Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunile conexe, reclamantul U.T. a solicitat, în contradictoriu cu C.N.A.S., prin Președinte și C.A.S. a municipiului București, anularea Ordinului nr. 186 din 1 noiembrie 2000, prin care s-a dispus desfacerea contractului său de muncă și pe cale de consecință, reîncadrarea în postul avut anterior, urmând ca instituția să dispună, în mod legal și în temeiul noului cadru legislativ și statutar, desfacerea contractului de muncă, precum și plata drepturilor salariale.
În susținerea acțiunii introductive, înregistrată la Judecătoria sectorului 1, reclamantul a invocat prevederile art. 67 lit. a) și art. 73 din Legea nr. 168/1999, precum și normele speciale în materie, respectiv art. 71 alin. (1) din Legea nr. 145/1997, cu referire la reforma sistemului sanitar și prevederile O.U.G. nr. 30/1998, arătând că, inițial, a fost desemnat membru în Consiliul de Administrație al C.A.S. a municipiului București, ulterior ales Președinte al acestuia și Președinte al C.A.S., iar urmare a O.U.G. nr. 180/2000, prin Ordinul nr. 186/2000, emis de Președintele C.A.S., s-a dispus încetarea contractului său de muncă, retroactiv datei de luare la cunoștință; că au fost încălcate prevederile O.U.G. nr. 30/1998, cât și prevederile art. 132 și 134 C. muncii.
Prin sentința civilă nr. 3365/2001, Judecătoria sectorului 1 și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei sectorului 3, iar aceasta, la rândul său, și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 186 din 19 februarie 2001, și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei sectorului 1, iar în recursul C.N.A.S., Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a casat sentința și a trimis cauza la Curtea de Apel, pentru competentă soluționare.
Apoi, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin încheierea din 30 ianuarie 2002, în temeiul art. 163 C. proc. civ., a întrunit pricina ce formează obiectul dosarului nr. 21/2002, la dosarul nr. 1793/2001.
Prin sentința civilă nr. 202 din 27 februarie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunile conexe formulate de reclamant, cu următoarea motivare:
Conform art. 101 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 145/1997, privind asigurările sociale de sănătate, modificată și completată prin O.U.G. nr. 30/1999, reclamantul a fost numit membru al Consiliului de Administrație al C.A.S. București, calitate în care a fost ales Președinte al Consiliului de Administrație al acestei instituții, numirea fiind dispusă prin Ordinul Președintelui C.N.A.S. nr. 120 din 16 iunie 1999; în această calitate a încheiat un contract individual de muncă, pe perioada exercitării mandatului.
Ulterior, prin O.U.G. nr. 180/2000 (M. Of. nr. 537/31.10.2000), s-a desființat funcția de Președinte al C.A.S. a municipiului București, prerogativele acestei funcții, inclusiv cea de ordonator secundar, fiind preluate de Directorul General, iar contractul individual de muncă al reclamantului a fost desfăcut prin Ordinul Președintelui C.N.A.S. nr. 186 din 1 noiembrie 2000, avându-se în vedere dispozițiile ordonanței.
Până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 180/2000, organigrama și Statutul de Funcții al C.A.S. București au fost supuse spre aprobare, C.N.A.S., iar prin adresa C.N.A.S. nr. 3210 din 4 decembrie 2000 s-a transmis C.A.S. București, structura organizatorică aprobată potrivit ordonanței, valabilă până la intrarea în vigoare a noii structuri, a C.A.S.; Statutul de Funcții al C.A.S. se aprobă o singură dată pe an, după aprobarea bugetului de stat anual.
Statutul C.N.A.S. a intrat în vigoare la 29 martie 2001, data publicării în Monitorul Oficial, iar al C.A.S. București la 18 septembrie 2001, prin Ordinul Președintelui C.N.A.S. nr. 503/2001; Statutul nu a putut fi elaborat în termenul prevăzut de O.U.G. nr. 180/2000, întrucât aplicarea acesteia a fost suspendată de Curtea de Apel București.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând: întâi, că instanța nu s-a pronunțat asupra aspectelor de nulitate a Ordinului nr. 186/2000, pe care le-a invocat, în sensul că acesta a fost emis, fără să existe o aprobare a Consiliului de Administrație, prevăzută de art. 20 alin. (3) lit. a) din Statutul C.A.S.; în al doilea rând, că încetarea raporturilor de muncă se putea dispune numai după modificarea Statutului C.A.S. și a organigramei; în al treilea rând, că au fost nesocotite dispozițiile art. 92 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, potrivit căruia trebuia să fie asigurată o altă ofertă cu privire la un nou loc de muncă, ofertă care trebuia pusă la dispoziția funcționarului, de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici, precum și ale art. 93 din lege; că, oricum, președintele C.N.A.S. nu avea atribuția legală de a emite ordinul de încetare a raporturilor de muncă; în al patrulea rând, că O.U.G. nr. 180/2000 nu a desființat funcțiiile de președinte și vicepreședinte la Casele Teritoriale de Asigurări de Sănătate, fiind lăsat acest lucru pe seama statutului C.N.A.S.; că Ordinul nr. 186/2000 a fost emis în timp ce era suspendată aplicarea O.U.G. nr. 180/2000; în al cincilea rând, că prin ordin s-a dispus încetarea raporturilor de muncă, începând cu data emiterii, și nu cu data comunicării, ori, cum este legal, de la data ulterioară comunicării; în fin,e se solicită plata drepturilor salariale.
Recursul este nefondat.
În adevăr, prin O.U.G. nr. 180/2000 (M. Of. nr. 537/31.10.2000), s-a desființat funcția de Președinte al C.A.S. a municipiului București cât și a C.J.A.S., iar prerogativele acestuia au fost preluate de către Directorul General.
În temeiul art. 101 alin. (1) din O.U.G. nr. 180/2000, pentru modificarea și completarea Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, precum și a art. 73, art. 74 și art. 130 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 131 alin. (1) C. muncii, Președintele C.N.A.S., prin Odinul nr. 186 din 1 noiembrie 2000, a dispus desfacerea contractului de muncă pe durată determinată al reclamantului, întrucât funcția de președinte al C.A.S. a municipiului București a fost desființată.
Așadar, ordinul de încetare a raporturilor de muncă a fost emis în baza unor dispozițiuni legale, prin efectul cărora a fost desființată funcția pe care a deținut-o reclamantul.
Deci, începând cu data de 31 octombrie 2000, când a fost publicată O.U.G. nr. 180/2000, în Monitorul Oficial, postul de președinte al C.A.S. a municipiului București nu mai exista și pe cale de consecință, nu se putea acorda un preaviz de 15 zile lucrătoare, întrucât se continua exercitarea prerogativelor de președinte pe un post desființat prin efectul legii.
Dar, s-au respectat și aplicat dispozițiile art. 131 alin. (2) C. muncii, reclamantul având dreptul să primească, la desfacerea contractului de muncă, o indemnizație egală cu salariul tarifar de încadrare pentru o jumătate de lună.
Referitor la competența Președintelui C.N.A.S., se constată că în exercitarea atribuțiilor sale și în calitate de ordonator pricipal de credite, acesta avea competența de a emite Ordinul nr. 186/2000, potrivit Statutului C.A.S. (M. Of. nr. 114/13.03.1999).
În ce privește susținerea reclamantului că numai consiliul de administrație care l-a ales, putea să-l demită, se constată, de asemenea, că este nefondată, întrucât această interdicție privește numai calitatea de președinte al Consiliului de Administrație al C.A.S. a municipiului București, nu și cea de președinte al C.A.S.
În fine, instanța primă a reținut în mod judicios motivul pentru care Statutul C..A.S. nu a fost elaborat în termenul prevăzut de O.U.G. nr. 180/2000 (15 zile de la publicare), arătând că aplicarea ordonanței a fost suspendată printr-o încheiere a instanței judecătorești (16 noiembrie 2000), încheiere care a fost, apoi, desființată în recurs; totodată, că reclamantul nu a fost vătămat în drepturile sale recunscute de lege și deci, nu i se cuvin nici despăgubiri civile.
În consecință, soluția adoptată este legală și temeinică, iar recursul, nefondat, urmând să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de U.T., împotriva sentinței civile nr. 202 din 27 februarie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2003.