Şedinţa publică din data de 8 februarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în data de 15.11.2021, reclamantul A. a chemat in judecata pe parata Inspectia Judiciara, solicitand instantei, ca prin hotararea pe care o va pronunta, sa dispuna: anularea rezolutiei de clasare nr. 2726/29.09.2021 emise de Inspectia Judiciara-inspector judiciar; anularea rezolutiei din data de 01.11.2021 emise in lucrarea C21-1704 de Inspectia Judiciara-inspector-sef; obligarea pârâtei la completarea verificarilor.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 716 din 6 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins actiunea formulată reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 716 din 6 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-reclamant a susţinut, în primul rand, că instanta de fond a analizat cererea sa strict prin prisma celor evocate de catre inspectia judiciara, evitand principiile juridice de drept civil, si implicit apararile sale realizate atat in faza de cercetare disciplinara cat si la judecarea cauzei in fond (raspunsul la intampinare si notele de concluzii).
Practic, prin motivarea realizata de catre instanta de fond într-o pagina, nu se face decat o interpretare subiectiva a cauzei, astfel incat dreptatea sa fie de partea judecatorului de la Judecatoria Iasi, ignorandu-se dispozitiile legale invocate de catre recurent, dar si situatia de fapt concreta prezentata.
Astfel, plangerea sa nu se refera doar la faptul ca judecatorul de la Judecatoria Iasi nu a administrat proba cu inscrisuri. Nelegalitatea solutiei putea fi verificata, intrucat a criticat reaua-credinta a judecatoarei prin plangerile formulate, astfel ca sentinta pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti apare nelegala si netemeinica si sub acest aspect.
In ceea ce priveste înscrisurile la care a facut referire, a susţinut că: aceste inscrisuri erau esentiale in solutionarea de catre organul de cercetare penala a plangerii penale formulata de acesta; aceste inscrisuri au fost solicitate de reclamant in faza de urmarire penala ca si probe spre a fi administrate în aflarea adevarului si pronuntarea unei solutii corecte; aceste inscrisuri au fost solicitate de catre reclamant de la institutiile abilitate, insa raspunsul primit a fost că se pot elibera doar la solicitarea instantei de judecata sau organelor judiciare. Aceste probe erau esentiale in solutionarea plangerii si a solicitat concursul instantei de judecata in obtinerea acestora, intrucat raspunsul la solicitarile proprii a fost unul negativ raportat la dispozitiile legale prevazute in Legea sanatatii mintale nr. 487/2002 R si Regulamentul nr. 679 din 27.04.2016 privind protectia datelor cu caracter personal. Din acest raspuns rezulta faptul ca acele documente exista.
Or, recurentul nu ar fi putut sa prezinte aceste inscrisuri, iar judecatorul de la Judecatoria Iasi nu si-a indeplinit obligatiile profesionale pe care le avea si juramantul depus la momentul la care a imbratisat profesia de magistrat.
Nu a fost îndeplinit rolul pe care judecatorul de camera preliminara trebuia sa il indeplineasca, rol la care face referire si judecatorul de la Curtea de Apel Bucuresti, întrucat la o simpla verificare a actelor dosarului s-ar fi identificat fara putinta de tagada atitudinea partinitoare si lipsita de profesionalism a judecatorului de camera preliminara, fata de inscrisurile noi ce ar fi trebuit sa fie administrate, cu referire concretă la refuzul judecatorului de a solicita, în interesul solutionarii juste a plangerii sale, de la institutii abilitate ale statului, probe pe care le-a enumerate.
Prin urmare, aspectele invocate de reclamant prin plângere nu reprezintă chestiuni de judecata, ci arata fără dubiu lipsa de imparţialitate a judecatorului faţă de intimata B. si eludarea unor dispozitii legale în detrimentul său.
Pronuntarea de catre judecatorul de camera preliminara a solutiei in Incheierea penala nr. 432/10.06.2021 constituie o incalcare grava a drepturilor sale procesuale, incalcandu-i-se astfel dreptul la un proces echitabil.
Refuzul judecatorului de a solicita informatii de la Institutul de Psihiatrie Socola Iasi si C.N.P.P. trebuie asimilat unei abateri disciplinare prin prisma ajutorului vadit acordat intimatei, deoarece este indubitabil faptul că, dacă ar fi solicitat aceste adrese, judecatorul trebuia sa trimita cauza organului de cercetare penala pentru completarea urmaririi penale si pronuntarea unei solutii legale. Judecatorul de camera preliminara a dovedit prin respingerea acestor cereri partinirea fata de intimata B..
Concluzionand, recurentul a susţinut că inspectorul judiciar era obligat sa verifice daca judecatorul de camera preliminară, în cursul judecăţii plângerii formulate de către reclamant, i-a respectat drepturile sale procesuale si procedurale, prin prisma celor invocate de acesta, aceleaşi atributii revenind si inspectorului sef, de verificare nemijlocită si expunere a propriilor lui concluzii, dar şi instantei de fond.
4. Apărările formulate în recurs
Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.
În esenţă, a susţinut că în mod corect s-a apreciat că nu se impune anularea actelor atacate şi trimiterea dosarului pentru continuarea cercetărilor şi administrarea de probe suplimentare privind existenţa abaterii reclamate, constatând că partea reclamantă nu a făcut dovada încălcării de către judecător a normelor de drept. Astfel, nu s-a putut reţine în sarcina Inspecţiei Judiciare o lipsă a cercetării faptelor imputate magistraţilor, ci că, în mod corect, prin prisma limitelor competenţelor sale, a constatat că excedează atribuţiilor sale legale de a analiza raţionamentul instanţelor de judecată sau de a statua asupra aspectelor invocate de reclamant prin plângere şi reiterate în faţa instanţei.
În ceea ce priveşte rezoluţia inspectorului sef, în mod corect judecătorul fondului a reţinut că nu a fost criticată de reclamant, acesta neinvocând aspecte intrinseci ori extrinseci proprii acestei rezoluţii, ci practic a criticat ambele acte prin aceeaşi argumentare în raport de motivele expuse în plângere pentru care a considerat întrunirea condiţiilor săvârşirii a trei abateri disciplinare.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 8 februarie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Petentul A. a depus la Inspecţia Judiciară o sesizare disciplinară împotriva doamnei judecator C., din cadrul Judecatoriei Iasi, afirmand că, in contextul solutionarii dosarului nr. x/2020, a savarsit abaterea disciplinara prevazuta de art. 99 lit. h), din) Legea nr. 303/2004, printre altele, şi prin aceea ca a refuzat sa administreze proba cu inscrisuri solicitata de petentul A., favorizand partea adversa, respectiv pe intimata B..
Inspectia Judiciara a efectuat verificari prealabile, in urma carora sesizarea a fost clasata prin rezolutia nr. 2726/29.09.2021, impotriva careia reclamantul a formulat plangere, care a fost respinsa prin rezolutia din data de 01.11.2021 emisa in lucrarea C21-1704 de catre Inspectia Judiciara-inspector-sef.
În acest context factual, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul A. a chemat în judecată pe parata Inspectia Judiciară, solicitand instantei, ca prin hotararea pe care o va pronunta, sa dispună: anularea rezolutiei de clasare nr. 2726/29.09.2021 emise de Inspectia Judiciara-inspector judiciar; anularea rezolutiei din data de 01.11.2021 emise în lucrarea C21-1704 de Inspectia Judiciara-inspector-sef şi obligarea pârâtei la completarea verificărilor.
Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamantul formulând recurs prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurent cu privire la faptul că instanţa de fond a analizat acţiunea în mod subiectiv, strict prin prisma celor evocate de catre inspectia judiciara, evitand principiile juridice de drept civil, si implicit apararile sale realizate atat in faza de cercetare disciplinară cat si la judecarea cauzei în fond, care pot fi circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din perspectiva nemotivării hotărârii.
Instanţa de control judiciar aminteşte că nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.
Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.
Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.
În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.
Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentei neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Nici incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reţinută în cauză.
Astfel, motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
În primul rând, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că plângerea petentului se rezumă doar la împrejurarea că judecătorul cauzei nu a administrat proba cu înscrisuri solicitată de către acesta, astfel că analiza instanţei s-a limitat la acest motiv de nulitate a rezoluţiilor emisă de pârâtă.
Se reţine că potrivit art. 97 din Legea 303/2004:
"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.
(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac".
Soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti pot fi modificate, aşadar, doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată.
Prin urmare, în raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural.
Totodată, potrivit prevederilor art. 99 din Legea nr. 303/2004 "constituie abatere disciplinară: h) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni."
Noţiunile de rea credinţă şi gravă neglijenţă sunt definite în art. 991 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, după cum urmează:
"(1) Există rea credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.
(2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual."
Aşadar, interpretând elementele constitutive ale abaterii prevăzută la art. 99 lit. h), pentru a fi în prezenţa exercitării funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, în mod necesar, trebuie îndeplinite cumulativ, mai multe cerinţe (ca elemente constitutive ale acestei/acestor fapte).
Astfel, pentru existenţa relei credinţe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenţionat, voit (cu ştiinţă) a normelor de drept material ori procesual în scopul (urmărind) vătămarea unei persoane sau acceptând acest lucru.
De asemenea, pentru existenţa gravei neglijenţe judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească din culpă normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil.
În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că pârâta Inspecţia Judiciară trebuia să analizeze dacă există elemente vădite care să conducă la aprecierea atitudinii judecătorului în sensul reclamat, iar nu să cenzureze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea care a produs nemulţumirea titularului sesizării.
În cauza de faţă, astfel cum în mod corect a reţinut judecătorul fondului, Inspecţia Judiciară în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate şi în limitele de competenţă conferite de lege, prin rezoluţiile în litigiu, a reţinut inexistenţa indiciilor care să conducă la săvârşirea de către magistratul verificat a abaterii sesizate.
Prin urmare, astfel cum s-a reţinut anterior, modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţilor în cauzele deduse judecaţii excedează competenţelor Inspecţiei judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă.
Astfel, în ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, se constată că reclamantul a susţinut că judecătorul cauzei nu a administrat proba cu înscrisuri solicitată de către acesta, aspect reiterat şi prin memoriul de recurs.
Înalta Curte apreciază că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.
Or, în cauză, recurentul nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare vizând în concret, astfel cum s-a reţinut anterior, faptul că judecătorul cauzei nu a administrat proba cu înscrisuri solicitată de către acesta, chestiune specifică activităţii de judecată.
În concluzie, elementele esenţiale ale activităţii de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac ordinare şi, după caz, extraordinare prevăzute de lege, astfel că nu poate fi primită critica recurentului privind încălcarea dispoziţiilor art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, întrucât interpretarea dată de acesta cu privire la cererea de probe în discuţie, atât în faţa pârâtei, cât şi în faţa primei instanţe, nu a fost validată de acestea.
În concret, cu privire la aceasta chestiune, în mod corect prima instanţă a reţinut că Judecatoria Iasi a menţionat în cuprinsul încheierii de sedinţă din data de 16.03.2021, motivele pentru care a respins proba cu înscrisuri solicitata de petent, indicand faptul ca "având în vedere faptul ca în cauzele având ca obiect plângerile formulate împotriva soluţiei dispusă de procuror, instanţa nu administrează probe pentru a stabili sau nu vinovăţia,(...), urmând să analizeze asupra admisibilităţii sau inadmisibilităţii plângerii, prin raportare la probatoriul administrat."
De asemenea, şi în cuprinsul încheierii nr. 432/10.06.2021, instanţa a precizat motivele pentru care au fost respinse probele propuse de către petent, făcând referire la articolul 341 alin. (5) din C. proc. pen. şi menţionând ca "petentul, intimatul sau procurorul nu pot solicita şi obţine încuviinţarea administrării de noi probe sau readministrarea probelor administrate în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară verificând legalitatea şi temeinicia Ordonanţei atacate doar pe baza lucrărilor şi a materialelor din dosarul cauzei. Astfel, judecătorul de cameră preliminară arată că probatoriul cu martori, înregistrări video, planşe foto, este inadmisibil în procedura prevăzută de articolul 340 C. proc. pen., părţile având doar posibilitatea de a depune note scrise."
În aceste condiţii, eventuala nelegalitate a solutiei dispuse de judecător nu poate fi analizata în cadrul procedurii disciplinare, cu excepţia situaţiei în care ea ar releva rea-credinta sau grava neglijenta din partea acestuia, ceea ce nu este cazul în speta de fată, atât timp cât magistratul şi-a motivat soluţia şi a respectat egalitatea armelor, limitand probatoriul în egala măsura pentru toate părţile, neexistand deci indicii ca ar fi favorizat vreuna din părţi.
În fine, Înalta Curte, în acord cu opinia judecătorului fondului, observă că prevederile art. 341 alin. (5)1 C. proc. pen., evocate de petent, fac, într-adevăr, referire şi la înscrisuri noi, dar este vorba de înscrisurile care îi sunt prezentate instanţei (de către părţi) şi nu înscrisuri pe care instanţa urmează sa le solicite de la diferite institutii, la cererea partilor ("Judecătorul de cameră preliminară, soluţionând plângerea, verifică soluţia atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.").
Textul este în acord cu alin. (2) al aceluiasi articol, potrivit caruia "Judecătorul de cameră preliminară stabileşte termenul de soluţionare şi dispune citarea petentului şi a intimaţilor şi încunoştinţarea procurorului, cu menţiunea că pot depune note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii", ambele texte relevand caracterul rapid al procedurii de solutionare a plangerilor împotriva ordonantelor de clasare, rolul instantei nefiind acela de a efectua ea insasi urmarirea penala pe care trebuia sa o facă parchetul, adică de a administra ea insasi probe, ci de a verifica caracterul complet sau incomplet al probatoriului administrat în faza de urmărire penala şi, pe cale de consecinta, legalitatea solutiei dispuse de procuror, prin raportare la acest probatoriu.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 716 din 6 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 8 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.