Şedinţa publică din data de 8 februarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Buucreşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 16.09.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul National al Audiovizualului (CNA), solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună anularea, în tot, a Deciziei CNA nr. 220 din data de 26.08.2021, prin care s-a dispus aplicarea sancţiunii de somaţie publică de intrare de îndată în legalitate pentru încălcarea prevederilor art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare cu privire la informaţiile prezentate în cadrul emisiunii difuzate la data de 10.06.2021 şi obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta procedură.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 817 din 19 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National al Audiovizualului, şi s-a dispus anularea Deciziei nr. 220/26.08.2021 emisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului; s-a luat act de faptul că reclamantul a înţeles că solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 817 din 19 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Consiliul National al Audiovizualului a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, cu privire la prezentarea anumitor evenimente factuale din SUA, în care este expusă o anumită variantă a acestora, prezentată de invitatul emisiunii ca fiind unică, recurentul a susţinut că instanţa fondului a considerat că prezentarea acestor infomaţii ca fiind fapte reale şi nu ipoteze, de către invitatul emisiunii, ar fi în fapt, conform sentinţei, opiniile acestuia, aspect care se încadrează în libertatea de exprimare, conform art. 10 din CEDO.
Astfel, afirmaţiile în discuţie depăşesc libertatea de exprimare garantată de CEDO, pe care instanţa o invocă în motivarea sentinţei, susţinând în acest sens că dreptul la liberă exprimare se bucură de o protecţie absolută şi că acesta ar fi fost limitat de către CNA.
Sub acest aspect, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului consacră la art. 10 libertatea de exprimare, însă, această normă nu conferă libertăţii de exprimare un caracter absolut necondiţionat, ci exercitarea acestei libertăţi comportă anumite limitări. Potrivit paragrafului al doilea al art. 10, exercitarea acestei libertăţi comportă îndatoriri şi responsabilităţi în vederea proteguirii mai multor valori, inclusiv morala.
Exercitarea libertăţii de exprimare se află în corelaţie directă cu alte drepturi fundamentale, printre care un rol special îl ocupă dreptul persoanei la viaţa privată, drept căruia i se circumscrie şi imaginea persoanei.
Faţă de modul în care s-a desfăşurat emisiunea, în opinia sa, nu existau motive particulare care să înlăture această obligaţie, informaţiile aduse la cunoştinţa publicului au îmbrăcat forma unor declaraţii factuale, nu a unor opinii, aceste declaraţii nu au fost verificate în prealabil, iar moderatorii nu au dat eficienţă prevederilor art. 40 alin. (2) din Codul audiovizualului.
Mai mult, la art. 36 din Rezoluţia 1003/1993 cu privire la etica jurnalistică, se precizează că presa este obligată să se supună unor principii etice, ferme, prin care se garantează libertatea de exprimare şi dreptul fundamental al cetăţeanului de a primi informaţii corecte si opinii sincere.
A redat pe scurt, prevederi ale Rezoluţiei pe care le consideră relevante în prezenta cauză referirtoare la "ştiri şi opinii", susţinând că, suplimentar la drepturile şi obligaţiile juridice stabilite de către normele juridice respective, presa mai are o responsabilitate etică faţă de cetăţeni şi societate, care trebuie accentuată la momentul actual, când informarea şi comunicarea joacă un rol major în formarea atitudinii personale a cetăţenilor şi dezvoltarea societăţii şi a vieţii democratice.
Profesia de jurnalist include drepturi şi obligaţii, libertăţi şi responsabilităţi, iar principiul de bază al eticii jurnalismului este diferenţierea dintre noutăţi şi opinii, astfel încât acestea să nu fie confundate. Noutatea este o informaţie referitor la fapte şi date, în timp ce opiniile includ gânduri, idei sau păreri ale agenţiitor de presa, editorilor şi jurnaliştilor.
Difuzarea ştirilor trebuie să fie bazată pe adevăr, asigurată prin mijloace adecvate de verificare şi demonstrare şi pe imparţialitate în prezentare, descriere şi narare. Bârfele nu trebuie confundate cu noutăţile. Titlul si sumarul ştirilor trebuie să reflecte esenţa evenimentelor si datelor prezentate cât mai precis.
4. Apărările formulate în recurs
Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pe motiv că, în opinia sa, nu au fost invocate motive de nelegalitate a hotărârii în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 8 februarie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
1. Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât, constatând că argumentele de ordin critic formulate de recurentul-reclamant privesc greşita interpretare şi aplicare a legii, respectiv a prevederilor art. 40 alin. (2) din Codul audiovizualului, art. 36 din Rezoluţia 1003/1993 cu privire la etica jurnalistică şi art. 10 CEDO, încadrându-se în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
2. Argumente de fapt şi de drept relevante
În fapt, prin Decizia nr. 220/26.08.2021 emisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului s-a dispus sancţionarea reclamantei cu somaţia publică de intrare în legalitate pentru încălcarea prevederilor art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) din Decizia 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.
În baza dispoziţiilor art. 931 alin. (1) şi (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, prin Decizia nr. 220/26.08.2021 emisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului s-a stabilit în sarcina radiodifuzorului obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 06:00-14:00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, pe postul B., următorul text: "Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul de radio B. cu somaţie publică, întrucât modalitatea în care moderatorul emisiunii "Ce-i în Guşă şi-n căpuşă " difuzată în data de 10 iunie 2021, a perceput şi a prezentat perspectiva sa personală cu privire la alegerile din Statele Unite ale Americii, la respectarea libertăţii de exprimare în America în " ultimii ani şi mai ales 2020", nu a respectat o distincţie clară între fapte şi opinii şi nu a fost prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă, fiind încălcate prevederile art. 64 din Codul audiovizualului".
În acest context factual, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul National al Audiovizualului, solicitând anularea, în tot, a Deciziei CNA cu nr. 220 din data de 26.08.2021 prin care s-a dispus aplicarea sancţiunii de somaţie publică de intrare de îndată în legalitate pentru încălcarea prevederilor art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare cu privire la informaţiile prezentate în cadrul emisiunii difuzate la data de 10.06.2021.
Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă, pârâtul Consiliul National al Audiovizualului formulând recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a cărui incidenţă nu poate fi reţinută în cauză.
Înalta Curte aminteşte că motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
Potrivit dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) din Decizia 220/2011 privind
Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, în virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii; b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.
Conform art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr 504/2002 constituie contravenţie nerespectarea dispoziţiilor cuprinse în Decizia 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, iar Consiliul Naţional al Audiovizualului va emite o somaţie constând în condiţii şi termene precise de intrare în legalitate.
Art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede următoarele:
"(1) Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societăţile de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.
(2) Libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice, iar protecţia care trebuie acordată presei este de o importanţă deosebită."
Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare, raportat la situaţia de fapt necontestată în speţă, a principiilor consfinţite de art. 10 CEDO, pe care le reiterează.
Astfel, libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice, iar protecţia care trebuie acordată presei este de o importanţă deosebită.
Acest lucru este valabil, în special, în privinţa dezbaterilor politice libere şi a libertăţii de exprimare politică, Curtea acordându-le "o importanţă deosebită". În acest context, Curtea a subliniat că, în temeiul art. 10 § 2 din Convenţie, restrângerile aplicate exprimării politice sunt limitate. Aceasta a explicat că a permite aplicarea unor restrângeri ample discursului politic în cazuri individuale ar afecta, fără îndoială, respectarea libertăţii de exprimare în general în statul în cauză.
În aceste circumstanţe şi luând în consideraţie buna credinţă a reclamantei în comunicarea chestiunilor de interes public privitoare la un subiect de interes public privind impactul şi consecinţele primului turneu european din mandatul preşedintelui american C., Înalta Curte consideră că ingerinţa în dreptul reclamantei la libertatea de exprimare nu a fost «necesară într-o societate democratică» în sensul jurisprudenţei CEDO, menţinerea eventuală a sancţiunii amenzii aplicate prin Decizia nr. 220/2021 fiind disproporţionată prin raportare la scopul concret urmărit de legiuitor prin instituirea obligaţiilor legale prin art. 3 alin. (2) din Lege, respectiv art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul audiovizulului, fiind de natură a conduce la o încălcare a art. 10 din Convenţie.
În fiecare cauză, atunci când stabileşte dacă au fost respectate drepturile prevăzute la art. 10, CEDO ia în considerare cauza în ansamblu, inclusiv însăşi natura discursului în cauză şi contextul general în care a fost formulat şi/sau difuzat.
Chiar dacă presa nu trebuie să depăşească limitele stabilite prin chiar conţinutul art. 10, paragraful 2 al articolului dispunând că exercitarea acestei libertăţi presupune "obligaţii şi responsabilităţi", totuşi, sarcina ei este să comunice informaţii şi idei de interes public. Presa are nu doar sarcina de a comunica astfel de informaţii şi idei: publicul, de asemenea, are dreptul de a le primi. Altfel, presa nu ar putea să joace rolul său vital de "câine de pază public" (Observer and Guardian v. the United Kingdom, hotărâre din 26 noiembrie 1991, pp. 29-30).
În acest sens, şi măsurile luate sau sancţiunile impuse de autorităţile naţionale nu trebuie să fie de natură a descuraja participarea presei la dezbateri asupra chestiunilor de interes public legitim (Lingens v. Austria, hotărâre din 8 iulie 1986, Bladet Tromso and Stensaas v. Norway [GC], nr. 21980/93, par. 64, ECHR 1999-III, Thorgeir Thorgeirson v. Iceland, hotărâre din 25 iunie 1992, par. 68).
Dreptul la libertatea de exprimare este aplicabil nu numai "informaţiei" sau "ideilor", care sunt primite favorabil sau sunt privite ca inofensive, sau ca o chestiune de indiferenţă, dar şi celor care ofensează, şochează sau deranjează Statul sau orice parte a comunităţii. În plus, libertatea jurnalistică acoperă, de asemenea, posibile recurgeri la un anumit grad de exagerare sau chiar provocare (De Haes and Gijsels v. Belgium, hotărâre din 24 februarie 1997, par. 47).
Cu privire specială la televiziuni, e important de amintit faptul că mass-media audiovizuală, au un rol deosebit de important în acest sens. Datorită puterii lor de a transmite mesaje prin sunet şi imagini, astfel de suporturi au un efect mai imediat şi mai puternic decât presa scrisă (Jersild c. Danemarca, 23 septembrie 1994, par. 31, seria x nr. x; Pedersen şi Baadsgaard v. Danemarca [G.C. ], nr. 49017/99, par. 79).
Curtea europeană a drepturilor omului a considerat că, în domeniul audiovizualului, principiile de mai sus impun statului obligaţia de a se asigura, în primul rând, că publicul are acces prin televiziune şi radio la informaţii imparţiale şi precise şi la o serie de opinii şi comentarii, reflectând, printre altele, diversitatea perspectivelor politice din ţară şi, în al doilea rând, faptul că jurnaliştii şi alţi profesionişti care lucrează în mass-media audiovizuală nu sunt împiedicaţi să furnizeze aceste informaţii şi comentarii. Alegerea mijloacelor prin care se pot realiza aceste obiective trebuie să varieze în funcţie de condiţiile locale şi, prin urmare, se încadrează în marja de apreciere a statului. (Manole ş.a c Rep. Moldova, par 100)
În lumina acestor considerente, Înalta Curte constată că rationamentul logico-juridic care a stat la baza sentinţei recurate exprimă o corectă aplicare a acestor principii cu luarea în considerare a specificului cauzei.
Astfel, în mod corect s-a reţinut că din conţinutul Deciziei nr. 220/26.08.2021 emisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului rezultă că aceasta a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) din Decizia 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, întrucât în contextul factual al litigiului dedus judecăţii emisiunea denumită "Ce-i în Guşă şi-n căpuşă" din data de 10.06.2021 desfăşurată la postul de radio B., moderată de domnul D., a avut ca invitaţi două persoane publice: domnul E. şi domnul F., iar obiectul discuţiilor a fost reprezentat un subiect de interes public, privind impactul şi consecinţele primului turneu european din mandatul preşedintelui american C..
În aceste condiţii, obiectul dezbaterilor desfăşurate în emisiunea denumită "Ce-i în Guşă şi-n căpuşă" din data de 10.06.2021 desfăşurată la postul de radio B. a vizat chestiuni de interes public, referitoare la impactul şi consecinţele alegerilor desfăşurate în Statele Unite ale Americii asupra societăţii româneşti şi internaţionale, în ansamblul acesteia, condiţii în care cerinţa de a dovedi adevărul unei judecăţi de valoare este imposibil de îndeplinit şi încalcă însăşi libertatea de opinie, care este o parte fundamentală a dreptului garantat de articolul 10 (a se vedea Jerusalem v. Austria, nr. 26958/95, § 42, ECHR 2001-II).
Totuşi, chiar atunci când o declaraţie constituie o judecată de valoare, proporţionalitatea unei ingerinţe poate depinde de faptul dacă există un substrat factologic suficient pentru declaraţia contestată, deoarece chiar şi o judecată de valoare fără nici un substrat factologic care s-o susţină poate fi excesivă (a se vedea De Haes and Gijsels v. Belgium, citată mai sus, § 47, Oberschlick v. Austria (nr. 2), hotărâre din 1 iulie 1997, Reports 1997-IV, p. 1276, § 33).
Or, obiectul dezbaterilor s-a limitat la chestiuni de interes public, privind impactul şi consecinţele primului turneu european din mandatul preşedintelui american C., fiind respectat dreptul la libertatea de exprimare prevăzut de dispoziţiile art. 30 din Constituţia României, potrivit căruia libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile".
Astfel, nicio persoană, fizică sau juridică, nu poate leza libertatea de exprimare a opiniilor realizatorului emisiunii sau invitaţilor acestuia, câtă vreme sunt respectate dreptul la demnitate, dreptul la onoare, dreptul la viaţă privată ale persoanei fizice şi dreptul la imagine, aşa cum acestea sunt reglementate la dispoziţiile art. 70 şi şi următoarele din C. civ., republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
Înalta Curte recunoaşte pe deplin rolul Consiliului Naţional al Audiovizualului în domeniul audiovizualului, consacrat de art. 10 şi 17 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 pentru respectarea exprimării pluraliste de idei şi de opinii în cadrul conţinutului serviciilor de programe, asigurarea informării corecte a opiniei publice şi asigurarea echidistanţei şi pluralismul opiniilor, însă apreciază că măsurile adoptate în îndeplinirea acestui rol trebuie să fie proporţionale, necesare într-o societate democratică şi să nu echivaleze cu o ingerinţă disproporţionată în libertatea de exprimare a presei.
Un radiodifuzor are obligaţia de a face orice demers de natură a conduce la îndeplinirea unei obligaţii legale din domeniul în care îşi desfăşoară activitatea, respectiv din domeniul audiovizual şi de a avea o conduită de respectare şi de prevenire a încălcării dispoziţiilor legale, astfel încât principiile şi normele ce guvernează comunicarea audiovizuală să nu fie încălcate.
Cu toate acestea, această obligaţie nu poate fi interpretată în sensul de a impune radiodifuzorului o sarcină disproporţionată, care, fiind excesiv de dificil de adus la îndeplinire să echivaleze cu o ingerinţă care nu este necesară într-o societate democratică, de natură a descuraja participarea presei la dezbateri asupra chestiunilor de interes public, cum este cazul impactului şi consecinţelor primului turneu european din mandatul preşedintelui american C. care au format obiectul emisiunii în cauza de faţă.
Astfel, având în vedere că Decizia Consiliul Naţional al Audiovizualului nr. 220/26.08.2022 pune în discuţie încălcarea libertăţii de exprimare a jurnaliştilor prevăzută de art. 10 din CEDO, în mod corect a reţinut prima instanţă că pârâtul CNA beneficiază de o marjă de apreciere mai puţin largă, pentru a constata dacă a existat o "necesitate socială impetuoasă" pentru ingerinţa în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, prin aplicarea sancţiunii contestate în litigiul dedus judecăţii, constând în sancţionarea reclamantei cu somaţia publică de intrare în legalitate pentru încălcarea prevederilor art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) din Decizia 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.
Înalta Curte nu poate reţine că instanţa de fond ar fi interpretat greşit faptul că moderatorii au respectat prevederile art. 40 alin. (2) din Codul audiovizualului şi art. 36 din Rezoluţia nr. 1003/1993 referitoare la obligaţiile presei de a se supune unor principii ferme care să garanteze libertatea de exprimare şi dreptul fundamental al cetăţeanului de a primi informaţii corecte şi opinii sincere, astfel cum susţine recurentul.
Din contră, se apreciază că aceasta a făcut o aplicare corectă a prevederilor legale, în lumina jurisprudenţei relevante a Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia libertăţii de exprimare, în raport de dispoziţiile art. 11 alin. (2) respectiv art. 20 alin. (1) din Constituţie, având în vedere şi faptul că recurentului-pârât îi revine obligaţia de a-şi îndeplini competenţele legale în acest domeniu în deplină concordanţă cu standardele Consiliului Europei în materia libertăţii de exprimare (Recomandarea Rec(2000)23 a Comitetului de Miniştri "Independenţa şi funcţiile autorităţilor de reglementare pentru sectorul audiovizual", precum şi specificul subiectului privind impactul şi consecinţelor primului turneu european din mandatul preşedintelui american C., fiind evident că declaraţiile participanţilor la emisiunea denumită "Ce-i în Guşă şi-n căpuşă" din data de 10.06.2021 desfăşurată la postul de radio B. au fost făcute cu bună-credinţă şi au avut o bază factuală suficient de puternică, având în vedere rolul determinant jucat de Statele Unite ale Americii pe scena politică a lumii şi calitate acestui stat de lider global, a cărui politică internaţională este de natură să influenţeze politica şi economia internaţională a lumii, neputându-se reţine în cauză o încălcare a obligaţiei de informare obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor. (Observer and Guardian v. the United Kingdom, 26 noiembrie 1991, par. 60).
De asemenea, din conţinutul Deciziei Consiliul Naţional al Audiovizualului nr 220/26.08.2022, rezultă că participanţii la emisiunea denumită "Ce-i în Guşă şi-n căpuşă" din data de 10.06.2021 desfăşurată la postul de radio B. au analizat şi au diseminat afirmaţii ale autorului cărţii "Diplomaţia lui G.", precum "America are nevoie de politică externă", acţiuni care nu pot fi considerate în niciun caz o abatere de la principiile informării corecte, astfel cum în mod greşit a reţinut pârâtul prin decizia contestată, or o depăşire a libertăţii de exprimare garantată de CEDO, cum a susţinut prin memoriul de recurs.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
Faţă de dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., constatând culpa procesuală a recurentului-pârât, care a formulat critici în recurs privind modul de soluţionare a fondului litigiului de către prima instanţă, ceea ce a necesitat din partea intimatei-reclamante avansarea unor cheltuieli pentru asistenţă juridică calificată, Înalta Curte reţine caracterul întemeiat al cererii de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de jduecată formulată de intimata-reclamantă, urmând a o încuviinţa, conform dovezii depusă de acesta în dosarul de recurs, respectiv factura fiscal şi dovada tranzacţiei bancare privind onorariul de avocat în cuantum de 1500 RON .
3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi art. 453 C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă şi va respinge recursul ca nefondat; va obliga recurentul-pârât la plata către intimata-reclamantă a sumei de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L..
Respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului împotriva sentinţei civile nr. 817 din 19 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul-pârât la plata către intimata-reclamantă a sumei de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 8 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.