Şedinţa publică din data de 24 aprilie 2024
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11 aprilie 2022 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, au solicitat:
(i) revocarea parţială a Ordinului nr. 6245/C/2021 din 30.12.2021 în ceea ce priveşte data de la care s-a stabilit indemnizaţia de încadrare prin valorificarea valorii de referinţă 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016 în loc de 30.12.2021 şi obligarea pârâtului la emiterea ordinului salarizare prin care să se stabilească indemnizaţia brută lunară, cu valorificarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016 în loc de 30.12.2021 şi până la data de 31.12.02021 - pentru judecătorii în activitate (A., B., E., F., H., I., K., L., M., O., Q., R., S. şi U.) şi respectiv până la data eliberării din funcţie prin pensionare a reclamanţilor pensionaţi (C., D., J., V. şi N.);
(ii) înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acolo unde este cazul;
(iii) înlăturarea plafonării instituite asupra sporurilor la nivelul anterior emiterii ordinului şi determinarea sporurilor ţinând cont de noua valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON pentru stabilirea nivelului indemnizaţiei;
(iv) începând cu data eliberării din funcţie prin pensionare pentru reclamantele C., D., J., V. şi N., să fie obligat pârâtul la emiterea ordinului/dispoziţiei prin care să transmită Curţii de Apel Iaşi obligaţia de a înainta Casei Naţionale de Pensii Publice - Casei Judeţene de Pensii Iaşi adeverinţa cu privire la actualizarea/stabilirea pensiei de serviciu, cu stabilirea indemnizaţiei de încadrare prin valorificarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON, în sensul pct. I, II şi III.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 2434 din 27 decembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
(i) a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor C., D., J., V., N., P. şi G.;
(ii) a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţie faţă de capătul de cerere având ca obiect cererea privind eliberarea de către pârât a adeverinţelor pentru actualizarea pensiei de serviciu;
(iii) a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada anterioară datei de 11.04.2019, prin urmare a respins acţiunea formulată pentru perioada anterioară datei de 11.04.2019;
(iv) a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei;
(v) a anulat în parte Ordinul nr. 6245/C/2021 din 30.12.2021 emis de Ministrul Justiţiei, în ceea ce priveşte stabilirea indemnizaţiei de încadrare brute lunare cu aplicarea plafonării prevăzută de art. 38 alin. (6) şi ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017;
(vi) a obligat pârâtul la emiterea unui nou ordin de salarizare pe numele reclamanţilor aflaţi în activitate, respectiv A., B., E., F., H., I., K., L., M., O., Q., R., S., şi U. prin care drepturile salariale şi sporurile aferente ale acestora să fie stabilite având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON cu eliminarea plafonării, începând cu data de 11.04.2019;
(vii) a obligat pârâtul la emiterea unui nou ordin de salarizare pe numele reclamantelor C., D., J., V., N., P. şi G. prin care drepturile salariale şi sporurile aferente ale acestora să fie stabilite având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON cu eliminarea plafonării, începând cu data de 11.04.2019 până la data de eliberării din funcţie prin pensionare a fiecăreia dintre aceste reclamante;
(viii) a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului de a transmite Curţii de Apel Iaşi obligaţia de a înainta Casei Judeţene de Pensii Iaşi adeverinţa cu privire la actualizarea/stabilirea pensiei de serviciu în raport de recalcularea indemnizaţiei brute de încadrare conform dispoziţiilor anterioare.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 2434 din 27 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, atât reclamanţii, cât şi pârâtul Ministerul Justiţiei au declarat recurs.
3.1. Prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanţii au solicitat casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea în tot a acţiunii.
Printr-un prim rând de critici, reclamanţii susţin că data de la care trebuia să fie stabilită indemnizaţia de încadrare în raport de valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON era data de 01.01.2018, iar nu data de 11.04.2019. În acest sens, fac trimitere la Ordinul Preşedintelui ÎCCJ nr. 105/29.03.2023, rectificat prin Ordinul nr. 114/11.04.2023 şi la Ordinul Preşedintelui ÎCCJ nr. 959/I/12.04.2023, prin care drepturile salariale au fost stabilite prin raportare la această valoarea de referinţă sectorială începând cu data de 01.01.2018. Consideră că nu există vreo raţiune juridică a instituirii obligaţiei de recalculare a drepturilor salariale începând cu data de 11.04.2019, în condiţiile în care fundamentul acţiunii l-a reprezentat nerespectarea de către pârât a titlurilor executorii obţinute de reclamanţi.
Cel de-al doilea rând de critici se referă la soluţia dată capătului de cerere prin care s-a solicitat obligarea ÎCCJ la emiterea ordinului/dispoziţiei prin care să transmită Curţii de Apel Iaşi obligaţia de a înainta Casei Naţionale de Pensii Publice - Casei Judeţene de Pensii Iaşi adeverinţa cu privire la rectificarea bazei de calcul a pensiei de serviciu, cu stabilirea indemnizaţiei de încadrare prin valorificarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, şi determinarea sporurilor prin raportare la aceasta, pentru reclamanţii C., D., J., V., N., P. şi G..
În principal, recurenţii-reclamanţi susţin că procedura de emitere a adeverinţei este în competenţa angajatorului, Curtea de Apel Iaşi, iar contrar celor reţinute de instanţa de fond nu face obiectul litigiului procedura de actualizare a pensiei de serviciu în raport de recalcularea indemnizaţiei brute de încadrare, ci rectificarea adeverinţelor care au stat la baza înscrierii iniţiale la pensie. În acest sens, ÎCCJ trebuie să emită ordin/dispoziţie prin care să transmită Curţii de Apel Iaşi obligaţia de a înainta casei de pensii adeverinţa cu privire la rectificarea bazei de calcul a pensiei de serviciu.
În subsidiar, arată reclamanţii, dacă această obligaţie revine ÎCCJ, solicită obligarea la emiterea adeverinţei necesare, potrivit dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din legea nr. 303/2004, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 23/2015, pronunţată de ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
3.2. Pârâtul Ministerul Justiţiei a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca rămasă fără obiect.
Recurentul-pârât a invocat excepţia lipsei de obiect a acţiunii în raport de emiterea Ordinului Preşedintelui ÎCCJ nr. 959/2023, susţinând că acest act administrativ a recunoscut drepturile salariale solicitate de intimaţii-reclamanţi prin cererea de chemare în judecată, nemaiexistând un folos practic urmărit prin promovarea acţiunii.
4. Apărările formulate în cauză
4.1. Recurenţii-reclamanţi au depus întâmpinare faţă de recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, solicitând respingerea recursului, respectiv a excepţiei lipsei de obiect a acţiunii. Consideră că cererea nu a rămas fără obiect şi se justifică şi interesul continuării demersului judiciar de faţă, întrucât nu au fost emise ordinele individuale prin care să se dispună ca fiecare reclamant să fie încadrat, începând cu data de 01.01.2018, pe baza valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON, neafectată de aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.
4.2. Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei nu a depus întâmpinare faţă de recursul declarat de reclamanţi.
5. Alte aspecte procesuale
Prin dispoziţiile art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei ce decurg din calitatea acestuia de ordonator principal de credite, sens în care, la termenul de judecată din 24 aprilie 2024, Înalta Curte a luat act de transmiterea calităţii procesuale de recurent-pârât de la Ministerul Justiţiei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei este nefondat, iar recursul declarat de reclamanţi este fondat, în următoarele limite şi pentru următoarele considerente:
Având a stabili ordinea de soluţionare a celor două recursuri, Înalta Curte constată că este prioritară examinarea criticilor formulate de recurentul-pârât, în contextul în care prin această cale de atac sunt promovate critici referitoare la neîndeplinirea condiţiilor de exerciţiu a acţiunii civile (lipsa obiectul cererii de chemare în judecată), astfel că eventuala validare a acestei critici ar face de prisos examinarea pe fond a raportului litigios.
Totodată, Înalta Curte reţine că, deşi în preambulul cererii de recurs, precum şi în finalul acestei cereri, recurentul-pârât a invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., totuşi, ulterior, acesta învederează că recursul este formulat în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi prezintă doar argumente subsumate acestui motiv de nelegalitate. Prin urmare, Înalta Curte va analiza calea de atac doar din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
II.1. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei.
Înalta Curte constată că recursul pârâtului conţine un singur argument de nelegalitate şi anume rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată, ca urmare a emiterii de către Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a Ordinului nr. 959/I/12.04.2023, prin care s-a dispus reîncadrarea tuturor judecătorilor din cadrul curţilor de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate şi judecătoriilor în raport de valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, neafectată de aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, începând cu data de 01.01.2018. Acelaşi argument a fost dezvoltat şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (în calitate de succesor în drepturi şi obligaţii al Ministerului Justiţiei), prin notele de şedinţă depuse în cauză, sub forma excepţiei lipsei de interes, raportat la emiterea Ordinelor Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 959/I/12.04.2023 şi nr. 2734/I/2023.
Se impune a observa că la dosarul cauzei nu a fost depus decât primul din cele două ordine amintite, fiind ataşat recursului declarat de Ministerul Justiţiei, cel de-al doilea ordin nefiind ataşat în dosarul instanţei de recurs, astfel că doar conţinutul Ordinului nr. 959/I/12.04.2023 poate face obiectul analizei directe a instanţei de control judiciar.
Înalta Curte va respinge recursul declarat de partea recurentă-pârâtă, ca nefondat, constatând că sunt neîntemeiate susţinerile privitoare la lipsa de obiect a acţiunii.
Obiectul acţiunii civile de faţă este reprezentat de pretenţia reclamanţilor de anulare a prevederilor Ordinului ministrului justiţiei nr. 6245/C/30.12.2021 şi de recunoaştere şi recalculare a drepturilor salariale (indemnizaţia de încadrare lunară şi sporuri) în raport de valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, cu înlăturarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi emiterea actelor necesare recalculării pensiilor de serviciu ale reclamanţilor judecători pensionari.
În concret, din lectura Ordinului Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 959/I/12.04.2023 nu reiese o recunoaştere a drepturilor litigioase care să acopere intergral perioada calculată regresiv până la momentul temporal stabilit prin sentinţa recurată (11.04.2019) şi cu atât mai puţin până la momentul vizat de recurenţii-reclamanţi.
Cât despre Ordinul Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2734/I/2023, din informaţiile indicate de către partea recurentă-pârâtă în notele scrise depuse la dosar reiese că actul administrativ are în vedere o perioadă începând cu 30 decembrie 2021, aşadar, ulterioară momentelor temporale menţionate anterior.
Astfel, în raport de modul de configurare a petitelor acţiunii, Înalta Curte constată că cererea nu a rămas fără obiect în urma emiterii Ordinelor Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 959/I/12.04.2023 şi nr. 2734/I/2023, câtă vreme aceste ordine colective nu dispun cu privire la legalitatea Ordinului MJ nr. 6245/C/30.12.2021.
În plus, deşi prin actele administrative amintite se stabileşte un mod de calcul al drepturilor salariale cuvenite tuturor judecătorilor în funcţie, nu cuprinde dispoziţii referitoare la pretenţiile judecătorilor pensionari, care au solicitat, prin acţiune, emiterea unui ordin prin care să fie reglementată obligaţia angajatorului de emitere a adeverinţelor necesare reactualizării pensiilor de serviciu.
În ceea ce priveşte stabilirea valorii de referinţă sectorială, a datei de la care aceasta se aplică şi a înlăturării plafonului prevăzut de lege, Înalta Curte constată că, urmare a admiterii acţiunii, instanţa de fond a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei la emiterea ordinelor de salarizare individuale în coordonatele stabilite prin sentinţă, iar în dosarul de faţă nu a fost depusă o dovadă a emiterii acestor ordine. Ordinul nr. 959/I/12.04.2023 sau Ordinul nr. 2734/I/2023 reprezintă cadrul necesar emiterii ordinelor de salarizare individuale, dar nu fac dovada recalculării efective a acestor drepturi pentru fiecare dintre judecătorii reclamanţi aflaţi în activitate.
În concluzie, obiectul acţiunii exista atât la data introducerii cererii, cât şi la data pronunţării hotărârii de fond, iar emiterea Ordinelor Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 959/I/12.04.2023 şi nr. 2734/I/2023 nu este de natură a lipsi de obiect integral pretenţiile reclamanţilor, ci doar eventual de a influenţa modul de punere în executare a hotărârii judecătoreşti prin prisma datei până la care este necesară emiterea actului administrativ pretins.
Înalta Curte reţine că acţiunea civilă, ca ansamblu de mijloace procesuale prevăzute de lege pentru protecţia dreptului subiectiv pretins de către una dintre părţi sau a unei alte situaţii juridice, precum şi pentru asigurarea apărării părţilor din proces (art. 29 C. proc. civ.), implică întrunirea cumulativă a patru condiţii generale, respectiv formularea unei pretenţii, interesul, capacitatea procesuală şi calitatea procesuală (art. 32 C. proc. civ.), după cum presupune existenţa a trei elemente, anume părţile, obiectul şi cauza. Astfel, pretenţia formulată de partea reclamantă prin acţiune, alcătuind obiectul cererii de chemare în judecată, trebuie să subziste pe parcursul judecăţii.
Totodată, potrivit art. 194 lit. c) C. proc. civ. "Cererea de chemare în judecată va cuprinde: (…) c) obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare. (…)", iar potrivit art. 196 alin. (1) C. proc. civ. "Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde (…), obiectul cererii, (…) este nulă.(...)".
Din lectura atentă a normelor procesual civile, precum şi a doctrinei relevante în materie, Înalta Curte arată că într-o jurisprudenţă constantă şi îndelungată excepţia lipsei de obiect priveşte omisiunea părţii reclamante de a se conforma obligaţiei de indicare a obiectului cererii de chemare în judecată potrivit art. 194 lit. c) C. proc. civ., cu consecinţa nulităţii acesteia potrivit art. 196 alin. (1) C. proc. civ., în timp ce excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii presupune o realizare a pretenţiilor părţii reclamante sau o imposibilitate obiectivă de realizare a acestora în cursul procedurii judiciare.
În cauză, nu rezultă a fi realizată finalitatea urmărită de partea recurentă-reclamantă prin cererea de chemare în judecată ca urmare a emiterii actelor administrative amintite anterior, pentru a se putea reţine o rămânere fără obiect a cererii de chemare în judecată.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei şi continuat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca nefondat.
II.2. Recursul declarat de reclamanţi.
Înalta Curte constată că recursul reclamanţilor critică doar două aspecte ale sentinţei instanţei de fond şi anume obligarea pârâtului la calcularea drepturilor salariale, astfel cum au fost solicitate de reclamanţi, doar cu începere de la 11.04.2019 (consecutiv admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada anterioară acestei date), respectiv respingerea cererii formulate în referire la adeverinţele necesare judecătorilor pensionari în vederea recalculării pensiilor de serviciu.
În raport şi de conţinutul recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, anterior analizat, Înalta Curte observă că soluţia şi considerentele primei instanţe referitoare la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor C., D., J., V., N., P. şi G., precum şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţie nu fac obiectul niciunuia dintre recursurile declarate în cauză.
Aceeaşi concluzie se impune şi faţă de soluţia şi considerentele instanţei de fond prin care s-a dispus anularea în parte a Ordinului nr. 6245/C/30.12.2021, cu consecinţa obligării pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare pe numele reclamanţilor (judecători în activitate), prin care drepturile salariale şi sporurile să fie calculate în raport de valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON cu eliminarea plafonării, respectiv până la data de eliberării din funcţie prin pensionare în cazul reclamantelor pensionare. Prin urmare, aceste aspecte nu mai pot face obiectul reanalizării în calea de atac, primind o dezlegare definitivă, ca urmare a necontestării lor de către niciuna dintre părţile cauzei, Înalta Curte urmând a analiza problema vizând prescripţia dreptului material la acţiune şi obligaţia pretinsă de emitere a adeverinţelor solicitate de reclamanţii pensionari.
În ceea ce priveşte criticile aduse capătului de cerere prin care se solicită ca pârâtul Ministerul Justiţiei/Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită ordin-dispoziţie prin care să transmită Curţii de Apel Iaşi obligaţia de a înainta Casei Naţionale de Pensii Publice/Casei Judeţene de Pensii Iaşi adeverinţa cu privire la actualizarea/stabilirea pensiei de serviciu în raport de recalcularea indemnizaţiei brute de încadrare, Înalta Curte constată că prima instanţă a constatat corect că o astfel de obligaţie nu subzistă în sarcina ordonatorului principal de credite, emitent al ordinului de salarizare contestat. Persoanele interesate de actualizarea pensiei de serviciu în funcţie de indemnizaţiile de încadrare recalculate au posibilitatea de a solicita instituţiei competente eliberarea adeverinţelor/înscrisurilor necesare efectuării acestei operaţiuni, nefiind indicată nicio normă legală care să impună pârâtului din prezenta cauză (Ministerul Justiţiei sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) să emită un act administrativ prin care să oblige fostul angajator la eliberarea adeverinţelor necesare recalculării pensiilor de serviciu.
În consecinţă, criticile reclamanţilor vor fi respinse, ca nefondate, urmând a fi menţinută soluţia instanţei de fond de respingere a acestui petit al cererii.
Referitor la criticile privind data de la care ar trebui recalculate drepturile salariale cuvenite reclamanţilor în raport de VRS 605,225 RON fără aplicarea plafonării, Înalta Curte constată că prin acţiune reclamanţii au solicitat ca recalcularea să se facă începând cu data de 01.08.2016. Instanţa de fond, în soluţionarea excepţiei prescripţiei invocate de pârâtul Ministerul Justiţiei, a constatat că drepturile anterioare datei de 11.04.2019 (3 ani anterior formulării acţiunii) sunt prescrise şi a dispus obligarea pârâtului la emiterea ordinelor de salarizare de recalculare doar pentru perioada ulterioară acestei date. În recurs, reclamanţii au contestat această soluţie, însă au afirmat că recalcularea ar trebui să se facă cu începere de la 01.01.2018, îndepărtându-se, aşadar, de susţinerile din cererea de chemare în judecată. Drept urmare, fiind incident principiul disponibilităţii prevăzut de art. 9 C. proc. civ. şi în vederea respectării limitelor învestirii instanţei de recurs, conform art. 22 alin. (6) din acelaşi cod, Înalta Curte va analiza critica referitoare la data de început a calculării drepturilor salariale litigioase conform menţiunii reclamanţilor-recurenţi din cererea de recurs, respectiv prin raportare la data de 01.01.2018.
Înalta Curte constată că sunt fondate criticile reclamanţilor-recurenţi, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune fiind admisă ca urmare a greşitei aplicări în speţă a dispoziţiilor art. 2517, art. 2523 şi art. 2537 pct. 2 din C. civ.
Potrivit art. 2517 C. civ., termenul de prescripţie este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen, iar conform regulii generale prevăzute de art. 2523 din acelaşi cod prescripţia începe să curgă de la data la care titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui. Totodată, potrivit art. 2537 pct. 2 C. civ., termenul de prescripţie se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată.
Prima instanţă a constatat că termenul de prescripţie a fost întrerupt prin introducerea prezentei cereri de chemare în judecată la 11.04.2022, astfel că dreptul material la acţiune este prescris pentru pretenţiile ce se situează în afara termenului de 3 ani, anterior introducerii acţiunii.
Însă, raţionamentul instanţei de fond omite să valorifice împrejurarea existenţei unor litigii între reclamanţi şi pârâtul Ministerul Justiţiei, promovate în anul 2020, prin care reclamanţii au solicitat şi au obţinut recunoaşterea dreptului de a le fi calculate salariile în raport de VRS 605,225 RON, pretins şi în litigiul de faţă. În acest sens, la dosarul cauzei au fost depuse următoarele hotărâri judecătoreşti:
- decizia civilă nr. 88/10.02.2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2020, reclamantă fiind T., raportat la o dată iniţială de 01.09.2017;
- sentinţa civilă nr. 1432 din 11 octombrie 2021, pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, reclamantă fiind U., raportat la o dată iniţială de 28.02.2017;
- decizia civilă nr. 8/06.01.2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2020, reclamanţi fiind A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., raportat la o dată iniţială de 02.02.2017.
Astfel, rezultă că recurenţii-reclamanţi nu au stat în pasivitate până la promovarea prezentei cereri, ci au acţionat în judecată pârâtul Ministerul Justiţiei, în dosarele anterior menţionate, obţinând titluri executorii prin care s-a dispus obligarea ministerului la recalcularea indemnizaţiei de încadrare cuvenite în raport de valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON. Împrejurarea existenţei litigiilor anterioare se circumscrie ipotezei legale a întreruperii termenului de prescripţie, prevăzută de art. 2537 pct. 2 C. civ., astfel încât, urmare a promovării acţiunilor succesive ale reclamanţilor, dreptul material la acţiune nu era stins la data depunerii prezentei acţiuni - 11 aprilie 2022, netrecând mai mult de 3 ani de la data promovării acţiunilor judiciare vizând stabilirea drepturilor salariale cuvenite reclamanţilor.
De altfel, se observă că prin sentinţa recurată prima instanţă a valorificat acele hotărâri judecătoreşti în scopul recunoaşterii dreptului litigios în beneficiul reclamanţilor începând cu data de 11.04.2019, omiţând acordarea unui efect corespunzător şi în legătură cu soluţionarea excepţiei de prescripţie extinctivă.
Chestiunea prescripţiei dreptului material la acţiune trebuie privită şi din perspectiva obiectului acţiunii şi a motivelor de nelegalitate invocate de reclamanţi.
Prin cererea de faţă, recurenţii-reclamanţi au susţinut nelegalitatea Ordinului MJ nr. 6245/C/2021 şi pentru motivul nerespectării titlurilor executorii reprezentate de hotărârile judecătoreşti definitive obţinute anterior, urmărind obligarea pârâtului la emiterea unui act administrativ care să conţină un mod de calcul a drepturilor salariale care să respecte aceste titluri, în condiţiile în care prin actul administrativ contestat valoarea de referinţă sectorială era utilizată la stabilirea indemnizaţiilor de încadrare doar cu începere de la data de 30.12.2021, contrar hotărârilor judecătoreşti de care se prevalau reclamanţii. Acest aspect prezintă relevanţă din perspectiva prescripţiei dreptului material la acţiune, în raport de momentul la care reclamanţii au cunoscut modul de punere în executare a dispoziţiilor titlurilor executorii, respectiv de la data comunicării OMJ nr. 6245/C/30.12.2021, care, în opinia reclamanţilor, nu respectă integral obligaţiile dispuse prin hotărârile judecătoreşti.
În plus, acţiunea recurenţilor-reclamanţi a fost formulată în condiţiile art. 7 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017, fără a rezulta o nerespectare a termenului legal instituit prin acea normă juridică în vederea învestiri instanţei judecătoreşti.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată a fi incident cazul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 20 din Legea nr. 504/2004 şi art. 497 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat de reclamanţi şi va casa sentinţa recurată în ceea ce priveşte soluţia de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi de constatare a prescrierii dreptului reclamanţilor pentru perioada 01.01.2018 - 11.04.2019. În consecinţă, observând art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va trimite cauza spre rejudecare, pentru ca prima instanţă să analizeze pe fond pretenţiile reclamanţilor şi prin raportare la această perioadă, care nu a fost avută în vedere la soluţionarea pe fond a cauzei.
Totodată, vor fi menţinute restul dispoziţiilor sentinţei recurate, care nu au făcut obiectul cererilor de recurs declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T. şi U. împotriva sentinţei civile nr. 2434 din 27 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte sentinţa recurată, în ceea ce priveşte soluţia dată excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune referitoare la perioada 01.01.2018 - 10.04.2019.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe în limitele casării.
Menţine în rest dispoziţiile sentinţei recurate.
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei şi continuat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 24 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.