Şedinţa publică din data de 28 mai 2024
Deliberând asupra recursurilor de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
I. Procedura în faţa primei instanţe
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată la data de 03.03.2022 sub numărul de dosar x/2022, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., F. şi H. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Naţională Anticorupţie şi Ministerul Public - Parchetul de pelângăÎnalta Curte de Casaţie şi Justiţieanularea, în parte, a următoarelor ordine: Ordinul nr. 547/08.12.2021, Ordinul nr. 568/28.12.2021, Ordinul nr. 4/06.01.2022, Ordinul nr. 127/09.02.2022, toate emise de Procurorul Şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi Ordinul nr. x.12.2021 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; obligarea pârâţilor la emiterea unor alte acte administrative prin care să se dispună salarizarea reclamanţilor având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 1 ianuarie 2018 şi în continuare, pentru viitor, fără a ţine cont de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, privind salarizarea personalului din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.
Au mai solicitat anularea Ordinului nr. 127/09.02.2022 prin care au fost respinse contestaţia formulată împotriva Ordinului nr. 547/08.12.2021 şi a Ordinului nr. 2295/07.12.2021, precum şi contestaţia formulată împotriva Ordinului nr. 568/28.12.2021 şi a Ordinului nr. 4/06.01.2022; anularea în parte a Ordinului nr. 547/08.12.2021, respectiv prevederile art. 2 din acest Ordin şi înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acolo unde este cazul; anularea în parte a Ordinului nr. 568/28.12.2021 şi Ordinul nr. 4/06.01.2022, ordine individuale emise în baza Ordinului nr. 547/08.12.2021, respectiv prevederile din aceste Ordine privind plafonarea prev. de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acolo unde este cazul; anularea în parte a Ordinului nr. 2295/07.12.2021 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza căruia a fost emis ordinul la care au făcut referire mai sus, respectiv: Ordinul nr. 547/08.12.202L al Procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de asemenea cu privire la prevederile art. 2 din acest Ordin şi înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acolo unde este cazul; actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanţilor (datele la care s-au efectuat plăţile indemnizaţiilor reclamanţilor) până la plata efectivă a sumelor cuvenite; obligarea pârâţilor, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare prin obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea şi plata efectivă a drepturilor, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, pentru perioada 1 ianuarie 2018 - viitor.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1765 din 12 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca neîntemeiată.
A admis excepţia prescripţiei pentru perioada 03.03.2019-02.03.2022.
A respins acţiunea ca prescrisă cu privire la drepturile solicitate aferente perioadei 03.03.2019 - 02.03.2022.
A respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei civile nr. 1765din 12 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii C., G., D., H., A., E. şi B..
Prin cererea de recurs, recurenţii solicită casarea sentinţei recurate, în sensul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi implicit recunoaşterea drepturilor salariale aferente perioadei în discuţie, precum şi înlăturarea plafonării instituite prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.
În motivare, recurenţii-reclamanţi, după un scurt istoric, arată, în esenţă. că stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază/indemnizaţiilor de încadrare implică reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv a drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive.
In măsura în care aceste prevederi legale nu păstrează drepturile câştigate în mod definitiv prin hotărâri care se bucură de autoritate de lucru judecat, acestea apar ca fiind date cu încălcarea art. 1 alin. (3) din Constituţie privind statul de drept, a art. 1 alin. (4) din Constituţie privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, a art. 124 din Constituţie privind înfăptuirea justiţiei şi a art. 126 din Constituţie privind instanţele judecătoreşti din Constituţie fiind în contradicţie atât cu prev. art. 44 din Constituţia României, privind garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate, precum şi a creanţelor asupra statului, cât şi cu prev. art. 20 din Constituţie, întrucât conduc la încălcarea art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO, precum şi a art. 41 din acelaşi act normativ, privind dreptul la muncă şi protecţie socială, afectând totodată statutul profesiei noastre, astfel cum este reglementat de art. 124 şi urm. din Constituţie.
Niciun act normativ nu a reglementat situaţia în care salariaţii aveau deja, la data de 31.12.2017, un salariu/indemnizaţie mai mari decât cele prevăzute de lege pentru anul 2022, deşi aplicarea plafonării, conform art. 38 alin. (3), s-a făcut după majorarea cu 25% a cuantumului avut (ceea ce implică ideca că legiuitorul a avut în vedere o plafonare a salariului după acordarea unei majorări şi nu o reducere a salariului) sau cea în care, ca urmare a pronunţării unor hotărâri judecătoreşti sau emiterii unor acte administrative, s-a procedat la recalcularea în mod retroactiv a drepturilor salariale anterior datei de 1 ianuarie 2018, rezultând o indemnizaţie mai mare la data de 31 decembrie 2017, faţă de cea acordată începând cu data de 1 ianuarie 2018.
4. Apărările intimatei
Intimata a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, reiterând, în esenţă, apărările din întâmpinarea formulată la fondul cauzei.
II. Verificând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor recurenţilor şi a prevederilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
În cauză, recurenţii-reclamanţi, care au avut sau au calitatea de procurori în cadrul DNA, au contestat în parte Ordinele 547/08.12.2021, Ordinul nr. 568/28.12.021, Ordinul nr. 4/06.01.2022 în ceea ce priveşte plafonarea drepturilor salariale potrivit art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, în integralitate anularea Ordinului nr. 127/09.02.2022 prin care a fost respinsă contestaţia, toate emise de către DNA, precum şi anularea în parte a Ordinului nr. 2295/07.12.2021 emis de către Parchetul de pe lângă ÎCCJ în ceea ce priveşte plafonarea drepturilor salariale potrivit art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.
În concret, recurenţii-reclamanţi sunt nemulţumiţi de partea din ordinele conteste prin care le este limitat nivelul drepturilor salariale conform art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.
Prin sentinţa recurată, prima instanţă a respins acţiunea ca prescrisă cu privire la drepturile aferente perioadei 03.03.2019 - 02.03.2022 şi ca neîntemeiată în rest.
Examinând legalitatea soluţiei astfel pronunţate, Înalta Curte constată că prima instanţă a aplicat greşit prevederile legale referitoare la prescripţia dreptului la acţiune.
Astfel, recurenţii-reclamanţi solicită recalcularea drepturilor începând cu 01.01.2018, iar acţiunea a fost înregistrată la instanţă la 03.03.2022.
În temeiul art. 247 alin. (1) C. proc. civ., art. 171 şi art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, art. 2500, art. 2501 alin. (1), art. 2503 alin. (2), art. 2512 alin. (1), art. 2513 şi art. 2517 C. civ., este întemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 03.03.2019.
Cu toate acestea, prima instanţă a respins acţiunea ca prescrisă cu privire la drepturile aferente perioadei 03.03.2019 - 02.03.2022, adică ulterior datei de 03.03.2019 şi nu anterior, cum ar fi fost corect.
Procedând astfel, prima instanţă nu a mai analizat temeinicia pretenţiilor recurenţilor aferente perioadei pentru care a considerat că a intervenit prescripţia, lăsând practic nesoluţionat parţial fondul cauzei.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis, cu consecinţa casării în parte a sentinţei recurate.
Faţă de greşita soluţionare a cauzei fără cercetarea fondului, devin incidente prevederile art. 498 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la trimiterea cauzei primei instanţe spre o nouă judecată.
Se va menţine soluţia privind respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care nu a fost recurtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de recurenţii-reclamanţi C., G., D., H., A., E. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1765din 12 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte sentinţa recurată şi trimite cauza pentru o nouă judecată la aceeaşi instanţă.
Menţine soluţia privind respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţiapărţilor de către grefa instanţei, astăzi, 28 mai 2024.