Şedinţa publică din data de 13 iunie 2024
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele aspecte relevante:
1. Circumstanţele cauzei
La 20 decembrie 2023, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a fost înregistrat, sub nr. x/2023, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii nr. 2660 din 14 decembrie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2023.
În cadrul acestui dosar, la 22 februarie 2024, recurentul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, iar, la 22 martie 2024, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
Prin încheierea din 28 martie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992.
2. Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei încheieri, la 28 martie 2024, a declarat recurs petentul A., solicitând casarea încheierii şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992.
Recurentul a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., învederând că, în mod nelegal, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cu toate că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
3. Excepţia de neconstituţionalitate invocată în recurs
În cuprinsul cererii de recuzare depuse la 11 mai 2024, recurentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (2) şi art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., în raport cu prevederile art. 148 alin. (2) şi alin. (4) din Constituţia României.
4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că este nefondată excepţia de necompetenţă funcţională privind soluţionarea cererii de recuzare din 11 iunie 2024, invocată de către recurent prin cererea depusă la fila x, întrucât, astfel cum s-a menţionat în practicaua prezentei decizii, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 47 alin. (3) şi alin. (4) din C. proc. civ., care stipulează că inadmisibilitatea cererii de recuzare, ca urmare a faptului că este îndreptată împotriva aceluiaşi judecător pentru acelaşi motiv de incompatibilitate, se constată chiar de completul în faţa căruia s-a formulat cererea de recuzare, cu participarea judecătorului recuzat.
Referitor la competenţa de soluţionare a recursului, sunt incidente dispoziţiile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, conform cărora "Secţia I civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă, printr-un complet diferit, recursul formulat împotriva hotărârilor pronunţate de aceste secţii, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate".
Examinând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 alin. (2) şi art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., prin prisma dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte o va respinge ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate invocate de recurent îl constituie prevederile art. 47 alin. (2) din C. proc. civ., conform cărora "este inadmisibilă cererea în care se invocă alte motive decât cele prevăzute la art. 41 şi 42", precum şi cele ale art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., potrivit cărora "judecătorul este incompatibil de a judeca atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa".
Conform dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:
"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. (4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. (5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), alin. (2) sau alin. (3), instanţa respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."
Plecând de la aceste dispoziţii legale, se reţine că, pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să fie admisibilă şi, în consecinţă, să poată fi sesizată Curtea Constituţională cu soluţionarea ei, este necesar a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: (i) excepţia de neconstituţionalitate să fie ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj; (ii) excepţia de neconstituţionalitate să aibă ca obiect legi sau ordonanţe ori dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare; (iii) legea sau ordonanţa ori dispoziţiile dintr-o lege sau ordonanţă să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia; (iv) excepţia de neconstituţionalitate să nu aibă ca obiect prevederi ce au fost deja constatate neconstituţionale. Întrucât aceste condiţii trebuie întrunite în mod cumulativ, rezultă că neîndeplinirea uneia conduce, per se, la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României, ca inadmisibilă.
Verificând, din această perspectivă, cererea recurentului de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că primele două condiţii legale şi ultima sunt îndeplinite în cauză, având în vedere că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti, învestite cu soluţionarea unui recurs, şi are ca obiect prevederile art. 47 alin. (2) şi art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., care sunt în vigoare şi care nu au fost constatate neconstituţionale până la acest moment. Însă, cea de-a treia condiţie legală nu este îndeplinită, întrucât prevederile art. 47 alin. (2) şi art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ. nu au legătură cu soluţionarea prezentei cauze.
Astfel, recurentul a invocat neconstituţionalitatea prevederilor art. 47 alin. (2) şi art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., susţinând că acestea contravin dispoziţiilor art. 148 alin. (2) şi alin. (4) din Constituţie, în ipoteza în care instanţa constată inadmisibilitatea cererii de recuzare, în lipsa elementelor de apreciere ce trebuie solicitate Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Se observă, sub un prim aspect, că argumentele prezentate de către recurent nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate, astfel că, prin demersul efectuat, autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu urmăreşte să supună cenzurii instanţei constituţionale, în mod efectiv, aspecte de neconstituţionalitate derivate din maniera de reglementare a art. 47 alin. (2) şi art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., ci anumite nemulţumiri legate de modalitatea în care se soluţionează cererea de recuzare. Cu alte cuvinte, susţinând că prevederile art. 47 alin. (2) şi art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ. contravin dispoziţiilor art. 148 alin. (2) şi alin. (4) din Constituţie, recurentul aduce în discuţie o chestiune care se circumscrie aplicării legii şi care este de competenţa instanţelor judecătoreşti, excedând controlului de constituţionalitate a posteriori.
În acest context, se reţine că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu urmăreşte să obţină, în mod real şi efectiv, concursul Curţii Constituţionale, în limitele stricte ale competenţei sale specifice, din moment ce, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate invocate, nu tinde la declanşarea unui mecanism de cenzurare implicită a concordanţei dintre o anumită normă legală şi Constituţie, ci urmăreşte interpretarea şi aplicarea textului de lege într-o anumită modalitate.
În al doilea rând, prevederile art. 47 alin. (2) şi art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ. nu au legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât cererea de recuzare depusă la 11 iunie 2024 nu a fost respinsă, ca inadmisibilă, în baza art. 47 alin. (2) raportat la art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., ci în baza art. 47 alin. (3) şi alin. (4) din C. proc. civ., conform cărora este inadmisibilă cererea de recuzare îndreptată împotriva aceluiaşi judecător pentru acelaşi motiv, ipoteză în care incompatibilitatea se constată chiar de completul în faţa căruia s-a formulat cererea de recuzare, cu participarea judecătorului recuzat.
Faţă de aceste considerente, reţinând că nu este îndeplinită condiţia legală privind legătura cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca inadmisibilă, cererea recurentului de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (2) şi ale art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ.
Analizând recursul declarat împotriva încheierii pronunţate la 28 martie 2024 în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:
Înalta Curte va proceda la examinarea recursului de faţă, în raport cu decizia Curţii Constituţionale nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, urmând a verifica legalitatea soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) şi alin. (5) din Legea nr. 47/1992, motivată de neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că instanţa învestită cu cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a analizat chiar fondul excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, atunci când a reţinut că nu este îndeplinită cerinţa legăturii cu soluţionarea cauzei, deşi asupra excepţiei de neconstituţionalitate nu se putea pronunţa decât Curtea Constituţională.
Înalta Curte constată că această critică este nefondată.
Contrar susţinerilor recurentului, se constată că, prin încheierea recurată, nu s-a tranşat asupra excepţiei de neconstituţionalitate, ci doar a fost analizată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, din perspectiva condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, constatându-se că nu este îndeplinită cerinţa legăturii cu soluţionarea cauzei, ceea ce a condus la respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare, astfel cum impun dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, conform cărora "dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), alin. (2) sau alin. (3), instanţa respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale".
Relevanţa excepţiei de neconstituţionalitate, exprimată în condiţia legală ca textul de lege criticat pentru neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, astfel cum prevede art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, pune în evidenţă raportul dintre activitatea instanţei de judecată şi cea a Curţii Constituţionale.
În lipsa legăturii cu soluţionarea cauzei, excepţia de neconstituţionalitate este irelevantă, iar cererea de sesizare a Curţii Constituţionale trebuie respinsă ca inadmisibilă. Această soluţie este firească, întrucât, în lipsa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate invocate de către partea interesată, s-ar eluda dispoziţia constituţională şi legală care impune ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate în faţa instanţelor judecătoreşti, în cadrul unui proces pendinte. Or, raţiunea instituirii controlului de constituţionalitate a posteriori nu se justifică decât în situaţia în care problema incidentă de constituţionalitate este utilă pentru soluţionarea litigiului.
Cu alte cuvinte, astfel cum, în mod corect, s-a reţinut şi prin încheierea recurată, decizia Curţii Constituţionale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfăşurării procesului, cerinţa relevanţei fiind expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului.
În acest sens, Curtea Constituţională a arătat că "legătura cu soluţionarea cauzei, în sensul prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite în mod cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun aceste dispoziţii legale în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului" (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 600/12.08.2014). Curtea Constituţională a mai arătat că "relevanţa excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv incidenţa textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rol, nu trebuie analizată în abstract, ci trebuie verificat interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat. Cu alte cuvinte, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie utilă părţilor care au invocat-o pentru soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată" (Decizia nr. 360 din 8 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1017/19.10l.2022).
În acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, prin încheierea recurată s-a reţinut, în mod corect, că petentul nu a invocat critici concrete de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi alin. (5) din Legea nr. 47/1992, ci a urmărit, în realitate, interpretarea lor, în sensul ca, în cazul incidentelor procedurale (cum sunt cererile de strămutare), să fie ridicate ori invocate excepţii de neconstituţionalitate care au legătură cu soluţionarea cauzei din litigiul principal. În aceste condiţii, instanţa învestită cu cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a reţinut, în mod corect, că, în absenţa unor critici reale (petentul exprimându-şi nemulţumirea cu privire la normele de procedură care vizează soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că instanţa sesizată cu aspecte legate de principiul imparţialităţii judecătorului nu ar fi abilitată să se pronunţe asupra cererii de sesizare), nu se poate stabili legătura excepţiei de neconstituţionalitate invocate cu soluţionarea cauzei, motiv pentru care a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
Examinând condiţia privind legătura cu soluţionarea cauzei, prin încheierea recurată s-a mai constatat că invocarea excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost determinată de o contradicţie a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi alin. (5) din Legea nr. 47/1992 cu prevederile Constituţiei României, ci de nemulţumirea petentului faţă de soluţia dispusă prin încheierea nr. 2660 din 14 decembrie 2023.
În acest context, Înalta Curte constată că instanţa învestită cu cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu şi-a depăşit competenţa legală, ci a făcut o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 28 martie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2023.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii de şedinţă din 28 martie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2023.
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia neconstituţionalitate a art. 47 alin. (2) şi a art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.
Definitivă.
Cu recurs în 48 de ore de la pronunţare, în ceea ce priveşte soluţia dată cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 iunie 2024.