Şedinţa publică din data de 22 februarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 26.09.2022, sub nr. x/2022, reclamanta Parohia Ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului" a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, modificarea în parte a Deciziei nr. 10280/30.06.2022 emise de pârâtă şi obligarea acesteia să emită o nouă decizie prin care să dispună trimiterea dosarului care s-a constituit la această instituţie către Primăria Târgu Neamţ, în vederea soluţionării aspectelor privind acordarea de măsuri compensatorii pentru imobilul-construcţie demolat care a fost situat în Tîrgu Neamţ, str. x, pe terenul în suprafaţă de 50 m.p. pentru care s-a propus acordarea de măsuri compensatorii.
2. Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa nr. 3 din 12 ianuarie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului" în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, ca nefondată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei nr. 3 din 12 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Bacău a exercitat recurs reclamanta Parohia Ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului", în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei de fond şi rejudecarea cauzei în sensul admiterii acţiunii.
În motivare a susţinut, după o expunere a situaţiei de fapt, că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că în speţă sunt aplicabile doar dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000, ignorând faptul că aspectele ce nu intră sub incidenţa acestei ordonanţe pot fi soluţionate prin trimiterea la normele de drept comun aplicabile în materie. Aceasta întrucât, în raport de prevederile legale referitoare la construcţiile demolate, a ignorat existenţa în O.U.G. nr. 94/2000 a unor norme de trimitere la alte texte legale pentru soluţionarea acestui aspect, norme referitoare la modalitatea de acordare de despăgubiri pentru construcţiile care au aparţinut bisericii şi care au fost demolate în mod abuziv, pe care nu le-a aplicat în cauză.
Astfel, a apreciat că există o serie de norme de trimitere pentru situaţiile ce nu sunt soluţionate prin O.U.G. nr. 49/2002, în sensul trimiterii la Legea nr. 10/2001 şi la legile care au adus modificări acesteia, cum ar fi Legea nr. 165/2013, norme care impun o obligaţie în sarcina intimatei-pârâte, nefiind opţionale.
Contrar opiniei instanţei de fond, a considerat că în cauză este vorba despre situaţia prevăzută de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 şi că este important a se sublinia faptul că prin decizia criticată s-a recunoscut calitatea sa de persoană îndreptăţită, inclusiv sub aspectul referitor la măsurile compensatorii privind construcţia demolată, fiind îndeplinită condiţia menţionată la art. 3 alin. (3) din Legea nr. 165/2013.
Solicitarea reclamantei de emitere a unei noi decizii care să dispună trimiterea dosarului la Primăria Târgu-Neamţ se impune, în opinia recurentei, datorită faptului că, în conformitate cu art. 3 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, demersurile efectuate în procedura prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000 au regimul notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001. Astfel, din moment ce legea generală asimilează notificarea făcută în baza O.U.G. nr. 94/2000 cu notificarea făcută în baza Legii nr. 165/2013, se poate aplica legea generală pentru situaţiile nesoluţionate prin O.U.G. nr. 94/2000.
În continuare, a arătat că decizia emisă de autoritatea pârâtă, criticată în cauză, ar trebui să conţină şi o dispoziţie de natură administrativă cu privire la trimiterea sau redirecţionarea dosarului care s-a constituit la nivelul instituţiei, către Primăria oraşului Târgu Neamţ, pentru o legală soluţionare a problemei măsurilor compensatorii pentru construcţia care a fost demolată de autorităţile vremii respective, însă aceasta a ignorat istoricul şi parcursul notificării formulate în legătură cu imobilul în litigiu.
Sub al doilea aspect, a criticat sentinţa de fond pentru faptul că instanţa a interpretat restrictiv măsurile pe care Comisia Specială de Retrocedare le poate lua, contrar normelor din C. civ. care se referă la interpretarea articolelor codului în sensul producerii efectelor juridice şi cu ignorarea practicii curente a acesteia din alte dosare similare.
În fine, incidenţa motivului de casare invocat a fost susţinută şi prin prisma faptului că există cadrul legal pentru soluţionarea situaţiei imobilelor demolate care au aparţinut bisericii şi au fost preluate abuziv de către Stat, criticând considerentele reţinute de prima instanţă sub acest aspect.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică. În esenţă, a susţinut că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod corect dispoziţiile legale incidente în cauză.
Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare prin intermediul căruia a reiterat argumentele invocate în susţinerea recursului formulat şi a solicitat înlăturarea apărărilor părţii adverse.
II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor invocate în recurs şi a apărărilor şi susţinerilor din întâmpinare şi din răspunsul la întâmpinare depuse în cauză, raportat la prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat şi-l va respinge pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Obiectul demersului judiciar iniţiat de reclamanta Parohia Ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului" vizează modificarea în parte a Deciziei nr. 10280/30.06.2022 emise de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi obligarea acesteia să emită o nouă decizie care să dispună trimiterea dosarului aferent cererii de retrocedare către Primăria oraşului Târgu Neamţ pentru a-i fi soluţionată cererea sub aspectul acordării de măsuri compensatorii pentru imobilul-construcţie demolat care a fost situat pe terenul în suprafaţă de 50 m.p. din Târgu Neamţ, str. x.
Prin Decizia nr. 10280/30.06.2022, autoritatea emitentă a propus acordarea de măsuri compensatorii pentru terenul în suprafaţă de 50 m.p. şi a respins cererea referitoare la retrocedarea construcţiei care s-a aflat pe acel teren şi la acordarea de măsuri compensatorii pentru aceasta, reţinându-se că restituirea în natură a bunului casă de locuit revendicat de reclamantă nu este posibilă, construcţia respectivă fiind demolată de autorităţile vremii, iar acordarea de măsuri compensatorii pentru acea construcţie nu se poate face întrucât construcţiile demolate nu fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000.
În cadrul contestaţiei formulate împotriva actului anterior menţionat reclamanta a susţinut, sub un prim aspect, că prevederile art. 1 alin. (4) şi (6) şi respectiv cele cuprinse la art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, deşi se referă la terenuri revendicate, se aplică prin analogie şi la situaţia construcţiilor demolate în mod abuziv, în virtutea normelor de trimitere la dispoziţiile Legii nr. 10/2001, precum şi la legile care au adus modificări Legii nr. 10/2001, apreciind că este aplicabilă situaţia prevăzută de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013. În consecinţă, a criticat soluţia pronunţată prin sentinţa atacată, considerând că instanţa de fond a absolutizat efectele O.U.G. nr. 94/2000 şi a ignorat împrejurarea conform căreia aspectele ce nu intră sub incidenţa acestei ordonanţe pot fi soluţionate prin trimiterea la normele de drept comun în materie, astfel cum a argumentat în paginile 4-5 din recurs.
Contrar alegaţiilor recurentei-reclamante şi în acord cu opinia primei instanţe, al cărei raţionament îl împărtăşeşte, Înalta Curte constată că acordarea de măsuri reparatorii pentru construcţiile demolate nu face obiectul de reglementare al O.U.G. nr. 94/2000, iar cererea formulată sub acest aspect de către reclamantă nu poate fi soluţionată conform prevederilor Legii nr. 165/2013.
Este eronat raţionamentul părţii recurente referitor la posibilitatea acordării de măsuri compensatorii şi pentru construcţia demolată, întrucât legiuitorul stabileşte în mod expres faptul că doar construcţiile existente în natură pot face obiectul ordonanţei în temeiul căreia se formulează cererea de retrocedare, la pct. 3 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 164/2002, prevăzându-se că nu intră sub incidenţa ordonanţei menţionate imobilele care fac sau au făcut obiectul restiturii potrivit altor legi cu caracter reparator, precum şi construcţiile demolate.
Prin urmare, s-a reglementat şi situaţia în care construcţiile au fost demolate, în Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, la pct. 3 teza a II-a, prevăzându-se în mod expres că nu intră sub incidenţa acestei legi imobilele demolate, astfel că, în vederea soluţionării favorabile a unei cereri de retrocedare nu se pot combina prevederile diverselor legi speciale, cum pretinde recurenta-reclamantă, întrucât O.U.G. nr. 94/2000 reprezintă o normă specială diferită de Legea nr. 10/2001.
Astfel, din interpretarea prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, conform cărora regimul juridic al imobilelor care au aparţinut cultelor religioase preluate de stat este reglementat prin O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, reiese în mod clar că aceste norme sunt în sensul înlăturării aplicării acestei legi generale în ceea ce priveşte procedura de retrocedare a bunurilor evidenţiate şi a aplicabilităţii legii speciale reprezentate de O.U.G. nr. 94/2000.
În concluzie, nu poate fi primită alegaţia recurentei conform căreia se poate trimite cererea sa referitoare la acordarea de măsuri compensatorii pentru construcţia demolată către Primăria oraşului Târgu Neamţ, în vederea soluţionării potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, măsurile pe care Comisia Specială de Retrocedare le poate lua sub acest aspect fiind corect apreciate de instanţa de fond, în acord cu prevederile legale aplicabile, aşa încât nu se poate reţine că ar fi interpretat restrictiv aceste norme, cum pretinde recurenta.
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, forma în vigoare în perioada de referinţă, "(1) Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă. (2) Regimul juridic al imobilelor care au destinaţia de lăcaş de cult va fi reglementat prin lege specială. (3) Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, construcţiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităţilor, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităţilor, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi**). Adăugirile aduse construcţiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depăşesc 50% din aria desfăşurată actuală. În caz contrar, nu se va dispune retrocedarea, considerându-se imobil nou în raport cu cel preluat. Nu se includ în această categorie lucrările de reparaţii curente, capitale, consolidări, modificări ale compartimentării iniţiale, îmbunătăţiri funcţionale şi altele asemenea. (4) În cazul în care terenul este ocupat parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcţii noi, pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora şi pentru cea afectată unor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. În cazul în care terenul este ocupat în totalitate, pentru acesta se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent. De asemenea, se retrocedează în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii uşoare sau demontabile. (….) iar (6) Pentru situaţiile prevăzute la alin. (4) în care nu se poate dispune retrocedarea în natură, se vor acorda măsuri reparatorii în echivalent potrivit legii speciale care va reglementa tipul şi procedura de acordare a despăgubirilor."
De asemenea, la art. 2 alin. (4) din aceeaşi ordonanţă legiuitorul a pevăzut că "pentru situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (4) în care nu se poate dispune retrocedarea în natură, se vor acorda măsurile reparatorii în echivalent prevăzute de legea specială sau compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către unitatea deţinătoare prevăzută la alin. (1), cu acordul persoanei îndreptăţite."
Or, raportat la normele legale citate supra, se reţine că, deşi legiuitorul a făcut referire la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent potrivit legii speciale, acestea se referă la situaţia reglementată de art. 1 alin. (4) în ipoteza terenurilor ocupate parţial sau în totalitate cu alte construcţii şi nu la cea a construcţiilor preluate abuziv şi care au fost ulterior demolate.
Prin urmare, nu poate fi primită susţinerea recurentei în sensul că temeinicia solicitării sale este demonstrată de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, care stabileşte că demersurile efectuate în procedura prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000 au regimul notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 şi că, în aceste condiţii, se poate aplica legea generală pentru situaţiile sau aspectele nesoluţionate prin O.U.G. nr. 94/2000, instanţa de fond reţinând în mod corect că nu sunt aplicabile în prezenta cauză dispoziţiile legii generale.
Deşi Legea nr. 165/2013 reprezintă legea generală, aceasta se aplică doar în ipoteza în care legea specială ce reglementează anumite categorii de imobile, în speţă O.U.G. nr. 94/2000, nu conţine dispoziţii derogatorii. Ca atare, pentru imobilele care aparţinut cultelor religioase din România, reglementate prin O.U.G. nr. 94/2000, nu se pot acorda despăgubiri pentru construcţiile demolate ce nu sunt cuprinse în obiectul său de reglementare, în temeiul altei legi reparatorii, legea specială sub aspectul reliefat neputând fi completată cu alte legi reparatorii, cum susţine recurenta-reclamantă.
În condiţiile în care legea specială incidentă interzice acordarea de despăgubiri numai pentru construcţiile demolate sau pentru imobilele care au făcut sau fac obiectul altor legi speciale cu caracter reparator, iar în cauză s-a făcut dovada că imobilul-construcţie ce a fost preluat abuziv a fost demolat, nu se poate susţine cu suficient temei că există cadrul legal pentru soluţionarea situaţiei imobilelor demolate care au aparţinut bisericii şi au fost preluate abuziv de către Stat, astfel cum a pretins recurenta în cererea de recurs formulată.
De altfel, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată iniţial de către recurenta-reclamantă a fost depusă la Primărie, iar prin hotărâre judecătorească a fost trimisă la Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, pentru a fi soluţionată în conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000, astfel că s-a decis cu autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte incidenţa în speţă a legii speciale reprezentate de O.U.G. nr. 94/2000.
Pe cale de consecinţă, constatând că nu a fost demonstrată nelegalitatea sentinţei recurate şi că nu este întrunit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluţia contestată fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în materie, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamantei şi va menţine sentinţa de fond atacată sub toate aspectele criticate.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru argumentele expuse la pct. II.1. din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă şi va menţine sentinţa de fond atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta Parohia Ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului" împotriva sentinţei nr. 3 din 12 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 22 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.