Şedinţa publică din data de 13 iunie 2024
Deliberând asupra recursului, constată următoarele aspecte relevante:
I. Circumstanţele cauzei
1. Pretenţia dedusă judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia civilă la 26 ianuarie 2023, reclamanţii A. şi B. au solicitat obligarea pârâţilor C. şi D. la plata sumei de 205.720 RON, reprezentând dublul preţului plătit, cu cheltuieli de judecată.
2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă
Prin sentinţa civilă nr. 1180 din 5 mai 2023, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a admis cererea şi a obligat pârâţii să plătească reclamanţilor suma de 205.720 RON, reprezentând dublul preţului plătit, precum şi suma de 5.233 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
3. Hotărârea pronunţată în apel
Împotriva acestei sentinţe civile, la 3 iulie 2023, au declarat apel pârâţii.
Prin decizia civilă nr. 1375A din 6 noiembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza, spre rejudecare, primei instanţe.
4. Recursul formulat în cauză
Împotriva acestei decizii civile, la 4 ianuarie 2024, au declarat recurs reclamanţii, solicitând casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recurenţii-reclamanţi au invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., susţinând că, prin hotărârea dată, instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, sens în care au învederat următoarele argumente:
Instanţa de apel a apreciat că normele de procedură permit apelanţilor-pârâţi să invoce aspecte de fapt noi, în măsura în care prin acestea se încadrează în cadrul procesual stabilit la prima instanţă, sens în care a reţinut că va avea în vedere aspectele invocate de către apelanţii-pârâţi cu privire la modul de stabilire al cadrului procesual obiectiv şi subiectiv şi neîntrunirea condiţiilor pentru angajarea răspunderii civile contractuale, deşi, a reţinut, în egală măsură, că "maniera de formulare a cererii de apel nu respectă conţinutul şi întinderea întâmpinării depuse în faţa primei instanţe". În viziunea instanţei de apel, prima instanţă nu a răspuns apărărilor pârâţilor referitoare la "cadrul procesual obiectiv şi subiectiv şi la neîntrunirea condiţiilor răspunderii civile contractuale".
Procedând astfel, instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii, prevăzut de art. 9 din C. proc. civ., dispoziţiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., precum şi pe cele ale art. 477-478 din C. proc. civ., care reglementează limitele devoluţiunii, în sensul că apelul este limitat, pe de o parte, de ceea ce s-a apelat (tantum devolutum quantum appellatum), iar, pe de altă parte, de ceea ce s-a dedus judecăţii la prima instanţă (tantum devolutum quantum iudicatum). Efectul devolutiv al apelului nu vizează toate problemele de fapt şi de drept deduse judecăţii, ci numai pe acelea criticate, expres sau implicit, de către apelant, cu respectarea principiului disponibilităţii.
Or, prin întâmpinarea depusă la fond, intimaţii-pârâţi nu au invocat apărări cu privire la cadrul procesual obiectiv şi la neîntrunirea condiţiilor pentru angajarea răspunderii civile contractuale şi nici nu au susţinut că situaţia de fapt ar fi neclară din punct de vedere juridic sau că nu ar exista un pact comisoriu expres în promisiunea de vânzare-cumpărare ori neclarităţi cu privire la modalitatea în care acest pact comisoriu poate fi activat. Prin întâmpinarea respectivă, intimaţii-pârâţi au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active, iar, pe fond, au susţinut doar că reclamanţii nu pot invoca nerespectarea dispoziţiilor contractuale, întrucât nu au probat plata preţului, respectiv că ne-am afla în prezenţa unei noi convenţii, ce reclamă prezenţa lui E..
În apel, pârâţii au invocat că acţiunea nu ar fi completă, întrucât nu s-a solicitat şi rezoluţiunea promisiunii de vânzare-cumpărare, precum şi că nu au fost motivate soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi respingerea apărărilor că reclamanţii nu au achitat preţul şi că părţile ar fi modificat, fără drept, prin intermediul promisiunii deduse judecăţii, o altă promisiune, încheiată anterior cu defunctul E., fără ca acesta din urmă să participe. Prin aplicarea celor două limite ale caracterului devolutiv al apelului, instanţa de apel era limitată de criticile aduse de către apelanţi, însă numai în măsura în care acestea coincideau cu limitele judecăţii la fond.
Cu toate acestea, instanţa de apel a considerat că prima instanţă ar trebui "să încadreze situaţia de fapt din punct de vedere juridic, să lămurească dacă părţile au stipulat un pact comisoriu şi dacă acesta şi-a produs efectele, faţă de toate părţile contractuale sau numai faţă de părţile litigante, să califice prevederea contractuală stipulată în promisiunea de vânzare-cumpărare la art. 7.2 şi condiţiile în care partea prejudiciată o poate activa, independent de participarea unui promitent cumpărător, terţ faţă de litigiu". Or, aceste aspecte nu au făcut obiectul judecăţii în faţa primei instanţe, nefiind invocate în apărare de către pârâţi, prin întâmpinarea depusă la dosar. Ca atare, instanţa de apel a depăşit limitele învestirii şi a încălcat principiile disponibilităţii şi contradictorialităţii, aspecte de natură să le producă o vătămare care nu poate fi remediată decât prin casarea deciziei recurate şi trimiterea spre rejudecare.
Recurenţii-reclamanţi au invocat şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., susţinând că decizia civilă recurată cuprinde atât motive contradictorii, cât şi motive străine de natura pricinii, sens în care au învederat următoarele argumente:
Deşi instanţa de apel reţine că normele de procedură ar permite apelanţilor să invoce motive noi, comparativ cu acelea prezentate instanţei de fond, atât timp cât "acestea se încadrează în cadrul procesual stabilit la prima instanţă", în considerarea caracterului devolutiv al apelului, totuşi, prin aceleaşi considerente, instanţa de apel reţine că sentinţa nu ar fi motivată, astfel că o anulează.
O astfel de conduită a instanţei de apel denotă o vădită contradictorialitate între considerente, atât timp cât motivarea acceptării unor critici şi aspecte de fond noi, comparativ cu limitele judecăţii la fond, se axează pe ideea caracterului devolutiv al apelului, însă, în realitate, instanţa de apel nu aplică această regulă propriei hotărâri şi alege să trimită cauza spre rejudecare, în temeiul unui alt considerent, şi anume lipsa de motivare a sentinţei. În realitate, instanţa de apel nu a dat eficienţă caracterului devolutiv al apelului şi nu a analizat deloc considerentele reţinute de către judecătorul fondului. Mai mult, la fila x, par. 3 din decizie, instanţa de apel afirmă că "se află în imposibilitate de analizare a modului de aplicare a prevederilor legale la o situaţie de fapt clar stabilită". Aşadar, instanţa de apel nu a analizat pe fond cauza, ci a extins cadrul procesual, dincolo de voinţa părţilor, fără a realiza o devoluţiune a cauzei.
Tot în cuprinsul considerentelor deciziei recurate, instanţa de apel explică, prin şase paragrafe, întreaga relaţie contractuală stabilită între părţi, iar, în finalul acestei descrieri, deloc sintetice, reţine următoarele:
"Chestiunea înstrăinării terenului de către apelanţii-promitenţi vânzători către un terţ este un aspect necontestat, motiv pentru care intimaţii-reclamanţi au comunicat apelanţilor-pârâţi o notificare de rezoluţiune a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare". Aşadar, nu doar că situaţia de fapt nu a fost în niciun moment neclară, dar însăşi instanţa de apel o surprinde cu o acurateţe notabilă şi, referitor la aspectul încălcării obligaţiei contractuale de a vinde terenul către promitenţii-cumpărători, subliniază că ar fi "un aspect necontestat". Contrar celor reţinute de instanţa de apel, sentinţa satisface cerinţa motivării, întrucât judecătorul fondului a reţinut întocmai acele prevederi contractuale care sunt aplicabile în cauză, ştiut fiind că nstanţa de judecată nu trebuie să răspundă în detaliu fiecărui argument.
Decizia instanţei de apel cuprinde şi motive străine de natura cauzei, deoarece instanţa de apel critică judecătorul fondului pentru că nu ar fi analizat anumite chestiuni, deşi acestea nu fuseseră invocate de către pârâţi.
5. Apărările formulate în cauză
La 5 aprilie 2024, intimaţii-pârâţi au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând recursul de faţă, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va admite, va casa decizia civilă recurată şi va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel, pentru următoarele considerente de drept:
Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", iar, conform art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiată recursul şi dezvoltarea lor".
Din coroborarea acestor dispoziţii legale, rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar doar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual, părţile putând-o critica numai pentru motivele prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.
În cauză, recurenţii-reclamanţi au respectat aceste exigenţe legale, din moment ce argumentele invocate în memoriul de recurs se circumscriu motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 din C. proc. civ.
Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv limitele devoluţiunii şi principiile disponibilităţii şi contradictorialităţii.
Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este fondat.
Astfel, deşi apelul este o cale devolutivă de atac, în sensul că provoacă o nouă judecată asupra fondului, adică a problemelor de fapt şi de drept care au fost supuse judecăţii în faţa primei instanţe, astfel cum se prevede la art. 476 alin. (1) din C. proc. civ., totuşi el are două limitări legale.
Pe de o parte, art. 477 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că "instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului, în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată".
Acest text de lege consacră regula tantum devolutum quantum apellatum, potrivit căreia instanţa de apel este ţinută să judece în limitele criticilor invocate prin cererea de apel, reluând judecata asupra fondului, însă nu asupra tuturor problemelor de fapt şi/sau de drept invocate în faţa primei instanţe, ci doar cu privire la acelea care au fost criticate, expres sau implicit, de către apelant.
Desigur, în situaţia în care motivele de apel invocate sunt incomplete, lacunare sau confuze, instanţa de apel, în virtutea rolului său activ (art. 22 alin. (2), alin. (4) şi alin. (5) din C. proc. civ.), respectând principiile disponibilităţii (art. 9 din C. proc. civ.) şi contradictorialităţii (art. 14 din C. proc. civ.), precum şi dreptul la apărare (art. 13 din C. proc. civ.), va extrage esenţialul din criticile generice şi argumentaţiile implicite, decelând finalitatea motivelor de apel invocate de parte, dincolo de imperfecţiunea termenilor folosiţi ori de insuficienta structurare a cererii de apel.
În toate cazurile, limitele efectului devolutiv, determinate de ceea ce s-a apelat, presupun ca instanţa de apel să se raporteze la criticile de apel invocate şi să nu rejudece cauza dincolo de acestea, respectând principiul disponibilităţii, precum şi prevederile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., conform cărora "judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazul în care legea ar dispune altfel".
Pe de altă parte, conform art. 478 din C. proc. civ.: "(1) Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe. (2) Părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. (…) (3) În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi. (4) Părţile pot însă să expliciteze pretenţiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanţe (…)".
Acest text de lege consacră regula tantum devolutum quantum iudicatum, potrivit căreia apelul, chiar dacă provoacă o nouă judecată în fond, rămâne o cale de atac de reformare, prin care se verifică legalitatea şi temeinicia hotărârii, fiind firesc ca un atare control să se refere la ceea ce s-a judecat în primă instanţă.
Având a respecta limitele devoluţiunii, astfel cum au fost prezentate supra, instanţa de apel este ţinută să respecte, în egală măsură, principiile fundamentale ale procesului civil, astfel cum impune art. 20 din C. proc. civ.
În acord cu cele susţinute de către recurenţii-reclamanţi, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a nesocotit aceste dispoziţii legale, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.
Se constată că, prin întâmpinarea depusă în primă instanţă, pârâţii au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active, susţinând că acţiunea trebuia promovată de către toţi cei trei promitenţi-cumpărători (inclusiv de F.), iar, pe fond, au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, învederând că reclamanţii nu au făcut dovada plăţii preţului, în condiţiile în care s-a considerat că preţul de 21.000 euro a fost achitat prin preluarea, de către pârâţi, a obligaţiei lui E. de a vinde reclamantului A. o altă suprafaţă de teren de 3.000 mp, însă nu se poate vorbi despre o novaţie, ci despre o nouă convenţie, la care trebuia să participe şi E..
În şedinţa publică din 5 mai 2023, prima instanţă a respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale active, reţinând că acţiunea este formulată de persoane care au calitatea de părţi în promisiunea de vânzare-cumpărare, iar, prin sentinţa civilă nr. 1180 din 5 mai 2023, a admis acţiunea şi a obligat pârâţii să plătească reclamanţilor suma de 205.720 RON, reţinând că pârâţii au refuzat, cu rea-credinţă, să încheie cu reclamanţii contractul de vânzare-cumpărare, înstrăinând către alte persoane terenul promis spre vânzare, context în care reclamanţii sunt îndreptăţiţi a primi dublul sumei plătite, în conformitate cu clauza inserată la art. 7.2 din promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel pârâţii, prin care au susţinut, pe de o parte, că prima instanţă le-a respins probele solicitate şi a soluţionat cauza la primul termen de judecată, încălcându-le dreptul la apărare, iar, pe de altă parte, că hotărârea nu este motivată corespunzător, fiind nesocotite prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., sens în care au învederat, în esenţă, următoarele critici: deşi acţiunea nu este completă, întrucât reclamanţii trebuiau să solicite, mai întâi, rezoluţiunea promisiunii de vânzare-cumpărare sau constatarea valabilităţii rezoluţiunii unilaterale, totuşi prima instanţă nu a analizat acest aspect; prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active în mod nemotivat şi prin aplicarea greşită a art. 36 din C. proc. civ., în condiţiile în care acţiunea trebuia introdusă de către toţi promitenţii-cumpărători (inclusiv F.), întrucât nu se poate constata rezoluţiunea doar faţă de unii dintre aceştia; prima instanţă nu a arătat care sunt motivele pentru care a înlăturat apărările privind neachitarea preţului de către reclamanţi şi necesitatea participării la convenţie şi a terţului E..
Conform considerentelor deciziei civile recurate, instanţa de apel a reţinut că "normele de procedură civilă permit apelanţilor, în scopul justei soluţionări a cauzei, concordant cu aflarea adevărului, să invoce prin cererea de apel inclusiv aspecte de fapt noi, în măsura în care prin acestea se încadrează în cadrul procesual stabilit la prima instanţă", astfel că va avea în vedere "aspectele invocate de către apelanţi, ce vizează modul de stabilire al cadrului procesual obiectiv şi subiectiv, precum şi neîntrunirea condiţiilor pentru angajarea răspunderii civile contractuale, chiar dacă maniera de formulare a cererii de apel nu respectă conţinutul şi întinderea întâmpinării depuse în faţa primei instanţe".
În acest context, instanţa de apel a apreciat că prima instanţă era obligată "să încadreze situaţia de fapt din punct de vedere juridic, să lămurească dacă părţile au stipulat un pact comisoriu şi dacă acesta şi-a produs efectele faţă de toate părţile contractuale sau numai faţă de părţile litigante, să califice prevederea contractuală stipulată în promisiunea de vânzare-cumpărare la art. 7.2 şi condiţiile în care partea prejudiciată o poate activa, in/dependent de participarea unui promitent cumpărător, terţ faţă de litigiu".
Instanţa de apel a conchis că "omisiunea instanţei de fond de a lămuri acţiunea formulate sub toate aspectele, fără a încadra, din punct de vedere juridic, pretenţia reclamanţilor, fără a răspunde apărărilor formulate de pârâţi privitor la cadrul procesual obiectiv şi subiectiv, dar şi la neîntrunirea condiţiilor răspunderii civile contractuale, echivalează cu necercetarea fondului, ceea ce face imposibilă exercitarea, de către instanţa de apel, a controlului judiciar".
Astfel cum au învederat recurenţii-reclamanţi, se observă că, prin cererea de apel, nu au fost formulate critici cu privire la înţelesul, natura juridică şi efectele clauzei inserate la art. 7.2 din promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare. Or, reţinând că prima instanţă trebuia să lămurească dacă părţile au stipulat un pact comisoriu şi să califice clauza de la art. 7.2. din promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare şi condiţiile în care partea prejudiciată o poate activa, instanţa de apel a nesocotit limitele devoluţiunii, astfel cum sunt reglementate la art. 477 alin. (1) din C. proc. civ., regula tantum devolutum quantum apellatum fiind o aplicaţie specifică, în apel, a principiului disponibilităţii. În acest sens, art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că "limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor".
Mai mult, din moment ce aceste chestiuni de drept nu au fost invocate prin cererea de apel şi nici nu au fost puse în discuţia părţilor, instanţa de apel a încălcat şi principiul contradictorialiţii. În această ordine de idei, art. 14 alin. (4) din C. proc. civ. prevede că "părţile au dreptul de a discuta şi argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanţă din oficiu", iar alin. (6) al aceluiaşi articol stipulează că "instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii". Acest principiu fundamental are, printre altele, rolul de a garanta părţilor exercitarea dreptului la apărare.
În strânsă legătură cu cele prezentate mai sus, se mai reţine că, atunci când a apreciat că prima instanţă trebuia să stabilească cadrul procesual obiectiv (pretenţia dedusă judecăţii), să lămurească dacă părţile au stipulat un pact comisoriu şi să califice clauza inserată la art. 7.2. din promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare şi condiţiile în care partea prejudiciată o poate activa, instanţa de apel a omis a observa că, prin întâmpinarea depusă în primă instanţă, intimaţii-pârâţi nu au formulat apărări cu privire la cadrul procesual obiectiv şi nici nu au susţinut că nu ar fi fost inserat un pact comisoriu ori că ar fi neclară clauza inserată la art. 7.2. din promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare.
Ţinând cont de limitele legale ale caracterului devolutiv al apelului, se reţine că instanţa de apel, în condiţiile în care nu a invocat din oficiu motive de ordine publică, care să fi fost puse în discuţia contradictorie a părţilor, era ţinută să analizeze doar motivele şi mijloacele de apărare invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Neprocedând astfel şi dispunând anularea sentinţei civile apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca prima instanţă să analizeze, printre altele, anumite aspecte care nu au fost invocate nici prin cererea de apel, nici prin întâmpinarea depusă la fond, instanţa de apel a depăşit limitele legale ale devoluţiunii, încălcând, totodată, principiile disponibilităţii şi contradictorialităţii, aspecte de natură să producă recurenţilor-reclamanţi o vătămare care nu poate fi remediată decât prin casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel.
Reţinând incidenţa motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., ceea ce atrage, per se, casarea în tot a deciziei civile recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, Înalta Curte constată că nu se mai impune analiza motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., prin intermediul căruia recurenţii-reclamanţi au susţinut că decizia cuprinde motive contradictorii, precum şi motive străine de natura pricinii.
Faţă de aceste considerente, constatând că este întemeiat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. şi că decizia instanţei de apel este nelegală, Înalta Curte, în baza prevederilor art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia civilă recurată şi va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de către reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1375A din 6 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia civilă recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 iunie 2024.