Şedinţa publică din data de 25 iunie 2024
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sânnicolau Mare la data de 22 februarie 2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să constate că pârâtul nu este tatăl natural al minorului C., drept urmare, să dispună Oficiului de Stare Civilă al localităţii Sânnicolau Mare, jud. Timiş să procedeze la radierea numelui pârâtului de la rubrica " tatăl", din actul de naştere; să încuviinţeze ca minorul să poarte numele de familie al reclamantei, acela de "D.".
II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
Prin sentinţa nr. 43 din 23 ianuarie 2024, Judecătoria Sânnicolau Mare a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocate din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galaţi.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, în speţă, având în vedere că locuinţa pârâtului nu se află în circumscripţia Judecătoriei Sânnicolau Mare, competenţa este una exclusivă, absolută, pe care părţile nu o pot înlătura şi pe cale de consecinţă, instanţa poate invoca, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale.
De asemenea, a constatat incidenţa prevederilor art. 107 C. proc. civ. care stabilesc o competenţă exclusivă în favoarea instanţei în care se află domiciliul pârâtului, faţă de împrejurarea că pricina vizează drepturi de care părţile nu pot să dispună şi pentru care legea nu prevede expres instanţa competentă din punct de vedere teritorial.
În privinţa incidenţei art. 114 alin. (1) şi art. 113 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., instanţa a statuat în sensul în care aceste dispoziţii procesuale sunt de strictă aplicare şi interpretare, reglementând o competenţă teritorială alternativă în pricinile privind stabilirea paternităţii, iar nu şi în cazul în care se contestă filiaţia, cum este cazul tăgadei de paternitate cu care a fost învestită instanţa.
Ca atare, prevederile art. 114 alin. (1) şi art. 113 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.
Prin sentinţa nr. 2453/2024 din 27 mai 2024, Judecătoria Galaţi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prevederile art. 107 din C. proc. civ. reglementează o competenţă teritorială de ordine privată care nu poate fi invocată de instanţă din oficiu, ci numai de pârât, prin întâmpinare sau, în ipoteza în care întâmpinarea nu este obligatorie, la primul termen de judecată, la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.
Prin urmare, chiar dacă pârâtul nu domicilia în circumscripţia Judecătoriei Sânnicolau Mare, instanţa nu putea să invoce, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale, competenţa fiind stabilită în mod definitiv prin neinvocarea prin întâmpinare a excepţiei necompetenţei teritoriale.
De asemenea, a reţinut că denumirea marginală a art. 113 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. " Cereri privitoare la filiaţie" se referă şi la acţiunile reglementate de Cartea II - Titlul III-Capitolul II Secţiunea 1 din C. civ. intitulată "Stabilirea filiaţiei", şi deci la cele privind tăgada paternităţii
Prin depunerea de către reclamantă a cererii de chemare în judecată la Judecătoria Sânnicolau Mare, ca instanţă în circumscripţia căreia se află domiciliul reclamantei, în aplicarea art. 116 din C. proc. civ., instanţa rămâne legal învestită şi nu mai poate proceda la declinarea competenţei în favoarea unei alte instanţe.
III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Judecătoriei Sânnicolau Mare, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
Desesizarea celor două instanţe aflate în conflict a fost determinată de identificarea diferită a normelor procedurale care reglementează competenţa teritorială în litigiile având ca obiect tăgada paternităţii, respectiv regimul invocării excepţiei necompetenţei teritoriale în această materie.
Astfel, Judecătoria Sânnicolau Mare a înlăturat incidenţa dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., reţinând incidenţa prevederilor art. 107 din C. proc. civ., şi posibilitatea invocării, din oficiu, de către instanţa de judecată a excepţiei necompetenţei teritoriale, în timp ce Judecătoria Galaţi a apreciat ca fiind aplicabile prevederile art. 113 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. care instituie norme de competenţă alternativă, de ordine privată, în favoarea instanţei de la domiciliul reclamantei sau de la domiciliul pârâtului, alegerea aparţinând reclamantului, conform art. 116 din C. proc. civ., şi care nu pot fi invocate de instanţă din oficiu.
Înalta Curte reţine că, în speţă, prin cererea introductivă de instanţă, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sânnicolau Mare la 22 februarie 2023, reclamanta A. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să constate că pârâtul B. nu este tatăl natural al minorului C.; drept urmare, a solicitat să dispună Oficiului de Stare Civilă al localităţii Sânnicolau Mare, jud. Timiş să procedeze la radierea numelui pârâtului de la rubrica "tatăl", din actul de naştere şi să încuviinţeze ca minorul să poarte numele de familie al reclamantei, acela de "D.".
În privinţa normelor legale care reglementează acţiunea pendinte, se constată că acestea sunt reprezentate de dispoziţiile art. 429 din C. civ., situate în Secţiunea I, Capitolul II din Titlul III al Cărţii a II a, cu denumirea marginală "Stabilirea filiaţiei".
Prin urmare, prin voinţa legiuitorului şi din interpretarea sistematică a prevederilor legale, rezultă că acţiunea în tăgada paternităţii intră în categoria acţiunilor privind stabilirea filiaţiei.
Art. 113 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. prevede că "1) În afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: 1. instanţa domiciliului reclamantului, în cererile privitoare la stabilirea filiaţiei;"
Aşadar, norma procesual civilă care reglementează competenţa teritorială în materia acţiunii în tăgada paternităţii este reprezentată de art. 113 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.
Dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. consacră un drept de opţiune al reclamantului în materia stabilirii filiaţiei, stabilind, în mod imperativ, că cererile se adresează, exclusiv uneia din cele două instanţe determinate de legiuitor, cea de la domiciliul pârâtului (art. 107) sau cea de la domiciliul reclamantului, prevăzută alternativ.
Deci, aceste prevederi legale consacră o competenţă teritorială exclusivă, fundamentată pe principiul protecţiei reclamantului, căruia îi este recunoscut un drept de opţiune, întrucât numai reclamantul poate aprecia care aşezare în teritoriu a instanţei serveşte cel mai bine protejării drepturilor şi intereselor sale legitime.
O asemenea concluzie se întemeiază pe dispoziţiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă.
Reiese, din aceste dispoziţii legale, că părţile pot deroga de la normele de competenţă teritorială doar în pricinile privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care pot dispune, ceea ce înseamnă că doar în asemenea situaţii normele de competenţă teritorială sunt de ordine privată.
Per a contrario, în celelalte cereri normele de competenţă teritorială sunt de ordine publică, deci imperative.
Rezultă, aşadar, că, în cererile privitoare la stabilirea filiaţiei, reclamantul are un drept de opţiune între judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are el domiciliul şi cea în a cărei circumscripţie se află domiciliul pârâtului.
Prin urmare, întrucât reclamanta şi-a manifestat dreptul de opţiune reglementat de lege, în sensul de a învesti instanţa de la domiciliul său, în speţă Judecătoria Sânnicolau Mare, în acord cu dispoziţiile legale anterior menţionate, competenţa de soluţionare a pricinii aparţine acestei instanţe.
Astfel, odată aleasă competenţa de soluţionare a cauzei de către reclamantă, conform prevederilor art. 116 C. proc. civ., aceasta dobândeşte caracter definitiv, nemaifiind posibilă declinarea competenţei de soluţionare a pricinii în favoarea unei alte instanţe.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 iunie 2024.