Şedinţa publică din data de 6 februarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".
Circumstanţele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Timişoara la data de 20.02.2020, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării şi au solicitat instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună anularea Hotărârii nr. 926/11.12.2019 pronunţată de pârât în dosarul nr. x/04.09.2018.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a invocat excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Timişoara şi a solicitat declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
Prin sentinţa civilă nr. 6518/14.07.2020 Judecătoria Timişoara a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulate de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 07.08.2020.
Hotărârea instanţei de fond, în prima etapă procesuală
Prin sentinţa civilă nr. 332/18.11.2020 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanţi în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ., constatând că reclamantul A. a precizat în mod expres la termenul de judecată din 18.12.2020 că nu înţelege să solicite introducerea în cauză a petentului C..
Hotărârea instanţei de control judiciar
Prin Decizia nr. 2496/5 mai 2022 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursurile formulate de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 332 din 18 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că reclamanta B. nu a fost prezentă la termenul de judecată din 18.11.2020, nu a avut cunoştinţă de invocarea de către instanţă a prevederilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ., şi nu a putut formula apărări cu privire la acest aspect, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare şi la un proces echitabil.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 15.06.2022 sub nr. de dosar x/2020
La termenul de judecată din 21.09.2022 instanţa a introdus în cauză în calitate de pârât pe numitul C. care, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea cererii. În esenţă arată că îşi îndeplineşte în mod corect atribuţiile de preşedinte al asociaţiei de proprietari în ciuda relaţiilor conflictuale pe care le are cu reclamanţii şi care generează numeroase litigii pe rolul instanţelor.
Hotărârea ce face obiectul prezentei judecăţi, în rejudecare după casare
Prin sentinţa civilă nr. 136 din data de 22 martie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2020 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., împotriva pârâţilor Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării şi C..
Recursul exercitat în cauză
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii A. şi B. şi, fără a încadra criticile lor în unul sau mai multe dintre motivele strict şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aceştia au solicitat anularea acestei sentinţe şi admiterea plângerii, aşa cum a fost formulată.
Invocând dispoziţiile art. 249, 250, 354, 255 " şi altele" din C. proc. civ., au susţinut recurenţii că instanţa nu a hotărât care dintre părţi să facă dovada probelor iar pârâţii nu au propus nici un fel de probe, instanţa a luat de bune susţinerile pârâtului C., fără ca acestea să fie probate.
În continuare, susţin recurenţii că pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi C. nu au probat vinovăţia lor, iar reclamanţii au fost sancţionaţi doar în baza sesizării pârâtului. Faptul că pârâtul C. nu i-a pretins recurentului A. să citească în faţa proprietarilor prezenţi la şedinţă ce a notat în acel proces-verbal şi l-a solicitat după câteva zile, rezultă că acesta a urmărit o răzbunare sau poate un interes material.
Acest aspect este în contradicţie cu prevederile legale şi Decizia nr. 4 din 30.01.2017 dosar nr. x/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi arată necesitatea administrării probelor iar acestea sunt martorii, înregistrările audio-video, expertize, înscrisuri care sunt expuse în public etc.
Împotriva recurenţilor nu există probe în sensul că ar fi comis respectivele insulte, ci doar susţinerile pârâtului C..
Între reclamanţi şi pârât este o stare conflictuală care persistă de mai multă vreme aşa cum au arătat prin înscrisurile depuse şi este în contradicţie cu Decizia nr. 4/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind probele depuse.
Pârâtul C. nu a arătat locul public unde s-a comis fapta de discriminare, împrejurările şi ora. Procesul-verbal din 12.08.2018 al adunării generale a asociaţiei de proprietari prin care s-a investit conducerea asociaţiei, depus oficial de la arhiva Judecătoriei Timişoara, nu arată fapta de care sunt acuzaţi reclamanţii, B. nu a fost de faţă în data de 12.08.2018 iar la dezbaterile de fond a cauzei din 15.03.2023, pârâtul recunoaşte acest lucru neavând nici o poziţie în acest sens.
Pentru a se constata vinovăţia lor, recurenţii susţin că aceasta trebuie dovedită cu probe, iar simpla afirmaţie şi sesizare a pârâtului C. nu este credibilă dacă nu este însoţită de dovezi certe ex. declaraţii de martor, înregistrări audio etc.
Apărările formulate în cauză
Împotriva recursului promovat de reclamanţii A. şi B. intimaţii -pârâţi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi C. nu au formulat apărări în cadrul unor întâmpinări, astfel cum impun dispoziţiile art. 4711 alin. (4) din C. proc. civ., incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) şi art. 494 din acelaşi act normativ, deşi cererea de recurs le-a fost comunicată în termenul legal.
Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.
În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data 11.07.2023 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 06.02.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când luând act de cererea recurenţilor - reclamanţi, de judecare a cauzei în lipsă, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a reţinut dosarul pentru a se pronunţa mai întâi pe acest aspect, ce poate face de prisos analizarea pe fond a recursului.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., reţinând următoarele:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.,
"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:
"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."
Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:
"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:
"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."
Reţine astfel Înalta Curte că recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Analizând cererea de recurs din perspectiva dispoziţiilor mai sus menţionate, se constată că recurenţii, în cadrul cererii de recurs nu au adus critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute în textele de lege anterior menţionate.
Astfel, se constată că recurenţii nu formulează critici la adresa hotărârii de fond, ci reiau prezentarea situaţiei de fapt şi a probelor ce au fost solicitate şi neadministrate de instanţa de fond.
Or, sub acest aspect, Înalta Curte reţine că recurenţii nu au formulat critici de nelegalitate a sentinţei instanţei de fond, ci de netemeinicie, respectiv de apreciere a probatoriului administrat în cauză, care nu pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., neputând face obiectul analizei în prezenta decizie.
Cu titlu prealabil se impune a se preciza că, în principiu, critica privind respingerea de către instanţa de fond a unor probe, nu constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii. Aprecierea utilităţii, pertinenţei şi concludenţei probelor este atributul primei instanţe, conform art. 254 din C. proc. civ., şi acestea conferă temeinicie hotărârii. Pe calea recursului, cale extraordinară de atac care vizează exclusiv aspecte de nelegalitate ale hotărârii, nu pot fi aduse critici de netemeinicie.
Modul în care instanţa de fond a apreciat cu privire la utilitatea şi pertinenţa probelor, modul cum a interpretat probele administrate şi a stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare, instanţa de recurs nemaiavând competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci, doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care prima instanţă o constată.
Prin urmare, în cadrul procesual al recursului, instanţa de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu şi motivele de netemeinicie.
În atare situaţie, criticile referitoare la greşita stabilire a situaţiei de fapt sau modul de administrare şi interpretare a probatoriilor administrate în cauză nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală deoarece vizează temeinicia soluţiei pronunţate şi nu nelegalitatea acesteia, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigenţele impuse de art. 488 din C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac care instituie un control de legalitate a hotărârii recurate şi nu de temeinicie.
Reţine Înalta Curte dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate", acestea fiind enumerate în mod limitativ la pct. 1-8 din acelaşi act normativ.
Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.
Aşadar, instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de art. 488 alin. (1) C . proc. civ.
Or, în condiţiile în care prin calea de atac promovată reclamanţii s-au limitat a relua situaţia de fapt, fără a combate raţionamentul juridic al instanţei de fond şi a menţiona norma legală încălcată sau eronat interpretată, Înalta Curte constată că susţinerile recurenţilor nu reprezintă veritabile critici împotriva sentinţei recurate şi, ca atare, nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancţionată cu nulitatea, simpla expunere a unor succesiuni de fapte şi afirmaţii, nefiind suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, având în vedere că, din ansamblul criticilor formulate nu se desprind argumentele ce susţin nelegalitatea hotărârii de fond, instanţa de control judiciar neputând încadra susţinerile recurenţilor în vreunul din motivele de nelegalitate strict şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Constată, aşadar, Înalta Curte că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor formulate, în raport cu soluţia primei instanţe iar motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.
În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.
Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere la legiferare şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de Codul anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.
În speţa de faţă, însă, Înalta Curte constată că recurenţii- reclamanţi nu au formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă unuia din motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aptă să conducă la casarea hotărârii recurate.
Obligaţia de motivare presupune indicarea în concret a criticilor neanalizate, a normei de drept material aplicabile în speţă şi a modului în care aceasta a fost încălcată sau greşit aplicată la situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, or, recurenţii nu au indicat niciun element de natură a contura incidenţa cel puţin a unui motiv de casare din cele prevăzute limitativ de norma legală anterior menţionată.
Aşadar, în raport de argumentele ce susţin cererea de recurs ce vizează netemeinicia hotărârii, prin greşita reţinere a stării de fapt, în urma interpretării probelor administrate, Înalta Curte constată că, în realitate, ele nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare în fond a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor din perspectiva respingerii acţiunii reclamanţilor, ca nefondată, analiza ce excede unei verificări de legalitate ce poate face obiectul judecării căii extraordinare a recursului, aspect sub care excepţia nulităţii invocată din oficiu este fondată, urmând să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 489 alin. (2) noul C. proc. civ., cu consecinţa constatării nulităţii recursului.
Soluţia de anulare a recursului nu aduce atingere Constituţiei României, care prevede exercitarea căilor de atac în condiţiile prevăzute de lege, şi nici Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care prevede dreptul la un singur grad de jurisdicţie în materie civilă (art. 6 par. 1 CEDO şi care are prioritate de aplicare faţă de dreptul generic la un remediu efectiv prev. de art. 13 din Convenţie), referirea la "recurs" neputând fi în niciun caz înţeleasă ca referindu-se la calea de atac de reformare a recursului din dreptul intern, înţelesul corect al acestei noţiuni fiind acela de "remediu".
Este evident că motivele de nelegalitate trebuie să îmbrace forma unor critici concrete aduse acesteia, a unor aspecte referitoare la modul de aplicare a legii de către prima instanţă la situaţia concretă, nicidecum nu pot fi formulate sub forma unor susţineri generale, pur teoretice, din care instanţa de recurs să poată deduce anumite aspecte neprecizate expres de recurent, legate de nelegalitatea hotărârii.
Reţinând astfel că, prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ la dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatând nulitatea recursului.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, reţinând că recurenţii-reclamanti nu s-au conformat exigenţelor cerute de lege şi nu au formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, admiţând excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul exercitat de reclamanţii B. şi A. împotriva sentinţei de fond pe care, în consecinţă, o va menţine, ca legală, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul formulat de reclamanţii B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 136 din 22 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 februarie 2024.