Şedinţa publică din data de 22 februarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la 26.06.2020, sub nr. x/2020, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a chemat în judecată pe A., în calitate de pârât, solicitând instanţei să constate calitatea de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.
2. Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa nr. 1113 din 21 iulie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva pârâtului A. şi a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei nr. 1113 din 21 iulie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a exercitat recurs pârâtul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei de fond şi rejudecarea cauzei în sensul respingerii acţiunii.
În motivare a arătat, în primul rând, că îşi menţine în totalitate susţinerile formulate în sprijinul excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocate în faţa instanţei de fond şi că solicită înlăturarea apărărilor formulate sub acest aspect de partea adversă.
În continuare, în ceea ce priveşte judecarea cauzei pe fond, a precizat că prima instanţă a interpretat în mod greşit actul juridic dedus judecăţii şi a schimbat în mod vădit înţelesul acestuia, iar prin hotărârea pronunţată a încălcat şi a aplicat în mod greşit normele de drept material, apreciind că sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Sub un prim aspect, a susţinut că instanţa de fond a reţinut că a fost lucrător al Securităţii, fără să facă dovada că ar fi desfăşurat, în această calitate, activităţi prin care a suprimat sau a ştirbit în mod efectiv drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului. Astfel, în contextul în care a recunoscut că a fost lucrător al Securităţii, problema care se pune în cauză este de a se stabili dacă a desfăşurat sau nu în această calitate activităţi de natură să aducă atingere ori îngrădire unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, cerinţă impusă de art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008.
O analiză şi o interpretare corecte şi obiective efectuate de CNSAS şi de instanţa de judecată cu privire la toate documentele din dosar le-ar fi dat posibilitatea să constate că a întocmit la ordin doar o sinteză a documentelor din dosar, în vederea acordării unui aviz de plecare în străinătate, că persoana în cauză a fost avizată pozitiv în final pentru plecare în Ungaria, ceea ce s-a şi întâmplat, dar de acolo a trecut în mod fraudulos frontiera în Austria, confirmând astfel informaţiile de primă sesizare existente la adresa acesteia.
De asemenea, susţinând punctul de vedere al CNSAS, instanţa a confirmat calitatea sa de lucrător de securitate printr-o apreciere subiectivă, trunchiată şi unilaterală a legii, fără să aibă în vedere că şi-a desfăşurat întreaga activitate în temeiul unor acte normative care au stat la baza apărării securităţii Statului român şi a ordinii publice, evidenţiind în acest sens: Constituţia RSR din anul 1995, Decretul nr. 130/1972, prin care s-a înfiinţat Ministerul de Interne, C. pen. şi C. proc. pen. din 1968, modificate şi completate în 1973, legislaţia internaţională în materie la care a aderat şi România.
Raportat la cele arătate anterior, a considerat că sentinţa de fond este criticabilă şi prin prisma faptului că s-a apreciat în mod eronat că ar fi încălcat prevederile art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, semnată de România în anul 1995, precum şi art. 17 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974.
În plus, instanţa nu a ţinut cont nici de faptul că restrângerea şi limitarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului sunt permise atunci când se periclitează siguranţa naţională, siguranţa publică şi ordinea de drept ori când au ca scop săvârşirea unor fapte de natură penală, fiind prevăzute în mod expres şi în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, încheiată la Roma în anul 1950 (articolele 8,9,10 şi 11), precum şi în art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10 septembrie 1948. În acelaşi timp, la stabilirea calităţii sale de lucrător de securitate nu s-a avut în vedere faptul că şi C. pen. în vigoare în perioada în care şi-a desfăşurat activitatea incrimina fapte care atentau la securitatea statului, cum ar fi propaganda cu caracter naţionalist-iredentist şi atâţarea urii de rasă sau naţională.
În contextul arătat a apreciat că instanţa de fond a apreciat activităţile antistatale de sorginte iredentistă legionaro-fasciste desfăşurate de anumite persoane cu activităţi îndreptate împotriva regimului comunist, aspect subiectiv şi lipsit de temei juridic.
Astfel, la configurarea calităţii sale de lucrător de securitate, instanţa de fond şi-a însuşit doar susţinerea Colegiului CNSAS şi nu a avut în vedere că întreaga sa activitate a avut un pronunţat caracter de prevenire a săvârşirii unor fapte îndreptate împotriva securităţii statului şi s-a concretizat prin luarea unor măsuri de influenţare pozitivă specifice şi nu de oprimare ori de îngrădire a drepturilor şi libertăţilor persoanei.
În concluzie, a solicitat instanţei de recurs să constate că activitatea sa profesională ca ofiţer de informaţii, atât înainte de 1989, cât şi ulterior, inclusiv în cazurile incriminate de CNSAS, s-a desfăşurat în deplină concordanţă cu art. 39 şi 41 din Constituţia României, acţionând permanent sub imperiul unui legământ militar, în conformitate cu Legea nr. 14/1972, articolul 334 al C. pen. al R.S.R. din 1968 prevăzând că refuzul de a executa un ordin cu privire la îndatoririle de serviciu se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani, iar dacă fapta este săvârşită de un ofiţer sau dacă fapta are urmări grave, pedeapsa este de închisoare de la 1 la 5 ani.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică. În esenţă, a susţinut că în mod corect a apreciat prima instanţă că prin participarea la instrumentarea dosarului deschis de Securitate pe numele B., recurentul-pârât i-a îngrădit acestuia drepturile fundamentale, în special dreptul la viaţă privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, reţinând că nu se susţin apărările conform cărora activitatea sa ar fi avut ca scop prevenirea infracţiunilor contra siguranţei statului.
Recurentul-pârât a depus atât răspuns la întâmpinare, cât şi concluzii scrise prin intermediul cărora a reiterat argumentele invocate în susţinerea recursului formulat şi a solicitat înlăturarea apărărilor părţii adverse.
II. Soluţia instanţei de recurs.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor invocate în recurs şi a apărărilor şi susţinerilor din întâmpinare, răspunsul la întâmpinare şi concluziile scrise depuse în cauză, raportat la prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul pârâtului este fondat din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ce vizează aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în speţă, urmând să-l admită şi să reformeze în consecinţă soluţia primei instanţe.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
În fapt, prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat instanţei să constate calitatea pârâtului A. de lucrător de securitate, aşa cum este definită de prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.
Demersul iniţiat de reclamant a fost generat de cererea nr. x/16.04.2019 formulată de numitul B., care a solicitat verificarea, sub aspectul calităţii de lucrător al Securităţii, a ofiţerilor sau subofiţerilor care au contribuit la instrumentarea dosarului său x, la care a avut acces în temeiul art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, dosar în care pârâtul figurează la filele x din volumul II.
În susţinerea acţiunii formulate reclamantul a invocat Nota de constatare nr. x/17.02.2020 şi înscrisurile ataşate, reţinând că pârâtul, în calitate de angajat al fostei Securităţi, a participat activ la supravegherea titularului dosarului x şi că în cadrul supravegherii informative a întocmit, la data de 10.04.1986, o fişă personală cu măsurile întreprinse, precum şi un raport la data de 30.07.1986, care conţine detalii despre viaţa privată a persoanei urmărite, precum şi informaţia potrivit căreia a solicitat aprobarea de a efectua o călătorie turistică în R.P.U, propunând avizarea negativă a cererii de călătorie turistică a persoanei urmărite, document aprobat de ofiţerul superior.
În apărare, pârâtul a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pe motiv că ar fi desfăşurat activitate, în calitate de lucrător operativ, la Inspectoratul Judeţean de Securitate Cluj, apoi în cadrul Serviciului Român de Informaţii, lucrând astfel în perioada 1982-1989 pe linie de securitate în domeniul combaterii şi contracarării manifestărilor şi acţiunilor naţionalist-iredentiste maghiare îndreptate împotriva statului român, fapte ce erau incriminate de C. pen. în vigoare la acel moment.
Pe fondul cauzei a susţinut că nu s-a făcut dovada îndeplinirii celor două condiţii impuse de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
Soluţionând acţiunea, prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, conform argumentelor reţinute în încheierea de şedinţă din data de 16.11.2020, iar prin sentinţa nr. 1113 din 21.07.2021 a admis acţiunea şi a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile legale sub acest aspect.
Pentru a pronunţa soluţia de admitere a cererii de chemare în judecată a reţinut, în esenţă, că măsurile luate şi documentele întocmite de pârât constituie activităţi de urmărire informativă la care a fost supus titularul dosarului, cu consecinţa îngrădirii dreptului său fundamental la viaţă privată, astfel cum este consacrat în dreptul unional.
Înalta Curte nu poate valida raţionamentul instanţei de fond, deoarece acesta reflectă aplicarea greşită a art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aspect de natură a atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentul-pârât, şi implicit reformarea sentinţei atacate.
Cu titlu prealabil, întrucât din cuprinsul cererii de recurs, astfel cum a fost dezvoltată, reiese că recurentul-pârât a formulat critici (reiterate şi în răspunsul la întâmpinare şi în concluziile scrise depuse la dosar), sub aspectul soluţiei de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, Înalta Curte observă că excepţia la care partea recurentă face referire a fost soluţionată prin încheierea de şedinţă din data de 16.11.2020, încheiere ce nu face obiectul prezentului recurs, întrucât nu a fost atacată prin intermediul acestei căi de atac, care a fost îndreptată exclusiv împotriva sentinţei nr. 1113 din 21 iulie 2021. Prin urmare, aceste critici nu vor fi analizate de către instanţa de control judiciar.
Cât priveşte soluţia pronunţată pe fondul litigiului, Înalta Curte constată că în mod greşit a reţinut prima instanţă îndeplinirea condiţiilor legale prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 în vederea stabilirii calităţii pârâtului de lucrător al Securităţii, raportat la situaţia de fapt stabilită pe baza probatoriului administrat în cauză.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, este considerat lucrător al Securităţii "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv de ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".
În ceea ce priveşte prima condiţie impusă de lege, anume aceea ca pârâtul A. să fi avut calitatea de ofiţer sau subofiţer al Securităţii, este de observat că acest aspect nu a fost contestat, partea confirmând faptul că şi-a desfăşurat activitatea în calitate de lucrător operativ la Inspectoratul Judeţean de Securitate Cluj în perioada 1982-1989, iar ulterior în Serviciul Român de Informaţii, secţia Cluj, din anul 1990 până în anul 2006, când s-a pensionat la limită de vârstă.
Referitor la cea de-a doua condiţie prevăzută de lege, cea care vizează faptul ca, prin activităţile desfăşurate, să se fi suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în cuprinsul hotărârii de fond s-a reţinut că îndeplinirea acesteia rezultă din împrejurarea că pârâtul a întocmit documente relevante în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv fişa personală a persoanei urmărite şi raportul din 10.04.1986, înaintat spre aprobare şefului Serviciului I/B din cadrul Inspectoratului Judeţean Cluj. Şi în privinţa acestor documente, care au fost opisate la filele x din volumul II al dosarului informativ x privind pe B., recurentul-pârât nu a contestat redactarea acestora, semnătura sa şi conţinutul lor.
Aşadar, fără a contesta situaţia de fapt reţinută şi faptele ce-i sunt imputate, recurentul-pârât a criticat sentinţa atacată prin prisma faptului că, în mod greşit s-a reţinut că, în calitate de ofiţer al Securităţii, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, apreciindu-se îndeplinită cerinţa impusă de art. 2 lit. a) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008.
Astfel, a arătat că finalitatea stabilită prin instrumentarea dosarului de urmărire informativă ţinea de apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice şi că în acest context şi faţă de reglementările legale din perioada de referinţă, a întocmit la ordin doar o sinteză a documentelor din dosar în vederea acordării unui aviz de plecare în străinătate a titularului dosarului, în final persoana respectivă find avizată pozitiv pentru plecare în Ungaria.
Este adevărat că din analiza definiţiei legale oferite de legiuitor lucrătorului Securităţii, prin intermediul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, rezultă că pentru a fi întrunită cerinţa ultimei teze a textului de lege citat este necesar ca persoana vizată să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului. Însă, în contextul în care recurentul-pârât din prezenta cauză a desfăşurat întreaga activitate, prin prisma calităţii sale de lucrător operativ, în temeiul unor acte normative ce au stat la baza apărării securităţii Statului Român şi a ordinii publice, astfel cum au fost acestea evidenţiate de parte, iar restrângerea şi limitarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului este permisă atunci când acestea periclitează siguranţa naţională, siguranţa publică, ordinea de drept ori când au ca scop săvârşirea unor fapte de natură penală, aşa cum rezultă din Constituţia României din 1965 şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale încheiată la Roma în anul 1950, măsura dispusă de intimatul-reclamant şi validată de prima instanţă apare ca o măsură disproporţionată.
De altfel, raportat la conţinutul documentelor întocmite şi evocate de reclamant în susţinerea demersului său judiciar, nu se poate reţine fără echivoc imixtiunea recurentului-pârât în viaţa privată a numitului B., titularul cererii de verificare, în condiţiile în care nu a fost implicat în mod direct în această acţiune, recurentul nefăcând altceva decât să întocmească o sinteză a documentelor din dosarul de urmărire informativă şi să facă propuneri, care, prin prisma specificului activităţii sale profesionale de ofiţer de informaţii şi a finalităţii constatate, nu au fost de natură a îngrădi drepturi şi libertăţi fundamentale ale persoanei urmărite, respectiv dreptul la libera circulaţie şi dreptul la viaţă privată, recunoscute şi garantate atât de legislaţia naţională, cât şi de cea europeană, cu limitările corespunzătoare.
Starea de fapt constatată în cauză confirmă susţinerea recurentului-pârât potrivit căreia nu a contribuit cu nicio informaţie la supravegherea activă informativă a titularului cererii de verificare ori pentru luarea unor măsuri punitive ori la încălcarea unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale persoanei în discuţie, mai ales în contextul în care nu avea dreptul şi competenţa de a decide cu privire la efectuarea unei vizite a acelei persoane în Republica Populară Ungaria, emiterea avizului respectiv fiind în atribuţia persoanelor care deţineau funcţii de comandă în unitatea în care recurentul-pârât îşi desfăşura activitatea profesională şi în temeiul unor documente justificative.
Faţă de cele ce preced, instanţa de fond trebuia să reţină în speţă suprapunerea îndatoririlor de serviciu ale pârâtului (supus legământului militar stabilit prin Legea nr. 14/1972) cu informaţiile furnizate, concretizate prin întocmirea documentelor evocate, şi caracterul militar al acestora, respectiv împrejurarea că nu a fost implicat în mod direct în acţiunea de supraveghere activă a titularului cererii de verificare, în contextul în care legislaţia în materie penală de la acea vreme incrimina fapte ce atentau la securitatea statului şi la ordinea publică, inclusiv propaganda antinaţională, manifestările naţionalist şovine şi evaziunea din ţară, iar cele evidenţiate în materialele aflate în dosarul x vizau chiar aspecte circumscrise unor astfel de manifestări.
Or, ţinând cont de modul în care şi-a expus raţionamentul prima instanţă în fundamentarea soluţiei pronunţate, se constată că s-a dat o greşită interpretare şi aplicare textului de lege incident speţei deduse judecăţii prin prisma probatoriului administrat, întrucât nu se poate reţine că, în calitate de lucrător al Securităţii, recurentul-pârât ar fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a ştirbit în mod efectiv drepturi şi libertăţi ale omului, cerinţă necesară a fi îndeplinită, aşa cum prevede teza a II-a a art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
În aceste condiţii, raportat la criticile recurentului pe care le găseşte întemeiate, Înalta Curte constată, contrar opiniei instanţei de fond, că nu se poate reţine în speţă calitatea părţii pârâte de lucrător al Securităţii, deoarece activitatea sa a avut un caracter legal, fiind desfăşurată în conformitate cu actele normative în vigoare în perioada de referinţă, în scopul apărării valorilor fundamentale ale statului român stabilite prin Constituţie, având caracter preventiv şi nu represiv, aspecte ce confirmă incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., de natură a atrage reformarea sentinţei atacate.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru argumentele expuse la pct. II.1. din decizie, reţinând că este întrunit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în condiţiile în care relevă o greşită interpretare si aplicare a normelor de drept incidente în speţă, în temeiul art. 496 alin. (2) din acelaşi cod, raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 544/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârât, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea reclamantului, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei nr. 1113 din 21 iulie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare:
Respinge acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul A., ca nefondată.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 22 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.