Şedinţa publică din data de 8 februarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ la data de 14.03.2019 sub nr. x/2019 reclamanta A. a solicitat, în conformitate cu prevederile art. 253 alin. (1) şi (2), art. 266, art. 270, art. 272 şi art. 275 din Codul Muncii, art. 208, art. 210 şi art. 216 din Legea nr. 62/2011, în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Galaţi, Curtea de Apel Galaţi şi Ministerul Justiţiei, cu citarea Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării, reîncadrarea şi recalcularea salariului brut lunar, respectiv a indemnizaţiei brute lunare ce se cuvine magistraţilor, prin includerea procentului de 4%, respectiv 8% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum şi a procentului de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv VRS 405 RON+4%+4,5%+10%; repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care este îndreptăţită şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, începând cu 3 ani înainte de înregistrarea prezentei acţiuni până la plata efectivă a sumelor cuvenite (diferenţiat până la 01.12.2015 şi după 01.12.2015, dar şi pentru viitor, după Legea-cadru nr. 284/2010).
Pârâta Curtea de Apel Galaţi, în temeiul art. 205 C. proc. civ. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a cererii formulate.
Prin întâmpinare, a fost invocată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Curţii de Apel Galaţi, faţă de calitatea reclamantei de judecător în cadrul Judecătoriei Târgu Bujor, în conformitate prevederile art. 245 din C. proc. civ. şi faptul că salarizarea reclamantei este realizată efectiv de Tribunalul Călăraşi, instituţie cu personalitate juridică proprie.
Pârâtul Ministerul Justiţiei, în temeiul art. 201, art. 205 şi următoarele din C. proc. civ., a formulat întâmpinare prin care a invocat, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, constând în reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare, excepţia necompetentei materiale a tribunalului de a soluţiona această cerere.
Cu privire la pretenţiile referitoare la obligarea la plata diferenţelor salariale, Ministerul Justiţiei invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Raportat la perioada pentru care sunt solicitate drepturile salariale, Ministerul Justiţiei invocă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada anterioară celor 3 ani înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.
Pârâtul Tribunalul Galaţi, în temeiul dispoziţiilor art. 205 din C. proc. civ., a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive cu privire la reîncadrarea, recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente astfel cum a solicitat reclamanta în acţiune.
De asemenea, a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 14.03.2016 conform prevederilor art. 268 alin. (1) lit. c) raportat la art. 171 din Legea nr. 53/2003 şi coroborate cu art. 2500, 2501, 2503 şi art. 2517 din C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 356/06.06.2019 pronunţată în dosarul x/2019 Tribunalul Neamţ a admis excepţia necompetenţei materiale a tribunalului şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 633/23.10.2019 pronunţată în dosarul x/2019 Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Prin Decizia nr. 973/19.02.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti. Cauza s-a reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2019*.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1052 din 30 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-au hotărât următoarele:
- s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei ca neîntemeiată;
- s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Tribunalului Galaţi ca neîntemeiată;
- s-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca fiind fără obiect;
- s-a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Galaţi, Curtea de Apel Galaţi, Ministerul Justiţiei, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării;
- a fost obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să stabilească drepturile salariale ale reclamantei prin raportare la VRS de 484,18 RON pentru perioada martie 14.03.2016-30.11.2016;
- au fost obligaţi pârâţii la plata diferenţelor salariale dintre salariile stabilite conform prezentei hotărâri şi cele efectiv achitate, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi la plata dobânzii legale de la data scadenţei fiecărei sume şi data plăţii efective;
- s-a respins în rest cererea, privind stabilirea şi plata drepturilor salariale pentru perioada începând cu 01.12.2016 raportat la VRS de 484,18 RON ca rămasă fără obiect.
Prin sentinţa nr. 1416 din 13.09.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-au hotărât următoarele:
- s-au admis cererile de completare, lămurire, îndreptare formulate de pârâta Curtea de Apel Galaţi şi de pârâtul Ministerul Justiţiei;
- a fost completat dispozitivul sentinţei civile nr. 1052/30.06.2021 pronunţate în dosarul nr. x/2019 cu soluţia referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Galaţi, în sensul că:
-- s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Galaţi şi, pe cale de consecinţă, respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Galaţi ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;
-- s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 1052/30.06.2021 în sensul că se va trece în mod corect în dispozitiv soluţia "Obligă pârâtul Tribunalul Galaţi la plata diferenţelor salariale dintre salariile stabilite conform prezentei hotărâri şi cele efectiv achitate, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi la plata dobânzii legale de la data scadenţei fiecărei sume şi data plăţii efective" în loc de "Obligă pârâţii la plata diferenţelor salariale dintre salariile stabilite conform prezentei hotărâri şi cele efectiv achitate, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi la plata dobânzii legale de la data scadenţei fiecărei sume şi data plăţii efective".
-- s-a dispus din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 1052/30.06.2021 în sensul că se va trece în mod corect în dispozitiv soluţia "admite în parte cererea formulată de reclamanta A." în loc de "admite cererea formulată de reclamanta A.".
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 1052 din 30 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Ministerul Justiţiei a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În primul rând, prin memoriul de recurs, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a precizat că a formulat cerere de lămurire şi îndreptare eroare materială, potrivit dispoziţiilor art. 442 şi art. 443 C. proc. civ., iar în cazul în care cererea formulată se va respinge, iar Ministerul Justiţiei va rămâne obligat la plata diferenţelor de drepturi salariale, înţelege să reitereze excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare, caz în care solicită admiterea excepţia şi respingerea cererii privind plata diferenţelor de drepturi salariale ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul recursului, a solicitat admiterea recursului formulat şi respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
A susţinut că prin sentinţa civilă recurată, instanţa de fond a admis acţiunea în parte şi a dispus obligarea Ministerului Justiţiei la stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei prin raportare la VRS de 484,18 RON pentru perioada 14.03.2016-30.11.2016, respingând cererea ca rămasa fără obiect pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016.
A considerat recurentul că prin hotărârea pronunţată instanţa de fond în mod neîntemeiat a dispus stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei începând cu data de 14.03.2016, prin raportare la o valoare de referinţă vectorială de 484,18 RON şi plata diferenţelor salariale.
Astfel, nivelul maxim de salarizare, acordat retroactiv de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Ordinele nr. 75 şi 76 din 15.03.2018 emise în executarea sentinţei civile nr. 1961/10.10.2017, a fost aplicat de Ministerul Justiţiei, prin emiterea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2066/C/2018, care a prevăzut la art. 1 alin. (1) că în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, judecătorii şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită prin raportare ta o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON (respectiv VRS 405 RON, la care se adaugă 4%, procent prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 13/2008).
Totodată, alin. (2) al art. 1 a dispus că în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, indemnizaţia de încadrare brută lunară este stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON (respectiv VRS 405 RON la care se adaugă 4%, procent prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 13/2008 şi 10%, procent prevăzut de Legea nr. 293/2015).
OMJ nr. 2066/C/2018 a fost pus şi în executare efectivă, fiind emise ordine, cu anexele corespunzătoare, în temeiul căruia judecătorii au primit indemnizaţiile majorate începând cu luna iulie 2018, prin raportarea la o valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON, iar pentru perioada 09.04.2015-31.06.2018, plata diferenţelor rezultate urmând a se face potrivit O.U.G. nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei.
A susţinut că O.G. nr. 13/2008, privind creşterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei pentru anul 2008, reţinută de instanţă ca temei de drept, a prevăzut creşteri diferite ale valorii de referinţă sectorială, după cum era vorba de personalul salarizat în baza O.U.G. nr. 27/2006 sau de personalul salarizat în baza O.G. nr. 8/2007.
Astfel, potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 13/2008 privind creşterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei pentru anul 2008, "(1) Valoarea de referinţă sectorială prevăzută în anexa la Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor. procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare, se majorează. începând cu data de 1 aprilie 2008. cu 2% faţă de nivelul din luna decembrie 2007. (2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creşterea valorii de referinţă sectoriale este de 2% faţă de valoarea din luna septembrie 2008.(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică şi pentru personalul din serviciile de probaţiune salarizat potrivit Legii nr. 327/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din serviciile de probaţiune".
Totodată, conform dispoziţiilor art. 2 al aceluiaşi act normativ, "(1)Valoarea de referinţă sectorială prevăzută în anexele nr. 1c, 2c şi 3c la Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 4% faţă de nivelul din luna decembrie 2007.
(2) începând cu data de 1 octombrie 2008, creşterea valorii de referinţă sectoriale este de 4,5% faţa de valoarea din luna septembrie 2008".
Aşadar, creşterea valorii de referinţă sectorială cu 8,5% solicitată de reclamantă şi acordată de instanţă a fost prevăzută prin O.G. nr. 13/2008 doar pentru categoria profesională a personalului auxiliar.
Ţinând cont de faptul că, în sistemul justiţiei, prin hotărâri judecătoreşti definitive, a fost acordată valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON, în temeiul art. 13 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, la data de 29.11.2019 a fost emis OMJ nr. 4988/C/29.11.2019.
Potrivit art. 1 şi 2 din OMJ nr. 4988/C/29.11.2019, în temeiul dispoziţiilor Legii cadru nr. 153/2017 şi a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, începând cu data de 01.12.2016 judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie brută lunara stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 RON.
Potrivit art. 3 din acelaşi ordin prevede că "plata drepturilor salariate prin raportare la valoarea de referinţă sectorială prevăzută la art. 1 se va realiza după cum urmează:
a) începând cu luna ianuarie 2020, pentru drepturile salariate aferente lunii decembrie 2019;
b) pentru perioada 01.12.2016 - 30.11.2019, după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei."
Prin urmare, reclamantei i-au fost stabilite drepturile salariale raportat la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 RON, începând cu 01.12.2016, astfel cum s-a stabilit pentru toţi magistraţii prin OMJ nr. 4988/C/29.11.2019.
4. Apărările formulate în recurs
Intimatul-pârât Tribunalul Galaţi a formulat întâmpinare.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 8 febriuarie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
În şedinţa publică din data de 8 februarie 2024, Înalta Curte a constatat transmiterea calităţii procesuale de la Ministerul Justiţiei către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceasta dobândind calitate de recurentă-pârâtă în prezentul dosar, având în vedere preluarea bugetului instanţelor de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie conform art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022.
II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Instanţa de contenciosa dministrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A. a solicitat, în conformitate cu prevederile art. 253 alin. (1) şi (2), art. 266, art. 270, art. 272 şi art. 275 din Codul muncii, art. 208, art. 210 şi art. 216 din Legea nr. 62/2011, în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Galaţi, Curtea de Apel Galaţi şi Ministerul Justiţiei, cu citarea Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării, reîncadrarea şi recalcularea salariului brut lunar, respectiv a indemnizaţiei brute lunare ce se cuvine magistraţilor, prin includerea procentului de 4%, respectiv 8% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum şi a procentului de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv VRS 405 RON+4%+4,5%+10%; repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care este îndreptăţită şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, începând cu 3 ani înainte de înregistrarea prezentei acţiuni până la plata efectivă a sumelor cuvenite (diferenţiat până la 01.12.2015 şi după 01.12.2015, dar şi pentru viitor, după Legea-cadru nr. 284/2010).
Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă în parte, pârâtul Ministerul Justiţiei care a fost obligat să stabilească drepturile salariale ale reclamantei prin raportare la VRS de 484,18 RON pentru perioada martie 14.03.2016-30.11.2016 a formulat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a cărui incidenţă nu poate fi reţinută în cauză.
Astfel, Înalta Curte aminteşte că motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
În primul rând, în ceea ce priveşte susţinerea recurentului-pârât Ministerul Justiţiei în sensul că a formulat cerere de lămurire şi îndreptare eroare materială, potrivit dispoziţiilor art. 442 şi art. 443 C. proc. civ., iar, în cazul în care cererea formulată se va respinge şi Ministerul Justiţiei va rămâne obligat la plata diferenţelor de drepturi salariale, înţelege să reitereze excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia, Înalta Curte constată că prin sentinţa nr. 1416 din 13.09.2022, s-au admis cererile de completare, lămurire, îndreptare formulate de pârâta Curtea de Apel Galaţi şi de pârâtul Ministerul Justiţiei şi, printre altele, s-a dispus şi îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 1052/30.06.2021 în sensul că se va trece în mod corect în dispozitiv soluţia "Obligă pârâtul Tribunalul Galaţi la plata diferenţelor salariale dintre salariile stabilite conform prezentei hotărâri şi cele efectiv achitate, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi la plata dobânzii legale de la data scadenţei fiecărei sume şi data plăţii efective" în loc de "Obligă pârâţii la plata diferenţelor salariale dintre salariile stabilite conform prezentei hotărâri şi cele efectiv achitate, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi la plata dobânzii legale de la data scadenţei fiecărei sume şi data plăţii efective", astfel că nu vor fi analizate susţinerile recurentului cu privire la calitatea procesuală pasivă astfel cum au fost invocate.
În ceea ce priveşte criticile formulate de recurentul-pârât pe fondul cauzei, din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a susţinut, în esenţă aplicarea corectă de către acesta a legii salarizării cu modificările şi completările corespunzătoare, motiv pentru care hotărârea recurată este dată cu greşita aplicare a normelor de drept material, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.
Instanţa de control judiciar constată că, în mod corect a constatat prima instanţă că diferendul născut din emiterea actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale ale reclamanţilor priveşte incidenţa dispoziţiilor 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015.
Aminteşte Înalta Curte că potrivit actului normativ menţionat:
« Art. I. Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări şi completări:
1. La articolul 1, după alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (5ind. 1), cu următorul cuprins:
"(5ind. 1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."
De asemenea, tot în cuprinsul aceluiaşi act normativ se prevede că:
« 6. La articolul 5, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (1ind. 1) şi (1ind. 2), cu următorul cuprins:
"(1ind. 1) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.
(1ind. 2) Prevederile alin. (1ind. 1) se aplică şi pentru calculul indemnizaţiei de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcţii publice şi de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei."
Din interpretarea sistematică şi teleologică a normelor de drept menţionate rezultă că personalul din instituţii şi autorităţi publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu alte persoane având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.
Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfinţeşte principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remuneraţie egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.
Aşadar, egalizarea remuneraţiilor trebuia efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menţionat, adică de la data de 9 aprilie 2015.
Concluzia instanţei de fond este în sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, respectiv că "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, astfel încât personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Prin urmare, în acest caz, nu va funcţiona regula menţinerii în anul 2015 a aceluiaşi nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază şi sporuri) pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparaţie cu salariile de bază şi sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca şi acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creştere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare."
Totodată, soluţia instanţei de fond nu contrazice nici aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care vine să sublinieze principiul egalităţii în faţa legii a tuturor categoriilor de salariaţi, inclusiv a magistraţilor, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătoreşti obţinute anterior şi incluse în baza de salarizare.
Decizia Curţii Constituţionale consacră soluţia adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susţină aplicarea legii menţionate în forma intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Instanţa de contencios constituţional nu a făcut decât să elimine disparităţile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizaţiilor.
Aşa fiind, decizia CCR nr. 794/15.12.2016 a confirmat principiul egalităţii în faţa legii a tuturor categoriilor de salariaţi, inclusiv a magistraţilor, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătoreşti obţinute anterior şi incluse în baza de salarizare.
Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariaţi şi angajatori care au calitatea de instituţii publice, plecând de la premisele egalităţii, nediscriminării şi transparenţei în acordarea remuneraţiei celor care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.
Or, aceste aspecte au fost statuate prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015, astfel încât critica pârâtei în în sensul că a aplicat în mod corect legile de salarizare apare ca nefondată.
Trebuie subliniat că potrivit deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, în cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale nu poate exista o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, diferenţele de salarizare rezultând exclusiv din coeficienţii de multiplicare specifici fiecărei funcţii şi grad.
Curtea Constituţională a statuat în cuprinsul paragrafului 21 că soluţia legislativă a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim s-a adoptat începând cu Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la 9 aprilie 2015.
Astfel, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fondurilor publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale.
În cuprinsul deciziei s-a menţionat că:
"Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, Curtea reţine că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraţilor), s-au eliminat şi diferenţele provenite din faptul că o parte dintre magistraţii şi personalul asimilat, încadraţi în aceeaşi funcţie, grad/treaptă,gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alţii nu obţinuseră asemenea hotărâri judecătoreşti. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, indemnizaţia de încadrare a magistraţilor şi a personalului asimilat este aceeaşi, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeaşi soluţie legislativă, a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim."
Instanţa de contencios constituţional a statuat că efectul neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 este acela că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţia de încadrare la care se face egalizarea trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. În consecinţă, personalul care lucrează în aceleaşi condiţii, trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei aflate în plată, indiferent de instituţie sau autoritate publică.
Nu în ultimul rând, prin Decizia nr. 36/4 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că:
"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare".
Aşadar, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările şi completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările şi completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 şi O.U.G. nr. 43/2016 au ca scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituţia publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate şi celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, atunci când titularii îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
Înalta Curte constată că, raportându-se la familia ocupaţională "Justiţie" stabilită de Anexa VI a Legii - cadru nr. 284/2010 şi la ordonatorii principali de credite indicaţi în normele juridice respective, Curtea de apel a avut în vedere, în mod corect, situaţia de fapt existentă la data pronunţării hotărârii recurate.
Astfel, în acord cu opinia judecătorului fondului, se observă că pârâtii au aplicat dispoziţiile legale antereferite, însă valoarea concretă şi corectă a VRS trebuie să fie cea de 440,15 RON (405 + 4% + 4,5%), respectiv 484,18 RON (440,15 + 10%), întrucât dispoziţiile O.G. nr. 13/2008 stabileau:
"art. 1 (1) Valoarea de referinţă sectorială prevăzută în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 2% faţă de nivelul din luna decembrie 2007.
(2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creşterea valorii de referinţă sectoriale este de 2% faţă de valoarea din luna septembrie 2008.
(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică şi pentru personalul din serviciile de probaţiune salarizat potrivit Legii nr. 327/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din serviciile de probaţiune".
"art. 2 (1) Valoarea de referinţă sectorială prevăzută în anexele nr. 1c, 2c şi 3c la Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 4% faţă de nivelul din luna decembrie 2007.
(2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creşterea valorii de referinţă sectoriale este de 4,5% faţă de valoarea din luna septembrie 2008".
Reiese aşadar că acest act normativ a stabilit majorarea VRS pentru personalul din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, în mod corect apreciind judecătorul fondului că nu se poate considera că O.G. nr. 13/2008 este în prezent abrogată şi nu se mai aplica, acest act normativ fiind în vigoare o perioadă de timp până la apariţia Legii 330/2009 şi apoi a Legii 283/2010, prevăzând majorarea VRS-ului cu 4% plus 4,5% faţă de nivelul VRS din anul 2007.
Totodată, în ceea ce priveşte obligaţia ordonatorului de credite de a stabili salariile prin egalizare la nivelul cel mai mare existent în cadrul familiei ocupaţionale, obligaţie impusă de actelor normative menţionate anterior şi de cele stabilite prin decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale a României, Înalta Curte constată că există hotărâri judecătoreşti prin care au fost calculate drepturile salariale prin raportare la valori ale VRS care cuprind majorările stabilite de O.G. nr. 13/2008.
Prin urmare, faţă de toate aspectele anterior reţinute, interpretarea recurentului-pârât privind greşitul raţionament al judecătorului fondului care a concluzionat în sensul încalcarii dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2015 în ceea ce priveşte stabilirea valorii de referinţă sectorială de 440,15 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 484,16 RON pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017, majorările salariale fiind recunoscute parţial şi prin emiterea ordinelor depuse la dosar, însă nu pentru o VRS majorată şi conform O.G. nr. 13/2008, şi nu întocmai cu privire la perioadele solicitate de reclamantă prin cererea introductivă, astfel că sunt nefondate şi susţinerile recurentului că pretenţiile reclamantei sunt satisfăcute, astfel cum s-a stabilit pentru toţi magistraţii prin emiterea OMJ nr. 4988/C/29.11.2019.
Prin urmare, în mod corect a fost obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să stabilească drepturile salariale ale reclamantei prin raportare la VRS de 484,18 RON pentru perioada 14.03.2016-30.11.2016, fiind respinsă în rest cererea privind stabilirea şi plata drepturilor salariale pentru perioada începând cu 01.12.2016 raportat la VRS de 484,18 RON ca rămasă fără obiect având în vedere că reclamantei i-au fost stabilite drepturile salariale începând cu data de 01.12.2016 prin raportare la VRS de 484,18 RON.
În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (subrogată în calitatea procesuală a Ministerului Justiţiei) împotriva sentinţei civile nr. 1052 din 30 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 8 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.