlegare.
Scopul prezentului demers judiciar este, aşadar, astfel cum arată însăşi revizuenta în cuprinsul cererii de revizuire, de a arăta că "executarea silită s-a demarat fără să existe o creanţă certă, lichidă şi exigibilă", fiind solicitată "casarea deciziei revizuite şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea pronunţării unei hotărâri judecătoreşti care să ţină cont de puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate anterior în dosarele nr. x/2018 şi nr. y/2017".
Ceea ce omite, însă, revizuenta este că, în ipoteza de revizuire ce constituie obiectul prezentei pricini, remediul procesual prevăzut de lege, astfel cum s-a arătat, permite doar anularea celei din urmă hotărâri, pentru caracterul ireconciliabil al dispozitivelor hotărârilor aflate în conflict, ceea ce presupune, aşadar, înlăturarea judecăţii înfăptuite în ultimul litigiu purtat între părţi.
Aceasta pentru că, în măsura identificării triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză între litigii, este justificată anularea ultimei hotărâri, care încalcă autoritatea de lucru judecat a celui dintâi.
Drept urmare, ipoteza afirmată de către revizuentă, prin cererea dedusă judecăţii, ce constă în pretinsa contrarietate a considerentelor deciziei atacate, în raport cu chestiuni litigioase dezlegate anterior, prin hotărârile judecătoreşti opuse, se plasează în afara cadrului legal care guvernează litigiul pendinte - C. proc. civ. de la 1865 - astfel după cum, cu titlu irevocabil, s-a statuat prin sentinţa civilă nr. 6721/12.08.2020 a Judecătoriei Iaşi, menţinută prin decizia atacată cu revizuire.
Mai mult, a da curs cererii de revizuire formulate, în sensul aplicării unicului remediu prevăzut de dispoziţiile art. 327 C. proc. civ. de la 1865, respectiv anularea ultimei hotărâri, nedublată de posibilitatea rejudecării, astfel cum s-a arătat, ar echivala cu lăsarea nesoluţionată a celei din urmă pricini, fapt nu doar nepermis (având în vedere că aceasta vizează raporturi juridice distincte de cele care au făcut obiectul examinării în pricinile anterioare şi care reclamă, astfel, la rândul lor, existenţa unei dezlegări jurisdicţionale proprii), ci şi neurmărit de către revizuentă.
În concluzie, instituirea normei cuprinse în art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865 răspunde atât imperativului respectării autorităţii de lucru judecat, cât şi celui al asigurării securităţii raporturilor juridice, ceea ce presupune că o asemenea cale extraordinară de atac nu poate conduce la rejudecarea cauzei în care a fost pronunţată decizia atacată, astfel cum solicită revizuenta, ci doar la înlăturarea efectelor celei din urmă hotărâri judecătoreşti, al cărei dispozitiv este, prin esenţă, ireconciliabil cu cel al hotărârii judecătoreşti anterioare, care se bucura deja de autoritate de lucru (din perspectiva triplei identităţi - de părţi, obiect şi cauză) la momentul pronunţării actului jurisdicţional ulterior, căci legea nu recunoaşte posibilitatea ca acelaşi litigiu să fie soluţionat de două ori.
Cum în speţă motivele de revizuire nu răspund exigenţelor legale menţionate în precedent, ci se plasează în afara regimului juridic aplicabil prezentei cauze, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Iaşi, prin primar, împotriva deciziei nr. 137/2023 din 14 decembrie 2023 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Iaşi, prin primar, împotriva deciziei nr. 137/2023 din 14 decembrie 2023 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2013.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, la completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 mai 2024.