Şedinţa publică din data de 20 iunie 2024
După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată la data de 2 iulie 2018, sub nr. x/2018, pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu B., anularea actelor de executare emise în dosarul de executare nr. 101/2018. Faţă de lipsa părţilor, prin încheierea din data de 28 noiembrie 2018 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei.
Prin decizia civilă nr. 135 pronunţată la data de 25 aprilie 2019 de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost respins recursul formulat de recurentul-contestator A., în contradictoriu cu intimata B., împotriva încheierii de suspendare a judecăţii cauzei, pronunţată la data de 28 noiembrie 2018 de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.
Prin decizia civilă nr. 40R din 25 mai 2020 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 135 pronunţată în data de 25 aprilie 2019 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata B., ca inadmisibilă.
Prin decizia civilă nr. 62R din 12 martie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 40R din 25 mai 2020 a aceleiaşi instanţe, ca inadmisibilă.
Prin decizia civilă nr. 783 din 10 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca inadmisibil recursul formulat de recurentul - contestator A., împotriva deciziei civile nr. 62R din 12 martie 2021 pronunţate de către Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimata B..
Prin decizia civilă nr. 194 din 11 martie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a anulat contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 783 R din 10 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Împotriva acestei din urmă decizii, contestatorul A. a formulat o cerere de lămurire, de completare, de îndreptare eroare, aceasta fiind respinsă prin decizia civilă nr. 516 din 17 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
2. Hotărârea pronunţată în contestaţia în anulare
Prin decizia civilă nr. 226 din 9 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., împotriva deciziei civile nr. 516 din 17 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în contradictoriu cu intimata B..
Prin decizia civilă nr. 466 din 18 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie s-a respins, ca nefondată, cererea de îndreptare, completare, lămurire a deciziei civile nr. 226 din 9 martie 2023 a aceleiaşi instanţe, formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B..
3. Calea de atac formulată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 226 din 9 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a deciziei civile nr. 466 din 18 mai 2023 a aceleiaşi instanţe a declarat recurs contestatorul A..
Prin cererile de recurs, cu conţinut similar, recurentul şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la modalitatea de soluţionare a litigiului de fond, reclamând interzicerea accesului său la justiţie, neadministrarea unui probatoriu adecvat şi arătând că, prin deciziile recurate, curtea de apel a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare.
Recurentul a susţinut că instanţele anterioare nu au dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate, inclusiv cu cea care vizează dispoziţia din Legea nr. 230/2007, prin care asociaţiile de proprietari sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, acest aspect creând inechitate între părţi, de vreme ce în sarcina sa s-a stabilit obligaţia de a plăti taxă judiciară de timbru.
Prin motivele expuse, recurentul a criticat şi modalitatea de soluţionare a contestaţiei la executare, suspendarea acesteia, solicitând anularea actelor de executare pentru nelegalitate.
Recurentul a reiterat excepţiile de neconstituţionalitate a prevederii referitoare la cheltuielile de judecată din cuprinsul art. 451 C. proc. civ., în raport cu dispoziţiile art. 21, 16 şi 44 din Constituţia României şi la egalitatea părţilor din perspectiva timbrajului, faţă de dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 2 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, pe care le-a invocat şi în actele de procedură depuse în stadiile procesuale anterioare.
4. Apărări formulate în cauză
Intimata B. nu a depus întâmpinare.
5. Procedura de filtru
Prin raportul întocmit în condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., s-a apreciat că decizia nr. 226 din 9 martie 2023 şi decizia nr. 466 din 18 mai 2023, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, nu sunt susceptibile de recurs iar motivele de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ., întrucât nu reflectă modalitatea de soluţionare a contestaţiei, din perspectiva soluţiei pronunţate asupra acesteia.
Raportul a fost comunicat părţilor. Recurentul a formulat un punct de vedere, pe care l-a transmis instanţei la data de 18 aprilie 2024.
Prin rezoluţia din data de 21 mai 2024, completul de judecată a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la data de 20 iunie 2024, conform dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ.
La termenul menţionat, Înalta Curte a rămas în pronunţare, cu prioritate, asupra excepţiei inadmisibilităţii recursurilor.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând cererea, prin prisma excepţiei inadmisibilităţii, invocate din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:
Legiuitorul a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice, dând eficienţă, astfel, principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesuale civile, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În acest sens, art. 457 din C. proc. civ. stipulează că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitiv.
Astfel, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii, în sens contrar, încălcându-se principiului legalităţii consfinţit prin art. 457 menţionat anterior şi art. 129 din Constituţie.
Potrivit dipoziţiilor art. 508 alin. (4) din C. proc. civ. "Hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată".
Conform art. 634 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod, sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.
Obiectul recursurilor este reprezentat de decizia nr. 226 din 9 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare împotriva deciziei civile nr. 516 din 17 iunie 2022 a aceleiaşi instanţe şi decizia nr. 466 din 18 mai 2023 a aceleiaşi instanţe, prin care s-a respins cererea de îndreptare, lămurire, completare a deciziei nr. 226 din 9 martie 2023.
Prin decizia civilă nr. 516 din 17 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie s-a respins cererea de lămurire, de completare, de îndreptare eroare a deciziei civilă nr. 194 din 11 martie 2022 a aceleiaşi instanţe prin care s-a anulat contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 783 R din 10 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Prin decizia civilă nr. 783 din 10 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca inadmisibil recursul formulat de recurentul - contestator A., împotriva deciziei civile nr. 62R din 12 martie 2021 pronunţate de către Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimata B..
Astfel, prezentul recurs are ca obiect o hotărâre prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, o contestaţie în anulare îndreptată împotriva unei hotărâri prin care a fost respinsă cererea de îndreptare, lămurire şi completare a deciziei civile nr. 783 din 10 noiembrie 2021, prin care s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat.
Având în vedere modalitatea în care partea a înţeles să exercite căile extraordinare de atac, dar şi dispoziţiile legale incidente anterior menţionate, decizia pronunţată în soluţionarea contestaţiei în anulare nu este susceptibilă de recurs, fiind hotărâre definitivă, astfel încât nici recursul declarat împotriva unei astfel de hotărâri nu este admisibil.
Pentru aceleaşi considerente este inadmisibil şi recursul împotriva deciziei nr. 466 din 18 mai 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care s-a respins cererea de îndreptare, lămurire şi completare a deciziei nr. 226 din 9 martie 2023 a aceleiaşi instanţe.
Potrivit dispoziţiilor art. 446 din C. proc. civ. hotărârile pronunţate potrivit art. 442 - 444 din acelaşi act normativ sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea.
Hotărârea pentru care s-a solicitat îndreptarea, lămurirea, completarea fiind definitivă şi decizia nr. 466 din 18 mai 2023 este definitivă, nefiind susceptibilă de recurs.
În consecinţă, recursurile formulate în cauză de petentul A. vor fi respinse, ca inadmisibile, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.
PENTRUACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 226 din data de 9 martie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi a deciziei civile nr. 466 din 18 mai 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2024.