Şedinţa publică din data de 22 februarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 25.05.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate, anularea adresei nr. x/17.02.2022 de răspuns la plângerea prealabilă şi anularea în parte a documentului constatator nr. x/CN/09.11.2021, ambele emise de pârât în ceea ce priveşte neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiilor asumate prin participarea la procedura de atribuire prin negociere fără publicare prealabilă având ca obiect achiziţia de "Teste rapide de determinare a antigenului SARS-CoV-2 efectuate din probă de salivă, termen maxim de livrare 11-15 zile", respectiv cu privire la refuzul pretins nejustificat de a semna acordul-cadru de furnizare produse.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 2368 din 16.12.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei nr. 2368 din 16 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată, conform susţinerilor arătate în cererea formulată.
În esenţă, în dezvoltarea recursului a arătat, după o expunere pe larg a situaţiei de fapt şi a probatoriului administrat, respectiv o reiterare a argumentelor invocate în faţa primei instanţe în ceea ce priveşte nelegalitatea actelor contestate, că instanţa de fond a făcut o interpretare greşită a probelor administrate în cauză, respectiv a corespondenţei dintre societatea reclamantă şi producătorul chinez B., fiind întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Totodată, a susţinut că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material, având în vedere că nu a luat în considerare certificatul de forţă majoră, afirmând că acesta este consultativ, deşi se impunea să dea eficienţă juridică avizului de forţă majoră nr. 12/27.01.2022 asupra documentului constatator contestat, şi nu a luat în considerare un aspect de notorietate publică din perioada noiembrie- decembrie 2021, şi anume criza energetică din China, doar pentru că nu a fost menţionată în corespondenţa cu producătorul chinez, apreciind astfel că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
4. Apărările formulate în cauză. Aspecte procesuale
Prin întâmpinarea depusă de intimatul-pârât s-a invocat excepţia tardivităţii recursului, precum şi excepţia netimbrării acestuia, iar pe fond s-a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate.
Prin încheierea din data de 11.01.2024 s-a reţinut că, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că recursul a fost formulat în termen legal, raportat la data comunicării sentinţei de fond din 28 decembrie 2022 şi data de 13 ianuarie 2023, la care a fost transmis recursul prin serviciul de curierat. Totodată, în ceea ce priveşte aspectul timbrării căii de atac exercitate în cauză, s-a reţinut că recurenta-reclamantă a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 RON aferentă recursului întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., conform chitanţei aflate la dosarul de recurs.
La termenul din 22.02.2024, la care au avut loc dezbaterile, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii recursului pentru neformularea unor critici de nelegalitate la adresa sentinţei atacate şi a reţinut recursul spre soluţionare pe excepţia invocată.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii cererii de recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte o apreciază întemeiată şi o va admite, urmând să constate că recursul este nul, pentru motivele ce succed.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Cu titlu prealabil, Înalta Curte aminteşte că recursul este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege. Motivele de recurs sunt instituite, aşadar, prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere de legiuitor şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.:
"Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:…d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.
Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ. atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, sancţiunea nulităţii recursului.
În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de dispoziţiile legale amintite.
În speţă, recurenta-reclamantă a clamat incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., însă nu a formulat veritabile critici la adresa sentinţei de fond, prin care să arate în ce constă, în concret, nelegalitatea acesteia din perspectiva motivelor invocate, raportat la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii, pentru a putea fi încadrate în textele de lege precizate, care, prin urmare, au fost invocate exclusiv în mod formal.
Înalta Curte, analizând cererea de recurs şi susţinerile recurentei, reţine caracterul nemotivat al căii de atac, aceasta limitându-se să reitereze aspectele ce vizează situaţia de fapt dedusă judecăţii şi probatoriul administrat în cauză, să reitereze argumentele invocate în susţinerea nelegalităţii actelor contestate, care au fost supuse analizei primei instanţe, şi să-şi exprime nemulţumirile în ceea ce priveşte modul în care instanţa a administrat, a interpretat probele şi a stabilit în baza acestora starea de fapt, invocând cazurile de casare cărora a considerat că sunt circumscrise susţinerile formulate.
Prin urmare, se constată că recursul nu conţine motive care să poată fi încadrate în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., invocate în susţinerea căii de atac exercitate, reclamanta neformulând nicio critică veritabilă de nelegalitate la adresa sentinţei atacate din perspectivele evidenţiate.
Or, faţă de rigorile ce caracterizează calea de atac a recursului, modalitatea de redactare a cererii formulate de recurenta-reclamantă nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii atacate. În egală măsură, reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt şi a probatoriului administrat, respectiv a modului în care se impunea a fi interpretat acest probatoriu şi stabilită situaţia de fapt, nu se constituie într-o critică de nelegalitate a sentinţei de fond, dispoziţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. arătând că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi act normativ.
În aceste condiţii, reţinând că nu este posibilă o încadrare a motivelor formulate într-unul dintre cazurile de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ. şi constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de instanţă, în temeiul art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea recursului exercitat de recurenta-reclamantă.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
În considerarea argumentelor expuse la pct. II.1 din prezenta decizie, întrucât recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigenţelor impuse de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) şi art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va constata nul recursul declarat de reclamantă şi va menţine sentinţa de fond atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 2368 din 16 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 22 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.