Şedinţa publică din data de 20 iunie 2024
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 9 august 2022 pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. Botoşani a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, Ministerul Muncii şi Solidărităţii Sociale Bucureşti şi Ministerul Sănătăţii Bucureşti, în principal:
- constatarea inexistenţei/nulităţii absolute a Ordinului Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză nr. 239 din 24 iulie 2019 pentru aprobarea metodologiei privind mecanismul de calcul al cifrei de afaceri, iar în subsidiar, anularea în parte a Ordinului Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză nr. 239 din 24.07.2019, în ceea ce priveşte art. 6 din Anexa la ordin;
- anularea Deciziei Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză nr. 444 N.C.S. din data de 28.06.2022, prin care s-a dispus respingerea plângerii prealabile formulate de către reclamantă;
- anularea în parte a ordinelor comune emise de ministrul finanţelor, ministrul muncii şi solidarităţii sociale şi ministrul sănătăţii, după cum urmează: Ordinul nr. 611 din 31 ianuarie 2019, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 123/15.02.2019, în ceea ce priveşte alin. (8) din Capitolul 1 din Anexa nr. 6 - Instrucţiuni de completare a formularului 112 "Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate"; Ordinul nr. 2165 din 10 mai 2019 publicat în Monitorul Oficial al României nr. 404/23.05.2019, în ceea ce priveşte nota cuprinsă în penultimul paragraf din Capitolul 0 din Anexa nr. 6 - Instrucţiuni de completare a formularului 112 "Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate"; Ordinul nr. 3063 din 10 septembrie 2019, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 794/01.10.2019, în ceea ce priveşte pct. 10 din Subsecţiunea 3 - Notă privind facilităţile fiscale pentru domeniul construcţiilor prevăzute la art. 60 pct. 5, art. 1381, art. 154 alin. (1) lit. r), art. 2203 alin. (2) din Codul fiscal, din cadrul Secţiunii 3: Secţiunea A a Subcapitolului 4, Capitolul 2; Ordinul nr. 1942 din 12 mai 2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 426/21.05.2020, în ceea ce priveşte Nota din Subcapitolul 1: Secţiunea A-Alte date de identificare a plătitorului, Capitolul 2: Anexa nr. 1.1. - Anexa angajator din Anexa nr. 6: Instrucţiuni de completare a formularului 112, precum şi în ceea ce priveşte Nota privind facilităţile fiscale pentru domeniul construcţiilor prevăzute la art. 60 pct. 5, art. 1381, art. 154 alin. (1) lit. r), art. 2203 alin. (2) din Codul fiscal, conform căreia "facilităţile fiscale nu se acordă persoanelor fizice care sunt detaşate în afara României", din cadrul Secţiunii 2 a Subcapitolului 4, Capitolul 3: Anexa nr. 1.2. -Anexa asigurat; Ordinul nr. 2814 din 1 octombrie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 1005 bis/29.10.2020, în ceea ce priveşte Nota din Secţiunea 1: Secţiunea A-Alte date de Identificare a plătitorului, Subcapitolul IV: Anexa nr. 1.1. - Anexa angajator, Capitolul I din Anexa nr. 6, precum şi în ceea ce priveşte Nota privind facilităţile fiscale pentru domeniul construcţiilor prevăzute la art. 60 pct. 5, art. 1381, art. 154 alin. (1) lit. r), art. 2203 alin. (2) din Codul fiscal, conform căruia " facilităţile fiscale nu se acordă persoanelor fizice care sunt detaşate în afara României", din cadrul Subsecţiunii 2: Secţiunea B, Subcapitolul IV: Anexa 1.1. - Anexa angajator, Capitolul I din Anexa nr. 6; Ordinul nr. 203 din 16 februarie 2021, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 174/19.02.2021, în ceea ce priveşte Nota din Anexa nr. 6: Instrucţiuni de completare a formularului 112 "Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate", conform căreia "Potrivit prevederilor Ordinului preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză dat în aplicarea art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, pentru determinarea ponderii de 80% din cifra de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcţii, entităţile vor avea în vedere numai veniturile din activitatea desfăşurată pe teritoriul României. Veniturile realizate din activitatea de construcţii prin sucursale externe, se vor avea în vedere numai pentru calculul cifrei de afaceri totale, realizate din întreaga activitate. Prin activitatea desfăşurată pe teritoriul României se înţelege activitatea desfăşurată efectiv în România, în scopul realizării de produse şi prestări de servicii, indiferent de statutul de rezidenţă al beneficiarilor (...)", respectiv "Facilităţile fiscale nu se acordă persoanelor fizice care sunt detaşate în afara României".
De asemenea, a solicitat anularea Deciziei Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale nr. 10733/1497/DGJ/08.06.2022 privind răspunsul la plângerea prealabilă formulată de către reclamantă în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004 împotriva ordinelor comune anterior menţionate.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 5 din 3 februarie 2023, Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondate, excepţiile invocate de pârâţi;
A admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Sănătăţii Bucureşti şi a constatat nulitatea Ordinului Preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză nr. 239/24.07.2019;
A anulat, în parte, următoarele ordine comune emise de ministrul finanţelor, ministrul muncii şi solidarităţii sociale şi ministrul sănătăţii, respectiv:
- Ordinul nr. 611/31.01.2019, cu privire la alin. (8) din Capitolul 1 al Anexei nr. 6,
- Ordinul nr. 2165/10.05.2019, cu privire la alin. (8) din Capitolul 1 al Anexei nr. 6,
- Ordinul nr. 3063/10.09.2019, în ceea ce priveşte alin. (9) din Nota privind facilităţile fiscale pentru domeniul construcţiilor prevăzute la art. 60 pct. 5,
- Ordinul nr. 1942/12.05.2020, în ceea ce priveşte alin. (2) din Nota privind facilităţile fiscale pentru domeniul construcţiilor prevăzute la art. 60 pct. 5,
- Ordinul nr. 2814/01.10.2020, în ceea ce priveşte Nota la Anexa1.1- Anexa angajator,
- Ordinul nr. 203/16.02.2021, în cea ce priveşte Nota din Anexa nr. 6.
- Decizia Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale nr. 10733/1497/DGJ/08.06.2022, privind răspunsul la plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva ordinelor comune anterior menţionate.
- Decizia Ministerului finanţelor publice nr. 741088/07.09.2022 şi
- Decizia Ministerului Sănătăţii nr. Reg1/11509/29.07.2022;
A obligat pârâţii la plata în favoarea reclamantei a sumei de 3350 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
3. Căile de atac exercitate în cauză
3.1. Împotriva sentinţei nr. 5 din 03 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurenta-pârâtă Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP), întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, schimbarea în tot a sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului arată că în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de fond nu a luat în considerare înscrisurile depuse la dosar, prevederile legale invocate de CNSP, corelate cu Programul de Guvernare 2018-2020 prin care se acorda ajutor de stat sectorului construcţiilor, Guvernul României având ca obiectiv stimularea acestui sector prin acordarea de ajutoare de stat ca urmare a declarării sectorului construcţiilor "sector prioritar, de importanţă naţională".
Astfel, Guvernul României şi Federaţia Patronatelor din Construcţii au încheiat Acordul din 29 noiembrie 2018, al cărui scop a fost susţinerea dezvoltării sectorului construcţiilor în România, iar prin O.U.G. nr. 114/2018, legiuitorul român a considerat necesar ca de urgenţă să clarifice măsurile de sprijin privind sectorul construcţiilor şi modul în care se determină cifra de afaceri pentru societăţile care beneficiază de sprijin.
Ulterior, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 43/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care privesc stabilirea unor măsuri în domeniul investiţiilor, s-au modificat şi completat prevederi din Legea nr. 227/2015 şi din O.U.G. nr. 114/2018. Astfel, la art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal a fost instituită obligaţia Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză de a stabili prin ordin de preşedinte mecanismul de calcul al cifrei de afaceri precizându-se expres că acesta se publică pe site-ul instituţiei emitente.
Susţine că a respectat această prevedere, publicând respectivul act.
Consideră că instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că reclamanta a cunoscut şi a acceptat prevederile OPCNSP nr. 239/24.07.2019 şi că, deşi a afirmat că acest ordin nu îndeplineşte condiţiile necesare pentru a intra în circuitul civil, societatea reclamantă s-a folosit cu bună ştiinţă de prevederile Ordinului nr. 239/2019 prin aplicarea facilităţilor fiscale prevăzute de art. 1381 alin. (1) din Codul fiscal, ceea ce denotă recunoaşterea existenţei şi legalităţii acestuia.
De asemenea, pentru stabilirea limitei de cel puţin 80% din cifra de afaceri totală, societatea a utilizat mecanismul de calcul prevăzut la art. 3 respectiv art. 4 din Anexa la OCNSP nr. 239/24.07.2019.
Consideră că instanţa de fond nu a ţinut cont nici de publicitatea şi aplicabilitatea OCNSP nr. 239/2019 asupra unei categorii distincte de lucrători, respectiv angajatorilor care au înregistrat în actul constitutiv cel puţin unul din codurile CAEN menţionate la art. 60 pct. 5 lit. a) din Legea 227/2015, respectiv desfăşoară efectiv activitate de construcţii, motiv pentru care acest ordin este un act administrativ cu caracter individual, întrucât produce efecte doar unei pluralităţi de destinatari determinaţi şi determinabili prin conţinutul său.
Mai arată că instanţa de fond nu a luat în considerare nici modalitatea de publicare a actului administrativ referitor la mecanismul de calcul al cifrei de afaceri, menţionată ca prevedere expresă a art. 60 pct. 5 lit. e) din Legea nr. 227/2015.
3.2. Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat recurs şi recurentul-pârât Ministerul Finanţelor, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arată că instanţa de fond a anulat ce nu a cerut reclamanta, respectiv a anulat alin. (8) din Capitolul 1 al Anexei 6 din Ordinul nr. 2165/2019 şi alin. (9) din Nota privind facilităţile fiscale, în condiţiile în care reclamanta a solicitat anularea Capitolului 0 din Anexa 6 a Ordinului nr. 2165/2019 şi pct. 10 din Subsecţiunea 3 - Nota privind facilităţile fiscale.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critică cele reţinute de către instanţa de fond, în sensul că, fiind un act normativ, Ordinul nr. 239/2019 trebuia publicat în Monitorul Oficial.
De asemenea, susţine că în mod greşit instanţa de fond a anulat şi ordinele comune, acestea fiind publicate în Monitorul Oficial.
Mai arată că societatea reclamanţă avea cunoştinţă de ordinul atacat, întrucât şi-a însuşit metoda de calcul din art. 3 şi 4 din respectivul ordin.
Pe de altă parte, critică obligarea sa, de către instanţa de fond, la plata cheltuielilor de judecată, considerând că suma este disproporţionată faţă de natura pretenţiilor şi complexitatea cauzei, sens în care solicită reducerea cheltuieli de judecată la care a fost obligată în primă instanţă.
3.3. Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat recurs şi recurentul-pârât Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului, critică în esenţă, soluţia de admitere a acţiunii şi de constatare a nulităţii Ordinului Preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză nr. 239/24.07.2019, apreciind că aceasta a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material în ceea ce îl priveşte.
Susţine că instanţa de fond trebuia să respingă cererea de chemare în judecată şi că soluţia instanţei de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor legale, respectiv a art. 14 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, în condiţiile în care în cauză nu a fost încălcat principiul unicităţii reglementării.
Astfel, consideră că simpla trimitere la art. 6 din Ordinul CNSP nr. 239/24.07.2019 nu este suficientă pentru evidenţierea obiectivului ordinului comun.
Potrivit art. 16 pct. 1) din Legea nr. 24/2000, în procesul de legiferare este interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în două sau mai multe acte normative, iar pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere.
De asemenea, critică obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată de către prima instanţă, apreciind că trebuia să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., respectiv instanţa trebuia să reducă onorariul de avocat.
3.4. Prin recursul declarat împotriva aceleiaşi sentinţe de către recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, în sensul admiterii lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii, iar pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiate.
În motivarea recursului arată, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că instanţa de fond nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii, inadmisibilităţii şi netimbrării cererii.
Pe fond, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critică soluţia de admitere a acţiunii, arătând că ordinele comune contestate nu adaugă la lege, ci derivă din condiţiile deja instituite prin norma primară şi au rolul doar de a clarifica anumite aspecte.
Apreciază că motivarea hotărârii recurate nu îndeplineşte cerinţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, deşi a reţinut în considerentele hotărârii recurate invocarea excepţiilor de către pârâtul Ministerul Sănătăţii, instanţa nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra acestora.
Susţine că instanţa de fond în mod greşit a admis cererea de chemare în judecată, în contradictoriu cu toţi pârâţii, având în vedere că Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză nr. 239/24.07.2019 nu este menţionat în Nota din Anexa 6, pct. II, Anexa 1.1, Secţiunea A, intitulată Date privind angajatorii, care aplică prevederile art. 60 pct. 5 din Codul fiscal a Ordinelor nr. 1942/979/819/2020, nr. 203/207/188/2021 şi nr. 3063/1376/1430/2019.
Arată că, după cum se poate observa, formularea din ordinele mai sus menţionate este în sensul raportării la Ordinul Preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză dat în aplicarea art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, fără ca acest Ordin să fie individualizat, să aibă un număr, astfel că anularea Ordinului Preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză nr. 239/24.07.2019 nu are cum să atragă desfiinţarea cu efect retroactiv şi a acestor prevederi ce stabilesc modalitatea de calcul a cifrei de afaceri potrivit ordinului menţionat la modul general.
Referitor la susţinerile intimatei-reclamante, arată că ordinele comune contestate nu sunt nelegale, întrucât nu adaugă, modifică ori interpretează în mod discreţionar dispoziţia legală primară şi nu sunt emise cu nerespectarea principiului rangului legislativ, în condiţiile în care conţinutul lor nu reprezintă o nouă condiţie de îndeplinirea căreia să se ţină cont pentru acordarea facilităţilor fiscale, ci derivă din condiţiile deja instituite în norma primară, astfel că au doar rolul de a clarifica modul în care trebuie să se procedeze în cazul salariaţilor detaşaţi în ţară sau străinătate. Or, după cum se poate observa, normele primare nu intră în sfera de reglementare a Ministerului Sănătăţii.
Consideră că instanţa de fond în mod greşit a obligat toţi pârâţii la plata cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care Ordinul nr. 239/2019 nu este emis de către Ministerul Sănătăţii, iar anexele la Ordinul nr. 2814/1536/1806/2020 şi Ordinul nr. 1942/979/819/2020 nu intră în domeniul de competenţă al Ministerului Sănătăţii.
Sub acest aspect, susţine că pentru a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, este necesar a se dovedi culpa, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat.
Solicită diminuarea cheltuielilor de judecată, în baza dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., precum şi acordarea lor în raport cu partea din acţiune care a fost admisă, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ.
4. Apărările formulate în recurs
4.1. Recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii a formulat întâmpinare, prin care solicită admiterea celorlalte trei recursuri, astfel cum au fost formulate, şi rejudecarea cauzei, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiate.
4.2. Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursurilor, ca nefondate.
Cu privire la recursul recurentei-pârâte Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, arată că Ordinul nr. 239/2019 este un act administrativ cu caracter normativ, emis de către o autoritate publică centrală, motiv pentru care sunt incidente dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, astfel că exista obligaţia publicării acestuia în Monitorul Oficial.
Referitor la recursul recurentului-pârât Ministerul Finanţelor, în ceea ce priveşte critica potrivit căreia instanţa de fond ar fi anulat alte dispoziţii din ordinele comune decât cele care s-au solicitat, arată că este vorba de o eroare materială, îndreptată prin încheierii nr. 4 din 3.05.2023, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Mai arată că nu prezintă relevanţă aspectul că ar fi avut cunoştinţă de ordinul atacat, câtă vreme este vorba despre un act normativ.
În ceea ce priveşte recursul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, arată că sunt nefondate susţinerile acestuia referitoare la faptul că nu a fost iniţiatorul ordinelor comune şi că doar a avizat proiectelor celor şase ordine, în condiţiile din preambulul ordinelor contestate rezultă că acestea au fost emise şi de către ministerul în discuţie.
Consideră că tot nefondată este şi critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, referitoare la încălcarea la emiterea ordinelor contestate, a principiului ierarhiei actelor normative.
Referitor la recursul recurentului-pârât Ministerul Sănătăţii, arată că şi acesta este nefondat, fiind formulate critici similare cu cele din recursul Ministerului Finanţelor.
5. Procedura de soluţionare a recursurilor
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 27 iulie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 14 iunie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată şi reţine cele ce succed.
În cauză, reclamanta A. S.R.L. Botoşani a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, Ministerul Muncii şi Solidărităţii Sociale Bucureşti şi Ministerul Sănătăţii Bucureşti:
- constatarea inexistenţei/nulităţii absolute a Ordinului Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză nr. 239 din 24 iulie 2019, iar în subsidiar, anularea în parte a Ordinului Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză nr. 239 din 24.07.2019, în ceea ce priveşte art. 6 din Anexa la ordin;
- anularea Deciziei Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză nr. 444 N.C.S. din data de 28.06.2022, prin care s-a dispus respingerea plângerii prealabile formulate de către reclamantă;
- anularea în parte a următoarelor ordine comune: Ordinul nr. 611 din 31 ianuarie 2019, în ceea ce priveşte alin. (8) din Capitolul 1 din Anexa nr. 6; Ordinul nr. 2165 din 10 mai 2019, în ceea ce priveşte nota cuprinsă în penultimul paragraf din Capitolul 0 din Anexa nr. 6; Ordinul nr. 3063 din 10 septembrie 2019, în ceea ce priveşte pct. 10 din Subsecţiunea 3, Secţiunea A a Subcapitolului 4, Capitolul 2; Ordinul nr. 1942 din 12 mai 2020, în ceea ce priveşte Nota din Subcapitolul 1: Secţiunea A, Capitolul 2, Anexa nr. 1.1., precum şi în ceea ce priveşte Nota privind facilităţile fiscale pentru domeniul construcţiilor, din cadrul Secţiunii 2 a Subcapitolului 4, Capitolul 3: Anexa nr. 1.2.; Ordinul nr. 2814 din 1 octombrie 2020, în ceea ce priveşte Nota din Secţiunea 1: Secţiunea A, Subcapitolul IV: Anexa nr. 1.1., Capitolul I din Anexa nr. 6, precum şi în ceea ce priveşte Nota privind facilităţile fiscale pentru domeniul construcţiilor, din cadrul Subsecţiunii 2: Secţiunea B, Subcapitolul IV: Anexa 1.1., Capitolul I din Anexa nr. 6; Ordinul nr. 203 din 16 februarie 2021, în ceea ce priveşte Nota din Anexa nr. 6.
De asemenea, a solicitat anularea Deciziei Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale nr. 10733/1497/DGJ/08.06.2022 privind răspunsul la plângerea prealabilă formulată de către reclamantă împotriva ordinelor comune anterior menţionate.
Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a respins, ca nefondate, excepţiile invocate de pârâţi; a admis acţiunea şi a constatat nulitatea Ordinului Preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză nr. 239/24.07.2019; a anulat, în parte, următoarele ordine comune emise de ministrul finanţelor, ministrul muncii şi solidarităţii sociale şi ministrul sănătăţii, respectiv: Ordinul nr. 611/31.01.2019, cu privire la alin. (8) din Capitolul 1 al Anexei nr. 6; Ordinul nr. 2165/10.05.2019, cu privire la alin. (8) din Capitolul 1 al Anexei nr. 6; Ordinul nr. 3063/10.09.2019, în ceea ce priveşte alin. (9) din Nota privind facilităţile fiscale pentru domeniul construcţiilor prevăzute la art. 60 pct. 5; Ordinul nr. 1942/12.05.2020, în ceea ce priveşte alin. (2) din Nota privind facilităţile fiscale pentru domeniul construcţiilor prevăzute la art. 60 pct. 5; Ordinul nr. 2814/01.10.2020, în ceea ce priveşte Nota la Anexa1.1- Anexa angajator; Ordinul nr. 203/16.02.2021, în cea ce priveşte Nota din Anexa nr. 6; Decizia Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale nr. 10733/1497/DGJ/08.06.2022, privind răspunsul la plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva ordinelor comune anterior menţionate; Decizia Ministerului finanţelor publice nr. 741088/07.09.2022 şi Decizia Ministerului Sănătăţii nr. Reg1/11509/29.07.2022.
Împotriva sentinţei instanţei de fond au formulat recursuri recurenţii-pârâţi Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, Ministerul Finanţelor, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Sănătăţii.
În ceea ce priveşte recursul formulat de recurenta-pârâtă Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, Înalta Curte constată că la termenul de judecată din data de 14 iunie 2024, instanţa de recurs a invocat, din oficiu, excepţia rămânerii fără interes în formularea recursului de către recurenta-pârâtă Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, în raport cu sentinţa nr. 3 din 05 ianuarie 2022, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1801 din 30 martie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a anulat Ordinul CNSP nr. 239/2019.
Prin sentinţa nr. 1603 din 9 noiembrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile invocate de către pârâţi; a admis cererea formulată de reclamantă şi în consecinţă, a constatat nulitatea Ordinului Preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoza nr. 239 din 24.07.2019 pentru aprobarea metodologiei privind mecanismul de calcul al cifrei de afaceri; a anulat Nota din Anexa 6, Cap. II, Subcapitolul IV, Secţiunea 1 din Ordinele Ministrului Finanţelor Publice, Ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministrului Sănătăţii nr. 2814/1536/1806/2020; a anulat Nota din Anexa 6, cap. 2, Subcapitolul 1, Secţiunea A din Ordinele Ministrului Finanţelor Publice, Ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministrului Sănătăţii nr. 1942/979/819/2020.
Soluţia de mai sus a rămas definitivă prin Decizia nr. 1801 din 30 martie 2023, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a anulat recursul formulat de pârâta Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză împotriva sentinţei civile nr. 3 din 5 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca insuficient timbrat şi a respins recursurile formulate de pârâţii Ministerul Finanţelor, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei civile nr. 3 din 5 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
În aceste condiţii, având în vedere că în speţă Ordinul Preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoza nr. 239 din 24.07.2019 a fost anulat prin sentinţa nr. 1603 din 9 noiembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1801 din 30 martie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, recurenta-pârâtă Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză nu mai justifică un interes în promovarea şi susţinerea recursului de faţă, întrucât, indiferent de soluţia dată, Ordinul nr. 239 din 24.07.2019 a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
Cu alte cuvinte, în condiţiile în care demersul judiciar al recurentei-pârâte viza schimbarea soluţiei instanţei de fond din cauza pendinte, în ceea ce priveşte anularea aceluiaşi ordin, ce a fost anulat în dosarul nr. x/2021, recurenta-pârâtă nu mai poate obţine un folos practic prin soluţionarea prezentei cereri de recurs, aceasta rămânând fără interes, iar pe de altă parte, nu se poate solicita anularea unui act anulat printr-o hotărâre definitivă.
Conform dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiţii de exercitare a acţiunii civile rezidă în justificarea unui interes, iar interesul de a acţiona trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.
Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acţiunii sau formulării căii de atac.
Referitor la recursurile formulate de recurenţii-pârâţi Ministerul Finanţelor, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Sănătăţii, Înalta Curte constată că sunt fondate.
Verificând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată următoarele:
Sub un prim aspect, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat de către recurentul-pârât Ministerul Finanţelor, Înalta Curte constată că este nefondat.
Subsumat acestui motiv de casare, recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond a anulat ceea ce nu s-a cerut prin cererea introductivă, respectiv a anulat alin. (8) din Capitolul 1 al Anexei 6 din Ordinul nr. 2165/2019 şi alin. (9) din Nota privind facilităţile fiscale, în condiţiile în care reclamanţa a solicitat anularea Capitolului 0 din Anexa 6 din Ordinul nr. 2165/2019 şi pct. 10 din Subsecţiunea 3 - Nota privind facilităţile fiscale.
Criticile astfel formulate se încadrează în ipoteza depăşirii de către instanţa de fond a limitelor învestirii.
Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate, având în vedere că ulterior pronunţării hotărârii recurate, reclamanta a formulat o cerere de îndreptare eroare materială ce viza aspectele invocate de către -pârât Ministerul Finanţelor în susţinerea acestui motiv de casare, iar prin încheierea nr. 4 din 3 mai 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus îndreptarea erorii materiale din dispozitivul şi minuta deciziei civile nr. 5/03.02.2023 a Curţii de Apel Suceava, în sensul că în loc de "Ordinul nr. 3063/10.09.2019 în ceea ce priveşte alin. (9) din Nota privind facilităţile fiscale pentru domeniul construcţiilor prevăzute la art. 60 pct. 5" se va menţiona în mod corect "Ordinul nr. 3063/10.09.2019 în ceea ce priveşte alin. (10) din Nota privind facilităţile fiscale pentru domeniul construcţiilor prevăzute la art. 60 pct. 5".
Cu privire la celălalt aspect, referitor la Ordinul nr. 2165/10.05.2019, instanţa de fond a reţinut că este nefondat, câtă vreme a dispus anularea unei prevederi din Anexa 6 la ordin, care stipulează că "Facilităţile fiscale prevăzute la art. 60 pct. 5, art. 1381, art. 154 alin. (1) lit. r) şi art. 2203 alin. (2) din Codul fiscal nu se acordă pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor realizate de salariaţii detaşaţi". Această prevedere este cuprinsă la alin. (8) din partea introductivă la anexă, fiind denumită de către instanţa de fond drept Capitolul 0, pentru o mai facilă identificare a textului, întrucât capitolul I ("Termenul de depunere a declaraţiei") debutează ulterior textului menţionat, astfel că a apreciat că cererea petentei de îndreptare eroare materială nu este justificată.
Prin urmare, nu se relevă incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în condiţiile în care argumentele invocate de către recurentul-pârât au primit dezlegare prin încheierea de îndreptare eroare materială nr. 4 din 3 mai 2023 a instanţei de fond.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de către recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii, Înalta Curte constată că nici acesta nu este fondat.
Astfel, subsumat acestui motiv de casare, recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii, inadmisibilităţii şi netimbrării cererii.
Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că în faţa instanţei de fond, recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii nu a invocat excepţia netimbrării.
În ceea ce priveşte inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată şi lipsa calităţii procesuale pasive a acestui recurent, Înalta Curte constată că acestea au fost analizate de către instanţa de fond prin sentinţa recurată (la filele x din sentinţa recurată) şi respinse în mod global de către instanţa de fond prin dispozitivul hotărârii.
Prin urmare, această critică nu poate fi reţinută, motivul de casare invocat nefiind fondat.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte costată că este fondat.
Astfel, subsumat acestuia, recurenţii-pârâţi au criticat în esenţă anularea de către instanţa de fond a ordinelor comune atacate, în condiţiile în care aceste acte au fost publicate în Monitorul Oficial, iar prin conţinutul lor nu adaugă la lege, ci derivă din condiţiile deja instituite prin norma primară şi au rolul doar de a clarifica anumite aspecte.
Examinând sentinţa recurată, Înalta Curte nu poate împărtăşi soluţia şi raţionamentul juridic al instanţei de fond, în sensul că se impune şi anularea parţială a ordinelor contestate, câtă vreme se condiţionează acordarea facilităţii prevăzute de dispoziţiile art. 60 alin. (1) pct. 5 din Legea nr. 227/2015, de îndeplinirea unor cerinţe suplimentare, fiind evidentă, şi în ceea ce priveşte aceste acte, încălcarea principiului ierarhiei actelor normative, iar pe de altă parte, că date fiind motivele ce au generat anularea Ordinului nr. 239/2019, înlăturarea tuturor efectelor vătămătoare presupune, inclusiv, desfiinţarea unor acte subsecvente, respectiv cele şase ordine, ce cuprind o reglementare identică din perspectiva modului de calcul al cifrei de afaceri.
Instanţa de control judiciar apreciază că judecătorul fondului cauzei a interpretat în mod greşit că ordinele comune contestate sunt subsecvente Ordinului nr. 239/2019 şi că, în condiţiile în care acest din urmă ordin a fost anulat, se impune desfiinţarea şi a ordinelor în discuţie.
În realitate, Înalta Curte constată că ordinele comune atacate sunt acte autonome, emise de alte entităţi, astfel că nu se poate reţine caracterul subsecvent al acestora în raport cu Ordinul nr. 239/2019, pentru a conduce la anularea acestora ca urmare a anulării acestuia.
Aşadar, contrar celor reţinute de către instanţa de fond, în condiţiile în care a fost învestită de către societatea reclamantă cu anularea parţială a acestor ordine şi în condiţiile în care acestea sunt acte autonome, se impunea ca instanţa de fond să procedeze la analizarea acestora, în vedere soluţionării cererii reclamantei, analiză pe care instanţa de fond nu a mai făcut-o.
În consecinţă, întrucât instanţa de fond nu a analizat celelalte acte contestate, în afara Ordinului nr. 239/2019, cu care a fost învestită prin acţiunea pendinte, şi pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, Înalta Curte apreciază că se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Prin urmare, instanţa de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., va proceda la analizarea celorlalte acte contestate, cu excepţia Ordinului nr. 239/2019, reţinând caracterul autonom al acestora.
În raport cu soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare, nu se mai impune analizarea celorlalte critici din cererile de recurs care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurenţi, acestea urmând a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.
De asemenea, faţă de soluţia dată recursului, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, urmează a fi avută în vedere de către instanţa de fond, care va soluţiona cauza în rejudecare, având în vedere că la acest moment nu se poate stabilit care este partea care a pierdut procesul.
7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepţia rămânerii fără interes a recursului declarat de recurenta-pârâtă Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză Bucureşti, invocată din oficiu, şi va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză Bucureşti împotriva sentinţei nr. 5 din 03 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca rămas fără interes.
Pentru aceleaşi considerente, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Ministerul Finanţelor, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Sănătăţii împotriva aceleiaşi sentinţe; va casa în parte sentinţa nr. 5 din 3 februarie 2023 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în sensul că va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă în ceea ce priveşte cererea de anulare a ordinelor emise de Ministerul Finanţelor, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Sănătăţii, respectiv: Ordinul nr. 611/31.01.2019, cu privire la alin. (8) din Capitolul 1 al Anexei nr. 6; Ordinul nr. 2165/10.05.2019, cu privire la alin. (8) din Capitolul 1 al Anexei nr. 6; Ordinul nr. 3063/10.09.2019, în ceea ce priveşte alin. (9) din Nota privind facilităţile fiscale pentru domeniul construcţiilor prevăzute la art. 60 pct. 5; Ordinul nr. 1942/12.05.2020, în ceea ce priveşte alin. (2) din Nota privind facilităţile fiscale pentru domeniul construcţiilor prevăzute la art. 60 pct. 5; Ordinul nr. 2814/01.10.2020, în ceea ce priveşte Nota la Anexa1.1- Anexa angajator; Ordinul nr. 203/16.02.2021, în cea ce priveşte Nota din Anexa nr. 6; Decizia Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale nr. 10733/1497/DGJ/08.06.2022, privind răspunsul la plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva ordinelor comune anterior menţionate; Decizia Ministerului Finanţelor Publice nr. 741088/07.09.2022 şi Decizia Ministerului Sănătăţii nr. Reg1/11509/29.07.2022, precum şi în ceea ce priveşte obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
De asemenea, va menţine în rest dispoziţiile sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia rămânerii fără interes a recursului declarat de recurenta-pârâtă Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză Bucureşti, invocată din oficiu.
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză Bucureşti împotriva sentinţei nr. 5 din 03 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca rămas fără interes.
Admite recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Ministerul Finanţelor, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Sănătăţii împotriva aceleiaşi sentinţe.
Casează în parte sentinţa nr. 5 din 3 februarie 2023 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în sensul că trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă în ceea ce priveşte cererea de anulare a ordinelor emise de Ministerul Finanţelor, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Sănătăţii, respectiv: Ordinul nr. 611/31.01.2019, cu privire la alin. (8) din Capitolul 1 al Anexei nr. 6; Ordinul nr. 2165/10.05.2019, cu privire la alin. (8) din Capitolul 1 al Anexei nr. 6; Ordinul nr. 3063/10.09.2019, în ceea ce priveşte alin. (9) din Nota privind facilităţile fiscale pentru domeniul construcţiilor prevăzute la art. 60 pct. 5; Ordinul nr. 1942/12.05.2020, în ceea ce priveşte alin. (2) din Nota privind facilităţile fiscale pentru domeniul construcţiilor prevăzute la art. 60 pct. 5; Ordinul nr. 2814/01.10.2020, în ceea ce priveşte Nota la Anexa1.1- Anexa angajator; Ordinul nr. 203/16.02.2021, în cea ce priveşte Nota din Anexa nr. 6; Decizia Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale nr. 10733/1497/DGJ/08.06.2022, privind răspunsul la plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva ordinelor comune anterior menţionate; Decizia Ministerului Finanţelor Publice nr. 741088/07.09.2022 şi Decizia Ministerului Sănătăţii nr. Reg1/11509/29.07.2022, precum şi în ceea ce priveşte obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Menţine în rest dispoziţiile sentinţei.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 20 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.