Şedinţa publică din data de 31 mai 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 17 iunie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 9705 din 31.08.2021 emisă de pârâtă, solicitând anularea acesteia şi admiterea cererii de retrocedare nr. x.
1.2. Prin sentinţa nr. 727 din 10 noiembrie 2022, Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Suceava; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la 13 decembrie 2022.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 18 din 14 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia tardivităţii formulării acţiunii, invocată de pârâtă şi s-a respins acţiunea formulată de reclamanta Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor Suceava în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România Bucureşti, ca tardiv formulată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 18 din 14 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a formulat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în principal, trimiterea spre rejudecare primei instanţe, iar, în subsidiar, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond nu a apreciat în mod corect apărarea sa, în sensul că a admis excepţia tardivităţii acţiunii, invocată de către pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România şi a respins ca tardiv formulată acţiunea depusă de reclamanta Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, în raport cu prevederile art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000.
Arată recurenta-reclamantă că Decizia nr. 9705 din data de 31.08.2021 a Comisiei Speciale de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, a cărei anulare a fost solicitată, a fost comunicată reclamantei de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietaţilor în data de 13.05.2022.
Astfel, termenul de 30 de zile de la comunicare, în care decizia Comisei poate fi atacată cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, prevăzut de Ordonanţa de urgenţă nr. 94/2000, curge de la data de 13.05.2022, şi nu de la data de 15.10.2021, aşa cum greşit a considerat prima instantă.
În continuare, susţine recurenta că aspectele reţinute de prima instanţă nu sunt adevărate, deoarece, chiar prin adresa nr. x/13.10.2021, comunicată Arhiepiscopiei, ataşată de către pârâta-intimată, se arată faptul că în data de 13.10.2021:
"nu a fost identificată nici o cerere de retrocedare depusă în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, rep, cu modificările şi completările ulterioare, de către Arhiepicopia Sucevei şi Rădăuţilor, care să fie în curs de soluţionare la data prezentei."
Tot în cadrul aceleiasi adrese se arată că:
"nu au fost identificate dosare având ca titular Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, care să conţină decizii ale Comisiei speciale de retrocedare cu propunerea de acordare de măsuri compensatorii, fapt care ar fi impus transmiterea acestora către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, comisie competentă să valideze/invalideze în tot sau în parte deciziile de natura celor sus menţionate".
Astfel, în mod evident, nu puteau exista aceste comunicări/decizii în anul 2021, cum în mod eronat a reţinut instanta de fond.
Recurenta-reclamantă apreciază că termenul de 30 de zile de la comunicare a fost respectat, iar actiunea formulată de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăutilor a fost expediată în data de 14.06.2022, data înregistrării la Tribunalul Suceava fiind 17.06.2022.
În situaţia în care nu ar fi luată în considerare data reală a comunicării Deciziei de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietaţilor către Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor ar fi negat accesul liber la justiţie.
Accesul liber la justiţie nu este un drept absolut, existând unele condiţionări, care însă nu afectează dreptul fundamental în chiar substanţa sa (Decizia nr. 176 din 2005 a Curţii Constituţionale).
De asemenea, Legea fundamentală, în articolul 21 consfinţeşte: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor si a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. (4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite".
Principiul constituţional ce garantează liberul acces al persoanei la justiţie constituie facultatea oricărei persoane de a introduce, dupa libera sa apreciere, o acţiune în justitie, implicând obligaţia corelativă a statului ca, prin instanţa competentă, să soluţioneze această actiune.
În cauza Bellet contra Frantei nr. 23805/94 din 04.12.1995, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că justiţiabilul trebuie "să beneficieze de o posibilitate clară şi concretă de a contesta atingerea adusă drepturilor sale", ceea şi pretinde recurenta în prezenta cerere prin reanalizarea datei concrete în care Decizia Comisiei a fost comunicată pentru a decide casarea hotărârii şi admiterea cererii de chemare în judecată.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 26 iunie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 31 mai 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate, precum şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Prin Decizia 9705 din şedinţa din 31.08.2021, pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România Bucureşti a respins cererea de retrocedare formulată de reclamanta Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, cerere înregistrată la pârâtă sub nr. x/31.01.2006, prin care reclamanta a solicitat retrocedarea terenului înscris în CF x a loc. Valea Boului, nr. top. x, pe motiv că:
- Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei nu ar fi cult religios recunoscut în România şi nu ar avea calitatea de persoană îndreptăţită potrivit O.U.G. nr. 94/2000;
- reclamanta, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor nu ar fi făcut dovada calităţii de proprietar asupra imobilului solicitat.
În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de reclamanta Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 9705 din şedinţa din 31.08.2021, emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România Bucureşti.
Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă ca tardiv formulată, reclamanta formulând critici din perspectiva motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, împărtăşind opinia primei instanţe.
Cu titlu prealabil, instanţa de recurs constată că, deşi, în mod formal, recurenta-reclamantă a invocat ca motive de casare şi pct. 5 şi 6 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în fapt, a formulat critici care privesc, în concret, modul de aplicare de către instanţa de fond a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, pe care le va analiza din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material, acesta este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă, aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
Astfel, cadrul normativ care reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România este reprezentat de O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Hotărârea pronunţată de instanţa de contencios administrativ este supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Din analiza materialului probator administrat în cauză, reiese că Decizia nr. 9705/31.08.2021 a fost comunicată recurentei la 15.10.2021 dovada de comunicare purtând chiar menţiunea expresă a documentului comunicat, cu număr exact al deciziei.
Critica recurentei-reclamante în sensul că termenul de 30 de zile, prevăzut de O.U.G. nr. 94/2000, începe să curgă, în realitate, de la 13.05.2022, dată la care decizia atacată i-a fost comunicată de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, şi nu de la 15.10.2021, nu poate fi primită de instanţa de control având în vedere faptul că reclamanta nu a a dovedit o altă situaţie de fapt sau de drept, relativ la comunicarea deciziei.
În acest sens, Înalta Curte reţine că nu poate avea relevanţă în cauză împrejurarea că reclamanta ar fi cerut, ulterior acestei comunicări, o copie după decizia criticată, cât timp s-a dovedit comunicarea deciziei criticate la 15.10.2021, orice obţinere ulterioară a unei copii de pe decizia vizată neavând relevanţă juridică din această perspectivă.
Validând raţionamentul instanţei de fond, se reţine de către instanţa de control că, a considera altfel, a aprecia că prin solicitarea şi obţinerea unei copii de către parte, s-ar putea pune în discuţie recalcularea termenului de contestare, ar însemna a se pune în fapt termenul de contestare a deciziei la dispoziţia completă şi discreţionară a părţii, care ar putea obţine lesne şi oricând o atare recalculare prin simpla solicitare a unei copii, deşi este de necontestat că este vorba despre un termen şi o sancţiune ambele imperative, impuse de lege, ceea ce nu poate fi acceptat.
Prin urmare, în raport de înscrisurile aflate la dosar, Înalta Curte constată că termenul de 30 zile prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac a început să curgă la 15.10.2021 şi s-a împlinit la 11.11.2021, prezenta acţiune fiind formulată la 17.06.2022, peste termenul prevăzut de lege.
Nici susţinerile recurentei privind faptul că decizia atacată nu putea să îi fie comunicată în anul 2021, în raport cu conţinutul adresei nr. x/13.10.2021, astfel cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond, nu pot fi primite.
Referitor la aceste susţineri ale recurentei, Înalta Curte reţine că prin adresele nr. x/16.09.2021 şi nr. y/21.09.2021, recurenta-reclamantă a solicitat detalii concrete în ceea ce priveşte numărul dosarelor nesoluţionate depuse la Autoritatea Natională pentru Restituirea proprietăţii privind Fondul Bisericesc ortodox al Bucovinei. Adresele au fost transmise prin poşta electronică Secretariatului tehnic al Comisiei speciale de retrocedare în data de 16.09.2021 şi în data de 21.09.2021, ulterior soluţionării tuturor cererilor de retrocedare înaintate de recurenta-reclamantă intimatei-pârâte.
Prin adresa nr. x/13.10.2021, pârâta a transmis recurentei următorul răspuns: în urma verificării informaţiilor solicitate în baza de date a Secretariatului tehnic al Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, nu a fost identificată nicio cerere de retrocedare depusă în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de către Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, care să fie în curs de soluţionare la data prezentei.
Cererea reclamantei, înregistrată la pârâtă sub nr. x/31.01.2006, prin care s-a solicitat retrocedarea terenului înscris în CF x a loc. Valea Boului, nr. top. x, a fost soluţionată în şedinţa din data de 31.08.2021, iar decizia care face obiectul prezentului litigiu a fost comunicată Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor prin borderoul de prezentare a trimiterilor cu confirmare de primire din data de 06.10.2021.
Astfel, instanţa de control constată că, la momentul formulării răspunsului de către Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare, respectiv data de 13.10.2021, pe rolul intimatei-pârâte nu se mai afla niciun dosar în curs de soluţionare care să o privească pe recurenta-reclamantă.
Mai mult decât atât, transmiterea deciziei contestate a fost făcută anterior răspunsului la adresele la care face referire recurenta-reclamantă.
În concluzie, Înalta Curte constată că motivele expuse de către recurenta-reclamantă în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine reformarea hotărârii de fond, întrucât a fost dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor împotriva sentinţei nr. 18 din 14 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 31 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.