Ședințe de judecată: Ianuarie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 1766/2024

Decizia nr. 1766

Şedinţa publică din data de 20 iunie 2024

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia I civilă, sub nr. x/2017 (disjunsă din dosarul nr. x/2017 prin încheierea de şedinţă din 7 septembrie 2021 a Tribunalului Dolj, secţia I civilă), reclamantul Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor Dolj a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A., obligarea acesteia la plata sumei de 868.651,66 RON, aferente scrisorii standard de informare nr. x din 14 martie 2013 emise de OIR POSDRU Sud Vest Oltenia, care a făcut obiectul dosarului nr. x/2013, finalizat în sensul respingerii acţiunii reclamantului.

Pârâta A. a formulat întâmpinare, prin care a contestat suma solicitată, invocând excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia puterii de lucru judecat.

La data de 31 ianuarie 2022, reclamantul Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor Dolj a depus o precizare a acţiunii, arătând că temeiul juridic al cererii sale este reprezentat de dispoziţiile art. 254 alin. (1) din Codul muncii. A reiterat solicitarea de obligare a pârâtei la plata sumei de 868.651,66 RON, aferente scrisorii standard emise de OIR POSDRU Sud Vest Oltenia, contestate în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Prin încheierea de şedinţă din data de 5 iulie 2022, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a respins excepţiile autorităţii de lucru judecat, puterii lucrului judecat şi prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate prin întâmpinare de pârâta A..

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 174 din 21 februarie 2023, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor Dolj, în contradictoriu cu pârâta A., având ca obiect pretenţii, disjuns din dosarul nr. x/2017.

3. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia civilă nr. 324 din 5 octombrie 2023, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor Dolj împotriva sentinţei nr. 174 din 21 februarie 2023 a Tribunalului Dolj, secţia I civilă.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 324 din 5 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor Dolj, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că nu au fost indicate concret atribuţiile cuprinse în fişa postului, a căror îndeplinire defectuoasă a condus la crearea prejudiciului.

Plecând de la atribuţiile generale pe care le avea pârâta, conform fişei postului, coroborate cu scrisoarea standard de informare nr. x din 14 martie 2013 emisă de OIR POSDRU SV Oltenia, pârâta, în calitate de manager de proiect şi director al Centrului Regional de Formare Profesională a Adulţilor Dolj la acea dată, a săvârşit o faptă ilicită prin angajarea unor cheltuieli nejustificate.

Recurentul a contestat scrisoarea standard în justiţie, demersul judiciar fiind respins, existenţa prejudiciului şi vinovăţia pârâtei reieşind din actele dosarului.

Pârâta a avut, printre atribuţii, şi activitatea de coordonare şi răspundere pentru realizarea activităţilor în conformitate cu programele AJOFM şi programele proprii privind formarea profesională a adulţilor, rezultând, astfel, faptul că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile patrimoniale a pârâtei pentru perioada în care s-a derulat contractul POSDRU nr. x.

Recurentul a susţinut că instanţele de fond şi de apel nu au intrat în cercetarea fondului, analizând în mod general şi teoretic îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile patrimoniale a pârâtei.

În opinia sa, toate aceste argumente se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. întrucât relevă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor privind răspunderea civilă patrimonială şi justifică admiterea recursului.

5. Apărări formulate

Intimata - pârâtă nu a depus întâmpinare.

6. Procedura de filtru

Prin raportul întocmit în condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., s-a apreciat că decizia nr. 324 din 5 octombrie 2023 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă nu este susceptibilă de recurs iar criticile formulate pot fi încadrate în motivele de nelegalitate reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Raportul a fost comunicat părţilor, însă acestea nu au formulat puncte de vedere.

Prin rezoluţia din data de 8 aprilie 2024, completul de judecată a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la data de 20 iunie 2024, conform dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ.

La termenul menţionat, Înalta Curte a rămas în pronunţare, cu prioritate, asupra excepţiei de inadmisibilitate a recursului declarat în cauză.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cererea, prin prisma excepţiei inadmisibilităţii căii de atac, invocate din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Legiuitorul a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice, dând eficienţă, astfel, principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesuale civile, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În acest sens, art. 457 din C. proc. civ. dispune că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitiv.

Astfel, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii, în sens contrar, încălcându-se principiul legalităţii consfinţit prin art. 457 menţionat anterior şi art. 129 din Constituţie.

Conform dispoziţiilor art. 483 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. "(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.(2) Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 lit. a)-j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Iar potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din acelaşi act normativ sunt hotărâri definitive " hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs".

Litigiul are ca obiect o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 254 alin. (1) din Codul muncii, după cum a menţionat expres reclamantul în precizarea depusă la instanţa de fond, la data de 31 ianuarie 2022, prin care se solicită antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtei în calitate de angajat, care a deţinut şi funcţia de director al Centrului Regional de Formare Profesională a Adulţilor Dolj.

Faţă de natura pretenţiei deduse judecăţii, Înalta Curte reţine că aceasta izvorăşte dintr-un conflict de muncă, fiind calificată, ca atare şi de instanţele anterioare.

Art. 214 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, în vigoare la data introducerii acţiunii, prevede că "hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului", dispoziţiile art. 274 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii statuează că "hotărârile pronunţate în fond sunt definitive" iar dispoziţiile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ. arată că "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate…..în conflictele de muncă…".

Cum textele de lege anterior evocate exclud dreptul la recurs în litigiile de muncă, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

Prin raportare la dispoziţiile legale menţionate anterior, se constată că recurentul a supus controlului judiciar o hotărâre definitivă, pronunţată într-un conflict de muncă, de Curtea de Apel Craiova, în calea de atac a apelului, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

În consecinţă, recursul formulat în cauză de reclamantul Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor Dolj împotriva deciziei nr. 324 din 5 octombrie 2023 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă va fi respins, ca inadmisibil, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor Dolj împotriva deciziei nr. 324 din 5 octombrie 2023 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2024.