Şedinţa publică din data de 22 februarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
I.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 06.06.2022, sub nr. x/2022, reclamanţii A. şi B. au solicitat obligarea pârâţilor Guvernul României şi Ministerul Finanţelor să le furnizeze informaţiile de interes public de care au fost privaţi, respectiv: să li se comunice copii ale adreselor MF-ANAF "x"/"AA7745"; să li se permită accesul, pe baza CNP-ului, în baza de date ale MF-ANAF; să li se comunice anularea tuturor obligaţiilor şi faptul că nu au datorii la stat; să se aplice hotărârea nr. 44/2017; precum şi să li se comunice plata daunelor materiale şi morale totale de 5.000.000 RON. Totodată, au invocat neconstituţionalitatea Legii nr. 227/2015, a Ordinelor Ministrului Finanţelor nr. 362/08.03.2022; nr. 3744/2015 şi a oricărui act normativ în baza căruia se face executarea silită.
I.2. La data de 14.09.2022 reclamanta A. a formulat cerere de recuzare împotriva preşedintelui completului 5 fond, judecător C., prin care a susţinut că există elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului, conform motivelor expuse.
I.3. Prin încheierea din 20.09.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de recuzare ca neîntemeiată.
I.4. Prin sentinţa nr. 1651 din 30.09.2022, pronunţată în acelaşi dosar, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Finanţelor, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
I.5. Împotriva încheierii şi a sentinţei menţionate la punctele anterioare, reclamanţii A. şi B. au formulat recurs, criticându-le pentru nelegalitate şi solicitând casarea acestora conform art. 488 alin. (1) pct. 4-5 din C. proc. civ.
În dezvoltare au susţinut că instanţa constituită în completul 5 fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. în condiţiile în care judecătorul a încălcat art. 96 din C. proc. civ. şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Totodată, au arătat că procedura de citare a fost încălcată atât de completul învestit cu judecarea cauzei, cât şi de cel învestit cu soluţionarea cererii de recuzare, acesta din urmă încălcând procedura de soluţionare a recuzării, întrucât au lipsit citaţiile şi încheierea din 20.09.2022, care nu le-a fost comunicată.
Au mai susţinut recurenţii că nu au fost emise citaţii pentru termenul din 30.09.2022, când a fost pronunţată sentinţa atacată, iar completul învestit cu soluţionarea cererii de recuzare nu a emis citaţii pentru a-i informa despre achitarea unei taxe judiciare de timbru şi nici nu le-a dat posibilitatea de a formula cerere de reexaminare privind taxa de timbru, motiv de casare a încheierii din 20.09.2022 conform art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar în final au reiterat argumentele invocate în faţa primei instanţe prin cererea de chemare în judecată şi au solicitat admiterea demersului judiciar formulat.
I.6. Apărările formulate în cauză. Aspecte procesuale
În faza căii de atac a recursului nu au fost depuse întâmpinări. De asemenea, cererea de recuzare formulată de recurenţii-reclamanţi împotriva completului de judecată a fost soluţionată prin încheierea din data de 08.02.2024, în sensul anulării acesteia ca netimbrată.
La termenul de dezbateri din 22.02.2024, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii recursului formulat împotriva sentinţei nr. 1651 din 30.09.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2022, şi a rămas în pronunţare pe excepţia invocată, precum şi pe fondul recursului îndreptat împotriva încheierii din 20.09.2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în acelaşi dosar.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului dedus judecăţii.
II.1. Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor invocate în cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţi este nefondat şi îl va respinge în consecinţă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În fapt, din actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei rezultă că la data de 14.09.2022, reclamanta din dosarul nr. x/2022, A., a formulat cerere de recuzare a preşedintelui completului 5 fond, doamna judecător C., arătând că există elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului, conform argumentelor expuse în cerere.
Pentru soluţionarea incidentului procedural intervenit s-a acordat termen la data de 20.09.2022, fără citarea părţilor, în conformitate cu art. 51 din C. proc. civ., care reglementează procedura de soluţionare a abţinerii sau a recuzării, potrivit căruia: "(1) Instanţa hotărăşte de îndată, în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor şi ascultându-l pe judecătorul recuzat sau care a declarat că se abţine, numai dacă apreciază că este necesar. În aceleaşi condiţii, instanţa va putea asculta şi părţile."
Prin cererea de recurs formulată împotriva soluţiei de respingere ca neîntemeiată a recuzării, recurenţii au susţinut că procedura de citare a fost încălcată de către completul învestit cu soluţionarea cererii de recuzare, acesta pronunţând soluţia cu nerespectarea procedurii de soluţionare a recuzării, întrucât au lipsit citaţiile şi încheierea din 20.09.2022, care nu le-a fost comunicată.
Totodată, au susţinut că nu s-a dispus emiterea de citaţii pentru a-i informa despre achitarea unei taxe judiciare de timbru şi nici nu le-a fost dată posibilitatea de a formula cerere de reexaminare privind taxa de timbru, motiv de casare a încheierii din 20.09.2022 conform art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, în doctrina şi în jurisprudenţa recentă statuându-se că sub imperiul acestui motiv de casare se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural săvârşite de instanţă, altele decât cele menţionate la pct. 1-4 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, judecata pricinii în lipsa părţii care nu a fost legal citată, nesemnarea cererii reconvenţionale, aplicarea greşită a unor texte de lege, precum şi încălcarea unor principii ale procesului civil, altele decât cele care sunt sancţionate prin celelalte motive de recurs.
Aşa cum rezultă din considerentele sus-menţionate, încălcarea principiilor procesului civil este asimilată unor norme prevăzute sub sancţiunea nulităţii, pricinuindu-se vătămarea drepturilor părţilor prin încălcarea acestora. În concluzie, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.
Contrar susţinerilor recurenţilor, pe care nu le poate valida, Înalta Curte constată că motivul de nelegalitate a cărui incidenţă a fost clamată în speţă nu poate fi reţinut, instanţa respectând regulile de procedură ce reglementează incidentul procedural al recuzării, dispunând soluţionarea acestuia fără citarea părţilor, în conformitate cu normele aplicabile.
Prin urmare, faptul că nu au fost emise citaţii pentru termenul la care a fost soluţionată cererea de recuzare nu constituie un argument de nelegalitate a încheierii pronunţate, câtă vreme legiuitorul a prevăzut că acest incident procedural se soluţionează fără prezenţa părţilor, adică în lipsa citării acestora, iar instanţa a procedat la judecata cererii în această modalitate. În acelaşi sens, nici împrejurarea că nu au fost emise citaţii pentru a fi informaţi cu privire la achitarea taxei judiciare de timbru şi a li se da posibilitatea formulării unei cereri de reexaminare, nu poate atrage nelegalitatea încheierii atacate, atât timp cât aspectul timbrării cererii de recuzare nu a făcut obiectul analizei efectuate de instanţă prin încheierea atacată, în sarcina părţilor nefiind stabilită vreo obligaţie din perspectiva evidenţiată.
În fine, aspectul necomunicării încheierii recurate, invocat de recurenţi în sprijinul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu poate fi primit întrucât în dispozitivul încheierii în discuţie s-a menţionat că aceasta este supusă recursului în condiţiile art. 53 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora: "încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri", iar părţile au avut posibilitatea să formuleze calea de atac împotriva acestei încheieri şi să invoce aspecte de nelegalitate, exercitând recursul supus analizei de faţă cu respectarea termenului legal.
Este binecunoscut faptul că de esenţa cazului de casare invocat este încălcarea principiilor procesului civil, asimilată unor norme prevăzute sub sancţiunea nulităţii, având drept consecinţă vătămarea dreptului reclamantului la apărare prin încălcarea acestuia. Or, în contextul factual şi normativ reliefate, nu se poate reţine o vătămare a drepturilor procesuale ale părţilor recurente-reclamante în speţa dedusă judecăţii, soluţia de respingere a cererii de recuzare fiind dată cu respectarea regulilor de procedură corespunzătoare.
Pe cale de consecinţă, în considerarea argumentelor expuse supra, constatând că toate susţinerile recurenţilor-reclamanţi sunt nefondate şi că nu a fost demonstrată nelegalitatea încheierii din 20.09.2022, criticată din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul de faţă ca nefondat.
II.2. Cât priveşte recursul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei nr. 1651 din 30 septembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte urmează a-l examina, cu prioritate, din perspectiva excepţiei inadmisibilităţii invocate din oficiu la termenul de dezbateri din 22 februarie 2024, în condiţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, analizând excepţia privind inadmisibilitatea cererii de recurs îndreptate împotriva sentinţei menţionate, excepţie invocată din oficiu, Înalta Curte o apreciază întemeiată, urmând să constate că acest recurs al reclamanţilor este inadmisibil, pentru următoarele motive.
Obiectul cererii de recurs de faţă îl reprezintă sentinţa civilă nr. 1651 din data de 30 septembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Finanţelor, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.:
"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.", iar conform art. 129 din Constituţia României:
"Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."
Din cuprinsul textelor de lege enunţate supra rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau o lege specială nu prevede o atare posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.
În cauza de faţă, reclamanţii au dedus judecăţii primei instanţe acţiunea având obiectul consemnat la pct. I.1. din prezenta decizie, iar la termenul de judecată din 16.09.2022 instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti.
Potrivit art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.:
"Dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent."
Aşadar, prima instanţă învestită a pronunţat o soluţie de declinare a competenţei de soluţionare a cauzei, hotărâre care, astfel cum s-a evidenţiat, nu este supusă niciunei căi de atac, în sensul că nu poate fi atacată cu apel sau recurs, dar nici cu revizuire sau contestaţie în anulare. Prin urmare, nu sunt incidente prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:
"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".
Cu privire la hotărârea de declinare a competenţei de soluţionare a cauzei legiuitorul a prevăzut în mod expres că nu este supusă niciunei căi de atac, întrucât intenţia ce a stat la baza adoptării acestor dispoziţii a fost aceea de a se asigura celeritatea judecării cauzelor, prin împiedicarea tergiversării lor ca urmare a exercitării abuzive a căii de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti de declinare a competenţei, raţiunea eliminării acestei căi de atac împotriva unor astfel de hotărâri fiind de a permite ajungerea cauzei într-un timp cât mai scurt în faţa instanţei competente să soluţioneze litigiul dedus judecăţii.
În egală măsură, este necesar a se avea în vedere principiul conform căruia, "orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim şi previzibil, de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege. În acest scop, instanţa este datoare să dispună toate măsurile permise de lege şi să asigure desfăşurarea cu celeritate a judecăţii", în aplicarea art. 6 alin. (1) din C. proc. civ.
În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, care a constatat că dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ. sunt constituţionale în raport cu criticile formulate, de exemplu, în sesizarea ce a făcut obiectul dosarului în care a fost pronunţată Decizia nr. 569 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 913 din 16 decembrie 2014.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată că sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal ce formează obiectul prezentei căi de atac nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind incident principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 din C. proc. civ., în aplicarea căruia va respinge recursul declarat de reclamanţi, ca inadmisibil. Totodată, constată că nu se mai impune examinarea în concret a criticilor formulate de părţi din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi pct. 5 C. proc. civ., întrucât analiza acestora a devenit inutilă raportat la soluţia de inadmisibilitate a recursului.
III. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru argumentele expuse la pct. II.1. din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare a încheierii de şedinţă din 20.09.2022, prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţi şi va menţine încheierea atacată.
De asemenea, pentru motivele arătate la pct. II.2. din decizie, în temeiul art. 457 alin. (1) şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de aceiaşi reclamanţi împotriva sentinţei nr. 1651 din 30 septembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2022, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva încheierii din 20 septembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2022, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de aceiaşi reclamanţi împotriva sentinţei nr. 1651 din 30 septembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2022, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 22 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.