Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 21 februarie 2002 SC O. B.G.S. SRL București a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, suspendarea executării deciziei nr. 92 din 28 ianuarie 2002 emisă de pârât, precum și a actului administrativ premergător, emis de Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală de Îndrumare și Control Fiscal, constând în procesul verbal de control înregistrat la societatea comercială reclamantă cu nr. 181/22 noiembrie 2001, până la soluționarea acțiunii prin care s-a solicitat anularea acestor acte.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că sunt îndeplinite condițiile art. 9 din Legea nr. 29/1990, întrucât, pe de o parte, s-au creat incorect în sarcina sa obligații suplimentare la buget în valoare de 105.537.689.947 lei pe care le-a contestat conform legii speciale, iar pe de altă parte că, având un capital social subscris de 3.129.500.000 lei ce reprezintă investiție străină în România, executarea intempestivă a actelor atacate este de natură să o expună unei pagube iminente care nu poate fi prevenită decât prin suspendarea executării actelor respective, aceasta cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 11/1996 s-a emis titlul executoriu nr. 454/2002 de către D.G.F.P. București comunicat prin somația nr. 30357/15 ianuarie 2002.
Curtea de Apel București, Secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 222 din 4 martie 2002, a admis cererea formulată în baza art. 9 din Legea nr. 29/1990 și a suspendat executarea actelor atacate până la soluționarea dosarului nr. 336/2001 al Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, reținând, în esență, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest text de lege, în raport cu existența titlului executoriu, a somației de plată, a acțiunii ce formează obiectul dosarului nr. 336/2001 (anularea actelor a căror suspendare se solicită), precum și a contestațiilor administrative anterioare în care s-a pus în discuție încadrarea legală a importurilor de soft în raport cu dispozițiile O.G. nr. 3/1992 și O.U.G. nr. 17/2000 referitoare la T.V.A.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.)
În dezvoltarea recursului se susține că, deși din modul în care este formulat textul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 29/1990 rezultă că suspendarea executării actului administrativ nu se poate dispune decât în cazuri bine justificate și pentru a preveni producerea unor pagube iminente, totuși, instanța de fond, în absența unor dovezi din care să rezulte întrunirea condițiilor prevăzute de textul de lege, a hotărât suspendarea solicitată, fără a indica motivele care fac necesară această măsură și fără a avea în vedere că împotriva titlului executoriu și a somației de plată intimata-reclamantă avea deschisă calea contestației la executare potrivit prevederilor art. 76 coroborate cu cele ale art. 78 din O.G. nr. 11/1996, la instanța de drept comun.
Examinând sentința atacată în raport cu critica formulată, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Este cunoscut că printre caracteristicile regimului juridic al suspendării actului administrativ esențial este caracterul de excepție a acestei operațiuni juridice prin intermediul căreia se realizează o întrerupere a producerii de efecte juridice, determinat de trăsătura generală a actelor administrative de a fi executorii din oficiu (executio ex officio), ceea ce semnifică faptul că imposibilitatea executării lor trebuie să fie legitimată de situații speciale și în limitele acelor situații.
Acesta este și motivul pentru care, pe de o parte, suspendarea de drept a actului administrativ dedus judecății, deci suspendarea intervenită ope legis este expres și limitativ prevăzută de lege. Pe de altă parte, în conformitate cu art. 9 din Legea nr. 29/1990 și instanța de judecată este îndrituită să dispună suspendarea executării unui act administrativ dedus judecății, dar numai în cazuri bine justificate și pentru a preveni producerea unei pagube iminente.
Interpretarea textului art. 9 din Legea nr. 29/1990 nu poate fi decât în sensul că acesta impune două condiții care trebuie întrunite cumulativ, respectiv existența cazului bine justificat și pentru a se preveni producerea unei pagube iminente.
În speță, în urma controlului autorității fiscale pentru perioada 1 octombrie 1996 – 30 septembrie 2001 s-au stabilit pentru societatea reclamantă diverse obligații la bugetul de stat printre care și cea de 105.537.689.947 lei, reprezentând 30.084.144.136 lei T.V.A. și 75.453.545.811 lei majorările aferente acestei taxe, pentru perioada martie 1997 – septembrie 2001 când societatea reclamantă a realizat importuri de produse software, respectiv sistemul de operare, programe de prelucrare computerizată a datelor (achiziționate în principal de la societatea General Comunication GMBH Austria), vânzarea acestora realizându-se numai la intern.
S-au stabilit aceste obligații considerându-se că sunt aplicabile dispozițiile art. 8 din O.G. nr. 3/1992, republicată, cu modificările ulterioare și cele ale art. 4 și 8 din O.U.G. nr. 17/2000 și a Normelor de aplicare ale acestora în succesiunea lor în timp.
Agentul economic controlat a făcut dovada că a contestat parțial procesul-verbal în ceea ce privește suma de 105.537.689.947 lei, pentru aceasta existând la dosar și titlul executoriu și somația de plată.
Numai că existența acestor înscrisuri prin care se dovedește existența unor obligații bugetare, nu pot conduce automat la concluzia că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 29/1990, iar existența pretinselor perturbări ale activității și prejudicii aduse intimatei-reclamante nu numai că nu poate fi prezumată, dar nici măcar nu este credibilă, fiind suficient a constata că cifra de afaceri a societății numai pe un an (la 31 decembrie 2000) este de 267.235.675.000 lei, precum și a pune în balanță acest indicator care măsoară performanța economică a firmelor (folosită drept criteriu pentru clasificarea firmelor după importanța lor economică) cu suma contestată.
De altfel, semnificativ este și faptul că în actul adițional al contractului de overdraft nr. 023/1998, societatea se obligă să asigure garanții pentru o sumă de cel puțin 2.600.000 dolari SUA. În plus, în raport cu cele mai sus arătate și cu data vărsării valoarea capitalului social subscris este nerelevantă.
Aspectele din recurs referitoare la alte posibilități ale intimatei-reclamante de a solicita suspendarea executării actelor atacate excede cauzei de față motiv pentru care analiza lor este lipsită de utilitate în această cale de atac.
Prin urmare, constatându-se că nu pot fi reținute existența unor motive care să creeze de la început o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ contestat și nici faptul că prin executarea actului administrativ intimata-reclamantă ar fi supusă unei vătămări iminente și ireparabile, se va admite recursul, se va casa sentința atacată și se va respinge cererea de suspendare a executării actelor supuse controlului de legalitate a instanței de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 222 din 4 martie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și în fond respinge cererea formulată de SC O. B.G.S. SRL București.