Şedinţa publică din data de 31 mai 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 04.09.2022, sub nr. x/2022, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., anularea Hotărârii nr. 82/09.02.2022.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 505 din 16 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea reclamantei S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B. şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 505 din 16 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, schimbarea sentintei civile recurate, admiterea acţiunii şi, în consecinţă, anularea Hotărârii nr. 82 emisă de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării la data de 09.02.2022 în dosarul nr. x/2021.
În contextul expunerii pe scurt a situaţiei de fapt şi a argumentelor reţinute de prima instanţă în fundamentarea soluţiei pronunţate, recurenta - reclamantă a susţinut, în esenţă, că sentinţa atacată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material incidente cauzei pendinte.
O primă critică este întemeiată pe faptul că sentinţa civilă recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1373 şi urm. din Noul C. civ., având în vedere că, în mod greşit, instanţa de fond a considerat că angajaţii Agentului C. pot fi asimilaţi prepuşilor reţinând că "aspectele expuse supra denotă cu prisosinţă calitatea reclamantei de subiect activ al contravenţiei ce rezultă din dreptul de control asupra angajaţilor agenţilor săi".
În realitate, calitatea de subiect activ al contravenţiei nu ţine de situaţia de fapt şi de posibile asocieri între părţile în discuţie, ci este o chestiune de drept, sens în care arată că instanţa de fond nu a avut în vedere că angajaţii Agentului nu au niciun raport de prepuşenie cu societatea A. S.R.L., aceştia având încheiate contracte de muncă cu societatea agentului "francizat".
Susţine recurenta că, în mod greşit, instanţa de fond a apreciat că posibilitatea de a instrui personalul Agentului şi de a solicita înlocuirea unor angajaţi este de natură să atragă răspunderea societăţii A. pentru fapta prepuşilor unui terţ, în conditiile în care angajaţii Agentului C. nu sunt prepuşii societăţii A..
Totodată, arată recurenta că persoanele care au fost acuzate că au săvârşit fapte de discriminare nu sunt angajaţi ai S.C. A. S.R.L., ci sunt angajaţii agentului S.C. D. care potrivit prevederilor din contractul de agent propriu-zis are obligaţia să presteze serviciile cu personalul propriu al acestuia.
Mai mult decat atât, deşi instanţa de fond reţine că în baza art. 1.6.1. din Contractul de agent propriu-zis, societatea A. S.R.L "deţine un drept de control asupra persoanelor angajate de agenţi prin prisma procesului de instruire organizat de A. şi prin dreptul de a selecta şi înlocui angajaţii agenţilor consideraţi necorespunzători", însă nu are în vedere că dispoziţiile art. 1.6.1. (i) vizează perioada dinaintea demarării activităţii propriu-zise în magazin şi nu întreaga perioadă contractuală.
Prima urmare, recurenta susţine că, atât furnizarea de informaţii în cadrul procesului de instruire, cât şi dreptul de a solicita înlocuirea angajaţilor consideraţi necorespunzători, pe de-o parte nu sunt de natură să atragă răspunderea societăţii A. pentru posibile fapte săvârşite de către angajaţii agentului, iar pe de altă parte vizează perioada de dinainte de demararea activităţii şi nu întreaga perioada contractuală, respectiv perioada în care au fost reclamate aşa-zise fapte de discriminare.
Mai mult decât atât, aspectele invocate ca fiind fapte de discriminare au fost săvârşite de către persoane fizice, angajaţi ai agentului, ori în acest caz, dacă s-ar face dovada săvârşirii acestor fapte, răspunderea ar trebui să fie personală.
În acest context, recurenta apreciază că, în cazul de faţă se aduce atingere principiului răspunderii contravenţionale personale, subsumat principiului legalităţii având în vedere că se angajează răspunderea contravenţională a altei persoane decât cea care este responsabilă din punct de vedere juridic.
Prin urmare, recurenta nu are calitatea de subiect activ cu privire la faptele imputate şi sanctionate de către CNCD prin Hotărârea nr. 82/09.02.2022.
Cea de-a doua critică a recurentei vizează faptul că sentinţa civilă recurată a fost pronunţată şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 având în vedere că faptele invocate nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru a fi încadrate ca fiind fapte de discriminare.
Expunând conţinutul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, recurenta arată că CNCD, în cuprinsul hotărârii atacate, a reţinut două fapte de discriminare a petentului, respectiv fapta potrivit căreia personalul magazinului a solicitat petentului B. să achite contravaloarea produsului SANA şi fapta potrivit căreia casiera nu l-a ajutat pe petent să ia un produs, în momentul în care aceasta desfăşura activitatea la casa de marcat şi i-a comunicat acestuia că îl va ajuta după ce termină la casa de marcat.
Referitor la fapta de discriminare potrivit căreia personalul magazinului a solicitat petentului B. să achite contravaloarea produsului Sana, recurenta arată că însuşi petentul recunoaşte că a omis să achite acel produs la momentul achiziţionării şi l-a achitat ulterior, iar faptul că o persoană dintre angajaţii S.C. D. i-a solicitat petentului să achite respectivul produs, nu înseamnă ca l-a discriminat pe acesta pentru că este firesc şi legal ca orice produs achiziţionat să fie şi achitat. Aşa cum petentul nu a avut intenţia de a sustrage produsul, nici angajata nu a ştiut că petentul a revenit ulterior să achite produsul.
În ceea ce priveşte fapta de discriminare potrivit căreia casiera nu l-a ajutat pe petent să ia un produs, în momentul în care aceasta desfăşura activitatea la casa de marcat, susţine recurenta că angajata nu a refuzat să îi acorde ajutorul petentului, ci a spus că îl va ajuta după ce va termina treaba la casa de marcat. Din motive obiective, casiera nu avea cum să părăsească locul de la casa de marcat, mai ales că existau clienţi la rând în acel moment.
Totodată, recurenta susţine că, în realitate, din verificările efectuate a rezultat că persoanele implicate (personalul din cadrul magazinului) au manifestat o atitudine corectă faţă de petent şi l-au ajutat de fiecare dată în măsura în care a fost posibil şi mai mult decât atât, petentul B. a avut un comportament necorespunzător faţă de aceste persoane, le-a adus injurii şi chiar ameninţări cu privire la pierderea locului de muncă.
Recurenta precizează că reţinerea CNCD din cuprinsul hotărârii atacate, în sensul că, deşi reclamanta recunoaşte conduita necorespunzătoare a angajaţilor săi, nu dispune nicio măsură concretă împotriva acestora, nu a fost avută în vedere de instanţa de fond. Însă, pe de o parte, nu există dovezi care să ateste faptele reclamante, iar, pe de altă parte, persoanele în cauză nu au calitatea de angajaţi ai recurentei-reclamante, astfel că nu pot fi dispuse sancţiuni către aceste persoane de către S.C. A. S.R.L..
Cu toate acestea, recurenta arată că, în ciuda faptului că nu au existat dovezi cu privire la săvârşirea unei fapte de discriminare a acestuia, totuşi a fost de bună credinţă şi a repetat procesul de instruire tocmai pentru a preveni şi a se asigura că toţi clienţii sunt trataţi în mod corespunzător.
Mai mult decat atât, recurenta a fost de bună-credinţă şi a considerat că neachitarea produsului Sana este un incident izolat şi fără intenţie din partea petentului, astfel că i-a oferit petentului un voucher de cumpărături de 300 de RON în vederea fidelizării acestuia şi pentru a arăta deschiderea pe care A. o are faţă de clienţii săi.
Totodată, recurenta arată că instanţa de fond nu a avut în vedere că în cazul de faţă, pârâtul B. a manifestat mai mult decât o atitudine "ostilă" acesta adresând injurii şi ameninţări angajaţilor Agentului C., jignindu-i în repetate rânduri, fapte care nu pot fi tolerate şi mai ales încurajate.
În cadrul companiei A. au loc instruiri periodice, atât a personalului din magazine, cât şi a personalului de paza inclusiv cu privire la persoanele cu dizabilitati de vedere, sens în care a şi fost transmis în cadrul companiei un ghid de comportament pentru angajaţi cu privire la accesul persoanelor cu dizabilităţi de vedere, însoţite de câini ghizi in magazine.
În plus, compania A. acordă o atenţie deosebită persoanelor cu dizabilităţi având în acest sens mai mulţi salariaţi care se încadreaza în aceasta categorie în cadrul companiei.
În acest context, arată că, pe de-o parte S.C. A. S.R.L. nu are calitatea de subiect activ pentru eventuale fapte de discriminare, iar, pe de altă parte, faptele invocate nu constituie fapte de discriminare
4. Apărările formulate în cauză
Legal citaţi, intimatţii nu au înţeles să depună întâmpinare în cauză.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 26 iunie 2023 s-a fixat termen de judecată la data de 31 mai 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate în cauză şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Controlul judiciar declanşat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. are ca obiect verificarea legalităţii hotărârii nr. 82/09.02.2022, prin care emitentul acesteia, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a constatat că faptele prezentate în obiectul petiţiei constituie fapte de discriminare conform art. 2 alin. (4), coroborat cu prevederile art. 10 lit. h) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 (pct. 1) şi a aplicat acesteia o amendă contravenţională în cuantum de 2.000 RON, conform art. 2 alin. (11) şi art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, cu modificările şi completările ulterioare, republicată.
Legalitatea actului administrativ emis de pârât a fost confirmată de prima instanţă, prin respingerea, ca neîntemeiată, a acţiunii, iar împotriva acestei soluţii reclamanta a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Analizând sentinţa de fond din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că susţinerile recurentei sunt nefondate.
Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că, în înţelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum şi prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată.
De asemenea, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale.
În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
Criticile recurentei referitoare la faptul că S S.C. A. S.R.L. nu are calitatea de subiect activ pentru eventuale fapte de discriminare, sunt neîntemeiate.
Prin art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 legiutorul stabileşte la nivel de principiu că prin discriminare se înţelege "orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice."
Potrivit art. 10 lit. f) din acelaşi act normativ, constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, discriminarea unei persoane fizice, a unui grup de persoane din cauza apartenenţei acestora ori a persoanelor care administrează persoana juridică la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a persoanelor în cauză prin ... "refuzul accesului unei persoane sau unui grup de persoane la serviciile oferite de magazine, hoteluri, restaurante, baruri, discoteci sau de orice alţi prestatori de servicii, indiferent dacă sunt în proprietate privată ori publică".
Conform art. 15 din O.G. nr. 137/2000 Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.
Înalta Curte constată că prin Actul Adiţional nr. 3/13.09.2016 i s-a atribuit agentului, D., spaţiul comercial din Bucureşti.
Între reclamanta S.C. A. S.R.L. şi D. a fost încheiat Contractul de agent propriu-zis nr. 4566/08.09.2015, în care se menţionează că "agentul se obligă să presteze în favoarea Beneficiarului servicii operaţionale de suport pentru activitatea comercială, cu personal propriu al Agentului, pentru magazinele funcţionând sub brandul C., Agentul având obligaţia de a prezenta Beneficiarului lista personalului alocat pentru prestarea serviciilor şi de a asigura participarea personalului la sesiunile de furnizare informaţii oferite de Beneficiar în cadrul unui proces de instruire ce urmează a fi derulat de către reprezentanţii Beneficiarului.
Totodată, potrivit art. 1.6.1 din contractul de agent propriu-zis în cazul în care, ca urmare a participării la sesiunile de furnizare informaţii, Beneficiarul consideră, la libera sa apreciere, că unul sau mai mulţi reprezentanţi ai agentului nu corespund din punct de vedere profesional postului pe care urmează să îl ocupe în magazin, beneficiarul îşi rezervă dreptul de a selecta/testa angajaţii care vor presta servicii în magazin sau de a solicita înlocuirea angajaţilor consideraţi necorespunzători.
Mai mult decât atât, reclamanta, prin punctul de vedere transmis CNCD, a precizat că toate instruirile partenerilor sunt realizate de A. în vederea asigurării celei mai bune experienţe la cumpărături pentru clienţi, fie clienţi ai magazinelor A., fie clienţi ai magazinelor C..
Prin urmare, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că, deşi personalul prin care sunt operate magazinele C. nu este angajat al reclamantei, ci aparţine unor terţe societăţi în baza contractelor de agent, reclamanta deţine un drept de control asupra persoanelor angajate de agenţi prin prisma procesului de instruire organizat de A., dar şi prin dreptul de a selecta şi înlocui angajaţii agenţilor consideraţi necorespunzători.
În acelaşi sens, trebuie evidenţiat şi faptul că, din corespondenţa electronică depusă la dosarul cauzei, reiese că recurenta a răspuns sesizărilor pârâtului B., fără a se menţiona aspectul că toate aceste sesizări vor fi direcţionate către agenţii care au angajat respectivii lucrători.
De asemenea, se va reţine de instanţa de control şi împrejurarea că recurenta i-a oferit pârâtului un voucher de 300 RON, refuzat, de altfel, de pârât, precum şi menţiunile referitoare la instruirea angajatei respective.
Totodată, se va reţine de către instanţa de control că susţinerea recurentei în sensul că atât furnizarea de informaţii în cadrul procesului de instruire, cât şi dreptul de a solicita înlocuirea angajaţilor consideraţi necorespunzători, vizează perioada de dinainte de demararea activităţii şi nu întreaga perioada contractuală, este în contradicţie cu faptul că în cadrul companiei A. au loc instruiri periodice, atât a personalului din magazine, cât şi a personalului de paza inclusiv cu privire la persoanele cu dizabilitati de vedere
În acest sens, se va avea în vedere şi faptul că, urmare a sesizărilor formulate de pârât, angajaţii agentului au fost reinstruiţi de către recurentă.
În consecinţă, nu poate fi validată critica recurentei potrivit căreia nu poate fi subiect activ al aceste contravenţii sau că instanţa ar fi validat prin hotărârea pronunţată răspunderea pentru fapta altuia, specifică răspunderii civile delictuale, în domeniul dreptului contravenţional.
În virtutea dreptului de control asupra angajaţilor agenţilor săi, având în vedere nenumăratele sesizări din partea pârâtului B., cu privire la comportamentul inadecvat al angajaţilor faţă de persoanele cu dizabilităţi, care prestează în spaţiul comercial al magazinului S.C. A. S.R.L. (Shop and Go) din str. x, beneficiarul putea dispune înlocuirea personalului, astfel încât, niciunei persoane cu dizabilităţi să nu i se încalce drepturile.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse supra, instanţa de control apreciază că reclamanta are calitatea de subiect activ al contravenţiei, critica recurentei sub acest aspect urmând a fi respinsă.
Sunt nefondate şi criticile referitoare la inexistenţa unei fapte de discriminare, considerentele instanţei de fond sub acest aspect fiind în interpretarea justă a dispoziţiilor legale aplicabile.
Instanţa de control judiciar aminteşte că, potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.
De asemenea, potrivit alin. (4), orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi atrage răspunderea contravenţională conform prezentei ordonanţe, dacă nu intră sub incidenţa legii penale
Din analiza textelor legale citate, în raport de jurisprudenţa CEDO în materia discriminării, rezultă că diferenţa de tratament devine discriminare atunci când se induc distincţii între situaţii analoage şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.
Aşa cum rezultă din normele evocate în precedent pentru existenţa unei fapte de discriminare trebuie stabilit dacă există un tratament diferenţiat al petentului în raport cu alte persoane, dacă acest tratament este influenţat de unul dintre criteriile indicate de lege sau de un alt criteriu analog, dacă se identifică un drept al reclamantului vătămat, iar în final dacă lipseşte în cauză un scop legitim justificativ pentru această diferenţă de tratament.
Aceste condiţii trebuie întrunite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre ele, făcând imposibilă angajarea răspunderii administrative pentru discriminare.
În acord cu concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, instanţa de control reţine că mijloacele de probă administrate în faţa C.N.C.D., cât şi cele administrate de instanţa de fond sunt de natură a duce la concluzia că petentul B. a fost supus unui tratament discriminatoriu.
Din analiza materialului probator, Înalta Curte constată că intimatul-pârât B. este încadrat în grad de handicap grav cu asistent personal conform Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. x/16.09.2020, acesta fiind nevăzător.
La data de 06.10.2021, pârâtul a sesizat CNCD cu privire la faptul că la data de 30.05.2021 ar fi fost acuzat de două angajate ale magazinului A. and Go de la parterul blocului unde locuieşte că nu a plătit o sticlă de sana şi i s-au arătat nişte secvenţe filmate cu telefonul mobil al doamnei E., deşi acesta o achitase cu o zi înainte la sugestia altei vânzătoare.
De asemenea, în aceeaşi sesizare, pârâtul a mai menţionat că la 18.09.2021 a solicitat vânzătoarei E. să îl ajute cu găsirea unui produs la raft, iar aceasta i-a răspuns că, dacă chiar nu vede, îl va ajuta când termină cu clienţii care aşteptau la rând la casa de marcat.
În continuare, se reţine că, în cadrul unei sesizări adresate A. la data de 16.10.2021, pârâtul a precizat cu privire la faptul că a solicitat ajutorul unui angajat pentru a lua o sticlă de sana care nu i-a răspuns şi a plecat în spatele magazinului.
Referitor la fapta potrivit căreia personalul magazinului a solicitat petentului B. să achite contravaloarea produsului Sana, recurenta-reclamanta susţine că nu poate fi vorba despre discriminare, având în vedere că însuşi petentul recunoaşte că a omis să achite acel produs la momentul achiziţionării şi l-a achitat ulterior, iar faptul că o persoană dintre angajaţii S.C. D.. Mai mult decât atât, este firesc şi legal ca orice produs achiziţionat să fie şi achitat. Aşa cum petentul nu a avut intenţia de a sustrage produsul, nici angajata nu a ştiut că petentul a revenit ulterior să achite produsul.
Referitor la aceste susţineri, Înalta Curte constată că nu au fost contestate în niciun mod alegaţiile pârâtului referitoare la faptul că ar fi fost filmat cu telefonul şi confruntat pentru că nu ar fi scanat şi achitat o sticlă de sana, precum şi faptul că achitarea acesteia a avut loc la un moment ulterior. De asemenea, nu a fost contestat faptul că situaţia expusă supra s-a datorat dizabilităţii de care suferă pârâtul B..
Înalta Curte reţine că fapta de discriminare nu constă în solicitarea însăşi a angajatei magazinului de achita produsul, ci modalitatea efectivă prin care s-a realizat acest lucru, respectiv filmarea cu telefonul mobil propriu al angajatei şi întreaga atitudine ulterioară a acestora la adresa pârâtului.
În ceea ce priveşte fapta potrivit căreia casiera nu l-a ajutat pe petent să ia un produs, în momentul în care aceasta desfăşura activitatea la casa de marcat şi i-a comunicat acestuia că îl va ajuta după ce termină la casa de marcat, recurenta susţine că pârâtului nu i-a fost refuzat ajutorul, ci i s-a spus că va fi ajutat după ce va termina treaba la casa de marcat, întrucât, din motive obiective, casiera nu avea cum să părăsească locul de la casa de marcat, mai ales că existau clienţi la rând în acel moment.
Şi aceste critici sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse de instanţa de control.
Sub un prim aspect, se reţine că, deşi solicitarea vânzătoarei de a aştepta ca aceasta să termine de încasat de la clienţii care aşteptau la casă poate părea, în alte circumstanţe ca fiind una rezonabilă, în situaţia respectivă, în raport de fluxul de clienţi şi având în vedere că era singurul lucrător comercial, ajutorul solicitat de pârât ar fi putut să nu mai vină.
Mai mult decât atât, vânzătoarea magazinului a afirmat că îl va ajuta pe pârât când va termina cu clienţii dacă acesta chiar nu vede.
Astfel, instanţa de control apreciază că expresia "chiar nu vede" este umilitoare şi batjocoritoare la adresa pârâtului, fapta de a contesta dizabilitatea pârâtului prin afirmaţia dacă "chiar nu vede", precum şi excluderea în sine fiind apte să producă o lezare a demnităţii pârâtului.
In ceea ce priveşte susţinerile recurentei conform cărora pârâtul B. a manifestat mai mult decât o atitudine "ostilă", adresând injurii şi ameninţări angajaţilor Agentului C., jignindu-i în repetate rânduri, Înalta Curte constată că, deşi este posibil ca şi pârâtul, la rândul său să fi dat dovadă de ostilitate, starea de conflict a fost generată de modul în care angajaţii magazinului au apreciat conduita pârâtului în raport de handicapul de care suferă.
In acest sens, instanţa de control va avea în vedere şi afirmaţiile pârâtului, necontestate de reclamantă, cu privire la faptul că la data de 16.10.2021 a solicitat ajutorul unui angajat pentru a lua o sticlă de sana, angajat care nu i-a răspuns şi a plecat în spatele magazinului.
Handicapul de care suferă îl obligă pe pârât să îşi procure produsele de la magazinul situat la parterul blocului în care locuieşte, întrucât, având în vedere dizabilitatea sa, deplasarea către un alt magazin presupune un efort deloc de neglijat.
În contextul celor expuse, Înalta Curte reţine că pârâtului i-a fost refuzat accesul la produsele magazinului, iar toate aceste aspecte realizează conţinutul constitutiv ale contravenţiei reţinute în sarcina reclamantei din perspectiva existenţei unei discriminări directe ce rezultă din handicapul de care suferă pârâtul B. prin refuzul de acces la serviciile oferite de magazinul C. în discuţie.
În concluzie, Înalta Curte constată că toate criticile formulate de recurentă sunt nefondate, judecătorul fondului, în mod corect, confirmând legalitatea Hotărârii Colegiului Director al CNCD nr. 82/09.02.2022.
În considerarea aspectelor expuse în paragrafele anterioare, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 505 din 16 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 31 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.