Şedinţa publică din data de 29 mai 2024
Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii
Prin contestaţia în anulare înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 17.02.2022, sub nr. x/2020, contestatorul A. a solicitat anularea deciziei civile nr. 10R/11.01.2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimaţii B. şi Biroul Executorului Judecătoresc C..
2. Deciziile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti
Prin decizia civilă nr. 538 din 24 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia tardivităţii şi, pe cale de consecinţă, a respins contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 10/11.01.2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, ca tardiv formulată.
Împotriva acestei decizii, la data de 15.07.2022, contestatorul A. a formulat cerere de revizuire, care a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a Civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie sub nr. x/2022.
Prin decizia nr. 828 R din data de 01 noiembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca nefondată.
A admis excepţia de netimbrare şi a anulat cererea de revizuire formulată de revizuientul A. împotriva deciziei civile nr. 538/24.06.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2022, ca netimbrată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei nr. 828R din 01 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs revizuentul A..
Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în data de 29 august 2023 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 10.
În motivarea cererii de recurs formulate, fără a proceda la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-revizuent a făcut o prezentare a litigiului, susţinând că probele, cererile şi demersurile sale au fost ignorate de către instanţe.
A arătat că i-a fost îngrădit accesul la justiţie, precum şi că a invocat mai multe excepţii de neconstituţionalitate care nu au fost luate în seamă de către instanţe.
Totodată, a precizat că achită taxa judiciară de timbru, dar că se impune a se avea în vedere că s-a conformat acestei solicitări şi până acum, dar excepţia de neconstituţionalitate invocată sub acest aspect a fost ignorată.
Recurentul-revizuent a solicitat pronunţarea asupra celor 11 excepţii de neconstituţionalitate pe care susţine că le-a invocat, sesizarea Curţii Constituţionale şi a subliniat că insistă în suspendarea judecării cauzei până ce instanţa de contencios constituţional va soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate invocate.
Deşi comunicat în mod legal recursul formulat în cauză, intimaţii B. şi Biroul Executorului Judecătoresc C. nu au formulat întâmpinare.
4. Procedura de filtru
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Prin raport, s-a reţinut că, în opinia raportorului, recursul îndreptat împotriva soluţiei de anulare a cererii de revizuire este formulat împotriva unei hotărâri definitive ce nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, precum şi că recurentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă soluţionării recursului îndreptat împotriva acestei soluţii. În ceea ce priveşte recursul îndreptat împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, s-a reţinut că acesta este tardiv declarat.
Completul de filtru nr. 10, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea către părţi, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor în 23 ianuarie 2024.
Recurentul-revizuent a formulat, în 24 ianuarie 2024, punct de vedere la raport, prin care reiterează aspectele de fapt din dosar.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
II.1 Examinând recursul declarat de recurentul-revizuent împotriva soluţiei de anulare a cererii de revizuire, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport cu excepţiile procesuale invocate, Înalta Curte constată următoarele:
II.1.1. Cu privire la excepţia netimbrării, invocată de instanţă, din oficiu
Potrivit dispoziţiilor art. 25 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "(1) Se taxează cu 50 RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătoreşti: (…) c) hotărârile de anulare a cererii ca netimbrată, nesemnată sau pentru lipsa calităţii de reprezentant".
De asemenea, art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situaţia în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 statuează în sensul că instanţa va pune în vedere reclamantului, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de aceasta şi de a transmite dovada achitării taxei în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.
În acelaşi timp, dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii. Lipsa menţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de alin. (2) sunt sancţionate, potrivit alin. (3) al art. 486 C. proc. civ., cu nulitatea.
În speţă, prin rezoluţia din 05 septembrie 2023, de verificare şi regularizare a cererii de recurs, instanţa a stabilit în sarcina recurentului obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, conform dispoziţiilor art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. De asemenea, prin aceeaşi rezoluţie, recurentului i s-a adus la cunoştinţă faptul că are posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, la aceeaşi instantă, în termen de 3 zile de la comunicarea taxei datorate, conform art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, precum şi cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării, potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. (2) coroborat cu art. 42 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Obligaţia privind achitarea taxei judiciare de timbru a fost comunicată recurentului, în data de 13 septembrie 2023, astfel cum reiese din procesul-verbal de înmânare aflat la dosar.
Faţă de cuantumul taxei judiciare stabilite în sarcina sa, recurentul a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina sa, cerere ce a fost respinsă prin încheierea din 10 octombrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2022.
Deşi încheierea de respingere a cererii sale de reexaminare a fost legal comunicată recurentului, în data de 20 octombrie 2023, conform dovezii aflate la dosar, acesta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru puse în vedere de instanţă în sarcina sa.
Întrucât recurentul-revizuent nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de către instanţă, în temeiul prevederilor art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, coroborate cu art. 486 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este legal timbrat, astfel încât se impune sancţiunea anulării acestuia.
II. 1.2. Cu privire la excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de instanţă, din oficiu
În raport cu art. 483 din C. proc. civ., "(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege, sunt supuse recursului (...)."
Potrivit art. 634 din C. proc. civ., "(1) Sunt hotărâri definitive: (…) 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii (…)."
Din coroborarea textelor legale mai sus evocate, rezultă că hotărârile judecătoreşti pronunţate în recurs sunt definitive şi nu sunt supuse căii de atac a recursului.
În prezenta cauză, decizia nr. 10 R din 11 ianuarie 2022, pronunţată Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2020, a fost dată în soluţionarea unui recurs, fiind o hotărâre definitivă.
Totodată, art. 508 alin. (4) C. proc. civ. prevede că hotărârea dată asupra contestaţiei în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.
Astfel, este definitivă şi, prin urmare, nu poate fi supusă recursului şi decizia nr. 538R/24.06.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2022, prin care a fost soluţionată contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei nr. 10 R din 11 ianuarie 2022, pronunţată Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2020.
Potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (5) C. proc. civ., hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.
Ca atare, şi decizia civilă nr. 828R din 01 noiembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care a fost soluţionată cererea de revizuire a deciziei civile nr. 538R/24.06.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă din dosarul nr. x/2022, este tot o hotărâre definitivă.
Pe cale de consecinţă, în condiţiile în care contestaţia în anulare a fost formulată împotriva unei hotărâri definitive, date în calea de atac a recursului, şi decizia civilă nr. 828 R din 01 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în calea de atac a revizuirii, are şi aceasta caracter definitiv.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele expuse, constatând că decizia civilă nr. 828 R din 01 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, controlului de legalitate în această cale de atac, Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva acestei hotărâri.
În ceea ce priveşte cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate de către recurentul-revizuent, acestea apar ca fiind inadmisibile, în contextul în care sunt formulate într-o cale de atac inadmisibilă şi nu vizează dispoziţiile legale care determină o atare soluţie.
Având în vedere aceste excepţii, precum şi efectele pe care acestea le produc, aplicând art. 248 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite, ca fiind prioritară, excepţia nulităţii pentru netimbrarea recursului.
II.2 Examinând recursul declarat de recurentul-revizuent împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport cu excepţia tardivităţii, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, încheierea prin care se respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, având în vedere că se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.
În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.
În speţă, decizia recurată a fost pronunţată în data de 01 noiembrie 2022, în timp ce prezenta cale de ataca fost formulată la 26 februarie 2023, prin e-mail, primind data certă în 27 februarie 2023, astfel cum reiese din dovada aflată la dosar recurs. Or, raportat la datele menţionate, recursul a fost declarat cu depăşirea termenului de 48 ore prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, calculat potrivit dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care s-a împlinit la 04 noiembrie 2022.
În cauza de faţă, se constată şi faptul că recurentul nu a invocat intervenită nicio împrejurare, temeinic justificată, care să îl fi pus în imposibilitate obiectivă pentru exercitarea căii de atac în termenul legal şi nici nu a formulat o cerere de repunere în termenul de exercitare a recursului.
Potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:
"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".
Întrucât recursul pendinte a fost formulat cu nerespectarea termenului legal impus de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că recursul este declarat tardiv, astfel încât se impune sancţiunea anulării acestuia, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.
Raportat la soluţia ce urmează a fi pronunţată şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat pe fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analiza criticilor formulate prin cererile de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 828 R din data de 01 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Anulează recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 mai 2024.