Şedinţa publică din data de 25 iunie 2024
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul secţiei civile a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti la data de 27 februarie 2024, sub nr. x/2024, creditoarea A., prin intermediul executorului judecătoresc Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti B., a solicitat încuviinţarea executării silite asupra debitorilor Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucuresti, în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1301 din 11 mai 2021, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 4775 din 16 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Prin sentinţa civilă nr. 3441 din 29 februarie 2024, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
În motivarea soluţiei pronunţate, în aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (2)1 din C. proc. civ., instanţa a reţinut că, faţă de faptul că debitorii sunt instanţele imediat superioare Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, se impune declinarea cauzei către una dintre judecătoriile aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate.
De asemenea, a reţinut că invocarea excepţiei necompetenţei teritoriale se justifică prin raportare la posibilitatea dobândirii, în viitor, de către debitori a calităţii de reclamanţi în ipoteza intervenirii unor incidente în cadrul executării silite, ceea ce ar atrage incidenţa prevederilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ.
Învestită prin declinare, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a pronunţat sentinţa civilă nr. 2933/2024 din 12 aprilie 2024, prin care a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
În considerente, instanţa a reţinut că, în cauză, competentă teritorial în soluţionarea pricinii este Judecătoria sectorului 4 Bucureşti chiar şi prin raportare la prevederile art. 127 alin. (2) şi alin. (2)1 din C. proc. civ. având în vedere că acestea reglementează o competenţă teritorială alternativă în favoarea sediului oricăruia dintre debitori, alegerea fiind făcută de către creditoare prin sesizarea instanţei în circumscripţia căreia se află sediul unuia dintre debitori, în aplicarea art. 116 din C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă
Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
În cauza de faţă, instanţele de judecată aflate în conflict au analizat competenţa teritorială raportat la calitatea debitoarelor de instanţe de judecată, reţinând incidenţa art. 127 alin. (2) şi alin. (2)1 din C. proc. civ., care reglementează o competenţă teritorială, de ordine privată, care nu poate fi invocată, din oficiu, potrivit art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., fără a avea în vedere calitatea de grefier a creditoarei pentru care a fost formulată cererea de încuviinţare a executării silite, şi care constituie criteriu prioritar în stabilirea instanţei competente teritoriale având în vedere caracterul imperativ al art. 127 alin. (1) şi alin. (3) din C. proc. civ.
Aşadar, în stabilirea competenţei teritoriale, în condiţiile art. 127 din C. proc. civ., calitatea de grefier a reclamantei/petentei-creditoare primează calităţii pârâtelor-debitoare, de instanţe de judecată.
Prin urmare, Înalta Curte urmează a stabili instanţa competentă teritorial prin raportare la calitatea de grefier a petentei.
Astfel, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că obiectul pricinii deduse judecăţii îl constituie cererea de încuviinţare a executării silite, formulate de creditoarea A., prin intermediul executorului judecătoresc Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti B., de încuviinţare a executării silite a debitorilor Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1301/11.05.2021, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 4775/16.11.2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.
Înalta Curte reţine că, în materia executării silite, sunt relevante pentru stabilirea competenţei teritoriale prevederile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ. conform cărora:"instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".
În conformitate cu aceste dispoziţii legale, soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite revine în competenţa instanţei de executare, respectiv a judecătoriei în a cărei circumscripţie se află sediul debitorului - în speţă fiind doi debitori, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, şi Tribunalul Bucureşti cu sediul în Bucureşti.
În aplicarea prevederilor legale anterior redate, reiese că, instanţa competentă în soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite ar fi oricare dintre cele două instanţe în circumscripţia căreia se află sediul celor două debitoare, respectiv Judecătoria sectorului 3 Bucureşti sau Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, alegerea între cele două instanţe deopotrivă competente, urmând a fi făcută de reclamant, în aplicarea art. 116 din C. proc. civ.
Se constată, însă, că A., în calitate de creditoare, în numele căreia executorul judecătoresc a formulat cererea de încuviinţare a executării silite, este grefier în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti.
În raport de particularitatea speţei, determinată de calitatea creditoarei de grefier în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în cauză devin incidente prevederile art. 127 C. proc. civ., în forma în vigoare la data sesizării organului de executare, respectiv 26 februarie 2024, care stipulează că:
"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.(21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."
Cu toate că acest articol are titlul marginal "competenţa facultativă", în realitate, dispoziţiile alin. (1) la acestui articol sunt imperative, textul de lege utilizând expresia "va sesiza".
Din coroborarea dispoziţiilor legale anterior redate, se desprinde concluzia conform căreia, atunci când un grefier formulează o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, are obligaţia să sesizeze una dintre instanţele judecătoreşti, de acelaşi grad, aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate curţii de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.
Aceasta este şi situaţia din prezenta cauză - creditoarea A., în numele căreia executorul judecătoresc a formulat cererea de executare silită, având la data sesizării instanţei, 27 februarie 2024, calitatea de grefier în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în circumscripţia căreia este şi Judecătoria sectorului 4 Bucureşti pe rolul căreia a fost înregistrată cererea dedusă judecăţii.
Prin urmare, în aplicarea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., aceasta avea obligaţia de a sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad, aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate Curţii de Apel Bucureşti.
Fără a constitui în sine un considerent decizoriu în stabilirea competenţei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, Înalta Curte constată că Tribunalul Vâlcea care a pronunţat sentinţa civilă nr. 1301 din 11.05.2021 a cărei punere în executare se solicită, a reţinut că este competent teritorial şi material să judece pricina prin raportare la calitatea reclamanţilor de personal auxiliar de specialitate conex în cadrul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, din care face parte şi petenta din prezenta cauză.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, secţia civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 iunie 2024.