Şedinţa publică din data de 7 februarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 mai 2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), a solicitat: (i) anularea deciziei nr. 482 din 19.04.2018, astfel cum a fost rectificată prin decizia nr. 597 din 10.05.2018 şi, în consecinţă, înlăturarea obligaţiei de plată a amenzilor stabilite în sarcina sa prin decizia contestată; (ii) în subsidiar, reindividualizarea răspunderii şi să se dispună înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertisment pentru faptele comise a căror existenţă se va constata şi care-i sunt imputabile reclamantei; (iii) obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.
1.2. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 mai 2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a solicitat: (i) anularea deciziei nr. 487 din 19.04.2018, astfel cum a fost rectificată prin decizia nr. 598 din 10.05.2018 şi, în consecinţă, înlăturarea obligaţiei de plată a amenzilor stabilite în sarcina sa prin decizia contestată; (ii) în subsidiar, reindividualizarea răspunderii şi să se dispună înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale cu avertisment; (iii) obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.
1.3. Prin încheierea din 29 ianuarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepţia de conexitate şi s-a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr. x/2018, al aceleiaşi instanţe.
1.4. Prin sentinţa civilă nr. 1581 din 24 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondate, acţiunea principală şi cea conexă, formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară; totodată, a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 163 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României.
1.5. Prin decizia nr. 1967 din 31 martie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1581 din 24 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
1.6. Cauza a fost înregistrată în rejudecare la data de 19 august 2022, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub dosar nr. x/2018.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 14 din 27 ianuarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererile conexe formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară şi a anulat decizia nr. 482/19.04.2018, rectificată prin decizia nr. 597/10.05.2018, precum şi decizia nr. 487/19.04.2018, rectificată prin decizia nr. 598/10.05.2018, emise de pârâtă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 14 din 27 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.
În motivare, partea recurentă a susţinut că prin sentinţa atacată instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit art. 163 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (12) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţiile Regulamentului Delegat al Comisiei 2015/35 din 10.10.214 de completare a Directivei 2009/138/CE a Parlamentul European şi al Consiliului privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi reasigurare (Solvabilitate II), precum şi prevederile art. 26 din Legea nr. 237/2015 în raport de situaţia de fapt reţinută în deciziile contestate. Recurenta-pârâtă a mai susţinut că nu poate fi realizată combaterea aspectelor reţinute de către instanţa de fond fără o atentă observare a situaţiei de fapt care a stat la baza sancţionării intimatei-reclamante.
Astfel, în baza prerogativelor legale deţinute, s-a dispus efectuarea unui control periodic la societatea B. şi Reasigurare S.A., perioada verificată fiind 31.12.2015 - 31.12.2016, fiind astfel şi perioada în care au fost săvârşite faptele sancţionate. Finalizarea acţiunii de control s-a realizat prin încheierea procesului-verbal de control înregistrat la A.S.F cu nr. x/09.11.2017 şi la B. cu nr. x/09.11.2017 şi dispunerea de măsuri/sancţiuni de către Consiliul A.S.F. prin deciziile contestate. În mod semnificativ, în răspunsul societăţii transmis A.S.F. în data de 28.11.2017, cu referire la deficienţele de natura calitativă constatate de autoritate, se precizează că acestea au fost recunoscute de consiliul de administraţie, care se va asigura că toate recomandările A.S.F. sunt puse în aplicare pe deplin.
Sinteza informaţiilor rezultate din răspunsul transmis de conducerea societăţii la constatările A.S.F. sunt consemnate în procesul-verbal de control pentru fiecare obiectiv al tematicii de control, precum deficienţele cantitative constatate şi care au determinat diminuarea nivelului indicatorilor prudenţiali sub limita admisă, astfel încât, la data de 31.12.2016, a rezultat că societatea nu deţinea suficiente fonduri proprii eligibile pentru acoperirea cerinţei de capital de solvabilitate şi a cerinţei minime de capital, aşa cum se prevede la art. 72 alin. (1) şi art. 95 alin. (1) din Legea nr. 237/2015.
În urma analizării rezultatului controlului şi având în vedere calitatea intimatei-reclamante de director general adjunct şi de vicepreşedinte al consiliului de administraţie al societăţii, Consiliul A.S.F. a decis sancţionarea acesteia cu amendă în cuantum de 152.500 RON, în calitatea sa de vicepreşedinte al consiliului de administraţie (fiind emisă decizia A.S.F. nr. 482/19.04.2018) şi în cuantum de 120.000 RON, în calitatea sa de director general adjunct (fiind emisă decizia A.S.F. nr. 487/19.04.2018).
În continuare, partea recurentă a procedat la detalierea deficienţelor şi constatărilor consemnate în actele litigioase, susţinând că toate faptele reţinute, atât în sarcina societăţii, cât şi a conducerii acesteia, se regăsesc în actele contestate şi în procesul-verbal de control nr. A.S.F. SA-DSC 6205/09.11.2017, înregistrat la B. cu nr. x/09.11.2017.
Referitor la cauzele de pretinsă nelegalitate a actelor contestate şi la normele de drept substanţial încălcate de instanţa de fond, partea recurentă precizează faptul că, aşa cum rezultă din înscrisurile care au stat la baza emiterii deciziilor contestate, sancţiunile aplicate intimatei-reclamante au avut în vedere abaterile săvârşite în perioada în care acesta şi-a desfăşurat activitatea în cadrul societăţii, respectiv în perioada 31.12.2015-10.10.2016.
Instanţa de fond a apreciat ca fiind întemeiate criticile privind descriere insuficientă a faptelor contravenţionale. Însă, raportat la art. 163 alin. (12) din Legea nr. 237/2015, A.S.F. a descris faptele săvârşite de intimata-reclamantă şi care constituie contravenţie, temeiurile de drept avute în vedere, menţiunea cu referire la dreptul de contestare, termenul în care se poate depune contestaţia, precum şi instanţa căreia i se poate adresa, cu respectarea prevederilor legale incidente în materie. Astfel, din cuprinsul actului administrativ contestat rezultă raţiunea de drept ce a fost aplicată situaţiei de fapt reţinute, care este esenţa raţionamentului aplicat. Prezentarea faptelor imputate intimatei-reclamante este făcută într-o manieră clară şi univocă, rezultând în mod evident raţionamentul urmat de Consiliul A.S.F. la momentul dispunerii măsurilor în cauză.
Deficienţele din procesul-verbal de control şi care au condus la sancţionarea conducerii societăţii au fost recunoscute de consiliul de administraţie.
În esenţă, sistemul de guvernanţă al societăţii nu era instituit şi nu funcţiona în deplină concordanţă cu prevederile Regulamentului delegat al Comisiei 2015/35 de completare a Directivei 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţi de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate II), precum şi cu prevederile art. 26 din Legea nr. 237/2015 care, în mod imperativ, impun societăţilor de asigurare-reasigurare ca politicile scrise să fie revizuite cel puţin anual, să fie adaptate în funcţie de modificările semnificative survenite în sistemul de guvernantă, să fie supuse aprobării conducerii având la bază o fundamentare şi o documentare corespunzătoare cu cadrul legal aplicabil, luând în considerare eventualele riscuri asociate (de exemplu R.O.F. neactualizat, proceduri neactualizate la cadrul legal, necorelări modificări ale Organigramei cu R.O.F., lipsa unor responsabilităţi atribuite unor structuri nou înfiinţate/lipsa unei structuri organizatorice transparentă cu o alocare clară şi o separare corespunzătoare a responsabilităţilor, prevenirea intervenirii conflictului de interese, măsuri pentru remedierea şi înlăturarea acestuia). În acest sens se indică şi art. 26-29 din Legea nr. 237/2015.
Or, s-a constatat că, la nivelul societăţii, existau deficienţe în modul de constituire a rezervelor tehnice de daună, care nu este unul adecvat, societatea înregistrând în permanenţă o subadecvare semnificativă a acestor rezerve, cu impact direct, cel puţin în rata daunei şi a coeficientul de lichiditate. De asemenea, societatea nu deţinea politici/proceduri privind modul de constituire şi eliberare pentru fiecare tip de rezervă tehnică, de prime, de daune avizate şi neavizate, şi alte rezerve tehnice, fapt pentru care echipa de control s-a aflat în imposibilitatea de a reconcilia consistenţa valorilor constituite lunar sau concordanţa sumelor eliberate cu plăţile directe de daune efectuate.
Societatea nu a prezentat la data de 31.12.2016, respectiv la data de 31.12.2015 o situaţie a soldului rezervelor tehnice, pe fiecare categorie de rezervă, de prime, de daune avizate şi daune neavizate şi alte rezerve tehnice cu modificările de valoare corespunzătoare (constituiri şi eliberări provenite din plăţi, respingeri/prescrieri) avizată de departamentul daune şi certificată de actuarul societăţii, din perspectiva caracterului corespunzător, complet şi exact al datelor utilizate în calculul rezervelor tehnice, potrivit cerinţelor prevăzute la art. 264 pct. 1 lit. a) din Regulamentul Delegat. Se indică art. 3 alin. (1) din Norma A.S.F. nr. 41/2015 şi în baza art. 31 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, pct. 56 din Reglementările contabile aprobate prin Norma A.S.F nr. 41/2015.
Pentru anul 2016 (inclusiv în perioada 01.01.2016-10.10.2016, în care intimata-recurentă deţinea funcţiile în virtutea cărora s-a constatat că nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale), societatea nu a deţinut un Regulament de organizare şi funcţionare actualizat, în conformitate cu cerinţele legale aplicabile societăţilor de asigurare-reasigurare şi adaptat la condiţiile specifice activităţii desfăşurate care să prezinte asigurări că o bună funcţionalitate poate fi transpusă în orice moment în practică, să asigure o separare clară şi transparentă a atribuţiilor fiecărui departament (structură), să fie evitată concentrarea excesivă a responsabilităţilor alocate unor persoane semnificative/sau unor funcţii cheie/funcţii critice/structuri/departamente operaţionale, cu scopul de a asigura condiţiile necesare unei bune guvernante, aşa cum este prevăzut la art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 237/2015. Modificările efectuate asupra structurii organizatorice interne din anul 2016 nu au avut drept efect menţinerea unei separări adecvate a atribuţiilor unor funcţii existente, o concentrare excesivă a atribuţiilor distribuită unor persoane semnificative/funcţii critice ca urmare a deciziilor interne şi nu oferă elementele necesare privind asigurarea şi menţinerea unui sistem de control intern adecvat şi eficient necesar aplicării şi existenţei, în cadrul societăţii, a unui sistem de guvernantă funcţional şi eficient.
Recurenta contestă concluzia sentinţei vizând descrierea generică a faptei.
Contravenţia nr. 1 se referă la constatarea unor abateri de la cerinţele generale de guvernanţă prevăzute la art. 258 pct. 5 din Regulamentul delegat. Fapta constituie contravenţie potrivit prevederilor art. 163 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 237/2015 şi se sancţionează cu amenda în cuantum de 12.500 RON, conform art. 163 alin. (4) din Lege. În concret, cu privire la această contravenţie reţinută în decizia de sancţionare, echipa de control a constatat că, în componenţa sa stabilită de consiliul de administraţie, comitetul de management a riscului includea şi persoane care deţineau funcţii cheie (precum şi preşedintele comitetului de audit) care prin natura specifică a activităţii aveau ca sarcină concretă evaluarea şi monitorizarea activităţii de management a riscului, implicit a deciziilor emise de acest comitet, fiind generate, astfel, premisele identificării unui conflict de interese determinat de participare, în calitate de membru a preşedintelui comitetului de udit. Astfel, au fost reţinute abateri de la cerinţele generale de guvernanţă prevăzute la art. 258 pct. 5 amintit anterior. Indicându-se actul constitutiv al societăţii se arată atribuţiile consiliul de administraţie, constatându-se deficienţe în realizarea acestora. În conformitate cu prevederile Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al societăţii, conducerea administrativă este responsabilă pentru stabilirea şi menţinerea unui sistem de control intern adecvat şi eficient, precum şi în ceea ce priveşte managementul riscului. Se indică art. 25 alin. (1) din Legea nr. 237/2015 şi Norma A.S.F. nr. 35/2015. În considerarea dispoziţiilor invocate, deciziile de sancţionare îndeplinesc cerinţele de motivare impuse de art. 163 alin. (12) din Lege.
Cu privire la indicarea datei săvârşirii faptei, prin raportare la contravenţia nr. 1, aşa cum rezultă din descrierea abaterii constatate obligaţia intimatei-reclamante, în calitate de vicepreşedinte al consiliului de administraţie de a asigura respectarea prevederilor art. 258 pct. 5 din Regulamentul delegat este o obligaţie continuă, ea putând fi adusă la îndeplinire oricând, pe perioada supusă controlului, până pe data de 10.10.2016.
Referitor la contravenţia nr. 2 s-a constat încălcarea dispoziţiilor Anexei 1 - Cerinţe generale de guvernanţă, Orientarea 1 - Organul administrativ, de conducere sau de control, pct. 1.24 la Norma A.S.F. nr. 35/2015.
Din verificări nu a rezultat faptul că structura de control intern şi funcţia de audit intern a raportat către managementul riscului efectiv riscurile identificate în urma controalelor, iar auditorul intern al societăţii ar fi evaluat activitatea de management a riscului şi că măsuri concrete au rezultat ca urmare a dezbaterilor din cadrul întâlnirilor comitetului de management al riscurilor şi că, ulterior, au fost aduse la cunoştinţa consiliului de administraţie. Cu toate acestea, conducătorul departamentului de audit intern a participat în data de 23 februarie 2016, în calitate de invitat, la şedinţa comitetului de management al riscurilor, fără să rezulte din cuprinsul minutei încheiate la acea dată intervenţia directă sau prezentarea de către responsabilul cu funcţia de audit a riscurilor identificate în cadrul misiunilor de audit desfăşurate asupra activităţii structurilor auditate. De asemenea, nu au rezultat nici măsurile concrete care să fi fost efectiv dispuse de persoanele semnificative din cadrul societăţii şi aplicate în mod corespunzător pentru a contribui la diminuarea riscurilor operaţionale şi/sau de subscriere identificate/cuantificate în cadrul activităţilor respective sau în cadrul controalelor interne (de ex. subscrierea riscurilor de asigurare cu C. - Meeting 6 septembrie 2016) şi nici existenţa în cadrul dezbaterilor comitetului a vreunei interacţiuni cu celelalte funcţii, de exemplu, cu funcţia de audit intern sau cu funcţia de control intern, fapt pentru care se poate concluziona că nu a fost asigurat şi menţinut un sistem corespunzător de gestionare a riscurilor, aşa cum este prevăzut la art. 259 pct. 2 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. Totodată, din informaţiile puse la dispoziţie de societate nu a rezultat dacă organul de conducere administrativ a interacţionat cu comitetul de management a riscului, precum şi cu conducerea superioară şi persoanele având alte funcţii cheie în cadrul întreprinderii, solicitându-le în mod proactiv informaţii şi verificând aceste informaţii atunci când este necesar, aşa cum este prevăzut în Anexa 1, Secţiunea 1 Cerinţe generale de guvernanţă, Orientarea 1, pct. 1.24 la Norma nr. 35/2015.
Astfel, această obligaţie este una continuă, ea trebuind să fie adusă la îndeplinire oricând, pe perioada supusă controlului, până pe data de 10.10.2016.
Contravenţia nr. 5 constă în încălcarea, prin afectarea independenţei funcţiei actuariale, a prevederilor Secţiunii 2 din Regulamentul delegat nr. 35/2015 privind Funcţiile, art. 268. Regulamentul de organizare şi funcţionare al societăţii, precum şi organigrama prevăd că departamentul actuariat se subordonează directorului general, spre deosebire de alte funcţii cheie, care au o dublă subordonare, atât directorului general, cât şi consiliului de administraţie.
Situaţia afectează independenţa funcţiei actuariale, având în vedere faptul că aceasta nu ar fi trebuit subordonată conducerii executive (directorului general), ci celei administrative (consiliului de administraţie sau unui comitet subordonat acestuia), tocmai pentru a asigura o relativă independenţă a judecăţii. Astfel cum rezultă atât din descrierea faptei, cât şi din susţinerile directorului general, nici măcar în perioada controlului situaţia nu a fost remediată.
Astfel, obligaţia este una continuă, ea putând fi adusă la îndeplinire oricând, pe perioada supusă controlului, până pe data de 10.10.2016.
Referitor la contravenţia nr. 6, în cadrul întâlnirilor pentru dezbateri ale conducerii administrative nu au fost regăsite informări/aprobări ale unor analize cu privire la acurateţea şi adecvarea calculării rezervelor tehnice, tarifarea primelor şi nici exprimarea unui punct de vedere în ceea ce priveşte politica generală de subscriere şi adecvarea contractelor de reasigurare. Faţă de cele de mai sus, se poate concluziona că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute la art. 259 alin. (2) şi punctul 94 (preambul) din Regulamentul Delegat al Comisiei 2015/35. De asemenea, din informaţiile puse la dispoziţia echipei de control nu a rezultat dacă organul de conducere administrativ a interacţionat cu persoanele ce deţin funcţii cheie în cadrul societăţii, solicitându-le în mod proactiv informaţii şi verificând aceste informaţii atunci când este necesar, nefiind întrunită astfel cerinţa prevăzută în Anexa 1, Secţiunea 1 - Cerinţe generale de guvernanţă, Orientarea 1, pct. 1.24 la Norma 35/2015.
Cu referire la contravenţia nr. 7, în Hotărârea consiliului de administraţie nr. 4/04.04.2014 privind externalizarea activităţii de instrumentare şi lichidare a daunelor aferente contractelor de asigurare încheiate de societate prin intermediul sucursalei din Bulgaria către societăţile D. S.R.L. - pentru clasele 6 şi 12 şi E. S.R.L. - pentru celelalte clase de asigurări, nu au identificate eventualele planuri alternative şi costurile necesare în situaţia schimbării furnizorilor externi sau în situaţia încetării contractelor cu aceştia, precum şi procesele şi procedurile de raportare relevante care trebuie aplicate. De asemenea, în contractele încheiate nu a fost identificată o perioadă de preaviz pentru rezilierea contractului de către furnizorul de servicii care să fie suficient de lungă pentru a permite societăţii să găsească o soluţie alternativă, stabilită în contract în situaţia externalizării activităţilor în conformitate cu prevederile art. 274 pct. 4 lit. d) din Regulamentul delegat.
În vederea încheierii contractelor de asigurări privind riscurile de garanţii, societatea mai colabora pentru analizele de risc cu societatea F. neregăsită în lista contractelor aprobate pentru activităţi de analiza de risc externalizate.
În ceea ce priveşte riscurile identificate în cadrul sistemului de control intern al societăţii cu privire la activitatea externalizată, în rapoartele de control intern prezentate echipei de control a A.S.F au fost identificate constatări ale unor deficienţe, fiind exemplificate unele situaţii punctuale.
Totodată, în cadrul întâlnirilor conducerii administrative din anul 2016, nu au fost regăsite informări/aprobări ale unor analize detaliate cu privire la externalizarea tuturor activităţilor (daune/subscriere/juridic), precum şi riscurile asociate acestora. La nivelul societăţii nu a fost identificată o politică de externalizare în care să se regăsească descrierea activităţilor externalizate, criteriile de selecţie a furnizorilor de servicii externe, măsuri responsabilităţi şi raportări către autoritate în legătură cu activităţile externalizate. Nu a rezultat nicio analiză detaliată a tuturor activităţilor exernalizate, a disfuncţionalităţilor rezultate din furnizarea serviciilor oferite de către toţi contractanţii sau a constatărilor care au rezultat în cadrai controalelor interne.
Mai mult, în cuprinsul informaţiilor puse la dispoziţia echipei de control a A.S.F. au fost regăsite inclusiv menţiuni despre colaborarea privind activităţile externalizate cu firma G. - contract care nu a fost inclus în lista contractelor privind activităţile externalizate, solicitată de echipa de control a A.S.F., ceea ce conduce la concluzia că nu există o monitorizare permanentă a activităţilor externalizate.
De asemenea, conducerea administrativă nu a dispus nici măsuri concrete de îmbunătăţire a activităţilor cu aceşti contractanţi (actualizări/modificări ale clauzelor contractelor încheiate iniţial), elemente ce pot conduce la identificarea şi cuantificarea unui risc operaţional, determinat şi de incapacitatea societăţii de a monitoriza modul în care aceşti contractanţi îşi respectă cu stricteţe obligaţiile prevăzute în contract, cu consecinţe de deteriorare semnificativă a calităţii sistemului de guvernanţă, fapt pentru care se poate concluziona cerinţa prevăzută la art. 274 pct. 5 lit. b) din Regulamentul delegat, potrivit căruia atunci când sunt externalizate activităţi esenţiale sau importante asigurătorul trebuie să ţină seama în mod adecvat de activităţile externalizate în sistemele sale de gestionare a riscurilor şi de control intern, pentru a asigura inclusiv respectarea art. 49 alin. (2) literele (a) şi (b) din Directiva 2009/13 8/CE.
Momentul săvârşirii contravenţiei este clar determinat, în anul 2016, deci în cadrul perioadei suspuse controlului, respectiv până la data de 10.10.2016.
Cu referire la contravenţia nr. 8, consiliul de administraţie nu a aprobat în anul 2016 o strategie de gestionare a riscurilor care să fie în concordanţă cu strategia generală de afaceri a societăţii şi în conformitate cu cerinţele prevăzute la art. 259 pct. 1 lit. a) din Regulamentul Delegat 35/2015, cu obiectivele şi principiile de bază ale strategiei, limitele aprobate de toleranţă la risc şi atribuirea responsabilităţilor în toate activităţile desfăşurate.
Se poate observa care este momentul săvârşirii abaterii, respectiv în cursul anului 2016, până la data de 10.10.2016.
Contravenţia nr. 9 priveşte procesul de autoevaluare a riscurilor şi a solvabilităţii, inclusiv obligaţia instituită structurilor organizatorice implicate în acest proces, care sunt formale, iar un control al testărilor/evaluărilor măsurilor propuse în cadrul rapoartelor ORSA nu a fost realizat în mod concret de către conducerea administrativă.
Având în vedere inclusiv faptul că nu a fost identificată nici prezentarea de către auditorul intern a unei opinii sau recomandări formulate de comitetul de audit cu privire la derularea procesului, nici dovezi clare că rezultatele şi concluziile privind evaluarea prospectivă a riscurilor proprii, realizate pe parcursul anului 2016/2017, imediat ce procesul şi rezultatele au fost aprobate, au fost comunicate întregului personal implicat, aşa cum este prevăzut la pct. 1.18 din Ghidul EIOPA-BoS-14/259 RO, nu a fost respectat nici criteriul stabilit la pct. 1.6 din Ghidul EIOPA-BoS-14/259 RO, pus în aplicare prin Norma A.S.F. nr. 35/2015 privind cerinţele calitative stabilite de către Autoritatea Europeană de Supraveghere pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale.
Faţă de cele de mai sus, această obligaţie este una continuă, ea putând fi adusă la îndeplinire oricând, pe perioada supusă controlului, până la 10.10.2016.
Contravenţia nr. 10 are în vedere procedurile (politicile) contabile puse la dispoziţia echipei de control, acestea au fost prezentate sub forma unui document word denumit "Proceduri contabile", nesemnat, în cadrul căruia se prezintă sub formă teoretică operaţiunile de înregistrare a primelor brute subscrise şi a primelor anulate încasate şi a veniturilor în avans. Acestea nu conţin, spre exemplu, cel puţin un plan de conturi adaptat la specificul activităţii de asigurare desfăşurată de B., inclusiv descrieri ale operaţiunilor derulate la sucursala din Bulgaria/sau reprezentanţa din Turcia, tratamentele contabile utilizate, modalitatea de evidenţiere şi tratamentul contabil aferent garanţiilor colaterale pentru asigurările de garanţii care deţin o pondere semnificativă în volumul total al subscrierilor, modalitatea de transfer a informaţiilor din programele informatice tehnice utilizate (de ex. H.).
Societatea nu deţinea nici un manual dedicat politicilor contabile pentru toate operaţiunile derulate, aprobate în mod corespunzător de administratorii societăţii, care să includă tratamentele contabile prevăzute în Norma ASF nr. 41/2015, adaptate la specificul activităţii de subscriere a riscurilor şi de încasare a primelor de asigurare, a plăţilor de despăgubiri, a constituirii rezervelor tehnice, regreselor, precum şi a celorlalte operaţiuni derulate, cu prezentarea detaliată a documentelor justificative utilizate care reprezintă suport pentru evidenţierea şi controlul financiar contabil al operaţiunilor în contabilitatea societăţii.
Această obligaţie este una continuă, ea putând fi adusă la îndeplinire oricând, pe perioada supusă controlului, până pe data de 10.10.2016.
Referitor la contravenţia nr. 11, în data de 09.08.2017 actuarul societăţii a pus la dispoziţia echipei de control o situaţie privind impactul brut în rezerva de daune avizate şi impactul net (de reasigurare) în rezultatul financiar aferent unor dosare de daună. Faţă de cele de mai sus, au fost solicitate note explicative conducătorului direcţiei juridice, care a iniţiat şi avizat modificările normei interne şi conducătorilor departamentelor de daune şi actuariat, care au avizat modificările, răspunsurile fiind înaintate prin adresele înregistrate la societate cu nr. x/14.07.2017, nr. x/24.07.2017 şi nr. x/24.07.2017. Astfel, impactul net al diferenţelor nerecunoscute din rezervele RBNS directe şi cedate asupra activului net de la data de 31.12.2016, în cazul celor trei dosare menţionate, determinat de societate, este în sumă de 2.206.700,66 RON, echivalentul a 512.792,66 USD, iar impactul brut este în valoare de 33.062.563,33 RON, echivalentul a 7.170.279,24 USD.
Cu privire la pretinsa încălcare a principiului ne bis in idem, aceasta nu poate fi reţinută având în vedere faptul că intimata-reclamantă A. a fost sancţionată pentru nerespectarea obligaţiilor ce îi reveneau acesteia, în dubla sa calitate, de membru al conducerii executive a societăţii, director general adjunct (decizia A.S.F. nr. 487/19.04.2018) şi respectiv de vicepreşedinte al consiliului de administraţie al acesteia (decizia A.S.F. nr. 482/19.04.2018).
Faptele săvârşite de către intimata-reclamantă au fost descrise pe larg atât în cuprinsul deciziilor de sancţionare, cât şi în procesul-verbal de control nr. x/09.11.2017. Abaterile care au fost reţinute în sarcina intimatei-reclamante în dubla sa calitate, de vicepreşedinte al consiliului de administraţie şi de director general adjunct sunt diferite.
Cu privire la intervenirea prescripţiei răspunderii contravenţionale, se indică art. 163 alin. (17) din Legea nr. 237/2015. În speţă, faptele reţinute de echipa de control şi care au condus la aplicarea sancţiunii contravenţionale au fost săvârşite în interiorul perioadei supuse controlului, respectiv 31.02.2015-21.12.2016, cu excepţia taxelor datorate A.S.F. pentru care perioada verificată a fost 01.01.2012-31.03.2017, decizia de sancţionare fiind datată 19.04.2018.
Se poate observa că faptele reţinute în sarcina contestatoarei au fost săvârşite toate în interiorul termenului de 3 ani prescripţie a aplicării sancţiunii.
După cum s-a arătat deja, din descrierea abaterilor reţinute în sarcina intimatei-reclamante rezultă cu claritate perioada în care au fost săvârşite.
Din descrierea faptelor reţinute în deciziile de sancţionare reiese că au fost săvârşite în perioada în care intimata îşi desfăşura activitatea în cadrul societăţii.
În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului şi, rejudecând, respingerea cererii de chemare în judecată.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În apărare, intimata-reclamantă a arătat că faptele pentru care a fost sancţionată au fost descrise echivoc, atât din perspectiva autorului/autorilor acestora, a timpul săvârşirii, cât şi a unor împrejurări esenţiale necesare pentru atragerea răspunderii contravenţionale. Concret, în niciuna dintre faptele reţinute în sarcina sa nu i se impută în mod direct şi explicit o anumită acţiune sau inacţiune, ci se indică încălcarea unor atribuţii ale societăţii sau ale conducerii colective a acesteia şi nereguli raportate la atribuţiile acestor organe colective fără o delimitare a responsabilităţilor individuale.
Sub aspect temporal, instanţa de fond a constat în mod corect că există deficienţe de descriere a faptelor care nu permit verificarea împrejurării dacă faptele pentru care am fost sancţionată au fost săvârşite sub imperiul unei anumite legi sau în perioada în care şi-a desfăşurat activitatea în cadrul respectivei companii de asigurări (până în 10.10.2016).
Apărarea recurentei că, aşa cum rezultă şi din decizia de efectuare a controlului nr. 375/20.03.201, perioada verificată a fost 31.12.2015-31.12.2016, fiind, astfel, şi perioada în care au fost săvârşite faptele sancţionate nu poate fi primită, deoarece deficienţele de individualizare, în fapt şi în drept, a fiecărei fapte contravenţionale nu se pot suplini prin examinarea altor acte decât cel de sancţionare contravenţională, dar şi faţă de împrejurarea că însăşi recurenta a reţinut în deciziile contestate inclusiv responsabilităţii şi acţiuni ilicite ce ar fi fost săvârşite în anul 2017, în afara perioadei declarate/vizate de control.
Recunoaşterea recurentei că faptele pentru care a fost sancţionată s-au săvârşit şi în ziua de 31.12.2015 probează nelegalitatea sancţiunii aplicate, în condiţiile în care contravenţiile în discuţie au fost încadrate în drept în art. 163 din Legea nr. 237/2015, act normativ care, potrivit art. 182, a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, cu excepţia art. 166 alin. (1) - (3) care a intrat în vigoare la 3 zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Mai mult, este indiscutabil că respectivul control a vizat şi anul 2017, situaţie în care este imposibil de stabilit, chiar şi indirect, perioada în care au fost săvârşite faptele reţinute în deciziile de sancţionare, în condiţiile în care nu a fost indicat explicit momentul săvârşirii fiecărei contravenţii în cele două decizii ASF.
Deficienţele în descrierea faptelor vizează şi împrejurări esenţiale pentru stabilirea existenţei contravenţiei, anume lipsa indicării atribuţiilor/obligaţiilor concrete, specifice, ce îi reveneau în cadrul societăţii. Această neregularitate este relevantă în condiţiile în care faptele reţinute în cele două decizii de sancţionare au fost descrise prin raportare la atribuţii şi obligaţii ale organelor de conducere indicate generic (comitetul de management al riscurilor, comitetul de audit, comitetul de conformitate etc.) şi nu la atribuţiile sale.
Recurenta niciodată nu a arătat care erau atribuţiile concrete ale intimatei în cadrul societăţii, actul prin care au fost stabilite şi cum le-ar fi încălcat.
Prin raportare la contravenţia nr. 1, critica recurentei este lipsită de temei, fiind imposibil de stabilit dacă ASF a avut în vedere la sancţionare perioada 01.01.2016 - 10.10.2016 sau anul 2016 integral ori anii 2016-2017, în condiţiile în care controlul a vizat, în fapt, activitatea din această ultimă perioadă şi, formal, perioada 31.12.2015 - 31.12.2016; chiar şi în cazul unei "obligaţii continue", pentru a se atrage răspunderea contravenţională, este necesar să se indice două momente relevante faţă de această calificare, anume momentul consumării contravenţiei şi cel al epuizării, doar în funcţie de acestea putându-se examina legalitatea sancţiunii, prin stabilirea concretă a faptei şi a dreptului aplicabil.
Aceeaşi apărare este formulată şi în raport de contravenţiile nr. 2-5.
Cu referire la contravenţia nr. 6, în fapt nu se argumentează în niciun fel că respectiva faptă contravenţională ar fi fost individualizată în timp prin actul de sancţionare. Prin urmare, şi această apărare este nefondată.
Cu referire la contravenţia nr. 7, modul de descriere a faptei în actul de sancţionare contestat nu cuprinde niciun element care să permită o asemenea plasare în timp a faptei, chiar şi în mod indirect.
Cu referire la contravenţia nr. 8, din descrierea faptei nu rezultă că perioada în care a fost săvârşită fapta ar fi fost cea indicată de recurentă. Este neclară nu doar perioada anului 2016 în care s-ar fi săvârşit fapta reţinută în sarcina sa, ci şi însăşi actul material ce a stat la baza sancţionării sale, care a vizat în acest caz şi neindicarea măsurilor concrete de diminuare a riscurilor prin strategia aprobată în anul 2017, când intimata nu mai era în relaţii de muncă cu B.. În acest caz, în mod evident, sancţiunea i-a fost aplicată şi pentru această ultimă deficienţă plasată în timp în anul 2017, altfel nu s-ar fi justificat vreo referire la această situaţie de fapt în descrierea faptei respective.
Cu referire la contravenţiile nr. 9 şi 10, recurenta solicită să se constate că şi aceste obligaţii sunt continue, putând fi aduse la îndeplinire oricând, pe perioada supusă controlului, până pe data de 10.10.2016. Pentru motivele arătate, şi aceste critici sunt nefondate.
Cu referire la contravenţia nr. 11, aspectele prezentate de recurentă, deşi sunt cuprinse în secţiunea ce priveşte neindicarea datei săvârşirii faptei, în realitate nu cuprind nicio critică. Prin urmare, şi această apărare este nefondată.
Cu privire la încălcarea principiului ne bis in idem, în mod corect în sentinţa recurată s-a arătat că pentru săvârşirea aceleiaşi fapte nu poate fi atrasă răspunderea reclamantei de două ori, atât în calitatea sa de vicepreşedinte al consiliului de administraţie, cât şi de director general adjunct, pentru că s-ar nesocoti art. 5 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001. În jurisprudenţa Înaltei Curţi s-a arătat că la stabilirea oricărei sancţiuni, indiferent de natura acesteia, trebuie respectat principiul aplicării unei singure sancţiuni pentru o singură faptă ilicită.
Deficienţele privind descrierea timpului săvârşirii fiecărei fapte atrag o imposibilitate de verificare a incidenţei prescripţiei răspunderii contravenţionale, instanţa de fond nereţinând intervenirea prescripţiei acestei răspunderi, ci doar imposibilitatea verificării dacă această cauză de exonerare a operat sau nu.
Intimata a mai arătat că în actul litigios există, în descrierea faptelor, referiri la anul 2017, perioadă în care nu mai funcţiona la societatea de asigurări.
În concluzie, s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată) "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material."; totodată, art. 483 C. proc. civ. prevede că "(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].
Din interpretarea dispoziţiilor citate în precedent, Înalta Curte reţine că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoaşterea posibilităţii părţii interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu şi de netemeinicie.
Prin memoriul de recurs, partea recurentă-pârâtă a susţinut că hotărârea primei instanţe ar fi fost pronunţată în esenţă cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 163 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (12), respectiv art. 26 din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea asigurărilor, a dispoziţiilor Regulamentului Delegat al Comisiei 2015/35 de completare a Directivei 2009/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi reasigurare (Solvabilitate II).
Înalta Curte observă că potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 237/2015 "conducerii societăţilor îi revine răspunderea privind respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare", însă o astfel de normă cu caracter general nu poate constitui premisa legalităţii reţinerii aceloraşi fapte contravenţionale în sarcina intimatei-reclamant, atât în calitate de vicepreşedinte al consiliului de administraţie, cât şi în calitate de director general adjunct, după cum nu poate justifica sancţionarea pentru mai multe acte materiale ale aceleiaşi fapte, ca şi când ar fi tot atâtea contravenţii săvârşite.
Regimul juridic al contravenţiilor, reglementat prin Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, ce reprezintă legea generală în această materie, impune ca răspunderea contravenţională să revină celui care săvârşeşte cu vinovăţie o faptă stabilită şi sancţionată printr-un cadru normativ legal, fiind necesar, astfel, ca acela sancţionat contravenţional să poată fi subiect activ al contravenţiei.
În raport de dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 237/2015, răspunderea membrilor organelor de conducere din cadrul B. şi Reasigurare S.A., ca subiecţi activi de drept contravenţional, este limitată, potrivit responsabilităţilor şi competenţelor acestora. Pe cale de consecinţă, antrenarea răspunderii contravenţionale impune ca faptele imputate să fie descrise concret, astfel încât să rezulte vinovăţia acestora, separat de persoana juridică a cărei răspundere contravenţională poate fi angajată independent de prepuşii săi, iar motivarea actului administrativ de sancţionare să fie corespunzătoare.
În acest context, observând dispoziţiile art. 163 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 237/2015, text potrivit căruia "Constituie contravenţii următoarele fapte: (...) b) nerespectarea de către societăţi a prevederilor referitoare la desfăşurarea activităţii prevăzute la ..., precum şi de către sucursalele societăţilor din state terţe stabilite pe teritoriul României a prevederilor ...". Aşadar, din lectura atentă a dispoziţiilor amintite reiese că poate fi subiect activ al contravenţiei prevăzute de art. 163 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 237/2015 o societate, respectiv o sucursală a unei societăţi, iar nu o persoană fizică.
În aceste condiţii, nu poate fi decelată vreo încălcare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 163 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 237/2015, intimata-reclamantă neavând calitatea cerută de lege pentru a răspunde contravenţional referitor la fapta respectivă.
Spre această concluzie, Înalta Curte mai învederează că art. 163 alin. (4) din acelaşi act normativ nu sancţionează contravenţional în cazul conducerii societăţii sau persoanelor care deţin funcţii-cheie sau alte funcţii critice în cadrul societăţii decât faptele stabilite de art. 163 alin. (1) lit. a), c), i), o), p) şi r) din Lege.
În continuare, Înalta Curte reţine că prin decizia ASF nr. 482/19.04.2018 intimata-reclamantă a fost sancţionată în calitate de vicepreşedinte al consiliului de administraţie prin imputarea contravenţiei stabilite de art. 163 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 237/2015 în cazul tuturor celor 11 fapte ce au fost reţinute în sarcina sa, aplicându-i-se câte o amendă pentru fiecare faptă în parte, cu menţiunea că în cazul celei de-a opta fapte s-a indicat şi art. 163 alin. (1) lit. b) din acel act normativ. Totodată, prin decizia ASF nr. 487/19.04.2018 intimata-reclamantă a fost sancţionată în calitate de director general adjunct prin imputarea contravenţiei stabilite de art. 163 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 237/2015 în cazul tuturor celor 7 fapte ce au fost reţinute în sarcina sa, aplicându-i-se câte o amendă pentru fiecare faptă în parte, cu menţiunea că pentru a cincea, a şasea şi a şaptea dintre fapte a fost indicată şi încălcarea art. 163 alin. (1) lit. f) din actul normativ amintit.
Potrivit art. 163 alin. (1) lit. f) în discuţie, constituie contravenţie "nerespectarea de către societăţi a prevederilor ..., precum şi de către sucursalele societăţilor din state terţe a prevederilor ...". Cum subiectul activ al contravenţiei respective este, după caz, o societate sau o sucursală a unei societăţi dintr-un stat terţ, aspectele deja arătate cu privire la art. 163 alin. (1) lit. b) se aplică şi în această ipoteză.
Contravenţia de la art. 163 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 237/2015 constă în nerespectarea de către societăţi şi de către persoanele care fac parte din conducerea acestora sau de către cele care deţin funcţii-cheie ori alte funcţii critice a actelor delegate, standardelor tehnice de reglementare şi a celor de aplicare emise de Comisia Europeană, precum şi a reglementărilor emise de ASF în aplicarea Legii nr. 237/2015. În conţinutul constitutiv al contravenţiei prevăzute la lit. a) pot fi încadrate actele materiale care ţin de nerespectarea standardelor tehnice de reglementare şi a celor de aplicare emise de Comisia Europeană, precum şi a reglementărilor emise de ASF în aplicarea Legii nr. 237/2015. Astfel, contravenţia în discuţie poate fi săvârşită prin efectuarea mai multor acte materiale, însă sancţiunea ce poate fi aplicată va fi unică.
Prin aplicarea însă a unor sancţiuni diferite prin cele două acte litigioase (decizia ASF nr. 482/2018 şi decizia ASF nr. 487/2018) în scopul sancţionării intimatei-reclamante, pe de o parte, în calitate de vicepreşedinte al consiliului de administraţie, iar, pe de altă parte, în calitate de director general adjunct, recurenta-pârâtă a încălcat legea, aspect în mod legal reţinut de Curtea de Apel Bucureşti.
În acest din urmă sens, art. 163 alin. (19) din Legea nr. 237/2015 prevede că "În măsura în care prezenta lege nu dispune altfel, contravenţiilor prevăzute la alin. (1) le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.".
Or, art. 5 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001 stabileşte că "Pentru una şi aceeaşi contravenţie se poate aplica numai o sancţiune contravenţională principală ...".
Cum Legea nr. 237/2015 nu prevede că pot fi aplicate mai multe sancţiuni contravenţionale pentru o contravenţie unică, art. 5 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001 se aplică în completarea acelei norme juridice.
În mod corespunzător, sunt legale constatările judecătorului fondului cu privire la nerespectarea principiului ne bis in idem.
Referitor la celelalte critici din conţinutul cererii de recurs, instanţa de control judiciar observă că art. 163 alin. (12) din Legea nr. 237/2015 stabileşte că deciziile de sancţionare emise de A.S.F. trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept. O astfel de obligaţie legală presupune un nivel suficient al detalierii motivelor amintite, pentru ca în acord cu aspectele avute în vedere de autoritatea publică să poată fi verificată incidenţa tuturor efectelor juridice specifice, inclusiv problema prescripţiei aplicării sancţiunii contravenţionale.
Cu toate acestea, după cum în mod corect a reţinut prima instanţă, prezintă un caracter general descrierea faptelor imputate în sarcina intimatei-reclamante ca reprezentând contravenţii, fără a reieşi că ar fi fost săvârşite de către intimata-reclamantă şi momentul la care ar fi fost săvârşite.
Cât despre criticile recurentei-pârâte vizând existenţa unei reflectări a acelor fapte şi în conţinutul procesului-verbal de control nr. ASF SA-DSC 6205/09.11.2017, Înalta Curte arată că este invocat un înscris distinct în raport de cele două decizii litigioase şi fără a rezulta că acel conţinut ar fi fost avut în vedere la motivarea în fapt sau în drept a actelor administrative atacate în anulare.
Nu este pertinentă apărarea părţii recurente-pârâte în sensul că deficienţele rezultate în urma activităţii de control ar fi fost recunoscute de către consiliul de administraţie, deoarece acest aspect nu exonerează autoritatea publică de obligaţia de a conferi actelor administrative emise conţinutul impus de lege, mai ales atunci când scopul urmărit este de sancţionare prin aplicarea unor amenzi contravenţionale având un cuantum semnificativ pentru o persoană fizică.
Punctual, Înalta Curte confirmă concluziile Curţii de Apel Bucureşti cu privire la decizia ASF nr. 482/2018, după cum urmează:
- în esenţă, referitor la contravenţia nr. 1, judecătorul fondului a observat că descrierea faptei este una generică, iar, în lipsa indicării datei săvârşirii faptei, aceasta nu îi poate fi imputată reclamantei, deoarece data indicării faptei nu se determină exclusiv pe baza perioadei supuse verificării, ci este necesară individualizarea fiecărei fapte, în raport cu momentul săvârşirii acesteia.
Lecturând menţiunile corespunzătoare din decizia litigioasă, instanţa de recurs constată că prima faptă în discuţie a fost descrisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) de manieră imprecisă şi confuză, fără a reieşi dacă se impută intimatei-reclamante o acţiune sau o omisiune, anume dacă ar fi participat la decizia consiliului de administraţie vizând componenţa comitetului de management al riscurilor sau ar fi rămas în pasivitate în raport de o asemenea decizie. Or, modul în care a fost descrisă prima faptă sancţionată contravenţional este atât de neclar încât viciază conţinutul actului litigios sub acest aspect.
- cu privire la contravenţia nr. 2, prima instanţă a dezvoltat considerente tot în sensul consemnării de autoritatea publică pârâtă a unei fapte generice, neindividualizate în persoana reclamantei, observându-se că, deşi se face referire la riscurile aferente anului 2016, nu se poate determina dacă fapta imputată reclamantei a fost săvârşită anterior sau ulterior momentului încetării raporturilor dintre reclamantă şi societate, anume 10 octombrie 2016.
Deşi recurenta-pârâtă a indicat ca referinţă anul 2016, totuşi modul în care a descris fapta în discuţie este insuficient în raport de persoana intimatei-reclamante, întrucât aceasta nu a funcţionat în calitate de vicepreşedinte al consiliului de administraţie la B. S.A. pe durata întregului an 2016, pentru a permite determinarea în condiţii lămuritoare a relevanţei conduitei sale raportat la ansamblul constatării ASF.
- în privinţa contravenţiei nr. 3, curtea de apel observă că se impută lipsa monitorizării caracterului adecvat şi eficacitatea sistemului de guvernanţă, fără a se individualiza în concret fapta cu referire la intimata-reclamantă, raportat la perioada în care şi-a desfăşurat activitatea în cadrul societăţii, cu atât mai mult cu cât ASF a făcut refeririri la neluarea măsurilor corespunzătoare şi în anul 2017, moment ulterior însă demisiei reclamantei din funcţia relevantă pentru sancţiune.
Lectura atentă a menţiunilor autorităţii publice surprinde generalitatea modului în care s-a recurs la descrierea faptei imputate, prin amalgamarea activităţii mai multor structuri din cadrul societăţii verificate şi prin caracterul abstract al exprimării, interesat de circumscriere în normele regulamentare, iar nu de o expunere a conduitei omisive sau comisive concrete ce ar fi fost constatată în persoana intimatei-reclamante de natură a determina o necesitate a sancţionării sale personale.
- referitor la contravenţia nr. 4, judecătorul fondului observă că se conchide în sensul că procedurile de control intern nu au fost supuse certificării/verificării conform procedurilor auditului intern, fără ca această faptă să fie individualizată în persoana reclamantei, în ceea ce priveşte acţiunile ce trebuiau întreprinse de aceasta în considerarea funcţiei deţinute în cadrul societăţii.
Astfel, deşi din constatarea efectuată de ASF se poate deduce deficienţa identificată la nivelul societăţii, totuşi din informaţiile consemnate nu rezultă conduita intimatei-reclamante care să necesite sancţionarea sa la nivel individual.
- Curtea de Apel Bucureşti a afirmat că este generică şi descrierea faptei referitoare la afectarea independenţei funcţiei actuariale, ce constituie contravenţia nr. 5, fără o individualizare a răspunderii contravenţionale a reclamantei.
Lecturând menţiunile corespunzătoare din decizia litigioasă, instanţa de recurs constată că şi fapta în discuţie a fost descrisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară de manieră imprecisă şi confuză, fără a reieşi ce anume îi este imputat intimatei-reclamante, anume vreo acţiune sau o omisiune. Astfel, modul în care autoritatea publică a efectuat descrierea este atât de neclar încât viciază conţinutul actului litigios sub aspectul necesităţii sancţionării persoanei intimatei-reclamante.
- în legătură cu contravenţia nr. 6, judecătorul fondului a constatat că nu se indică întâlnirile pentru dezbateri ale conducerii administrative analizate de organele de control, poziţia reclamantei în cadrul respectivelor dezbateri; mai mult, pârâta nu a fost lămurită, pe baza informaţiilor puse la dispoziţie de entitatea controlată, dacă organul de conducere a interacţionat cu persoane ce deţin funcţii cheie în cadrul societăţii, dar cu toate acestea a decis sancţionarea reclamantei.
După cum în mod corect s-a învederat în sentinţă, motivarea analizată nu poate fi considerată o descriere corespunzătoare a unei fapte contravenţionale în sensul normelor legale evocate care să permită aplicarea sancţiunii în sarcina persoanei fizice.
- în ceea ce priveşte contravenţia nr. 7, prima instanţă a constatat că hotărârea consiliului de administraţie, la care se face referire, nu este identificată prin număr şi dată, de asemenea nici contractele analizate în care s-au constatat nereguli nu au fost individualizate, iar lipsa monitorizării permanente a activităţilor externalizate nu a fost încadrată temporal, pentru a se verifica dacă îi poate fi imputată reclamantei; de asemenea, măsurile concrete de îmbunătăţire a activităţilor cu contractanţii sunt menţionate generic ca fiind reprezentate de actualizări/modificări ale clauzelor contractuale, fără a fi individualizate pe fiecare contract şi în raport cu reclamanta.
Într-adevăr, deşi fapta abundă în informaţii factuale diverse, acestea prezintă un caracter imprecis şi confuz din perspectivă temporală, neputând fi asociată în mod indubitabil conduitei părţii intimate-pârâte.
- cu privire la contravenţia nr. 8, judecătorul fondului reţine că, pentru perioada anului 2016 ce poate fi avută în vedere cu referire la reclamantă, nu se indică în concret de ce strategia adoptată nu a fost în concordanţă cu strategia generală de afaceri a societăţii, iar detalierea contravenţiei cu referire la strategia adoptată în anul 2017 nu o mai vizează pe reclamantă, fiind ulterioară datei de 10.10.2016.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reaminteşte că, în mod cert, nicio împrejurare ulterioară producerii efectelor demisiei intimatei-reclamante din cadrul societăţii de asigurare, anume ulterior datei de 10.10.2016, nu poate fundamenta vreo răspundere contravenţională a acestei persoane fizice.
Referitor la perioada anterioară momentului amintit, afirmaţia ASF privind strategia de gestionare a riscurilor este imprecisă, nerezultând în mod esenţial dacă s-a avut în vedere lipsa totală a acesteia sau caracterul său neconcordant strategiei generale de afaceri a societăţii, caz în care trebuia să existe o demonstraţie a eventualei neconcordanţe.
- în privinţa contravenţiei nr. 9, Curtea de Apel Bucureşti a arătat că nu este detaliată cu referire la reclamantă, perioada analizată 2016/2017 nefiind individualizată în raport cu reclamanta în contextul în care aceasta nu şi-a desfăşurat activitatea în anul 2017 în cadrul societăţii; de asemenea, pârâta nu a indicat dovezile necesare pentru a se aprecia că procesul şi rezultatele evaluării riscurilor proprii au fost comunicate întregului personal implicat.
Deşi descrierea autorităţii abundă din nou în informaţii factuale diverse, acestea prezintă un caracter imprecis şi confuz din perspectivă temporală, neputând fi asociată în mod indubitabil conduitei părţii intimate-pârâte, astfel încât să reiasă incidenţa în sarcina acesteia a contravenţiei pretinse a exista.
- pentru contravenţia nr. 10, judecătorul fondului a arătat că nu se poate determina dacă nedeţinerea manualului dedicat politicilor contabile pentru toate operaţiunile de asigurare-reasigurare îi poate fi imputată reclamantei, în contextul în care din descrierea faptei rezultă că aceasta este ulterioară momentului în care reclamanta şi-a desfăşurat activitatea în cadrul societăţii.
Lecturând menţiunile corespunzătoare din decizia litigioasă, Înalta Curte constată că şi fapta în discuţie a fost descrisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară de manieră imprecisă şi confuză, fără a reieşi ce anume îi este imputat intimatei-reclamante în raport de perioada în care aceasta şi-a desfăşurat activitatea ca vicepreşedinte, astfel cum a fost vizată de control.
- cu referire la contravenţia nr. 11, prima instanţa arată că înfiinţarea necorespunzătoare a rezervelor tehnice de daună nu poate fi imputată reclamantei în contextul în care se face referire la o revizie tehnică din anul 2015, anterior intrării în vigoare a actului sancţionator, dar şi împrejurarea că menţionarea unei hotărâri şi a unei revizii din 2017 nu pot atrage răspunderea reclamantei pentru perioada în care nu a participat la adoptarea respectivelor documente.
Într-adevăr, din analiza aspectelor consemnate de recurenta-pârâtă în decizia litigioasă rezultă că un element esenţial pentru indicarea acestei contravenţii îl reprezintă un act adoptat de consiliul de administraţie în anul 2017, moment la care partea reclamantă-intimată demisionase din societatea de asigurare. În aceste condiţii, este eronată angajarea răspunderii sale contravenţionale, câtă vreme nu priveşte activitatea acestei persoane fizice.
Totodată, Înalta Curte confirmă concluziile Curţii de Apel Bucureşti şi cu privire la decizia ASF nr. 487/2018, astfel:
- referitor la contravenţia nr. 1, vizând nemenţinerea unui sistem de control intern adecvat, respectiv neasigurarea cerinţei generale de guvernanţă, judecătorul fondului a afirmat că aceasta nu este încadrată temporal, neputându-se determina dacă aceasta îi poate fi imputată reclamantei.
De altfel, analizând descrierea utilizată de autoritatea publică recurentă-pârâtă, instanţa de control judiciar constată că nu reiese conduita concretă a intimatei-reclamante căreia să îi fie asociată contravenţia pretinsă a exista.
- pentru contravenţia nr. 2, referitoare la aspectul că analiza procesului decizional al conducerii societăţii nu oferă suficiente elemente, analize interne şi fundamentate care să asigure conformitatea cu cadrul legal şi caracterul adecvat al deciziilor/măsurilor adoptate în scopul de a preveni cazurile de neconformitate, prima instanţă a constatat că, deşi este menţionată ca fiind săvârşită în anul 2016, nu este descrisă corespunzător, nefiind indicate în concret deciziile conducerii societăţii care să fundamenteze fapta contravenţională constatată de pârâtă, respectiv, în egală măsură, nu se poate determina dacă reclamanta a participat la adoptarea respectivelor decizii analizate de pârâtă.
Înalta Curte observă recurgerea de către autoritatea publică la o descriere cu caracter abstract şi generic a faptei pe care a imputat-o intimatei-reclamante, fără a exista nicio referire la conduita concretă a acesteia şi, astfel, necesitatea angajării răspunderii sale personale în plan contravenţional.
- referitor la contravenţia nr. 3, prin care s-a imputat lipsa utilizării în procesul decizional a informaţiilor raportate în cadrul sistemului de gestionare a riscurilor, Curtea de Apel Bucureşti a arătat că relevantă pentru partea reclamantă este numai anul 2016, dar în descrierea faptei se face referire la rapoarte ORSA emise pentru perioada 2014-2016, care este parţial anterioară intrării actului normativ în vigoare, dar şi pentru perioada 2016-2018, perioadă în care parţial reclamanta nu mai deţinea o funcţie de conducere în cadrul reclamantei; în egală măsură, sunt referiri la întâlniri ale comitetului de management al riscurilor, fără a fi individualizate acestea, se mai face referire la neparticiparea unora dintre membrii cu funcţii cheie în cadrul societăţii la unele dintre întâlnirile comitetului, fără a se indica dacă reclamanta este vizată de această constatare şi eventualele întâlniri la care nu a participat. De asemenea, nu au fost indicate corespunzător mecanismele apreciate adecvate de control intern ce trebuiau utilizate pentru a se asigura că persoanele care au responsabilităţi operaţionale şi/sau de supraveghere acţionează în conformitate cu obiectivele stabilite.
Or, toate deficienţele constatate de prima instanţă se confirmă prin lectura actului litigios, astfel că, deşi descrierea autorităţii publice abundă în diverse informaţii factuale, acestea prezintă un caracter imprecis şi confuz din perspectivă temporală, neputând fi asociată în mod indubitabil conduitei părţii intimate-pârâte, astfel încât să reiasă incidenţa în sarcina acesteia a contravenţiei pretinse.
- în privinţa contravenţiei nr. 4, prin care s-a reţinut că nu există garanţia că societatea aplică şi menţine un sistem de gestionare a riscurilor cel puţin în ceea ce priveşte riscul operaţional, judecătorul fondului observă că aceasta nu este încadrată temporal, respectiv că nu există o referire explicită la reclamantă, la documentaţia efectiv analizată, la fapta imputată în concret reclamantei, iar referirea la art. 259 din Regulamentul delegat nr. 35/2015 nu este suficientă, nefiind individualizat şi punctul corespunzător din articolul menţionat.
Confirmând aserţiunile Curţii de Apel Bucureşti, instanţa de control judiciar constată că descrierea utilizată de autoritatea publică recurentă-pârâtă prezintă un caracter abstract şi generic, fără a exista nicio referire la conduita concretă a intimatei-reclamante şi, astfel, necesitatea angajării răspunderii sale personale în plan contravenţional.
- în legătură cu contravenţia nr. 5, prima instanţă observă că prin aceasta s-a reţinut în esenţă că nu a fost asigurată păstrarea unei evidenţe adecvate şi ordonate a dosarelor de daune, că datele privind cuantumul despăgubirilor datorate nu sunt înregistrate în evidenţa tehnică a societăţii la timp şi potrivit informaţiilor rezultate din documentele justificative, că rezerva de daune aferentă nu a fost constituită corespunzător, cu acordul societăţii şi/sau în cunoştinţă de cauză, că datele utilizate pentru calculul rezervelor tehnice de daune avizate nu sunt exacte şi nu reflectă riscurile la care este expusă societatea în ceea ce priveşte obligaţiile de asigurare şi reasigurare; totodată, deşi au fost detaliate unele constatări punctuale, se observă că în niciuna nu se face referire la reclamantă, la acţiunea sau omisiunea ce îi poate fi imputată acesteia, iar fapta constatată nu este circumscrisă exclusiv anului 2016, în lipsa menţionării explicite a acestei perioade de către organul de control, unele aspecte fiind în mod evident ulterioare momentului încetării activităţii reclamantei în cadrul societăţii.
Lectura atentă a menţiunilor corespunzătoare din decizia litigioasă consolidează concluzia primei instanţe, reieşind că descrierea autorităţii publice abundă în diverse informaţii factuale, dar având caracter imprecis şi confuz din perspectivă temporală, nereieşind conduita omisivă sau comisivă imputată intimatei-reclamante, pentru fi angajată răspunderea sa contravenţională.
- pentru contravenţia nr. 6, Curtea de Apel Bucureşti a arătat că nu este identificată din punct de vedere temporal, iar descrierea ei este una generică, fără referire la aspectele imputate reclamantei, ci a reţinut pârâta că rezervele tehnice nu au fost calculate în mod prudent, fiabil şi obiectiv, că societatea a înregistrat în permanenţă o subadecvare semnificativă, cu impact direct cel puţin în rata daunei şi în coeficientul de lichiditate.
Înalta Curte observă că descrierea în discuţie nu poate situa fapta în perioada relevantă pentru activitatea reclamantei-intimate, iar din constatarea efectuată de ASF, deşi se poate deduce deficienţa identificată la nivelul societăţii, totuşi din informaţiile consemnate nu rezultă conduita intimatei-reclamante care să necesite sancţionarea sa la nivel individual.
- în ceea ce priveşte contravenţia nr. 7, din nou prima instanţă a observat că nu au fost indicate data săvârşirii faptei şi aspectele concrete referitoare la activitatea reclamantei.
Instanţa de control judiciar observă că şi în acest caz descrierea utilizată de autoritatea publică recurentă-pârâtă prezintă un caracter abstract şi generic sau confuz şi imprecis, fără a exista nicio referire la conduita concretă a intimatei-reclamante şi, astfel, fără a rezulta necesitatea angajării răspunderii sale personale în plan contravenţional.
În concluzie, deciziile emise de recurenta-pârâtă ASF pentru intimata-reclamantă nu cuprind referiri concrete detaliate privind faptele săvârşite de acesta, în calitate de vicepreşedinte al consiliului de administraţie ori de director general adjunct, aspect de natură a vicia legal actele litigioase.
De altfel, se observă că şi în conţinutul cererii de recurs partea recurentă-pârâtă formulează critici într-o manieră generală, fără a prezenta conduita omisivă sau comisivă, pretins nelegală, imputată intimatei-reclamante, ci reia în mod impersonal constatările efectuate în legătură cu activitatea societăţii de asigurare.
În sfârşit, în ceea ce priveşte problema prescripţie răspunderii contravenţionale, Înalta Curte reţine că prima instanţă nu a dispus anularea actelor atacate în considerarea incidenţei unei astfel de cauze, ci a subliniat că modalitatea precară în care s-a realizat de către autoritatea publică descrierea faptelor contravenţionale nu permite o identificare cu exactitate a datei majorităţii situaţiilor factuale ce au fost opuse de ASF pentru a se putea verifica dacă termenul de prescripţie a fost respectat.
Faţă de cele arătate în precedent, Înalta Curte constată că motivul de casare/nelegalitate în care se încadrează criticile recurentei-pârâte, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este lipsit de temei, astfel că recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinţei civile nr. 14 din 27 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 7 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.