Şedinţa publică din data de 04 iunie 2024
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul cererii de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată, la data de 9.11.2020, sub numărul x/2020, pe rolul Judecătoriei Braşov, reclamanţii A. şi B., au chemat în judecată pârâta C. S.R.L., solicitând: obligarea pârâtei să le achite echivalentul în RON al sumei de 19.475 de euro, ce reprezintă prejudiciul cauzat de lipsa folosinţei apartamentului nr. x din imobilul situat în municipiul Braşov, strada x nr. 46, înscris în cartea funciară nr. x Braşov, sub acelaşi număr cadastral, începând cu luna iunie a anului 2020 şi până la formularea cererii de chemare în judecată, la care se adaugă prejudiciul cauzat de imposibilitatea înstrăinării acestui apartament, cu toate consecinţele acesteia, ce constau în îngrădirea dreptului de proprietate; obligarea pârâtei la plata de daune morale, al căror cuantum nu a fost indicat; obligarea pârâtei la remedierea viciilor din construcţie ale terasei aflate deasupra apartamentului mai sus identificat, apartament pe care reclamanţii l-au cumpărat în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul x/2019 de societatea notarială D. şi E., iar, în cazul unei refuz la acestei, să îi autorizeze pe reclamanţi să realizeze aceste lucrări.
La data de 11.02.2021, reclamanţii au formulat, în condiţiile reglementate de prevederile art. 204 alin. (1) din C. proc. civ., o modificare a cererii de chemare în judecată solicitând: rezilierea, din culpa exclusivă a vânzătorului, a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul x/2019, de societatea notarială D. şi E., cu consecinţa instituirii în sarcina pârâtei a obligaţiei de a restitui preţul pe care l-au plătit în temeiul acestui contract, ce are valoarea de 55.500 euro, la plata costurilor generate de perfectarea acestui contract, pe care le-au estimat la suma de 9.500 euro, la plata sumei de 24.500 euro, ce reprezintă suma de bani pe care trebuie să o cheltuiască peste suma de 55.500 euro, pentru achiziţionarea unui nou apartament, la plata sumei de 3015 euro, ce reprezintă contravaloarea chiriei plătite ca urmare a imposibilităţii folosirii apartamentului pe care l-au cumpărat de la pârâtă, la plata sumei de 2.000 euro, ca urmare a anulării antecontractului de vânzare-cumpărare pe care părţile l-au perfectat, precum şi la plata sumei de 1.000 euro, cu titlul de daune morale, la care se adaugă suma de 3.500 RON, ce reprezintă suma de bani plătită expertului pe care l-au angajat pentru identificarea viciilor apartamentului.
2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.
Prin sentinţa civilă nr. 333/S/13.12.2022 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, a fost respinsă, astfel cum a fost ulterior modificată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L.
3. Hotărârea pronunţată în apel.
Prin decizia nr. 1176Ap din 28 iunie 2023, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a respins cererea de apel formulată de apelanţii reclamanţi A. şi B., în contradictoriu cu intimata pârâtă C. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 333/S din 13.12.2022 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă.
4. Calea de atac formulată în cauză.
Recurenţii reclamanţi A. şi B. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1176/Ap din 28.06.2023 pronunţate de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/2020, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei civile menţionate, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.
Recurenţii reclamanţi au arătat că, faţă de temeinicia motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., solicită să se dispună trimiterea dosarului la prima instanţă, fiind îndeplinite condiţiile expuse de art. 480 alin. (3) din C. proc. civ.. recurenţii reclamanţi au arătat că, în cazul în care se reţine nelegalitatea invocată privind încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, cauza să fie trimisă instanţei de apel spre judecare.
În motivarea recursului, recurenţii reclamanţi au arătat că au cerut intervenţia instanţei de judecată pentru ca vânzătorul să fie obligat la plata sumelor de bani reprezentând prejudiciul cauzat prin lipsa de folosinţă a apartamentului începând cu luna iunie 2020 şi până în prezent, la care se adaugă prejudiciul cauzat prin imposibilitatea înstrăinării apartamentului cu toate consecinţele acesteia (îngrădirea dreptului de proprietate) şi daune morale, cu obligarea vânzătorului la remedierea viciilor de construire a terasei aflate deasupra apartamentului nr. x situat în Braşov, str. x, bl. 5. et. 9, obiect al contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/2019 la SPN D. şi E..
Recurenţii reclamanţi au arătat că, în temeiul art. 204 din C. proc. civ., au modificat cererea în sensul rezilierii contractului de vânzare cumpărare.
Prin sentinţa primei instanţe, cererea privind rezilierea contractului a fost respinsă dar judecătorul nu a analizat şi nu s-a pronunţat cu privire la petitele privitoare la despăgubiri. Recurenţii reclamanţi au arătat că au criticat în apel această chestiune şi au cerut expres ca dosarul să fie trimis spre judecare instanţei de fond în vederea judecării pretenţiilor cu care a fost învestită instanţa de judecată, pretenţii pentru care au plătit taxă judiciară de timbru.
Prin decizia recurată, s-a constatat că prima instanţă nu s-a pronunţat pe ce i s-a cerut dar apelul a fost respins, fiind invocat efectul devolutiv al apelului, cauza fiind reţinută spre judecare.
În condiţiile în care, prin apel, reclamanţii au solicitat în mod expres ca sentinţa civilă să fie anulată şi trimisă cauza spre judecare primei instanţe, fiind aplicabil art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., instanţa de apel a judecat fondul cauzei.
Recurenţii reclamanţi au considerat că motivul indicat de judecători pentru judecarea apelului şi respingerea acestuia este unul ce contravine, pe de o parte, procedurii civile iar, pe de altă parte, normelor de drept material.
Recurenţii reclamanţi au considerat că este incident motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., instanţa de apel motivând reţinerea spre judecare a apelului pe considerentul că prima instanţă a omis dintr-o eroare să se pronuţe asupra petitelor cerute şi că doctrina prevede că, pentru anularea sentinţei, trebuie să fie incidente excepţii ce conduc la finalizarea procesului fără judecare. Soluţia adoptată de instanţa de apel contravine deciziei adoptate prin Minuta întâlnirii preşedinţilor secţiilor civile de la Timişoara din 19 - 20 noiembrie 2015, pct. 12; practica invocată de judecători nu este susţinută nici de doctrină şi nici de concluziile pentru unificarea practici judiciare.
Aşadar, în condiţiile în care judecătorii din apel au constatat că nu s-au analizat cererile privind acordarea despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă ori a vinderii bunului afectat de vicii, motivul invocat este admisibil.
Recurenţii reclamanţi au arătat că lipsa unei căi de atac efective pentru judecarea cererilor formulate conduce şi la încălcarea dreptului la un proces echitabil.
Recurenţii reclamanţi au invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând că, prin decizia recurată, se reţine că nu s-a făcut dovada că apartamentul a fost nelocuit şi că tranzacţia încheiată nu menţionează că banii sunt acordaţi pentru lipsa de folosinţă a apartamentului. În ceea ce priveşte suma pierdută pentru imposibilitatea de vânzare a apartamentului se arată că nu s-a anulat antecontractul şi că există la dosar o declaraţie (chitanţa liberatorie) reprezentând suma primită de 2000 euro fără să se indice de ce nu sunt valide acestea. Relativ la daunele morale, se reţine că nu s-a făcut dovada acestora, iar privitor la suma de 3500 RON reprezentând plata onorariului expertului independent se arată că trebuia să fie criticată sentinţa pentru rezoluţiunea contractului.
Recurenţii reclamanţi au arătat că dreptul material aplicabil este art. 1707, art. 1712, art. 2531, art. 1530 şi art. 1531 din C. civ. şi art. 254 şi art. 264 din C. proc. civ.
Recurenţii reclamanţi au arătat că instanţa a reţinut tendenţios că expertul a declarat că apartamentul era locuibil în acea perioadă în condiţiile în care procesele-verbale încheiate pentru constatarea ori remedierea sau curăţenia ori zugrăvirea apartamentului în mod repetat dovedesc că apartamentul era nelocuit.
Recurenţii reclamanţi au arătat că au indicat în concret că suma solicitată cu titlu de chirie este de 8125 RON pentru lunile iunie - octombrie, ceea ce însemna o chirie lunară de 1050 RON/lună (250 euro/lună). Aşa cum reiese din tranzacţie, pentru 5 luni de nefolosire a apartamentului, s-au plătit 15000 RON adică 3000 RON pe lună, astfel că pentru situaţia identică vânzătorul ar fi datorat o sumă mult mai mare dar recurenţii au pretins numai sumele ce le-au suportat cu nefolosirea apartamentului corespunzător lipsei folosului.
În ceea priveşte suma cerută pentru prejudiciul suferit ca urmare a încheierii unui antecontract de vânzare cumpărare, instanţa nu a explicat de ce nu este valabilă chitanţa liberatorie - declaraţia de primire a banilor.
Recurenţii reclamanţi au arătat că nu au dorit să vândă apartamentul decât după ce timp de doi ani de zile nu s-au bucurat de acest apartament.
Daunele morale cerute sunt în concordanţă cu despăgubirea ce trebuie să îi fie acordată cumpărătorului bunului care nu corespunde şi care are vicii.
În ceea ce priveşte suma de 3500 RON datorată expertului independent angajat pentru identificarea viciilor/cauzelor ce au condus la infiltraţii, recurenţii reclamanţi au arătat că acestă acţiune de angajare a unui expert a fost determinată de pasivitatea vânzătoarei.
Recurenţii reclamanţi au arătat că vânzătorul cunoştea viciile bunului imobil vândut şi a refuzat să remedieze aceste vicii conform propunerilor experţilor aleşi, astfel că vânzătorul pârât este dator, conform art. 1712 din C. civ., la plata daunelor interese pentru acoperirea prejudiciului total suferit.
Recurenţii reclamanţi au susţinut că dovezile arătate sunt netăgăduite de partea opusă, iar în condiţiile art. 254 alin. (5) din C. proc. civ. instanţa putea să ceară completarea acestora or, la fondul cauzei, instanţa nici nu le-a analizat iar în apel s-au ignorat total aceste chestiuni.
Recurenţii reclamanţi au arătat că aprecierea probelor s-a făcut de judecători separat, fiecare în parte, fără a le examina în ansamblul lor. Analiza probelor în ansamblul lor conducea inclusiv la identificarea situaţiei reale şi la culpa vânzătorului.
5. Apărările formulate în cauză.
Intimata-pârâtă C. S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de recurs formulate de recurenţii reclamanţi A. şi B. ca fiind neîntemeiată şi, pe cale de consecinţă, menţinerea deciziei civile nr. 1176/Ap pronunţate de Curtea de Apel Braşov la data de 28.06.2023, ca fiind legală şi temeinică; obligarea recurenţilor reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.
Intimata pârâtă a arătat că dispoziţiile art. 480 alin. (3) din C. proc. civ. ar putea fi incidente doar când prima instanţă a soluţionat greşit procesul în temeiul unei excepţii procesuale, ori s-a pronunţat asupra unei cereri complet diferite decât aceea pentru care s-a formulat acţiunea introductivă, aspecte care nu pot fi reţinute în prezenta speţă. Intimata pârâtă a citat doctrină juridică în susţinerea considerentelor instanţei de apel.
Intimata pârâtă a considerat că neanalizarea de către instanţa de fond în mod expres a tuturor pretenţiilor exprimate de reclamanţi, determinată de aprecierea tribunalului că aceste petite au un caracter accesoriu petitului principal referitor la rezoluţiunea contractului, iar respingerea acestuia ar atrage şi respingerea pretenţiilor accesorii, nu poate fi echivala cu o pronunţare fără a intra în judecata fondului, cu atât mai mult cu cât în cauză a fost realizată o cercetare judecătorească amplă, inclusiv s-a administrat proba cu expertiză tehnică în construcţii, care a lămurit litigiul sub toate aspectele sale.
Intimata pârâtă a arătat că în mod întemeiat, faţă de probatoriul administrat, Curtea de Braşov a reţinut că pretenţiile formulate nu sunt dovedite.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Motivul de recurs invocat de recurenţii reclamanţi, încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., este întemeiat. Conform acestei dispoziţii legale, hotărârea poate fi casată când instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii iar recurenţii reclamanţi au invocat încălcarea dispoziţiilor imperative de procedură care reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de apel.
Recurenţii reclamanţi au învestit instanţa prin cererea înregistrată, la data de 9.11.2020, pe rolul Judecătoriei Braşov, solicitând obligarea pârâtei să le achite echivalentul în RON al sumei de 19.475 de euro, reprezentând prejudiciul cauzat de lipsa folosinţei apartamentului cumpărat de la pârâtă, începând cu luna iunie a anului 2020 şi până la formularea cererii de chemare în judecată; reclamanţii au arătat că, la suma menţionată, se adaugă prejudiciul cauzat de imposibilitatea înstrăinării acestui apartament, şi au solicitat obligarea pârâtei la plata de daune morale, al căror cuantum nu a fost indicat. Ulterior, prin notele scrise din data de 20.11.2020, reclamanţii au precizat că suma de bani indicată în primul petit al cererii de chemare în judecată cuprinde şi despăgubirile rezultate din imposibilitatea înstrăinării apartamentului, precum şi daunele morale solicitate.
De asemenea, reclamanţii au solicitat remedierea viciilor din construcţie ale terasei aflate deasupra apartamentului menţionat, iar, în cazul unui refuz al pârâtei, să fie autorizaţi să realizeze aceste lucrări.
La data de 11.02.2021, reclamanţii au modificat cererea de chemare în judecată în condiţiile art. 204 alin. (1) din C. proc. civ., solicitând rezilierea, din culpa exclusivă a vânzătorului, a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul x/2019, de societatea notarială D. şi E., obligarea pârâtei să restituie preţul pe care l-au plătit în temeiul acestui contract, de 55.500 euro, obligarea pârâtei la plata costurilor generate de perfectarea acestui contract, pe care le-au estimat la suma de 9.500 euro, obligarea pârâtei la plata diferenţei pentru achiziţionarea unui nou apartament, estimată la suma de 24.500 euro, obligarea pârâtei la plata sumei de 3015 euro, ce reprezintă contravaloarea chiriei plătite ca urmare a imposibilităţii folosirii apartamentului pe care l-au cumpărat de la pârâtă, începând cu luna iunie 2020 şi până în prezent, obligarea pârâtei la plata sumei de 2.000 euro, ca urmare a anulării antecontractului de vânzare-cumpărare menţionat în cererea introductivă, precum şi la plata sumei de 1.000 euro, cu titlul de daune morale, la care se adaugă suma de 3.500 RON, ce reprezintă suma de bani plătită expertului pe care l-au angajat pentru identificarea viciilor apartamentului.
Reclamanţii au arătat că modificarea cererii de chemare în judecată a fost formulată în condiţiile în care pârâta a refuzat să remedieze stricăciunile produse apartamentului reclamanţilor, ca urmare a viciilor acestuia, ignorând concluziile raportului de expertiză extrajudiciar.
La termenul de judecată din data de 28.03.2022, instanţa a calificat obiectul principal al cererii supuse judecăţii ca fiind reprezentat de acţiunea în rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare pe care părţile l-au perfectat, iar nu de acţiunea în rezilierea acestuia, aşa cum s-a arătat în modificarea cererii introductive.
De asemenea, prin încheierea menţionată, tribunalul a constatat că modificarea cererii introductive de instanţă nu a vizat câtimea valorii obiectului cererii introductive, ci obiectul acestei cereri.
Analizând capătul de cerere având ca obiect rezoluţiunea contractului de vânzare - cumpărare, în aplicarea dispoziţiilor art. 1551 alin. (1) teza 1 din C. civ., tribunalul a observat că nu există nicio neexecutare însemnată a vreuneia dintre obligaţiile asumate de către partea pârâtă prin contractul de vânzare-cumpărare pe care l-a perfectat cu reclamanţii. Efectele negative ale viciilor de construire ce s-au produs în apartamentul deţinut în proprietate de reclamanţi, constând în infiltraţiile de apă, au afectat zone restrânse ca arie, iar ele au fost reparate, de către partea pârâtă, imediat ce i-au fost semnalate.
De asemenea, tribunalul a reţinut că efectele negative nu au fost de natură să afecteze caracterului locuibil al apartamentului cu privire la care părţile au contractat, în niciuna din perioadele de timp la care se referă cererea supusă judecăţii, ipoteza caracterului inutilizabil al acestui bun în scopul pentru care el a fost achiziţionat, avansată de părţile reclamante, fiind infirmată de materialul probator administrat.
În acest context, tribunalul a apreciat că "nu sunt îndeplinite cerinţele instituite de lege pentru aplicarea, în speţă, a sancţiunii civile a rezoluţiunii, cu consecinţele juridice indicate în modificarea cererii introductive de instanţă, astfel că, în lumina considerentelor de fapt şi de drept ce preced, va respinge, ca neîntemeiată, această cerere".
Din cele expuse, rezultă că prima instanţă a considerat că acţiunea în rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare reprezintă capătul principal de cerere iar celelalte solicitări indicate în modificarea cererii introductive de instanţă au caracterul unor cererii accesorii, tribunalul arătând că ele reprezentând consecinţe ale rezoluţiunii.
În calea de atac a apelului, reclamanţii A. şi B., au solicitat anularea hotărârii atacate cu privire la petitele 4, 5 şi 6 întrucât instanţa de judecată nu s-a pronunţat asupra acestora şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
În motivarea cererii de apel, apelanţii reclamanţi au precizat că aceasta vizează despăgubirile solicitate ca urmare a imposibilităţii folosirii apartamentului conform destinaţiei sale: obligarea intimatei pârâtei la plata contravalorii chiriei ca urmare a lipsei de folosinţă a apartamentului începând cu luna iunie 2020 şi până în prezent; obligarea pârâtei la plata sumei de 2000 euro ca urmare a anulării antecontractului de vânzare cumpărare menţionat în cererea introductivă şi obligarea pârâtei la plata daunelor morale în sumă de 1000 euro, la care se va adăuga plata expertului pentru identificarea viciilor de construire în sumă de 3500 RON.
Instanţa de apel a constatat că tribunalul nu s-a pronunţat în mod explicit asupra acestor pretenţii formulate de reclamanţi, însă a considerat că poate suplini motivarea primei instanţe, în măsura în care aceasta din urmă nu a analizat în mod expres toate pretenţiile exprimate de reclamanţi.
Astfel, instanţa de apel a constatat că soluţia primei instanţe referitoare la petitul privind rezoluţiunea contractului a rămas definitivă, nefiind criticată prin intermediul cererii de apel, şi a analizat fondul celorlalte pretenţii, expuse în petitele 4, 5 şi 6 ale cererii, arătând că acestea constau în: solicitarea apelanţilor reclamanţi privind obligarea intimatei pârâtei la plata sumei de 11550 euro (350 euro/lună), reprezentând contravaloarea chiriei plătite de aceştia, ca urmare a lipsei de folosinţă a apartamentului în litigiu; solicitarea de obligare a pârâtei la plata sumei de 2000 euro, ca urmare a anulării antecontractului de vânzare cumpărare menţionat în cererea introductivă; solicitarea de obligare a pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 1000 euro şi la plata sumei de 3.500 RON reprezentând onorariul achitat expertului pentru identificarea viciilor de construire.
Clasificarea şi elementele care definesc cererile în justiţie sunt stabilite de art. 30 din C. proc. civ.. Conform alin. (3) şi (4) din articolul menţionat, cererea principală este cererea introductivă de instanţă, care poate cuprinde atât capete de cerere principale, cât şi capete de cerere accesorii. Cererile accesorii sunt acele cereri a căror soluţionare depinde de soluţia dată unui capăt de cerere principal.
În cauza de faţă, astfel cum s-a arătat mai sus, tribunalul a considerat că solicitarea de a se dispune rezoluţiunea contractului de vânzare - cumpărare reprezintă capătul principal al cererii introductive iar solicitările privind obligarea pârâtei la celelalte prestaţii menţionate în cererea modificatoare reprezintă capete de cerere accesorii.
Instanţa de apel a constatat că "într-adevăr, tribunalul nu s-a pronunţat în mod explicit asupra acestor pretenţii formulate de reclamanţi, însă a considerat că este vorba de petite care au un caracter accesoriu petitului principal referitor la rezilierea contractului, iar respingerea acestui petit ar atrage şi respingerea pretenţiilor accesorii indicate de către apelanţi", fără a stabili dacă această calificare dată de prima instanţă capetelor de cerere formulate este corectă.
Conform textului legal expus mai sus, pentru calificarea capetelor de cerere formulate este necesar a se stabili relaţia de dependenţă a capătului de cerere accesoriu faţă de modul de soluţionare a capătului principal de cerere în sensul că admiterea capătului principal de cerere constituie o primă cerinţă pentru admiterea capătului de cerere accesoriu.
În cauză, rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare nu este o condiţie pentru admiterea cererilor având ca obiect obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin lipsa de folosinţă a apartamentului, prin anularea antecontractului menţionat în cererea introductivă, prin plata expertului pentru identificarea viciilor de construire, precum şi pentru prejudiciul moral.
Astfel, soluţia în privinţa acestor capete de cerere nu este dependentă de rezolvarea dată capătului de cerere principal, ele având ca obiect obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri pentru prejudicii generate de faptele acesteia, raporturi juridice distincte şi independente de cele care trebuie stabilite pentru a se pronunţa soluţia asupra rezoluţiunii contractului.
În consecinţă, cererile în discuţie nu au un caracter accesoriu, ci principal, caracter care implică obligaţia instanţei de a le analiza, stabilind în acest sens situaţia de fapt relevantă şi, în raport cu aceasta, normele legale aplicabile.
Pe de altă parte, instanţa de apel a considerat că "în virtutea caracterului devolutiv al acestei căi de atac, Curtea poate suplini motivarea primei instanţe, în măsura în care aceasta din urmă nu a analizat în mod expres toate pretenţiile exprimate de reclamanţi."
În realitate, în situaţia expusă, instanţa de apel nu a procedat la suplinirea motivării, întrucât aceasta presupune adăugarea unor argumente sau modificarea unor considerente deja expuse, or, după cum se constată expres în motivarea deciziei, prima instanţă nu a procedat la o analiză a respectivelor pretenţii.
Reglementând soluţiile pe care le pronunţă instanţa de apel, art. 480 din C. proc. civ. se referă, în alin. (3), la ipoteza în care, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului.
În situaţia din speţă este în discuţie această ipoteză, fiind vizate capetele de cerere identificate prin numerotarea 4, 5, 6 în cererea modificatoare.
Contrar susţinerilor intimatei pârâte, soluţia de respingere a acestor cereri a fost pronunţată de prima instanţă fără a realiza o judecată a fondului. În privinţa acestei sintagme, este de observat că art. 480 alin. (3) din C. proc. civ. menţionează noţiunea de judecată a fondului, iar nu de cercetare a acestuia, ceea ce exclude incidenţa textului în cazul acelor situaţii în care instanţa nu ar fi cercetat fondul cauzei, în sensul că nu ar fi administrat toate probele necesare ori nu ar fi analizat exhaustiv motivele de fapt ori de drept prezentate de părţi.
În cauză însă, chiar dacă a fost realizată o cercetare judecătorească amplă, fiind administrată proba cu expertiză tehnică în construcţii, astfel cum a arătat intimata pârâtă, această cercetare a vizat exclusiv capătul de cerere având ca obiect rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare, în această privinţă instanţa procedând la analiza situaţiei de fapt şi la examinarea condiţiilor legale pentru pronunţarea rezoluţiunii.
În privinţa cererilor având ca obiect despăgubiri, a căror soluţie nu era într-un raport de dependenţă faţă de cea pronunţată asupra rezoluţiunii, prima instanţă nu a făcut însă o judecată. În acest sens, este de observat că sintagma "soluţionare a procesului fără a intra în judecata fondului" se circumscrie nu numai ipotezelor în care instanţa, în mod greşit, a soluţionat cauza în temeiul unei excepţii procesuale sau a acordat altceva decât s-a cerut, ci şi situaţiei în care motivarea soluţiei pronunţate lipseşte cu desăvârşire, astfel încât lipseşte practic judecata, întrucât aceasta din urmă presupune şi un raţionament logico-juridic, o examinare efectivă a problemelor esenţiale ce sunt supuse aprecierii şi o indicare a motivelor pe care se întemeiază hotărârea.
Aceasta este situaţia în cazul din speţă, în care instanţa, deşi în dispozitivul hotărârii se pronunţă în sensul respingerii cererii, nu motivează hotărârea adoptată în privinţa anumitor capete de cerere, soluţia cuprinsă în dispozitiv fiind una pur formală, în lipsa unei motivări care să o susţină. O asemenea împrejurare trebuie să fie considerată ca echivalând cu o necercetare a fondului cauzei, întrucât împiedică exercitarea controlului judiciar, punând instanţa în imposibilitatea de a putea analiza justeţea soluţiei adoptate.
Astfel, chiar dacă apelul este devolutiv iar instanţa de apel este ţinută să rejudece fondul cauzei, administrând probele necesare şi substituindu-şi, dacă este cazul, propriile considerente celor lacunare ori incorecte ale primei instanţe, acest raţionament este corect în măsura în care prima instanţă a procedat la o astfel de judecată.
În cazul în care această judecată lipseşte, instanţa de control judiciar nu poate verifica legalitatea şi temeinicia soluţiei primei instanţe, întrucât acestea se analizează în funcţie de motivele de fapt şi de drept reţinute de prima instanţă la adoptarea soluţiei, motive care trebuie să fie concordate cu actele existente în dosar şi cu celelalte probe administrate şi expuse ca atare în sentinţă.
În ceea ce priveşte soluţia care poate fi pronunţată de instanţa de apel, sunt relevante prevederile art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., conform cărora "în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare".
Astfel, textul legal menţionat instituie atât regula evocării fondului de către instanţa de apel cât şi excepţia de la această regulă, reglementarea având caracter imperativ.
Măsura trimiterii cauzei spre rejudecare se dispune de instanţa de apel, ulterior anulării hotărârii primei instanţe, în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de textul legal: cel puţin una dintre părţi să fi solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată.
În cauză, fiind reţinută lipsa completă a motivării primei instanţe, ceea ce echivalează cu nejudecarea fondului, aceasta impune, în condiţiile respectării cerinţelor imperative ale art. 480 alin. (3) teza a II-a din C. proc. civ. - măsura fiind cerută apelanţi şi nemaifiind dispusă în cursul procesului - soluţia de trimitere spre rejudecare a cauzei la prima instanţă.
În consecinţă, reţinând încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor procedurale menţionate, fiind întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul recurenţilor reclamanţi, va casa în parte decizia instanţei de apel şi, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480 alin. (3), va trimite cauza spre o nouă judecată primei instanţe, a cărei hotărâre va fi, de asemenea, casată în parte, în sensul considerentelor expuse mai sus, măsura vizând rejudecarea petitelor 4, 5 şi 6 din cererea modificatoare.
În contextul expus, nu se impune analiza motivelor de recurs invocate de recurenţii reclamanţi, încadrate în cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât ele vizează încălcarea unor norme de drept material aplicabile unei situaţii de fapt stabilite în condiţii de regularitate procedurală de instanţele de fond, or tocmai o neregularitate în acest sens determină rejudecarea cauzei de către prima instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei nr. 1176Ap din 28 iunie 2023 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.R.L..
Casează în parte decizia recurată şi sentinţa civilă nr. 333/13 decembrie 2022 a Tribunalului Braşov şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Braşov pentru rejudecarea petitelor 4, 5 şi 6 din cererea modificatoare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 iunie 2024.