Şedinţa publică din data de 24 aprilie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 3 octombrie 2022, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a solicitat anularea Rezoluţiei de clasare nr. 1440/03.08.2022 şi a Rezoluţiei Inspectorului Şef al Inspecţiei Judiciare din 06.09.2022, emisă în lucrarea nr. C22-1278.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 421 din 15 martie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca nefondată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 421 din 15 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate.
În motivarea recursului, reclamantul susţine că întâmpinarea şi înscrisurile depuse la dosar de pârâtă nu i-au fost comunicate, fiind astfel încălcate prevederile art. 13 alin. (1) şi art. 17 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Învederează că, deşi instanţa a fost încunoştiinţată despre formularea unei cereri de strămutare de către reclamant, nu a dispus suspendarea judecăţii până la soluţionarea acestei cereri şi nici nu a făcut vreo menţiune despre existenţa strămutării.
Mai arată că încheierea din 01.02.2023 nu a fost comunicată reclamantului.
Susţine că indicarea în finalul sentinţei a par. 34 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 397/2014 este contradictorie faţă de soluţia de respingere a acţiunii.
Nelegale sunt considerate şi argumentele referitoare la limitarea competenţei instanţei de fond la verificarea aspectelor de nelegalitate ale rezoluţiilor Inspecţiei Judiciare din perspectiva unor aspecte preponderent formale, procedurale şi regulamentare, aspect de natură a încălca dispoziţiile art. 451 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 317/2004.
De asemenea, susţine recurentul-reclamant că în plângerea împotriva rezoluţiei de clasare s-a invocat incidenţa art. 99 lit. s) şi t) din legea nr. 303/2004, dar în rezoluţia de respingere a plângerii nu s-a argumentat cu privire la neîncadrarea faptelor expuse în aceste prevederi legale.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
A apreciat intimata că nu se poate dispune casarea sentinţei atacate, pentru motivul de recurs referitor la încălcarea prevederilor art. 13 alin. (1) şi art. 17 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Această critică nu se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., art. 13 prevăzând că actul administrativ şi documentaţia administrativă se comunică instanţei, fără a se menţiona depunerea unui exemplar şi pentru reclamant. Acesta avea posibilitatea de a consulta la dosar actele depuse de pârâtă.
Cât priveşte cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimata-pârâtă consideră că hotărârea atacată este motivată în conformitate cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimata-pârâtă susţine că prima instanţă a făcut o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor de drept material incidente cauzei.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat, în următoarele limite şi pentru următoarele considerente:
Instanţa de control judiciar constată că sunt nefondate criticile formulate de reclamant cu privire la necomunicarea încheierii din 01.02.2023 şi la neluarea unei măsuri de suspendare a judecăţii cauzei până la soluţionarea cererii de strămutare, inclusiv nemenţionarea acestei cereri în cuprinsul sentinţei atacate.
Aceste critici vor fi analizate din perspectiva motivului de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii poate fi dispusă atunci când instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Pentru a se constata incidenţa acestui caz de casare, este necesar ca partea interesată să invoce existenţa unui viciu de procedură din cele cuprinse în enumerarea cauzelor de nulitate necondiţionată prevăzute de art. 176 C. proc. civ., în caz contrar nulitatea putând fi dispusă doar în condiţiile art. 175 C. proc. civ., respectiv prin invocarea şi dovedirea de către parte a producerii unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului de procedură.
În ceea ce priveşte criticile reclamantului vizând încheierea din 01.02.2013, din conţinutul acesteia rezultă că instanţa de fond, constatând că acţiunea nu a fost comunicată către pârâta Inspecţia Judiciară pentru a se formula întâmpinare, a dispus amânarea cauzei pentru termenul din 01.03.2023 şi comunicarea acţiunii. Această încheiere are caracter preparator, conform art. 235 C. proc. civ., iar recurentul-reclamant nu a indicat o normă care să oblige instanţa la comunicarea actului de procedură către părţile cauzei.
Referitor la cererea de strămutare formulată de reclamant, Înalta Curte constată că aceasta a fost adusă la cunoştinţa instanţei de fond conform adresei emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi comunicată la data de 01.02.2023 . Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, normele de procedură civilă nu prevăd obligaţia şi nici măcar posibilitatea pentru instanţa de fond de a suspenda judecata cererii cu care este învestită, în situaţia formulării unei cereri de strămutare. Prevederile art. 143 C. proc. civ. dispun că, la cererea celui interesat, completul de judecată (n.r. învestit cu soluţionarea cererii de strămutare) poate dispune suspendarea judecării procesului, măsura suspendării urmând a fi comunicată instanţei de la care se solicită strămutarea. Aşadar, instanţa competentă să dispună suspendarea judecăţii în fond a cauzei era Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în măsura în care reclamantul ar fi formulat o astfel de solicitare, Curţii de Apel Bucureşti nerevenindu-i o astfel de competenţă.
Lipsind încălcarea unor norme de procedură civilă, nu există un caz de nulitate care să susţină temeinicia criticilor din precedent ale recurentului.
Nu vor fi reţinute nici criticile recurentului-reclamant referitoare la lipsa menţionării cererii de strămutare în cuprinsul sentinţei recurate, Înalta Curte reţinând că această omisiune nu afectează în vreun fel legalitatea hotărârii, câtă vreme nu reprezintă un caz de nulitate necondiţionată a actului de procedură, iar recurentul-reclamant nu a invocat şi dovedit o vătămare suportată prin această omisiune. Este de menţionat şi că art. 145 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. reglementează un remediu procedural pentru cazul în care, deşi admisă cererea de strămutare, pricina a fost judecată între timp, însă, în speţă, cererea reclamantului de strămutare a fost respinsă de Înalta Curte prin încheierea nr. 2585/16.05.2023.
Prin urmare, toate criticile reclamantului, anterior analizate, vor fi respinse, ca nefondate.
Înalta Curte constată, însă, că se impune o soluţie de admitere a recursului, din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, pentru cele ce vor fi arătate.
În recurs, reclamantul a susţinut că prima instanţă nu i-a comunicat întâmpinarea şi înscrisurile anexate, depuse de pârâta Inspecţia Judiciară. Deşi din cuprinsul dosarului de fond nu rezultă că pârâta Inspecţia Judiciară ar fi depus şi înscrisuri împreună cu întâmpinarea, totuşi se observă că actul procesual conţinând apărările autorităţii, înregistrat la dosarul cauzei la data de 21.02.2023, nu a fost comunicat reclamantului până la termenul de judecată din 01.03.2023, neexistând vreo dispoziţie în acest sens a instanţei de fond.
Contrar susţinerilor intimatei-pârâte, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 statuează că întâmpinarea este obligatorie şi se va comunica reclamantului cu cel puţin 15 zile înainte de primul termen de judecată. Având în vedere că, potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, acest act normativ se completează cu prevederile C. proc. civ., instanţa de recurs are în vedere şi dispoziţiile art. 201 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora întâmpinarea se comunică de îndată pârâtului.
Prin urmare, necomunicarea întâmpinării formulate de pârâta Inspecţia Judiciară către reclamantul A. nesocoteşte prevederile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 201 alin. (2) C. proc. civ., precum şi dispoziţiile art. 6 şi art. 13 din C. proc. civ., vizând dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil. De asemenea, se constată şi o încălcare a prevederilor art. 14 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit căruia părţile trebuie să îşi facă cunoscute reciproc şi în timp util, direct sau prin intermediul instanţei, motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile şi apărările.
Înalta Curte mai reţine că, potrivit art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "La primirea cererii, instanţa dispune citarea părţilor. Autoritatea publică emitentă va comunica împreună cu întâmpinarea actul atacat împreună cu întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii lui, precum şi orice alte lucrări necesare pentru soluţionarea cauzei. Instanţa poate solicita emitentului orice alte lucrări necesare pentru soluţionarea cauzei.".
Deşi recurentul-reclamant contestă atât Rezoluţia de clasare nr. 1440/03.08.2022, cât şi Rezoluţia Inspectorului Şef al Inspecţiei Judiciare din 06.09.2022, emisă în lucrarea nr. C22-1278, la dosarul cauzei nu a fost depus decât acest din urmă act, lipsind rezoluţia de clasare, precum şi documentaţia care a stat la baza emiterii celor două acte (sesizarea reclamantului, probele depuse în susţinere sau administrate de inspectorul judiciar, etc.). Or, în lipsa acestor înscrisuri, prima instanţă nu putea conchide asupra legalităţii actelor contestate, neavând posibilitatea reală de a examina conţinutul Rezoluţiei de clasare nr. 1440/03.08.2022 şi al materialului suport pe care se întemeiază.
Prin această manieră de soluţionare a cauzei, Înalta Curte constată că au fost încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României, coroborate cu art. 22 alin. (6) şi art. 237 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., judecătorul cauzei neprocedând la o analiză efectivă a cauzei. Mai exact, deşi instanţa de fond a pronunţat o soluţie asupra obiectului cererii de chemare în judecată, omisiunea administrării în cauză a unor înscrisuri esenţiale soluţionării pricinii dovedeşte că nu s-a efectuat o examinare reală a argumentelor şi a motivelor expuse de părţi, nefiind astfel întrunite cerinţele asigurării unui proces echitabil.
Importanţa examinării efective a cauzelor deduse judecăţii a fost subliniată şi în jurisprudenţa europeană, fiind considerată un aspect al garanţiilor procesuale conferite de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Cu titlu de exemplu, Înalta Curte are în vedere că, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunţată în cauza Albina c. România, s-a reţinut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului:
"30. Curtea reaminteşte că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanţei" obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa [Hotărârea Perez împotriva Franţei (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, şi Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59]."
Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte constată că în speţă sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., viciile sentinţei recurate neputând fi înlăturate altfel decât prin casarea hotărârii de fond, raportat şi la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în vederea examinării efective a cererii de chemare în judecată, fondul cauzei nefiind în mod real analizat. Cu această ocazie, instanţa de fond va dispune administrarea în cauză a probei cu înscrisuri constând în rezoluţiile atacate şi documentaţia administrativă ce a stat la baza emiterii lor, precum şi a oricărei probe va fi necesară lămuririi complete a cauzei.
În raport cu soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare şi cu motivul care a determinat-o, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea celorlalte critici de nelegalitate, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A., va casa sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 421 din 15 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 24 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.